2.11.2021

Ce ascunde scandalul de la Cancun ?

 


În ciuda faptului că reținerea celor 200 de români pe aeroportul din Cancun a stîrnit un scandal enorm, n-am aflat mare lucru. Compatrioții noștri au fost doar șocați de tratamentul inuman aplicat unor români plecați să-și petreacă vacanța pe riviera mexicană. Ba, cu acest prilej, a mai fost scoasă în evidență strădania ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, de a rezolva situația celor retinuți în condiții revoltătoare pe aeroportul mexican. Imediat, Externele au anunțat deplasarea unui consul de la Miami și ministrul Aurescu și-a sunat omologul cerînd tratament onorabil pentru cetățenii români și evaluarea cazurilor la modul individual. Din cele relalate de presă, a reieșit că românii au fost lăsați să plece, fiind reținuți doar 5 dintre aceștia care n-au convins la discuțiile individuale.

Ici-colo, în presa română, au apărut mici relatări despre o grupre infracțională extrem de activă în zona Cancun. Membrii acesteia se ocupau cu clonatul cardurilor și cu trafic de persoane. Cînd, în vara 2019, au fost arestați mai mulți membri ai grupării româno-mexicane, procurorii și polițiștii din țara noastră au dat repede un comunicat de presă. S-au grăbit să arate populației succesul și eforturile lor de combatere a crimei organizate. Au dat fuga la perchziții în municipiul Craiova și în două comune din județul Dolj, de unde se trăgeau unii dintre membrii clanului respectiv. Ba, pentru a scoate în evidență hărnicia lor, au anunțat presa că au săpat pe alocuri în grădina unuia, fără a ne da date despre ce au găsit și ce au preluat cu proces verbal. Iar presa a reținut doar săpatul în grădină și niște alegații despre legăturile oltenilor cu celebrul El Chapo, șeful clanului Sinaloa, deținut acum într-o închisoare americană. Le-a fost suficient !

Dacă facem o mică incursiune în presa mexicană descoperim că povestea este și mai veche și mai complicată și vine pînă în Romania unde Rechinul (…) începuse investiții imobiliare la Craiova (terenuri și două hoteluri). Grupul s-a constituit în Mexic prin 2012 și a fost identificat ca desfășurînd mai multe genuri de infracțiuni. Prima a fost clonarea de carduri apartinînd turiștilor și scoaterea de pe ele a unor sume. Grupul românesc a ajuns să deschidă o firmă de amplasat și reparat automate bancare, ajungînd, la un moment dat, să dețină cîteva sute de automate marcate cu logo-ul unei bănci mexicane. O altă infracțiune a grupului era și traficul de persoane spre SUA pe ruta România-Cancun-SUA. Oltenii alcătuiau și o filieră de pătrundere ilegală pe teritoriul SUA. Informațiile depre implicarea celor din gruparea românească în distribuția de droguri nu au fost încă dovedite. În plină urmărire de către serviciile secrete mexicane și americane, scandalul a izbucnit în cel mai românesc stil. Vă promitem, în Cotidianul, două dintre cele mai importante articole apărute în presa mexicană despre banda din România.

Șeful grupului, poreclit Rechinul, s-a stricat cu partenerul său Marcu pentru că acesta avea un mare succes la femei.  La rândul său, Aurelian Marcu era nemulțumit de procentul mic al beneficiilor sale în afacere. Se spune că Aurelian Marcu ar fi dezvăluit, în 2019, toate detaliile despre activitatea grupului de la Craiova unui ziarist american, drept pentru care a și fost împușcat. Scandalul românilor din Mexic a fost subiect cu mare succes de presă. Rechinul (El Tiburon), alias Florian Tudor, a închiriat pagini întregi în ziare pentru a convinge publicul mexican că este victima corupției din Romania și din Mexic.

Citind presa mexicană și comunicatele de presă din cele două țări, înțelegem că este vorba despre activitatea infracțională desfășurată timp de cîțiva ani în Mexic, România și SUA, cu vărsare de bani la Craiova (se vorbește de sute de milioane, chiar de 1,2 miliarde dolari SUA). Nu știau nici SRI și nici DIE despre acest traseu al infracțiunii ? La Craiova, unde dosarul unei fete dispărute a stat în sertar cu lunile, nu existau informații depre această filieră infracțională ?? Investițiile grupului de la Cancun ar fi bătut și la ochii unei găini chioare. Dacă un cetățean oarecare ar fi cerut asemenea autorizații și ar fi făcut asemenea achiziții, cu siguranță, toată liota de inspectori și ofițeri din Craiova s-ar fi repezit să ia o șpagă! Pe cei care aduceau sute de milioane de dolari din Mexic și care mai duceau și oameni (tot pe bani!) să-i treacă în SUA nu i-a descoperit nimeni !?

