5.18.2021

Vladimir Putin : „Contăm pe dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu România”

 


Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a transmis noului ambasador al României la Moscova, Cristian Istrate, că Rusia contează pe dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu România.

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat un mesaj de cooperare cu România foarte diferit de declarațiile belicoase de la București. Astfel, în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare a unor noi ambasadori, între care se afla şi noul ambasador al României la Moscova, Cristian Istrate, Putin a avut un mesaj de deschidere față de România:

”Contăm pe dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu România. Suntem gata să lucrăm împreună pentru a intensifica legăturile politice, economice și umanitare. Există un potențial bun de cooperare în regiunea Mării Negre”, a declarat Vladimir Putin cu această ocazie.

Tonul este foarte diferit de încrâncenările ministrului de Externe al României, Bogdan Aurescu, și de semnalele agresive transmise de diplomația română.

Ceremonia s-a desfăşurat în Sala Aleksondrovski din Marele Palat al Kremlinului, cu această ocazie prezentându-și scrisorile de acreditare 23 de ambasadori.

Printre ambasadorii care şi-au prezentat scrisorile de acreditare la ceremonia de la Kremlin s-au numărat și şefii misiunilor diplomatice din Republica Moldova, Polonia şi Bosnia-Herţegovina.

”Pandemia nu se poate încheia până când nu vom fi vaccinați într-un procent semnificativ”

 


Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că vaccinarea ar trebui să continue, indiferent dacă numărul de noi infectări cu SARS-CoV-2 scade.

”Atrag atenția asupra unui potențial pericol. Pe măsură ce epidemia scade în intensitate se poate ca unele persoane să considere că ce a fost mai rău a trecut și că nu mai are rost să se vaccineze. Este o falsă senzație de securitate.

Pandemia nu se poate încheia până când nu vom fi vaccinați într-un procent semnificativ, iar riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne unul ridicat. Dragi români, nu ezitați să vă vaccinați.”, a transmis Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai pus accent pe faptul că campania de vaccinare în mediul rural nu merge la fel de bine ca în mediul urban și că trebuie găsite soluții pentru ca oamenii să vină în număr mai mare la vaccinare, inclusiv ca autoritățile locale „să meargă din poartă în poartă”. 

„De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice și construirea României post-pandemice.

Primarii și alte autorități locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acționăm mai intens și în zona rurală pentru că acolo accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil.

Oamenii trebuie să fie informați, în localitățile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile, care sunt esențiale pentru a crește ritmul de imunizare și în mediul rural.

Este important să mergem noi către oameni, iar autoritățile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilități de vaccinare atât la locul de muncă, cât și în spațiile recreative.

Obiectivul campaniei de vaccinare este, pe termen scurt, acela de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor și deceselor provocate de COVID-19, iar acest lucru se întâmplă deja. Pe termen mediu, scopul este, bineînțeles, acela de atinge pragul critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului”, a afirmat Klaus Iohannis.

Râsu’-plânsu’ : Poftea și la a patra doză de vaccin

 


Anchete peste anchete în cazul bărbatului care s-a vaccinat a treia oară cu Pfizer.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce bărbatul de 49 de ani s-a prezentat la un centru de vaccinare din Dorohoi şi a făcut a treia doză de Pfizer.

Bărbatul le-ar fi spus celor de la centru că nu are rapelul făcut.

Poliţiştii din Botoşani au deschis un dosar penal in rem pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.

Și DSP Botoșani a declanșat o anchetă în acest caz.

Directorul DSP Botoșani, Monica Adăscăliței, a spus că în acest caz a fost demarată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost firul evenimentelor și cine se face răspunzător de această situație.

„Din discuțiile pe care le-am avut cu personalul din centrul de vaccinare din zona pietonală din Dorohoi, unde se desfășura un maraton al vaccinării, pacientul s-a prezentat cu buletinul pentru vaccinare, făcând declarația pe proprie răspundere în care a spus că nu a mai primit vaccin. Era extrem de aglomerat, erau buletinele în zona de registratură, posibil ca aici să fie scăparea, o să vedem la finalul anchetei, drept pentru care pacientul s-a îndreptat către zona unde se făcea vaccinul”, a declarat Monica Adăscăliței presei.

Conform acesteia, după ce i s-a administrat doza de avccin, bărbatul a anunțat că el de fapt primise a treia doză.

„În același timp venise și colega din zona de registratură să confirme că după ce s-au introdus datele pacientului în platformă a apărut această situație”, a mai spus șeful DSP Botoșani.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că persoana din Botoşani care a primit a treia doză de vaccin intenţiona să primească şi a patra doză. Gheorghiţă a explicat că acest lucru a fost posibil în condiţiile în care, din cauza adresabilităţii ridicate, cartea de identitate a persoanei nu a fost verificată în sistem.

Revoluția irezistibilă : Scopul marxismului de a distruge armata americană

 


În urmă cu mai bine de un an, profesorul de drept Tim Bakken, de la Academia West Point a publicat un volum despre ”necinstea, orgoliul și neputința din armata SUA”. Se pot ridica ofițerii americani la înățimea așteptarilor? Da, însă doar dacă învățămantul superior militar se va schimba, dacă societatea civilă se va impune în fața unui complex militaro-industrial care crește exponențial reproducându-se endogam, prin clientelism, favoritism și corupție, la adăpostul statutului de cvasireilgie dobândit de o Armată a SUA care nu a câștigat niciun război în ultimii 75 de ani. Aceasta este de părerea profesorului Tim Bakken.

Recent, într-o scrisoare deschisă, mai mulți generali și amirali în retragere americani au atras atenția asupra agendei marxiste a guvernului SUA și asupra unei lupte pentru supraviețuirea Republicii.

Și mai recent, un locotenent-colonel din Forțele Spațiale Americane a fost demis de la comanda unei unități, după ce a și-a promovat public o carte în care arată că armata SUA este influențată de agenda neomarxistă, care alterează acum cultura și politica militară.

