ACASĂ
Etichete
3.01.2021
Zimbri în libertate, într-o pădure din Neamț
Imagini spectaculoase cu o turmă de zimbri în libertate într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț într-o filmare realizată de Romsilva.
"Se poate observa în imagini cum adulții protejează puiul de zimbru și țin sub observație pe colegii noștri, care au păstrat distanța de turmă. Specialiștii Romsilva monitorizează permanent zimbrii din Parcul Natural Vânători Neamț.
Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, iar femelele au o greutate mai mică, între 320 și 640 kg. Masculii sunt solitari, iar femelele de zimbru în libertate trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea. La două secole de la dispariția din fauna României, zimbrul a fost reintrodus de silvicultori în țara noastră în 1958, treptat fiind create mai multe nuclee de zimbri, unul din acesta fiind acum Parcul Natural Vânători Neamț.
În Parcul Natural Vânători Neamț sunt eliberate anual în natură mai multe exemplare de zimbru, după o selecție riguroasă, în prezent trăind în libertate 44 de zimbri, din care 15 s-au născut în libertate", transmite Romsilva.
sursa:https://www.dcnews.ro/zimbri-in-libertate-intr-o-padure-din-neamt-video_804924.html
Au dispărut Armata, Poliția și Justiția din preferințele românilor, pentru că acestea apără ”interesele și războaiele altora”
Un sondaj de ultimă oră realizat de CURS plasează Biserica pe primul loc ca încredere în România – aproape 2/3 dintre români (63%) declară că au încredere în Biserică.
Centrul de Sociologie Urbana și Regională – CURS, care a realizat acest sondaj la finalul lui februarie 2021, remarcă o creştere cu 1% (faţă de sondajul din luna ianuarie) a încrederii în Biserică.
Pe locul doi, în mod cu totul bizar, se află instituția administrației locale, primăria, cu 57% încredere multă şi foarte multă, în scădere cu 3% faţă de ianuarie 2021, în condițiile în care sunt numai scandaluri în jurul primăriilor, în toată țara!
Urmează o altă instituție, de multe ori acuzată de spolierea românilor, Banca Națională – BNR, cu 45%.
Președinția se află pe locul patru, cu numai 36%. Urmează presa, cu 28% ”multă şi foarte multă încredere”, și ONG-urile, cu încredere 26%.
În final sunt instituțiile politice - Guvernul (23%), Parlamentul (13%) şi partidele (13%).
De remarcat că, din sondaj, lipsesc Armata, Poliția și Justiția ! Ori, dacă Poliția și Justiția au fost mereu subiecte controversate, Armata era vedeta sondajelor, umăr la umăr cu Biserica ! De ce a dispărut acum ?
A scăzut încrederea oare ? Sau nu se mai poate analiza starea de spirit al opiniei publice pentru că, în fapt, Armata română este doar o anexă a NATO, iar de apărat… apără războaiele altora ?
Greu de înțeles – dar un scor colateral ar trebui luat în seamă: media de încredere a celor care compun CSAT, forul conducător de Apărare, este lamentabilă – circa 30%! Deci, mai puțin de 1 român din 3 au încredere în forul suprem decident în materie de Apărare și Siguranță națională!
Grav de tot, mai ales că, se știe, România e ”mereu sub amenințare”!
Precizări în privința sondajului, realizat de CURS între 22 și 26 februarie 2021:
Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă din România, în vârstă 18 ani şi peste. Volumul eşantionului: 1100 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat.
Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%
Untul care nu se poate întinde pe pâine și care poate crește riscul bolilor de inimă la oameni
Mai multe discuții privitoare la calitatea untului au început după ce o cunoscută autoare de cărți de bucate din Canada, Julie Van Rosendaal, a adresat o întrebare pe Twitter: „Ați observat că nu mai este moale la temperatura camerei ?” Ulterior, sute de bucătari au venit cu mesaje similare.