Nu pot să cred că vigilenții noștri ofițeri de informații au stat gură cască în fața acestei rețele. Mai degrabă, sunt tentat să cred că au avut și ei parte și s-au făcut a nu băga de seamă. Nu întîmplător, Florian Tudor (Rechinul) în paginile de publicitate cumpărate în presa mexicană vorbește despre corupția din România.

Și, încă un lucru ! Românii (procurorii și polițiștii) s-au tot lăudat cu rolul lor în neutralizarea acestei grupări infracționale. Dacă ar fi fost adevărat, atunci, cu siguranță, mexicanii și FBI-ul ar fi colaborat cu ei la reținerea celor 200 de turiști și nu i-ar fi oprit decît pe cei care se aflau în vizorul operațiunii Caraibe.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ce-ascunde-scandalul-de-la-cancun/

„Cîţu, eşti un mincinos ! Ce încredere să mai aibă europenii să îţi dea pe mână 30 de miliarde de euro ...”

 


Liderul PSD Marcel Ciolacu îl face mincinos pe premierul Florin Cîţu,  reproșându-i că atât el, cât şi coaliţia de guvernare, au votat în decembrie în Parlament programul de guvernare care prevedea creşterea pensiilor în acest an, nu în 2022, cum au anunțat acum.

„Cîţu, eşti un mincinos ! Ce încredere să mai aibă europenii să îţi dea pe mâna 30 de miliarde de euro, când tu îţi minţi cu neruşinare proprii cetăţeni.

1. PSD ţi-a scris programul de guvernare, mincinosule ?! Voi şi coaliţia voastră de ţepari şi incompetenţi v-aţi votat în decembrie în Parlament programul de guvernare care prevedea negru pe alb creşterea pensiilor în 2021 !!!! După mai puţin de două luni vii şi dai vina pe PSD că nu le mai poţi creşte, nefericitule ! Cine te mai înţelege ?!

2. Spui că vor creşte totuşi în 2022, dar nu le spui românilor că asta înseamnă MAXIM 4 % (inflatia medie 2.4-2.6% plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat adica 1- 1.4%). Şi nici asta măcar nu se ştie când în 2022. Probabil în decembrie, cu plata în 2023 !!! Nu le arunca firimituri oamenilor care au muncit o viaţă, că şi tu ai părinţi, Cîţule! Lasă-i în pace, dacă nu eşti capabil să înţelegi că pensiile nu sunt pomană !

N-ai bani ?! Nu mai furaţi. Nu mai angajaţi cohorte de chelneriţe şi miss-uri la stat. Nu vă mai îmbuibaţi prin toate consiliile de administraţie! Nu mai politizaţi! Nu mai inventati noi funcţii la stat, aşa cum e cu secretarii generali de la prefecturi. Nu mai fiţi proşti!

Da, nu mai fiţi proşti!!! Sunteţi de un an jumate la guvernare şi tot ce faceţi este să schelălăiţi patetic că «PSD e de vină». ZERO soluţii! Dacă nu sunteţi în stare, plecaţi. Lăsaţi-ne! PSD a demonstrat că poate aduce creştere economică, că poate creşte veniturile românilor, că poate susţine mediul de afaceri. Voi nu puteţi nimic. Plecaţi ! Nu mai tăiaţi !”, a scris Ciolacu miercuri pe Facebook.

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat că pensiile vor creşte de la data de 1 ianuarie 2022.

„La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263 şi anume compensarea în proporţie de 100% a pierderii puterii de cumpărare, ca urmare a inflaţiei şi de asemenea creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie”, a adăugat preşedintele liberalilor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/chiar-asa-cum-i-au-mintit-pe-pensionari/

2.10.2021

Vine gerul -20 de grade ! Ce se așteaptă de la SEN

 


Prognoza meteo arată că va urma o săptămână  de ger cu temperaturi care coboară și la minus 20 de grade, dar autoritățile spun că sunt pregătite, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Energiei, instituția care acoperă Comandamentul de Iarnă. Sistemul Energetic Național ar fi pregătit pentru situația meteo deosebită, potrivit unui comunicat, Transgaz, Transelectrica, grupurile termo fiind pregătite să gestioneze situația.