”Generalul Stephen Whiting, șeful Comandamentului Operațiunilor Spațiale, l-a eliberat pe locotenet-colonelul Matthew Lohmeier de la comanda bazei aeriene Buckley din Colorado, pe 14 mai, din cauza pierderii încrederii în capacitatea sa de a conduce”, arata Comandamentul Forțelor Spațiale, într-un comunicat publicat de Washington Examiner. ”Decizia s-a bazat pe comentariile publice făcute de lt.col. Lohmeier într-un podcast recent. Generalul Whiting a inițiat o investigație pentru a stabili dacă aceste comentarii fac parte din categoria activităților politice interzise”.

Cartea publicată de Lohmeier se numește ”Revoluția irezistibilă: Scopul marxismului de a învinge și distruge armata americană”. Cartea analizează ”impactul agendei neomarxiste” și modul în care mișcarea Black Lives Matter, antirasismul, corectitudinea politică și postmodernismul” afectează securitatea națională a SUA.

Lohmeier a spus că și-a informat superiorii despre intenția de a publica această carte, însă volumul nu a fost analizat înainte de publicare. Regulamentele militare nu permit implicarea cadrelor militare în ”activități politice partizane”. Militarilor li se permite însă să-și exprime opiniile personale despre candidați și alte aspecte politice, atât timp cat nu poartă uniforma”.

Lohmeier este absolvent al Academiei Forțelor Aeriene și doctor în strategie militară. ”Nu am avut intenția de a mă implica în politica partizană. Am scris o carte despre o anume ideologie (marxismul), în speranța că Departamentul Apărării va redeveni nepartizan în viitor, așa cum a fost de-a lungul istoriei”, a spus Lohmeier.

El l-a criticat pe actualul șef al Pentagonului, generalul Lloyd Austin, pentru că promovează o agendă a diversității și incluziunii. ”Nu-l demonizez, însă vreau să le spun limpede lui și tuturor militarilor că această agendă ne va dezbina. Nu ne va uni”, a spus Lohmeier, după ce șeful Pentagonului a ordonat 60 de zile de rezistență împotriva extremismului, pentru a stabili cum poate fi scăpată armata de acest flagel. Totul s-a întâmplat după protestele ce au dus la ocuparea Capitoliului, pe 6 ianuarie.

Lohmeier spune că, în calitate de comandant de bază aeriană, a primit o cărticică de 70 de pagini care conținea liniile directoare ale cursurilor împotriva extremismului. Totul începea cu o relatare despre evenimentele de la Capitoliu, cu exemple despre ”naționaliștii albi care au fost prinși în ultimul deceniu și au fost dați afară din armată și cu exemple de teroriști islamiști”.

”Cursurile despre diversitate și incluziune pe care le urmăm în armată își au originea în teoria critica a raselor, care își are la rândul ei originea în marxism”, a spus Lohmeier, care a mai criticat și faptul că Pentagonul a spus că sunt prea mulți piloți albi în forțele aeriene.

”Dacă ești conservator și vrei să-ți exprimi opiniile, esti pus într-un grup de oameni din Armata SUA etichetați drept extremiști. Dacă esti stângist, atunci este OK să fii activist online, chiar dacă ești militar, și nimeni nu te va trage la răspundere”, spune Lohmeier.

”Presa de mainstream, social media, sistemul public de educație (inclusiv universitățile), la fel ca și agențiile federale, au devenit vehicule ale unor școli de gândire care își au originea în ideologia marxistă – o ideologie orientată spre distrugerea istoriei americane, a tradiției occidentale, în special a valorilor iudeo-creștine, a patriotismului și conservatorismului. Agenda sinistră și întunecată a marxismului a dus țara spre un război civil rece. Problema a devenit sistemică, ceea ce este o tragedie, câtă vreme țara noastra a plătit cu sange pentru învingerea ideologiei marxist-comuniste, în secolul 20”, se arată în prezentarea cărții lui Lohmeier, pe site-ul Amazon. ”Formatorii de opinie rămân perplecși în fața deciziilor politice luate în țară, însă ceea ce ar părea pași greșiți nu este decât un vechi complot împotriva Americii, pus la cale cu răbdare de cei care vor să dea jos guvernul SUA și să-l înlocuiască cu o dictatură comunistă. Din nefericire, mulți dintre cei care promovează această agendă o fac fără să știe”.

După ce Lohmeier a fost demis de la comanda bazei aeriene din Colorado, cartea sa a ajuns pe prima poziție în topul cărților cel mai bine vândute pe Amazon la secțiunile Politică Militară și Comunism&Socialism.

”Nu cred că sunt partizan. Să expui sau să ataci teoria critică a raselor sau marxismul nu înseamnă partizanat politic”, a spus Lohmeier, invitat la FoxNews. El a spus că, atunci când era comandant al bazei aeriene, subordonații săi au primit comunicări despre lupta împotriva extremismului, toate bazate pe ideea că ”țara este rea, că a fost fondată în 1619, nu în 1776, și că albii sunt răi prin definiție”. ”M-am opus acestor idei scriind cartea”, a spus Lohmeier.

Locotenent-colonelul Lohmeier a spus că a primit mii de mesaje de susținere din partea militarilor.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a spus: ”Din nefericire, sunt militari activi care au asemenea vederi radicale. Nu știm cât de răspândit și de profund este acest fenomen”.

Nelu Tătaru : ”O pandemie durează un an şi jumătate-doi şi are trei-patru valuri”

 


Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că portul măştii de protecţie este necesar în continuare, în unele zone, întrucât şi anul trecut a existat o perioadă de relaxare, dar a venit valul doi al pandemiei.

”O pandemie durează un an şi jumătate-doi şi are trei-patru valuri”, a explicat Tătaru, precizând că, la o rată mare de vaccinare, putem spera într-un ”val uşor”, transmite News.ro.