De asemenea, Julie Van Rosendaal a sugerat că o cerere mai mare de unt în pandemie a dus la schimbări în hrana animalelor, deoarece fermierii au căutat să crească producția. Sectorul produselor lactate din țară își determină cotele de producție pe baza previziunilor cererii. Cu mai mulți canadieni care rămân acasă, cererea de unt a crescut cu peste 12% în 2020, potrivit Dairy Farmers of Canada.
Adăugarea suplimentelor energetice pe bază de ulei de palmier în hrana pentru vaci este o practică veche care crește producția de lapte a vacilor și crește conținutul de grăsime al laptelui. Începând cu vara trecută, sute de fermieri din Canada și-au intensificat utilizarea substanțelor din ulei de palmier, în încercarea de a spori aprovizionarea.
Totuși, Asociația Canadiană a Procesatorilor de Produse Lactate a declarat pentru Real Agriculture că nu au existat modificări în ceea ce privește producția de unt în sine și nici reglementările naționale privind ingredientele. S-au făcut puține cercetări cu privire la adevăratul impact al uleiului de palmier la lactate, dar experții agricoli spun că untul din vaci hrănite cu ulei de palmier are un punct de topire mai mare și, prin urmare, poate fi mai greu de adus la temperatura camerei. Dl Charlebois a spus că grăsimea de palmier este un ingredient legal în hrana pentru vaci, dar cercetările arată că uleiul de palmier poate crește riscul bolilor de inimă la oameni, potrivit BBC.
sursa:https://www.dcnews.ro/misterul-untului-care-nu-se-poate-intinde-pe-paine-care-este-cauza_804883.html
Noi proteste, cu fumigene
Federatia Publisind a organizat un protest luni de la ora 11.00. la Ministerul Muncii, ca reacție la intenția prim-ministrului Florin Câțu „de a inchide sindicatele pentru ca deranjează cu proteste”.
Publisind a protestat săptămâna aceasta la Cotroceni.
Și Federaţia „Solidaritatea Sanitară” protestează, luni şi marţi, la Parlament, în zilele în care sunt programate dezbaterea şi aprobarea în plen a bugetului de stat pe 2021, scopul fiind determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele care conţin modificările ce corespund revendicărilor sindicaliştilor.
„Luni, 1 martie, şi marţi, 2 martie 2021, zilele în care în care va fi dezbătut în plen şi aprobat Bugetul, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ protestează la porţile Parlamentului, ‘asediind’ parlamentarii cu revendicările lucrătorilor din sănătate. Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate”, se arată într-un comunicat al federaţiei, transmis duminică.
Protestele vor fi desfăşurate în intervalul orar 11:00 – 13:30, în ambele zile, la două porţi simultan, respectiv poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite şi cea dinspre Calea 13 Septembrie.
„Revendicările acestor acţiuni sunt cele anunţate în cadrul protestului pentru susţinerea respectării drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate, parlamentarii primind deja pe e-mail solicitările fiecăruia dintre cei aproape 18.000 de lucrători din sănătate care au semnat pentru acest protest. Revendicările Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 98 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 44% dintre lucrători au fost vaccinaţi dovedind cu prisosinţă necesitatea satisfacerea revendicărilor noastre. Revendicările au în vedere şi eliminarea costului social al unei economii infime (circa 0,19% din total buget) generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru circa 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care circa 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021”, se menţionează în comunicat.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită creşterea alocării bugetare pentru sănătate, dar şi respectarea drepturilor câştigate. Astfel, potrivit sindicaliştilor, intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţie de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate. În contextul în care profesioniştilor din sănătate le este interzisă demisia, iar protestele de tipul grevei sunt interzise, reducerea veniturilor salariale mută aceşti lucrători în zona muncii forţate, potrivit sindicaliștilor.
De asemenea, printre revendicările federaţiei se mai află adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19.