“Miercuri, 10 februarie, s-a organizat ședința Comandamentului de Iarnă coordonată la nivelul ministerului Energiei de către Secretarul de Stat, Niculae Havrileț. La ședință au participat cei mai importanți actori ai sectorului energetic care mențin în funcțiune Sistemul Energetic Național și asigură furnizarea continuă și în siguranță. Din partea Comandamentului, transmitem că, începând cu ziua de vineri, până pe o durată de șapte-opt zile, România va traversa un șoc termic cu minime nocturne de până la – 20 de grade, pe alocuri chiar mai scăzute. De asemenea, temperatura diurnă va avea un nivel negativ de până la – 8 grade. Sistemul Energetic este pregătit pentru traversarea acestui șoc termic. Toți actorii esențiali care asigură funcționarea Sistemului Energetic Național au precizat că sunt pregătiți pentru perioada care urmează. CE Oltenia  va funcționa normal, iar în cazuri deosebite va fi pus la dispoziție un grup de producție de energie electrică de la Turceni”, se arată în comunicat.

Menționăm că atât Translectrica, cât și Transgaz, au capacitatea de a asigura importurile și exporturile de energie, având conexiuni cu vecinii și piețele regionale și că, încă o dată, se dovedește necesitatea de a avea grupuri pe cărbune, cum e CE Oltenia, pentru că, în situații deosebite, acestea sunt cele care se pot porni cel mai rapid și funcționează bandă. România, dar și toată UE, „au pus însă cruce” cărbunelui, pe motiv de poluare, iar închiderea grupurilor de profil trebuie să se facă pe repede înainte. Prin urmare, România nu mai are decât puțin timp de a găsi noi soluții de generare a electricității care să funcționeze ca reglatori de sistem. Acum, din total MW instalați, cărbunele acoperă încă 30%.

sursa:https://www.cotidianul.ro/vine-gerul-ce-se-asteapta-de-la-sen/

Teodosie, din dragoste pentru Sfântul Haralambie

 


În plină pandemie, ÎPS Teodosie  a organizat o slujbă și o procesiune, miercuri, la Constanţa pentru cinstirea Sfântului Haralambie, la care au participat zeci de oameni.

Arhiepiscopul Tomisului chiar a mulţumit Primăriei Constanţa, care a dat aviz favorabil pentru eveniment.

Arhiepiscopia Tomisului organizează o amplă sărbătoare dedicată Sfântului Haralambie. Timp de trei zile, începând de marți până joi, au loc mai multe slujbe, dar și un concert de muzică religioasă și o procesiune pe străzile orașului Constanța, se preciza pe pagina de FB a Arhiepiscopiei.

La manifestări a fost invitat să participe și PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Miercuri dimineață, acesta va fi întâmpinat de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul unei ceremonii publice.

„Preoții și credincioșii parohiei Sfântul Haralambie din Constanța vor întâmpina doi ierarhi la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi vor merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu invitatul său, PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Programul evenimentului organizat de Arhiepiscopia Tomisului mai cuprinde Concertul de pricesne, care va avea loc marți, la ora 19.00, la biserica „Sf. Haralambie” din Constanța. Evenimentul religios se va încheia joi, înainte de miezul nopții. La ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ips-teodosie-scoate-oamenii-in-strada/

PSD a depus la Parlament moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii

 


PSD a depus la Parlament moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Motivele pentru care Voiculescu trebuie să plece de la minister sunt subliniate în textul moţiunii.

'Vă înaintăm moţiunea simplă intitulată: 'Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid ! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor', moţiune iniţiată de 109 deputaţi ai Partidului Social Democrat. Solicit Biroului permanent ca această solicitare să se regăsească astăzi pe ordinea de zi, să stabilim calendarul pentru dezbatere şi vot.

De asemenea, sper ca, la finalul dezbaterilor, domnul Vlad Voiculescu să demisioneze şi, dacă nu are decenţa să o facă, să fie demis de urgenţă de premierul Florin Cîţu', a afirmat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. Biroul permanent urmează să stabilească calendarul dezbaterii moţiunii simple. 

Care sunt motivele invocate de PSD pentru care Vlad Voiculescu trebuie să plece de la Ministerul Sănătăţii:

"Nu a dezvoltat centre de recoltare pentru accesul ușor al cetățenilor la testare PCR sau cu teste rapide!