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, cât de necesar mai este purtatul măştii şi a afirmat: ”Până nu avem o imunizare de 60-70% încă există un pericol şi odată cu relaxările… Să ne aducem aminte că şi anul trecut pe 15 mai am avut o perioadă de relaxare şi a venit un val doi. Am deschis şcolile la 15 septembrie şi am fost nevoiţi să le închidem la 1 octombrie”.

Ministrul a precizat că autorităţle s-au adaptat situaţiei actuale, dar ”asta nu înseamnă că pandemia s-a încheiat”.

Pandenia este departe de a se fi încheiat, în pofida ratelor ridicate de vaccinare din unele ţări, a declarat, luni, şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă, transmite CNBC.

„Există o deconectare uriaşă, în care în unele ţări, cu cele mai ridicate rate de vaccinare, pare să existe o mentalitate că pandemia s-a încheiat, în timp ce altele se confruntă cu valuri uriaşe de infecţii”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Pandemia este departe de a se termina. Nu se va încheia până nu se va încheia peste tot”, a avertizat el.

Comentariile lui Tedros au apărut la patru zile după ce Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA şi-a actualizat ghidul de sănătate publică pentru a spune că persoanele complet vaccinate nu mai trebuie să poarte o mască facială sau să rămână la 6 metri distanţă faţă de ceilalţi în majoritatea locurilor, fie în aer liber, fie în interior. Este pentru prima dată când guvernul federal încurajează oamenii să nu mai poarte măşti, de când agenţia a solicitat pentru prima dată acoperirea feţei, cu mai mult de un an în urmă.

Unii medici au spus că noile recomandări înseamnă că ”persoanele vaccinate pot reveni la normal”.

În Statele Unite, noile cazuri de Covid-19 sunt în declin pe măsură ce mai mulţi americani se vaccinează. De duminică, SUA raportează aproximativ 33.200 de infecţii zilnice noi, pe baza unei medii de şapte zile a datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins, în scădere cu 19% faţă de o săptămână mai devreme.

Aproximativ 123 de milioane de americani sunt complet vaccinaţi, conform datelor compilate de CDC.

Alte ţări se confruntă cu focare de îmbolnăviri majore. India, de exemplu, raportează o medie pe şapte zile de aproximativ 328.900 de cazuri pe zi începând de duminică, potrivit datelor lui Hopkins. Această medie a scăzut cu 15% faţă de acum o săptămână, dar este vorba totuşi de un număr enorm de cazuri. De asemenea, India a atins un nou record al deceselor, raportând o medie pe şapte zile de 4.039 de decese, potrivit datelor Hopkins.

600 de mineri au intrat în grevă şi cer reducerea vârstei de pensionare. ”Mulți colegi nu ajung să ia pensia din cauza bolilor”

 


600 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au intrat în grevă, din noaptea de luni spre marţi. 

Salariaţii sunt nemulţumiţi că guvernanţii nu vor să le reducă vârsta de pensionare. 

Minerii, deranjați de declarațiile lui Dan Vâlceanu (PNL) care a spus că nu face legi pentru 30 oameni

Minerii sunt deranjați de declarațiile făcute de deputatul liberal Dan Vâlceanu care a declarat că nu face legi pentru 30 oameni, referindu-se la legea de reducere a vârstei de pensionare pentru angajatii din minerit.

"Noi facem exploatare de suprafaţă cu excavatoare gigant. Minerii au intrat de azi noapte de la schimbul trei în grevă, din cauza declaraţiilor unui lider PNL, Dan Vâlceanu.

Este vorba de un proiect de lege iniţiat chiar de PNL, privind reducerea vârstei de pensionare.

Oamenii sunt supărați pe declaraţiile domnului Vâlceanu care spune că el nu face legi pentru 30 de mineri. 

Noi pichetăm din 8 februarie la prefectura Gorj. Cerem reducerea vârstei de pensionare, iar acest om politic pur și simplu ne sfidează.

Sindicalist: Vrem pensionare la 53 de ani, mulți mineri nici nu ajung să ia pensia din cauza bolilor

Am fost și la Guvern, am făcut greva foamei, pentru acest proiect de lege prin care cerem să se reducă vârsta de pensionare la 53 de ani. 

Ne mor foarte mulți mineri, mulți mineri nici nu ajung să ia pensii din cauza bolilor specifice de aici, sunt bolnavi de inimă, de plămâni, nu mai vrem să lucrăm în aceste condiții pe salarii de mizerie", a spus Dumitru Bunoaică, lider de sindicat, marţi, în direct la Antena 3.

OMS : „Pandemia e departe de a se fi încheiat” !

 


Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a criticat companiile care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID pentru lentoarea livrării către ţările în curs de dezvoltare şi a făcut apel către companii şi ţările bogate să se solidarizeze pentru a dona vaccinuri, „în câteva zile, nu luni”, deoarece „pandemia este departe de a se fi încheiat”.

Programul COVAX, creat de OMS pentru a dona vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor în curs de dezvoltare, a livrat 65 de milioane de doze unui număr de 140 de ţări, dar în ritmul actual până la sfârşitul lunii iunie vor fi livrate mult mai puţine, decât cele 190 de milioane plănuite iniţial, a avertizat luni directorul OMS la o conferinţă de presă.

„Vrem ca producătorii de vaccinuri să se alăture eforturilor realizate de AstraZeneca” de la care provin deocamdată majoritatea dozelor distribuite prin COVAX, a precizat Tedros, care a insistat că această campanie de solidaritate „depinde de voinţa guvernelor şi a companiilor”.

Șeful OMS a subliniat, în acest sens, că Pfizer s-a angajat să doneze 40 de milioane de doze programului COVAX, „însă marea parte a acestora va ajunge în a doua jumătate a anului 2021 şi avem nevoie acum de doze”.