„Alături de intervenţiile clasice pentru o astfel de strategie, ea trebuie să includă şi următoarele măsuri: elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării; stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare; elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19; reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore; limitarea răspunderii profesionale la condiţiile create de ‘noua normalitate’; includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate; respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie; creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020”, se spune în document.
Sindicaliştii mai cer raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim şi introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor; negocierea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă sector Sănătate.
„Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază. O reducere trebuie aplicată şi pentru condiţiile de muncă deosebit de periculoase”, mai explică Federaţia „Solidaritatea Sanitară”.
sursa:https://www.cotidianul.ro/video-noi-proteste-cu-fumigene/
„Cîțu va merge la procuratură”
PSD va depune plângeri penale pentru alocarea discreționară de bani către județe, a anunțat președintele PSD, Marcel Ciolacu. În plus, aleșii PSD intenționează să vină la București să protesteze în fața Palatului Cotroceni.
Ciolacu susține că nici un partid politic nu și-a permis în 30 de ani o astfel de alocare discreționară de fonduri.
„Județul Covasna, cel mai mic județ din România, a primit 21 de milioane. Banii s-au direcționat discreționar numai către anumite autorități. Județele care nu au primit nimic sau au primit sume derizorii au un singur element comun: sunt conduse de administrații câștigate de PSD. Vom face toate demersurile necesare să se facă dreptate”, a spus Ciolacu.
Acesta a afirmat că plângerile penale anunțate de PSD vizează „pe toată lumea care a semnat acest document (o anexă prin care s-au alocat fonduri – n.r.), inclusiv pe cei care au venit cu fundamentarea”.
„Domnul Cîțu nu va trebui să vină în Parlament să explice, va merge de la procuratură să explice”, a adăugat liderul PSD.
Ciolacu a afirmat că în administrațiile anterioare nu s-a făcut vreodată „o anexă separată, fără criterii, un troc politic”.
Potrivit acestuia, toți aleșii locali PSD vor să vină la București, la Palatul Cotroceni, să protesteze, fiindcă președintele ar fi trebuit să sesizeze aceste probleme.
În ce privește o eventuală atacare a bugetului la CCR, Ciolacu a spus că decizia va fi luată zilele următoare și că există „două – trei elemente cu potențial neconstituțional pe care le studiem”.
De partea cealaltă, Ludovic Orban, a susţinut, luni, că PSD a alocat bani primarilor după propria politică, ”discriminând cetăţenii”.
Întrebat la Parlament cum comentează acuzaţiile social-democraţilor potrivit cărora banii ar fi împărţiţi în mod discreţionar către primarii membri ai partidelor din coaliţia de guvernare, Orban a afirmat că PSD ar trebui „să tacă pe acest subiect”.
„PSD ar trebui să tacă pe subiectul ăsta, pentru că PSD a alocat banii după proprie politică primarilor şi a discriminat cetăţenii români, împărţindu-i în două categorii – cetăţeni români din localităţile cu primari PSD şi cetăţeni români cu primari de alte culori politice. Eu m-aş abţine în locul lor de la declaraţii politice pe acest subiect, pentru că altfel voi fi nevoit să aduc aminte toate alocările care au fost făcute pe PNDL1, pe CNI, pe PNDL 2, din Fondul de rezervă al Guvernului şi ponderea alocărilor, care a fost predominantă către primarii PSD. Nu mai vorbesc de alocările de la Consiliile judeţene care sunt controlate de PSD”, a spus liderul PNL.
sursa:https://www.cotidianul.ro/scandal-pe-bani-citu-va-merge-de-la-procuratura/
România a reînceput să exporte gaze în Ungaria
A trecut frigul, iar România a reînceput să exporte gaze în Ungaria. Acum, însă, sunt la cantități mari, de fapt, cele mai mari înregistrate vreodate pe relația export – 3,7 milioane mc, România devenind astfel un furnizor major în regiune. La fel de adevărat este că și importăm 9 milioane mc, având, pentru prima dată, fluxuri comerciale bidirecționale majore, potrivit datelor interactive Transgaz
Surse din piață spun că exportatorii ar fi ENGIE (francezii care dețin poziția dominantă pe distribuția de gaze și furnizarea pentru casnici în jumătatea de sud a țării), în cea mai mare parte, și Axpo Energy (trader elvețian), mai puțin.