Nu a inclus medicii de familie și alte structuri sanitare, cu excepția UPU, pentru realizarea de teste rapide și raportarea cazurilor identificate în platforma unică!

Nu a stabilit procedura de testare a elevilor și profesorilor!

Nu a dezvoltat centre de recoltare pentru accesul ușor al cetățenilor la testare PCR sau cu teste rapide!

Nu a inclus medicii de familie și alte structuri sanitare, cu excepția UPU, pentru realizarea de teste rapide și raportarea cazurilor identificate în platforma unică!

Nu a stabilit procedura de testare a elevilor și profesorilor! În România, cu Voiculescu la Sănătate, nu s-a făcut nimic! Au fost irosite zile și săptămâni esențiale! Singura acțiune notabilă, făcută de ministrul Voiculescu în acest răstimp, a fost să-și schimbe poza de profil de la contul de pe Facebook. Atât a fost în stare ministrul Voiculescu, în timp ce omologii săi din Europa TESTAU MASIV pentru redeschiderea școlilor în siguranță!

Mai mult, Vlad Voiculescu a refuzat sa aibă o poziție publică referitoare la nevoia deschiderii școlilor, a pus piedici permanente acestui proces care trebuie să aducă copiilor din Romania, dincolo la accesul la educație, protejarea sănătății mintale și asigurarea dezvoltării lor armonioase ca viitori adulți. 

Vlad Voiculescu a subminat în mod constant strategia națională deja aprobată. 

Presiunile permanente asupra Institutului Național de Sănătate Publică, pentru preluarea bazei de date a Registrului Electronic Național de Vaccinare, încercările de înlăturare a coordonatorului grupului medical al Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării și de subminare a coordonatorului național, doctorul Valeriu Gheorghiță, au creat confuzie și demobilizare în rândul profesioniștilor care lucrează, de multe ori, voluntar, pentru vaccinarea rapidă a populației. 

Mai mult, de parcă ministrul și-ar dori cu orice preț eșecul campaniei de vaccinare, efortul celor implicați în derularea acesteia a fost răsplătit cu presiuni, controale și amenzi. Cazul de la Rădăuți este mai mult decât elocvent. După amendarea medicului, la solicitarea ministerului Sănătății, pentru că ar fi vaccinat ”peste rând”, s-a ajuns la aruncarea dozelor rămase de la cei care nu s-au prezentat la programare. După ministrul Voiculescu mai bine să se arunce dozele de vaccin decât să fie vaccinați profesorii, de exemplu, nu??!

Tot cu intenția de a distruge desfășurarea normală și logică a campaniei de vaccinare, a apărut, peste noapte, și decizia ca profesorii, adică cei care se pregăteau să înceapă școala în condiții de siguranță, să fie înlăturați de pe lista de priorități și înlocuiți cu alte categorii?? 

NIMIC din ceea ce îi cereați fostului ministru Tătaru să facă - URGENT!, nu a fost făcut de actualul ministrul Vlad Voiculescu! 

Da, ministerul Sănătății ar fi trebuit să se asigure că instalațiile de oxigen din spitalele COVID sunt verificate permanent, iar procedurile sunt clare și complete astfel încât să nu pună în pericol siguranța pacienților. În acest sens, există un document întocmit de specialiștii ATI care avertizau asupra pericolelor. 

Dar ministrul Voiculescu nu a urmat nici măcar propriile sfaturi date predecesorului său! Mai mult, nici măcar nu a recunoscut existența rapoartelor de control ale Inspecției Sanitare de Stat, care indicau necesitatea măsurilor urgente, care să garanteze siguranța pacienților internați. Deși rapoarte care se aflau chiar sub nasul său! Trebuiau doar citite! Problemele legate de imaginea personală și de promovarea în social-media au fost, la fel ca și în primul mandat la minister, mult mai importante decât siguranța și viața pacienților și a cadrelor medicale!

Spitalele regionale sunt necesare într-adevăr, dar nu rezolvă ACUM accesul populației la serviciile de sănătate. Serviciile de asistență medicală primară, serviciile ambulatorii de specialitate, accesul la investigații și medicamente sunt neglijate total de actualul ministru, cu toate că ele reprezintă principalele direcții de dezvoltare sustenabilă a sistemelor de sănătate din UE și ar putea îmbunătăți rapid accesul pacienților cu alte patologii decât COVID19 la asistența medicală.