Lucru similar se întâmplă şi cu acordurile dintre OMS şi Johnson & Johnson, în timp ce Moderna „a semnat un acord pentru a dona 500 de milioane de doze, dar majoritatea sunt promise pentru 2022”, în condiţiile în care „avem nevoie urgent de sute de milioane de doze în 2021, într-un moment delicat al pandemiei”, a spus responsabilul OMS.

El a insistat în acest sens că, în pofida unei scăderi a cazurilor de COVID-19 la nivel global în ultimele 7 zile comparativ cu săptămâna precedentă – o tendinţă remarcată deja la începutul lunii mai – „pandemia este departe de a se fi încheiat”.

„Există un decalaj uriaş între ţările cu rate înalte de vaccinare, unde mentalitatea care primează este că pandemia s-a încheiat, şi ţări care se confruntă cu rate uriaşe de infectare”, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Oficialul OMS a explicat că lupta împotriva pandemiei trebuie să depăşească obstacole, precum apariţia de noi variante ale coronavirusului, lipsa de oxigen în unele ţări, sau relaxarea „excesiv de rapidă” a măsurilor de prevenire a contagierilor.

Administraţia Biden aprobă exporturi de armament în Israel

 


Administraţia Joseph Biden a aprobat exporturi de armament în valoare de 735 de milioane de dolari în Israel, în pofida criticilor formulate în contextul bombardamentelor israeliene asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza.

Conform unor surse citate de cotidianul The Washington Post şi de agenţia Reuters, decizia Washingtonului vizează exporturi de muniţie pentru atacuri de mare precizie. Iniţiativa de vânzare a armamentului în Israel a fost transmisă Congresului SUA pe 5 mai, înainte cu câteva zile de izbucnirea confruntărilor militare între armata israeliană şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza.

Congresul american nu intenţionează să blocheze exporturile de armatament către Israel, un partener strategic al Statelor Unite. Totuşi, unii membri ai Congresului au exprimat obiecţii privind vânzarea de armament în Israel în contextul bombardamentelor masive efectuate de armata israeliană asupra Fâşiei Gaza.

„Distrugerile din Fâşia Gaza sunt şocante. Trebuie să cerem un armistiţiu cu efect imediat. Uciderea palestinienilor şi israelienilor trebuie să înceteze. Trebuie să examinăm strict asistenţa militară de aproape patru miliarde de dolari acordată Israelului. Este ilegal ca Statele Unite să susţină încălcările drepturilor omului”, a avertizat senatorul democrat Bernie Sanders, citat de postul Fox News.

Administraţia Joseph Biden a anunţat că menţine angajamentele pentru apărarea Israelului, dar a îndemnat atât Guvernul israelian, cât şi grupurile islamiste palestiniene să înceteze confruntările şi să evite victimele civile.

„Rămâne profund preocupaţi de actualele violenţe şi depunem eforturi pentru a ajunge la un calm sustenabil”, a transmis, luni după-amiază, Departamentul de Stat de la Washington.

Bilanţul raidurilor aeriene israeliene asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza a ajuns luni la cel puţin 198 de morţi şi peste 1.300 de răniţi.

Grupurile islamiste palestiniene au lansat peste 3.000 de rachete spre Israel în ultimele opt zile, bilanţul fiind de zece morţi şi peste 300 de răniţi.

Se dau lupte grele, dar ce credeți, că pentru țară ?

 


Se ascute lupta din interiorul PNL pentru șefia partidului. Ludovic Orban apasă pe pedala Congresului, dar nici adversarii săi din partid nu stau cu mâinile în sân. Potrivit unor informații, Florin Cîțu și Emil Boc ar urma să candideze în tandem pentru șefia formațiunii, știut fiind faptul că Orban nu mai are sprijinul grupării din Ardeal, cu precădere la Cluj. 

Cîțu a confirmat luni seară că a avut o nouă întâlnire cu Boc, dar a refuzat să dea detalii.

Întrebat de jurnalişti, despre o întâlnire cu Emil Boc pentru a vorbi despre Congresul PNL, Cîţu a replicat: „Foarte informaţi sunteţi. Domnul Boc este în Bucureşti în aceste zile şi ne vedem de fiecare dată când vine în Bucureşti”.

Întrebat, de asemenea, dacă îşi doreşte o funcţie în conducerea PNL, Cîţu a afirmat: „Bineînţeles”.

„Am spus întotdeauna că eu cred că experienţa pe care am acumulat-o ca parlamentar, ministru de Finanţe şi premier este o experienţă care poate să adauge, să ajute partidul din orice poziţie”, a susţinut premierul.

Întrebat care este relaţia sa cu Ludovic Orban în acest moment, a replicat: „Una foarte bună”.

Chestionat ulterior dacă este posibil să îl susţină pe Ludovic Orban pentru şefia PNL, Cîţu a spus că deocamdată nu crede că este vreun candidat.

Atunci când i s-a spus că Orban şi-a anunţat candidatura, a afirmat: „Am înţeles, o să avem Congres şi discutăm, vedem care sunt candidaţii şi atunci puteţi vedea şi susţinerea mea”.

Consiliul Naţional al PNL se va reuni, în cel mai scurt timp posibil, pentru convocarea Congresului partidului, a anunţat, luni,  Ludovic Orban.

El a precizat că în şedinţa Biroului Executiv al PNL s-a discutat despre organizarea Congresului, prilej cu care a reiterat că, atunci când condiţiile epidemiologice vor permite, se va demara procesul de alegeri în interiorul partidului.