“Au cantități mari rezervate, și pe ieșirea din țară, și pe intrare. S-ar putea să importe, ca să vândă mai departe cum, la fel de bine, s-ar putea să vândă pentru că nu există suficient consum intern. Prețul mai mic de pe piața noastră, clar este un factor ce impulsionează exportul”, au precizat sursele.
Este de precizat că ENGIE deține și depozit de gaze, Depomureș, unde, de doi ani, stochează gaze cu care, în parte, rămâne și după sfârșitul ciclului de extracție. Pentru 2021, francezii n-ar mai vrea să plătească tarife pe cantitățile impuse de ANRE, mai mari(cel puțin în ultimii ani) decât consumurile efective de iarnă, ci strict pe cât vor ei să stocheze, potrivit propriilor estimări de consum. Îi ajută și faptul că, anul trecut, ANRE a liberalizat piața de stocare gaze.
În ceea ce privește importul, se remarcă creșterea în importanță a rutei bulgare, reverse flow T1. Astfel, prin Bulgaria intră 6,6 mil. Mc de gaze, în timp ce, prin Ucraina, doar 2,6 mil. Mc. Proveniența gazului este, în ambele cazuri, rusească, dar ruta ucraineană pierde din importanță în favoarea celei turcești(TurkStream), via Bulgaria. Este noul pariu al Gazprom, care vrea ca să alimenteze sudul Europei din ce în ce mai mult prin TurkStream.
România are un consum anual de gaze de circa 12 miliarde de metri cubi, din care 10 – 11 miliarde producție internă și 1 miliard mc importuri.
sursa:https://www.cotidianul.ro/exportam-cantitati-mari-de-gaze-in-ungaria/
Donald Trump se întoarce, discurs exploziv: „Democraţii au pierdut Casa Albă”
Donald Trump a avut un discurs fulminant în cadrul Conferinței pentru acțiunea politică conservatoare (CPAC), un forum anual, organizat anul acesta în Florida de către Uniunea Conservatoare Americană. Trump a promis că „vom continua să luptăm până la victorie”.
Conferința pentru acțiunea politică conservatoare (CPAC) este un forum anual, organizat anul acesta în Florida de către Uniunea Conservatoare Americană. Sputnik a transmis în direct din Orlando, Florida, unde fostul președinte Donald Trump a susţinut primul său discurs public de la încheierea mandatului său de președinte pe 20 ianuarie.
Donald Trump a continuat să denunțe alegerile prezidenţiale din 2020 ca fiind „fraudate”, precizând că „am primit mai multe voturi decât orice preşedinte din istoria Statelor Unite” (75 de milioane de voturi). Fostul preşedinte a mai spus că „vom continua să luptăm până la victorie” şi „suntem mai puternici decât ei”.
Trump a lăsat să se înţeleagă că ar putea intra în cursa prezidențială din 2024, menționând că „putem chiar decide să-i învingem pentru a treia oară”, făcând aparent referire la victoria sa electorală din 2016 și la rezultatul din cursa din 2020.
„În următorii patru ani, curajoșii republicani din această sală vor fi în centrul efortului de a se opune democraților radicali, mass-mediei bazate pe știri false (...) și vreau să știți că voi continua să lupt alături de voi”, a subliniat Trump.
Nu va fi un nou partid
De asemenea, el a menţionat că „nu voi înfiinţa un nou partid”, dezminţind zvonurile anterioare potrivit cărora ar putea forma un nou „Partid Patriotic”.
„Nu înfiinţez un partid nou (…). Vom face ceea ce am făcut chiar de la început, adică să câștigăm”, a accentuat Trump.