Oare preocuparea ministrului Vlad Voiculescu numai față de spitalele regionale reflectă necunoașterea nevoilor și evoluției unui sistem de sănătate modern? Sau doar o cerință a sponsorilor săi, care vor să acapareze contractele publice de construire a acestor spitale? În oricare dintre variante, rezultatul este însă același: sănătatea românilor este în pericol!", se arată în textul moţiunii.

Textul moţiunii poate fi citit aici. 

sursa:https://www.dcnews.ro/motiune--psd--greselile-pentru-care-voiculescu-trebuie-sa-plece_800981.html

DONALD TRUMP, CEL MAI IUBIT PREȘEDINTE AMERICAN

 


Chinul lui Halep, cu final fericit !

 


Simona Halep s-a calificat dramatic miercuri în turul al treilea al Australian Open, trecând greu de australianca Ajla Tomljanovic, în trei seturi, scor 4-6, 6-4, 7-5. Halep a fost condusă cu 5-2 în decisiv, dar a revenit spectaculos și pe fondul unei căderi a adversarei a obținut calificarea.

În primul set, Halep a profitat în primul game de cele două duble greșeli la serviciu ale australiencei și a început cu un break, dublat imediat de un game câștigat pe propriul serviciu (2-0). Tomljanovic a revenit în forță și a câștigat următoarele 4 game-uri, profitând de câteva erori ale româncei (2-4).

Halep a ridicat nivelul jocului, diversificând, astfel încât a egalat (4-4). La 4-5, game-ul de pe serviciul Simonei a fost unul de mare angajament, românca ducând scorul la 40-0. Tomljanovic a revenit și a salvat de 8 ori închiderea game-ului, ca mai apoi să valorifice a 3-a șansă de break și de set (4-6).

Setul secund a debutat cu 4 break-uri (2-2), până când australianca și-a valorificat prima serviciul, urmată imediat de Halep (3-3). Simona a mai luat apoi un break și s-a dus la 5-3, ca mai apoi să își câștige și următorul serviciu și, implicit și setul doi, ducând meciul în joc decisiv (6-4).

Setul trei a debutat cu Tomljanovic în prim plan, luând primul break și apoi câștigându-și serviciul (0-2). Halep o imită, break și serviciu, egalând (2-2). Australianca a pus presiune, i-au reușit patru retururi câștigătoare pe serviciul cu erori al lui Halep și a realizat break-ul la zero, pentru 2-4. Halep nu a mai reușit să revină cu break și Tomljanovic s-a distanțat la 2-5.

Sub presiune, Simona și-a valorificat apoi serviciul, unul sensibil mai eficient (3-5). În game-ul în care Tomljanovic a servit pentru meci, a fost rândul lui Halep să intre mai bine în returi și să facă un break important pentru 4-5 și apoi, cu emoții, să egaleze 5-5.

În setul 11, Simona a avut două ocazii să își adjudece breakul, la 30-40, însă Tomljanovic s-a apărat senzațional și a egalat 40-40.

Tomljanovic a mai salvat două mingi de break, dar Halep a reușit din a patra încercare să câștige al patrulea game consecutiv și să se aducă în situația de a servi pentru câștigarea meciului.

Ultimul game a fost unul aproape formal pentru Simona, câștigat la 15. Reprezentanta României a trecut în cele din urmă cu destul de mari emoții de o adversară care a dominat-o în unele momente, Halep reușind totuși să se concentreze în momentele cheie și să câștige un meci mai greu decât îl anticipase.

Jucătoarea australiană în vârstă de 27 ani ocupă locul 72 în clasamentul WTA. Ea este de fapt australiancă naturalizată, locul ei de naștere fiind Zagreb/Croația.

Rusoiaca Veronika Kudermetova, locul 36 WTA, va fi următoarea adversară a Simonei.

Prima reacție a Simonei după meci

„Știam că va fi greu, că va fi un meci de luptă, dar a fost și mai dificil decât mă așteptam. E bine că pot să zâmbesc acum. Nu am avut gânduri dintre cele mai frumoase, am încercat să nu mă gândesc la scor, dar eram supărată că greșeam. În cele din urmă am reușit să mă concentrez, mi-am dorit foarte mult să câștig”, a declarat Simona Halep.