„Congresul PNL, conform prevederilor statutare pe care le avem, nu înseamnă doar alegeri la nivel naţional. Alegerile la nivel naţional sunt precedate de conferinţe de alegeri în fiecare localitate, în fiecare organizaţie locală, urmate de conferinţe de alegeri în fiecare judeţ, în cadrul fiecărei filiale judeţene şi abia la capătul procesului de alegeri la nivel local şi judeţean urmează să se deruleze Congresul. Procedura statutară – voi propune la prima reuniune a Biroului Executiv pe care îl vom avea proiectul de hotărâre, Biroul Executiv va înainta acest proiect de hotărâre către Consiliul Naţional, pentru că, în conformitate cu prevederile statutare, decizia de convocare a Congresului şi implicit toate elementele statutare care trebuie să cuprindă această decizie vor fi luate în cadrul Consiliului Naţional, care va fi convocat în cel mai scurt timp posibil”, a explicat Orban, după şedinţa BEx a PNL.

El a afirmat că vor fi organizate alegeri în toate filialele PNL înainte de Congres.

„Noi vrem să organizăm alegeri peste tot. (…) În cadrul prevederilor statutare, la noi, asta înseamnă Congresul, înseamnă o reîmprospătare a legitimităţii celor aleşi plecând de la baza organizaţiilor locale, mergând spre judeţe şi spre conducerea naţională. Dacă nu se pot organiza fizic în toate, există un procent de minim 75% din organizaţiile locale pentru a putea ţine conferinţele judeţene, iar Congresul este valabil în prezenţa a minim două treimi dintre delegaţii care urmează să reprezinte filialele judeţene”, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL a susţinut că, dacă va avea un contracandidat, va face o campanie „corectă”. „Oricine vrea să candideze poate să candideze, important este că în PNL există democraţie. Din punctul meu de vedere, dacă voi avea un contracandidat îl asigur de o campanie corectă, pozitivă, spre binele partidului, care să nu vizeze candidatura colegului meu şi care să vizeze proiectul meu pentru PNL şi pentru România în următorii patru ani”, a afirmat Ludovic Orban.

Potrivit unor surse liberale, Ludovic Orban le-ar fi propus liderilor PNL organizarea Congresului în jurul datei de 15 septembrie.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că Ludovic Orban va avea cu siguranţă un contracandidat „foarte puternic” pentru şefia partidului, adăugând că Florin Cîţu, Emil Boc, Ilie Bolojan, Dan Motreanu şi Robert Sighiartău s-ar putea număra printre opţiuni.

„Primul lucru într-un Congres, într-o bătălie este să ai o retorică bună, retorica învingătorului. Mai e mult până departe. Îl asigur cu simpatie pe Ludovic Orban că va avea contracandidat şi va avea unul foarte puternic. (…) Eu sunt extrem de puternic, nu foarte puternic, dar eu nu candidez. Eu candidez în echipa câştigătoare. (…) Suntem partid liberal, este normal să existe competiţie, cred că nici Ludovic Orban, nici altcineva nu-şi doreşte să existe un singur candidat, sunt absolut convins că va exista minim un contracandidat, dacă nu chiar doi. Există oameni foarte buni în PNL care vor intra într-o competiţie directă, frumoasă cu Ludovic Orban şi cel mai bun dintre ei va câştiga. Este şi Florin Cîţu o opţiune, şi Emil Boc o opţiune, este şi Ilie Bolojan şi Dan Motreanu, este şi Robert Sighiartău o opţiune, avem mai multe opţiuni. Eu am spus-o ca să nu existe niciun fel de speculaţie – voi intra pe poziţiile doi-trei în echipa câştigătoare”, a afirmat Rareş Bogdan, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a amintit că, în prezent, 11 filiale ale PNL au conduceri interimare, iar alegerile ar trebui organizate cât mai curând cu putinţă, cu analiza rezultatelor scrutinelor din ultimii ani.

Cristian Ghinea anunţă o nouă taxă pentru români: „Avem nevoie de aceşti bani”

 


Cristian Ghinea anunţă introducerea unei reforme a taxării transportului de mărfuri pe autostrăzi, ca măsură care are ca scop scăderea gradului de poluare pe termen lung, în vederea accesării de fonduri pentru construirea infrastructurii rutiere prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„În cazul autostrăzilor, da, ni s-a spus că alocarea pe care România a propus-o, de patru miliarde de euro pentru autostrăzi, este prea mare şi noi am spus: o fi mare, dar noi avem nevoie de aceşti bani, insistăm şi vom respecta planul de verde pentru că fiecare plan trebuie să aibă 37% din alocare pentru proiecte verzi. Respectăm planul de verde şi punem această alocare mare pentru autostrăzi. (…) Noi am mers pe strategia (…) unor reforme care să justifice aceşti bani de autostrăzi şi de aici vom face o reformă a taxării transportului de mărfuri pentru că, până la urmă, trebuie să avem acest principiu, fiecare plăteşte după câtă marfă transportă şi pe ce distanţă. Acum avem un sistem de roviniete în care toată lumea plăteşte la fel, indiferent cât foloseşte autostrăzile”, a precizat ministrul Fondurilor Europene la TVR.

Ghinea a mai declarat că autostrăzile pe care România vrea să le construiască cu fonduri alocate prin PNRR trebuie să aibă perdele forestiere, cabluri digitale, el dând ca exemplu autostrada A 7, care va fi prima autostradă astfel „gândită modern”.

„În acelaşi timp, venim cu reforme, a modului în care taxăm transportul de mărfuri, tocmai pentru a avea o justificare foarte clară per total vom scădea şi gradul de poluare pe termen lung”, a mai  adăugat ministrul.

Potrivit unui comunicat la Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), România a ajuns la un acord cu oficialii Comisiei Europene privind nouă reforme majore care vor fi incluse în PNRR, în urma discuţiilor de la Bruxelles dintre cele două părţi.

Premierul Florin Cîţu şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, au avut săptămâna aceasta întâlniri la Bruxelles cu oficiali ai Comisiei Europene, inclusiv cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

5.17.2021

Scopul formatului NATO București 9, o acțiune anti-europeană ?