„Au pierdut Casa Albă”
Fostul președinte a mai spus că democrații vor pierde Casa Albă peste patru ani și a repetat acuzațiile de fraudă electorală.
„[Președintele SUA, Joe] Biden a eșuat în funcția sa de primă importanţă în calitate de șef executiv care aplică legile americane. Numai acesta ar trebui să fie un motiv suficient pentru ca democrații să sufere pierderi nimicitoare în mijlocul perioadei [de mandat] și să piardă Casa Albă decisiv în patru ani. De fapt, ştiţi bine că au pierdut Casa Albă”, a spus el.
„America, pe ultimul loc”
Critica lui Trump la adresa democraților a continuat, vizându-l pe Joe Biden în mod specific şi descriind prima lună de mandat a noii administrații drept „dezastruoasă”.
„Deja administrația Biden a dovedit că este anti-locuri de muncă, anti-familie, anti-frontiere, anti-energie, anti-femei și anti-știință. Într-o singură lună am trecut de la «America First» [America, pe primul loc] la «America Last» [America, pe ultimul loc]”.
Trump a criticat în special politica privind imigrația a lui Biden, numind-o o trădare a valorilor fundamentale ale Americii.
Miron Cozma l-a ameninţat pe Florin Cîţu cu o mineriadă
Miron Cozma l-a ameninţat, duminică, în direct la TV, pe premierul Florin Cîţu, că are puterea de a dărâma Guvernul şi că poate scoate în stradă 11.000 de mineri.
Pe fondul protestelor minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma a intrat în direct la România TV, acolo unde a vorbit despre situaţia minerilor, dar şi despre salariile restante ale acestora.
Mai mult, Miron Cozma a lansat o serie de ameninţări la adresa lui Florin Cîţu, premierul României, pentru ca problemele minerilor să fie rezolvate.
"Îi spun inclusiv premierului Cîţu. Citeşte istoria evenimentelor cu mineri! În 1991, am schimbat un Guvern cu 10.000 de mineri, cu Armata în stradă. În 1999, am schimbat Guvernul Radu Vasile cu 7.000 de mineri.
La ora asta, 4.000 de mineri din Valea Jiului şi cu 7.000 din Gorj. Sunt 11.000, Cîţule! Dacă vrei o mineriadă, pot să o fac oricând! Iar tu nu ai cum să mă opreşti pe mine! Nici tu, nici alţii!", a declarat Miron Cozma.
Miron Cozma a fost cel care a condus minerii din Valea Jiului la Bucureşti în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Scenariul s-a repetat şi în septembrie 1991, iar în urma Mineriadei s-a ajuns la demisia guvernului condus atunci de Petre Roman.
În ianuarie 1999, Miron Cozma a condus, din nou, minerii spre Capitală după ce Guvernul condus de Radu Vasile a anunţat că vrea să închidă minele din Valea Jiului.
O lună mai târziu, Cozma a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru implicarea în mineriadele sângeroase din 1990-1991.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/miron-cozma-amenintat-florin-citu-mineriada-594784.html
Uneori, chiar cînd cineva pare să te laude, printre rînduri poţi să vezi săgeţi otrăvite
Amatorism periculos
Uneori, chiar cînd cineva pare să te laude, printre rînduri poţi să vezi săgeţi otrăvite pe care lăudătorul ţi le aruncă din motive ştiute numai de el. Aşa face şi colegul Ioan Buduca, în articolul „Eminescologi detectivi”, publicat zilele trecute în „Cotidianul”. În finalul articolului, Buduca scrie: „Un excelent detectiv al acelei zile, Ion Spânu, a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea de care Regele Carol I se temea cu justificate temeiuri, mai puţin acela de a ordona compromiterea ei pe căi ocult-medicale”.
Aparent măgulitoarea caracterizare pe care ne-o face autorul („Un excelent detectiv al acelei zile”) nu este una care să ne bucure. Din contră, Buduca minimalizează astfel o cercetare ştiinţifică minuţioasă pe care am întreprins-o în volumul „Asasinarea lui Eminescu” (ed. Apostrof, 2010), unde am analizat şi publicat toate documentele-cheie referitoare la ziua de 28 iunie 1883, cînd Mihai Eminescu a fost internat cu forţa la ospiciul dr. Şuţu. Este, aşadar, vorba despre o cercetare de istorie literară, nicidecum despre o abordare detectivistică!
În aceste condiţii, îmi este greu să evit legătura dintre acest articol al domnului Ioan Buduca şi recenta punere la punct a Magdei Petreu, pe care am publicat-o recent tot în „Cotidianul”.
EXISTĂ DOUĂ ÎNSEMNĂRI ALE LUI MAIORESCU, ANTERIOARE ZILEI DE 28 IUNIE 1883
Dar, nu asta este problema de fond. Vorbind pe deasupra, aproape superficial, despre tema zilei de 28 iunie 1883, şi Ioan Buduca, la fel ca Marta Petreu, face afirmaţii care nu sînt acoperite de realitate. Una dintre ele este chiar în prima propoziţie a articolului său, unde scrie: „Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat”. Nu este chiar aşa.
Tocmai în „Însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu avem două pasaje anterioare zilei de 28 iunie 1883, în care criticul oferă astfel de „indicii” care să anunţe „nebunia” lui Eminescu.
Prima este din 30 mai 1883, cînd Eminescu fusese invitat la cină alături alte persoane, între care şi Eugene Schuyler, cel care avea să devină primul ambasador al SUA în România. Maiorescu notează: „Eminescu, început de alienaţie mentală, după impresia mea”.
Cel de-al doilea „indiciu” este din 23 iunie 1883, cînd, iarăşi, Eminescu este invitat la masă, iar Maiorescu notează: „Şi Eminescu, care devine, din ce în ce mai evident, alienat”:
La ambele pasaje din „Însemnările zilnice”, editorul I. Rădulescu-Pogoneanu adaugă în subsol aceste precizări importante:
– la cea din 30 mai 1883: „Notă adaosă cu creion roşu, mai tîrziu: „Vezi mai jos 23 iunie”
– la cea din 23 iunie 1883: „Notă mai tîrziu, cu creion roşu: „Vezi mai sus 30 Maiu” (pentru impresia despre începutul de alienaţie a lui Eminescu). Întreg pasajul acestei zile subliniat pe de margine, la lectura de mai tîrziu a caietului”.
Aşadar, articolul lui Ioan Buduca începe cu o afirmaţie falsă, aceea că „Între însemnările zilnice ale lui Maiorescu imediat anterioare zilei de 28 iunie 1883, nici cel mai vag indiciu că mintea lui Eminescu s-ar fi dereglat”! Deşi, cum se vede mai sus, anterior zilei de 28 iunie 1883, există nu una, ci DOUĂ ÎNSEMNĂRI ale lui Maiorescu despre aşa-zisa alienare mentală a lui Eminescu. Semnificative sînt şi precizările pe marginea caietului, în care se face trimitere de la una la cealaltă dintre însemnări! Chiar şi I. Rădulescu-Pogoneanu interpretează cele două însemnări ale lui Maiorescu ca fiind „pentru impresia despre începutul de alienaţie a lui Eminescu”!