 

Analistul politic polonez Mateusz Piskorski a analizat pentru Sputnik România recentul Summit București 9 la care gazde au fost președintele României și președintele Poloniei.

Analistul Mateusz Piskorski, specialist în geopolitică, a declarat pentru Sputnik România că Summit-ul București 9, ca și alte idei de integrare ale așa numitor noi state membre ale UE, reprezintă un concept care nu are nimic de a face cu interesele comune ale regiunii Europei Centrale.

”Nu este un proiect constructiv, creativ, ducând spre țeluri comune, ci mai degrabă o idee străină, destul de destructivă și direcționată în mod deschis împotriva a trei jucători: Rusia, China și chiar Uniunea Europeană”, mai spune Piskorski.

Baza anti-rusească a formatului București 9

El explică faptul că motivația principală de a crea formatul București 9 în anul 2015 era să fie creată o bază de cooperare între statele NATO din Centrul și Estul Europei. Această cooperare, totuși, era menită să fie bazată pe ideea ”amenințării rusești”. Cele mai multe dintre aceste țări percepeau Moscova ca o sursă de destabilizare în regiune, iar membrii de vârf ai blocului (Polonia, România, Lituania, Letonia și Estonia) erau în mod deschis ostile, din diferite motive, față de Federația Rusă, își continuă Piskorski analiza.

”Ideea de bază era să se creeze o avangardă anti-Rusia a statelor membre din NATO și UE  ca să fie prevenit dialogul între Europa continentală și Rusia. Acest lucru a devenit destul de clar din 2008”, consideră analistul polonez care amintește că în acel an, tot în București, la summit-ul NATO, practic același grup de țări a început să facă lobby pentru o expansiune a Alianței Nord Atlantice în spațiul ex-sovietic, încercând să lanseze o procedură oficială de aderare pentru Ucraina și Georgia.

Doar prin votul de veto al țărilor europene majore, Germania și Franța, statele respective au eșuat în a-și promova ideea, dar dezbaterea despre posibilitatea extinderii NATO l-a îndemnat pe președintele de atunci al Georgiei, Mikhail Saakashvili, să înceapă un conflict armat în Osetia de Sud, cu finalul și consecințele sale tragice pentru Georgia, amintește Piskorski.

”Un proces similar are loc acum, când vine vorba de aspirațiile atlantice ale Ucrainei. Formatul București 9 joacă un rol activ în acest scenariu, și probabil vom fi martorii evoluțiilor sale ulterioare la summit-ul NATO din această vară”, mai atrage el atenția.

B9, o alianță împotriva Chinei

Analistul polonez continuă observând că cel de-al doilea scop al formatului București 9 este să prevină orice formă de cooperare între Europa și China.

”Am fost deja martorii încercărilor de a bloca o cooperare între România, Cehia și China, atunci când a fost vorba de proiectele de energie nucleară. În Polonia, proiectul logistic uriaș din centrul țării a fost respins de guvernul pro-SUA, în ciuda faptului că partea chineză era gata să investească sume imense de bani în infrastructură”, relatează Piskorski.

El spune că procese similare au loc în toate țările menționate, pe măsură ce se desfășoară lupta corporațiilor americane cu giganții Chinei, precum Huawei.

În plus, mai arată el, țările din formatul București 9, sunt gata să se opună oricăror idei de parteneriat economic între China și Europa, în ciuda faptului că asemenea proiecte sunt susținute de Germania, Austria și alte state.

București 9, o idee anti-europeană

În cele din urmă, dar nu pe ultimul loc, formarea unui bloc pro-atlantic care să susțină SUA la modul extrem este pur și simplu o idee anti-europeană. Conceput să prevină orice formă de emancipare europeană, formatul București 9, probabil nu întâmplător, și-a organizat întâlnirea cu Joe Biden și cu Anthony Blinken la doar câteva zile după lansarea unei noi dezbateri despre politica de securitate și de apărare comună europeană, observă judicios Piskorski.

De unde, analistul polonez observă că ”întoarcerea Statelor Unite” în Europa, anunțată de administrația lui Biden, ar fi imposibilă dacă Europa însăși ar încerca să își construiască propria statură politică și militară de jucător geopolitic suveran.

”Ar trebui de asemenea să ne amintim că doctrina americană a ”Noii Europe”, folosită ca un cal troian pe continent, a fost folosită din momentul în care au aderat la UE țările din Centrul și Estul Europei”, precizează Piskorski.

În consecință, București 9 este doar un alt nume pentru un concept relativ vechi, atenționează analistul. ”Ca să nu mai spunem că nu are nimic de a face cu interesul național și cu adevărata cooperare bazată pe dialog în regiune”, mai arată el.

Iar concluzia este dramatică: București 9 este doar o altă denumire pentru politica expansionistă americană, de tipul ”divide et impera” și care a fost acum reînviată de ”vulturii” lui Biden.

Neicapitecul CTP vorbește din interiorul unui „sac cu rahat”

 


A zis Klaus Iohannis sau Florin Cîțu ceva, imediat, dar imediat, Cristian Tudor Popescu le repetă ideile și se pune cu mizeria pe toți cei care ar zice altfel. CTP uită instantaneu ce spusese chiar el cu o secundă înainte, și repetă după ei, ca o umbră vorbitoare transformată în papagal.

A zis Iohannis că avem voie să mergem la slujbă în biserică, CTP zice și el: „normal, cum să nu avem voie în biserică”, uitînd ce vorbe de duh rostea la adresa ÎPS Teodosie, cînd îl făcea „sac cu rahat” tocmai pentru că acesta le spunea oamenilor să vină în biserică!

La fel și în cazul Dianei Șoșoacă. Ce susținea senatoarea, nu exact ce spune Iohannis acum, adică faptul că masca aceasta neconformă nu este necesară în spații deschise, că măsurile dispuse sînt exagerate și, în multe situații, inutile? Cine era cel care a sărit în capul ei, nu același CTP?

Au fost proteste ample împotriva acestor excesive măsuri dispuse de Iohannis, Arafat, „specialiștii” Musta, Mahler și ceilalți. Același CTP i-a pus la zid pe protestatari, acuzîndu-i de te miri ce, deși oamenii nu cereau altceva decît exact ceea ce s-a dispus acum de Iohannis și Cîțu.

Așa cum îl știți, CTP, neicapitec de profesie, nu va recunoaște în ruptul capului că a fost și este un țuțer nenorocit al Puterii. Din contră, va spune că acum, cînd Iohannis a anunțat renunțarea la mască, este momentul potrivit, dar că atunci cînd ÎPS Teodosie și senatoarea Diana Șoșoacă au cerut exact acest lucru, aceștia ne-ar fi pus în pericol !

Atitudinea lui Cristian Tudor Popescu în pandemie, mă face să-mi aduc aminte de atitudinea lui din timpul mineriadei din iunie 1990, cînd era proaspăt redactor sau colaborator la „Adevărul”:



Citiți acest articol, în care CTP-ul de azi avea exact aceeași atitudine: autoritățile fac numai lucruri bune, iar cei care se opun sînt „cretini”! Iată prima propoziție a articolului de acum 31 de ani: „Că pe 13 iunie a avut loc în București o tentativă de lovitură de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decît în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl. Răzvan Theodorescu”.

Răzvan Theodorescu era atunci directorul general al TVR, deci un reprezentant al Puterii FSN-iste. Ce făcea CTP-ul atunci? Pur și simplu îi pupa în cur pe cei care azi sînt numiți „Ciuma roșie”!

Un jurnalist care a putut să justifice în acest fel grețos intervenția brutală a minerilor în iunie 1990 n-ar fi trebuit să mai aibă tupeul să apară în presă, s-ar închide în beciul său, despre care vorbea Mircea Dinescu, și s-ar da cu capul de pereți.

Dar el, nu ! Se crede „Cap limpede”, sfidează pe oricine și micționează contra celor care „neagă” ce spun autoritățile, avînd grijă să nu ude cumva pantofii Puterii.

El, care susținea „Ciuma roșie” în 1990, a devenit peste noapte „de dreapta”, numai că, deși, conform propriei declarații, a citit Biblia în trei limbi (?), n-a reținut din conținutul acestei cărți a cărților, decît expresia unui abate, aceea despre „sacul cu rahat”, fără să-și dea seama că vorbește exact din interiorul acestuia.

Ion Spânu

Şofer român de TIR, omorât într-o parcare din Franţa, sub ochii îngroziţi ai soţiei. Nici un coleg nu a raspuns apelului disperat al femeii

 


Un şofer român de TIR a fost omorât cu o sabie, într-o parcare din Franţa, sub ochii îngroziţi ai soţiei, cu care lucra în echipaj.

Mihai se afla, noaptea trecută, într-o parcare de pe autostrada N28 din Franţa, împreună cu soţia sa.

La un moment dat, tânărul şofer român de TIR i-a spus soţiei că merge la toaletă, iar înainte va verifica încărcătura. Imediat după ce a coborât şi a ajuns în spatele camionului, Mihai a fost atacat cu sabia de un individ.

Soţia sa a văzut totul, iar până să intervină, bărbatul a fost tăiat de două ori, iar criminalul a fugit.

Mai mult, strigătele de ajutor ale femeii ar fi fost auzite de ceilalţi şoferi aflaţi în parcare, însă niciunul nu a coborât pentru a sări în ajutorul colegului lor.

Povestea tragică a şoferului român de TIR a fost făcută publică de Ilie Matei-"Omul soselelor", într-o postare pe Facebook.

"El se numea Mihai....se numea Mihai si pana aseara a fost unul dintre ai nostri.

Iși caștiga painea ca si noi, de pe urma unui volan de camion, lucrand in echipaj cu sotia lui.

Noptea trecută, se afla parcat pe N28 in Franta.A coborat din camion pt a merge la toaletă. I-a spus sotiei ca pana sa mearga la toaletă se duce să se uite daca incarcatura este in regulă si lacatul remorcii este intact.

A coborat si a fost injunghiat de 2 ori cu o lamă a unei săbii, fără avertizare, fără a apuca să aibă vreo reactie, sub ochii sotiei lui.

Mai trist decat atat, politia și ambulanța au venit după o ora si jumatate si doar a constatat decesul colegului nostru.

Vreau să atrag atentia asupra unui aspect rușinos pt noi ca barbati si ca, colegi :

Sotia omului, disperată, a batut la usile colegilor nostri aflati in aceeasi statie peco parcati pt a primi ajutor in acele clipe groaznice .

Nici un coleg nu a raspuns apelului disperat al femeii, ba mai mult, au tras perdelele si si-au continuat odihna !!

Băietii mei...sunteti niste lași, maine puteti fi următorii care mor ca niste caini, fara ca nimeni să intervină pt voi !!

Asta ar trebui să vă dea de gandit !!

Un singur coleg cu o duba de 3.5 a intervenit ajutand cu ce a putut pe colega noastră .

Să vă mai aud că ii numiti cotețari !! Se pare că sunt mai colegi ei, decat multi dintre voi !!

Sper ca #MAE să se sesizeze in acest caz, nu de alta, dar Franța devine una dintre cele mai periculoase zone de tranzit pt soferii romani, oameni care devin victime atat ale talhariilor, hotilor de motorina, imigrantilor din zona Calais.

Nimeni nu merită sa moară doar pt ca munceste decent pt a isi intretine familia !!

Acesta nu e un risc asumat, Mihai este victima a unui sistem francez care ne amendeaza de cate ori incercam sa indepartam in forta imigrantii, dar in schimb ei talharesc sau omoara dupa bunul plac sub marea umbrela, egalite, fraternite !!