MAIORESCU NICI MĂCAR NU I-A SPUS LUI EMINESCU CĂ-L INTERNASE LA OSPICIU
În acelaşi articol, Ioan Buduca se hazardează cu o altă „invenţie” nefondată şi scrie că Titu Maiorescu „a notat în jurnalul său că l-ar fi sfătuit pe Eminescu să accepte internarea, aranjamentele fiind făcute, iar costurile – deja plătite”. Pe ce se bazează, nu ştim. Cert este că în ziua e 28 iunie 1883, la ora 10, cînd Eminescu vine acasă la Maiorescu, acesta deja îl internase la ospiciul dr. Şuţu, plătind în avans 300 de lei, dar NU-I SPUNE NIMIC LUI EMINESCU, aşa cum crede Ioan Buduca! Din contră, aşa cum notează în „Însemnări…”, Maiorescu scrie: „Potrivit înţelegerii [ce avusesem cu Simţion], i-am spus că trebue să se ducă la Simţion, pentru societatea „Carpaţii”. De acolo e vorba să fie dus la Dr. Şuţu, Numai de s-ar face asta fără greutate”! Deci, nu e vorba despre înţelegerea cu Eminescu, ci cu Simţion, aşa cum scrie în paranteză Pogoneanu, editorul „Însemnărilor zilnice”! Pentru ştiinţa lui Ioan Buduca, la ora 12 în acea zi, au avut loc percheziţii la „Societatea Carpaţii” şi s-au făcut arestări, unele urmate de expulzări. Iată întreaga însemnare a lui Maiorescu:
Din motive necunoscute, Eminescu n-a mai ajuns la Societatea „Carpaţii”, unde îl trimisese Maiorescu pentru a se întîlni cu Simţion (o fi aflat el ce puseseră la cale „amicii” săi) şi a ajuns la Băile Mitraşevski, de unde la ora 19 a fost luat în cămaşă de forţă şi dus la ospiciul dr. Şuţu! Culmea este că Procesul verbal întocmit de comisarul C.N. Nicolescu este semnat, între alţii, de C. Simţion şi G. Ocăşeanu de la Societatea „Carpaţii”. Dar, asta este cu totul altă problemă, mult prea complicată pentru domnul Ioan Buduca.
EMINESCU: „aş voi să ştiu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos”
La finalul articolului său, Ioan Buduca ne ceartă, reproşîndu-i „excelentului detectiv” care aş fi eu, că „a rămas dator, deocamdată, cu detectivistica felului în care doctorii au dereglat mintea” lui Eminescu. Aşa e, însă îl poate lămuri chiar Mihai Eminescu!
În celebra scrisoare pe care, de la Viena, din sanatoriul doctorului Leidesdorf, Eminescu i-o trimite lui Chibici, poetul scria: „aş voi să ştiu dacă pot scăpa de aci, unde în adevăr îmi pare că stau fără nici un folos. Tratamentul pare a consista în mâncare puţină şi proastă şi în reclusiune”!
Deci, în lipsa informaţiilor despre tratamentul de care a avut parte la ospiciul dr. Şuţu, aflăm că la Viena, ca un adevărat miracol, Eminescu S-A ÎNSĂNĂTOŞIT pentru că nu i s-a dat nici un tratament specific nebuniei şi a fost trimis acasă! Cu alte cuvinte, tot ce i s-a întîmplat rău lui Eminescu i s-a întîmplat la ospiciul dr. Şuţu, acolo unde în 28 iunie 1883 a fost internat cu forţa chiar de către Titu Maiorescu, la sugestia nevestei lui Slavici, Ecaterina Szöke Magyarosy!
EPILOGUL UNUI „EXCELENT DETECTIV”
Poate că n-aş fi luat în seamă această tentativă eminescologică a colegului Ioan Buduca dacă n-ar fi existat cîteva precedente periculoase, menite să compromită cercetarea serioasă a acestui subiect extrem de sensibil care este viaţa lui Mihai Eminescu.
Astfel, în afara „Cazului Marta Petreu”, care-l „externase” pe Eminescu în toiul nopţii, „pe la 10 seara” şi-l trimisese pe străzi să salute oamenii întîlniţi în cale, mai există şi „Cazul Cătălin Cioabă”. Acesta scrie într-o carte apărută la Humanitas, lăudată deşănţat de unii care i-au văzut doar coperta, că Eminescu a fost internat la „Caritatea” lui Şuţu între 28 iunie 1883 şi – atenţie! – 15 august 1883, deşi se ştie cu exactitate că Eminescu a fost internat la „Caritatea” între 28 iunie şi 20 octombrie 1883, cînd a plecat spre Viena! După apariţia articolului nostru, în al doilea volum al său, Cătălin Cioabă a corectat informaţia, desigur, fără să ne mulţumească pentru ajutor.