Franta, esti complice la moartea unuia de-al nostru, unul care muncea decent pt painea lui !!

Condoleanțe, familiei !!

Dacă putem ajuta in vreun fel, toata trupa #CSPFE_RO vă stam la dispozitie !!", a scris Ilie Matei în postarea de pe Facebook.

Israelul l-a ucis pe unul din liderii organizației Jihadul Islamic

 


Armata israeliană a declarat că Hussam Abu Harbeed, un comandant de vârf al grupului armat al Jihadului Islamic, a fost ucis de un raid aerian israelian în Gaza. Într-o declarație care confirmă că l-a ucis pe Harbeed, armata israeliană a spus că acesta „se află în spatele mai multor atacuri teroriste antitanc împotriva civililor israelieni”, potrivit AlJazeera.

Armata israeliană a efectuat zeci de atacuri în Fâşia Gaza în noaptea de duminică spre luni, unde grupările armate au continuat să lanseze rachete asupra Israelului.

În câteva minute, forţele aeriene israeliene au efectuat zeci de atacuri, provocând întreruperi ale furnizării de energie electrică. Într-un scurt comunicat, forţa aeriană israeliană a informat că 'avioanele de luptă' au lovit 'ţinte teroriste' în Gaza, după ce rachete dinspre Gaza au fost lansate asupra localităţilor israeliene Beersheba şi Ashkelon imediat după miezul nopţii, potrivit Reuters.

În total, începând din 10 mai, au fost ucişi 197 de palestinieni, dintre care cel puţin 58 de copii, fiind rănite peste 1.200 de persoane. De partea israeliană au fost ucise zece persoane, dintre care un copil, fiind rănite 282 de persoane ca urmare a tirurilor efectuate de grupări armate palestiniene, inclusiv Hamas, dinspre Fâşia Gaza.

Reuniunea de urgenţă de duminică a Consiliului de Securitate al ONU nu a înregistrat niciun progres. Potrivit mai multor diplomaţi intervievaţi de AFP, Statele Unite, într-o poziţie considerată de neînţeles de mulţi dintre aliaţii săi, au continuat duminică să se opună unei declaraţii comune care să ducă la o încetare rapidă a ostilităţilor.

În weekend, în marile orașe au avut loc manifestații pro-Israel și pro-Palestina. În Canada, la Montreal, protestatarii pro-Israel și pro-Palestina s-au ciocnit. Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat ceea ce el a numit „retorică și violență disprețuitoare” după ce protestatarii pro-israelieni și pro-palestinieni s-au confruntat în timpul demonstrațiilor de la Montreal.

În același timp, mii de oameni au mărșăluit pașnic în alte orașe din Franța și din alte părți ale Europei - inclusiv în Londra, Roma, Bruxelles și Madrid - pentru a evidenția situația palestinienilor.

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA în dosarul vizitei în SUA la instalarea lui Donald Trump

 


"În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 32/VIII/3 din 14 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților :

DRAGNEA NICOLAE-LIVIU, aflat în stare de deținere, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

- trafic de influență (două fapte),

- folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

- persoană fizică, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență,

- două persoane fizice, oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență,

DIMITRESCU GHEORGHE, la data faptei consilier parlamentar, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

I. În perioada ianuarie 2017 - mai 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:

- asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,

- asigurarea, cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri).

De asemenea, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu a mai acceptat de la același om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai - iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalți oficiali din SUA.

În acest context, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care respectivul le avea în România.

II. În perioada mai - octombrie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitați de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.

În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie - iulie 2017, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019", transmite DNA.

Israelul a fost denunțat la ONU de Palestina. 52 de copii au fost uciși în Fâșia Gaza

 


Ministrul palestinian pentru Afaceri Externe Riyad Al-Maliki a denunţat duminică, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, agresiunea Israelului împotriva poporului palestinian şi a locurilor sale sfinte, relatează AFP.

"Unii nu vor să folosească aceste cuvinte - crime de război şi crime împotriva umanităţii - dar ştiu că acesta este adevărul", a spus oficialul palestinian în cursul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate, criticând politica colonială a israelienilor.

Cel puţin 33 de palestinieni, între care opt copii, au fost ucişi duminică în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul local al Sănătăţii, precizând că acesta este cel mai mare bilanţ al victimelor de la începutul conflictul.

Un total de 181 de palestinieni, între care 52 de copii, au fost ucişi în raidurile armatei israeliene, potrivit unui ultim bilanţ palestinian. Opt dintre copii au murit într-un bombardament asupra unui cartier din oraşul Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Circa 3.000 de rachete au fost lansate în mai puţin de o săptămână din Fâşia Gaza spre teritoriul Israelului, a anunţat duminică armata acestui stat, care a lovit în replică enclava palestiniană, relatează Agerpres. Armata a anunţat în cursul dimineţii că a vizat 90 de poziţii ale Hamas şi ale Jihadului islamic, al doilea grup armat din enclavă, în ultimele 24 de ore în Gaza. Domiciliul lui Yahya Sinwar, şef al biroului politic în acest teritoriu palestinian, a fost vizat de una dintre aceste lovituri israeliene. Nu se ştie dacă el se afla sau nu în casa bombardată de armata israeliană, menţionează AFP.

Potrivit autorităţilor locale, tirurile israeliene s-au soldat cu 181 de morţi, între care 52 de copii, şi peste 1.200 de răniţi în Fâşia Gaza, aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani. În Israel, zece persoane, printre care un copil şi un soldat, au fost ucişi de tiruri de rachete din enclava palestiniană. Acest nou conflict a început în urma unei replici la un baraj de rachete Hamas asupra Israelului, trase în "semn de solidaritate" cu manifestanţii palestinieni şi sutele de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană din Ierusalimul de Est.

La originea violenţelor s-a aflat ameninţarea de a expulza familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni în acest sector palestinian ocupat de Israel de peste 50 de ani.