Pînă şi eminescologul Nicolae Georgescu, care, spre deosebire de cei doi, ştie carte, a luat în serios trei posibile arestări ale lui Eminescu în iunie 1883, deşi, în mod evident, avem de-a face doar cu cea din 28 iunie 1883 (v. art. „Cele trei arestari ale lui Eminescu).
Eminescologia este, aşadar, grea şi necesită cercetări îndelungate, dificile, cu documente contradictorii şi cu un risc major: acela de a urma, chiar cu bună credinţă, calea greşită a unora sau informaţiile eronate ale altora.
Pe cale de consecinţă, apariţia unor amatori ca Marta Petreu, Cătălin Cioabă sau Ioan Buduca pe tărîmul eminescologiei ar putea să facă rău cercetărilor serioase, mai ales acum, cînd deja se şubrezeşte vechea teorie că Eminescu a înnebunit brusc pe 28 iunie 1883 şi a fost internat la „Caritatea” pentru a-l vindeca.
Cine are ceva de spus pe această temă să pună mîna pe carte şi să studieze atent documentele – şi aşa destul de puţine – care vorbesc despre acea zi fatidică de 28 iunie 1883 din viaţa lui Mihai Eminescu.
De ce să compromitem efortul uriaş al celor cîţiva care au trudit ani de zile pentru a da la o parte umbra pusă de Maiorescu şi prietenii săi mai vechi sau actuali peste biografia celui care ne-a lăsat o aşa de mare şi valoroasă moştenire ?
sursa:https://www.cotidianul.ro/sport-cultural-datul-cu-parerea-despre-28-iunie-1883/
CĂTUȘE - Mărțișor pentru CLOTILDA
România TV informează că cele două protestatare, Oana Lovin și Codruța Cerva, i-au dus mărțișoare primarului de la Sectorul 1, Clotilde Armand. Potrivit acestora, mărțișorul este din marțipan și este foarte gustos.
„Din partea SIIJ-ului, pentru că este foarte înfocată să îl închidă, i-am spus așa: O primăvară răcoroasă îți urează SIIJ. La mulți ani ! Dacă se poate, aș vrea să sun la dânsa ca să i-l înmânez personal“, a precizat Codruța Cerva.
„Avem o pereche de cătușe din marțipan, este un cadou dulce, ca și noi, se poate mânca. Doamna Clotilde Armand ar trebui să aibă vreo 3 perechi de cătușe, vedem că este liberă și este ca o faraoancă, a pus monopol pe Primăria Sectorului 1, și-a instalat drăcoaicele acolo. Stă într-o casă naționalizată la care numai renovarea a costat 2 milioane de euro. Vrem să știm de unde are bani“, a precizat Oana Lovin.
Scandal monstru, duminică, la staţia de metrou Unirii
Potrivit România TV, jandarmii au intervenit în forţă pentru a-l imobiliza pe un bărbat care nu purta mască. I-au cerut să îşi pună masca şi să se legitimeze şi se pare, potrivit martorilor citaţi de România TV, că persoana respectivă ar fi refuzat, acesta afirmând că nu are mască la el.
Lucrurile au degenerat după discuţia dintre reprezentanţii autorităţilor şi persoana respectivă, după care bărbatul a fost culcat la pământ şi încătuşat. Bărbatul a fost dus în duba jandarmeriei, acesta riscând amendă pentru nepurtarea măştii dar şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
sursa:https://www.dcnews.ro/scandal-la-metrou-la-statia-unirii-interventie-in-forta_804724.html