În ce privește meciul cu viitoarea adversară, Kudermetova, Simona a zis: „Nu cred că am jucat împotriva ei, o să o urmăresc puțin, așa procedez mereu. Dacă sunt 100% cu siguranță voi da totul”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/chinul-lui-halep/

Preoții care predau în școli nu beneficiază de sporuri suplimentare

 


Personalul clerical angajat în învăţământul public este salarizat în conformitate cu grilele personalului didactic din aceste unităţi şi nu beneficiază de sporuri suplimentare faţă de această categorie, a informat, miercuri, Secretariatul de Stat pentru Culte, printr-un comunicat de presă.

Precizările survin unor articole apărute în presă potrivit cărora preoţii care predau Religia în şcoli pot avea sporuri de până la 80%. Conform comunicatului citat, presupusele 'sporuri' reprezintă de fapt contribuţia statului la salarizarea personalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult aparţinând cultelor religioase şi nicidecum în cadrul unităţilor de învăţământ public.

'Statul român sprijină salarizarea personalului clerical prin acordarea de contribuţii. Distribuţia contribuţiilor acordate de stat pentru personalul clerical o realizează exclusiv unitatea centrală de cult care este angajatorul personalului clerical. Personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijinul statului la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.'

'Doar 30% din personalul clerical care primeşte contribuţie de la bugetul de stat poate primi 80% din salariul unui cadru didactic din învăţământul preuniversitar de stat dacă îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse', a explicat Secretariatul de Stat pentru Culte.

Potrivit sursei citate, 'numărul de contribuţii la salarizarea personalului clerical este menţionat în Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Anexa nr. I, Capitolul III - Culte) şi nu tot personalul clerical aparţinând cultelor religioase beneficiază de sprijin la salarizare'.

'Personalul clerical care are norma de bază în învăţământul public nu poate beneficia de contribuţie la salarizare pentru postul de preot din partea Secretariatului de Stat pentru Culte', se mai arată în comunicat.

sursa:https://www.dcnews.ro/secretariatul-de-stat-pentru-culte-preotii-care-predau-in-scoli-nu-beneficiaza-de-sporuri-suplimentare_800913.html

Gabriela Firea a făcut declaraţii după intervenţia la Prefectura Capitalei împotriva deciziei administraţiei de la Sectorul 1 privind cele patru spitale.

 


"Am depus şi înregistrat (n.r. - la Prefectura Capitalei) în numele tuturor celor prezenţi şi al câtorva consilieri locali şi generali o plângere prealabilă prin care solicităm revocarea hotărârii de Consiliu de la Primăria Sector 1 prin care aceasta se descarcă de sarcina financiară în privinţa celor patru mari spitale de pe raza Sectorului 1. Considerăm hotărârea aprobată săptămâna trecută la iniţiativa primarului Sectorului 1 şi nelegală, dar şi imorală, deoarece sănătatea ar trebui să fie o prioritate. (...) Domnul prefect ne-a promis că va analiza din punct de vedere al legalităţii, cu celeritate atât hotărârea în sine cât şi plângerea prealabilă pe care am depus-o şi că ne va transmite soluţia", a declarat, miercuri, Gabriela Firea.

sursa:https://www.dcnews.ro/scandal-spitale-sectorul-1--firea--plangere-la-prefectura--hotarare-nelegala-si-imorala_800903.html

Un avocat a intrat într-o ședință de judecată pe Zoom cu un filtru de pisică

 


Când judecătorul Roy Ferguson a deschis marţi şedinţa de judecată a tribunalului districtual din Texas, desfăşurată online, pe platforma Zoom, nu se aştepta să vadă doi avocaţi şi o pisică, relatează Reuters. ''Pisica'' cu ochi verzi din colţul din dreapta al ecranului era de fapt avocatul Rod Ponton, acoperit de un filtru.

''Domnule Ponton, cred că aveţi un filtru activat în setările imaginii'', a remarcat judecătorul. Ponton i-a răspuns că asistenta lui încearcă să regleze setările. ''Sunt aici în direct, nu sunt o pisică'', a explicat avocatul. ''Aşa cred şi eu'', i-a replicat judecătorul.

După ce imaginile au devenit virale pe reţelele de socializare, Ferguson a scris pe Twitter: ''Un sfat important când folosiţi Zoom: Dacă înaintea voastră computerul a fost folosit de un copil, verificaţi setările video pentru a vă asigura că filtrele sunt dezactivate înainte de a participa la o audiere virtuală''.

Ponton, în vârstă de 69 de ani, a declarat pentru Reuters că nu ştie cum a apărut acel filtru. ''Am intrat de pe computerul secretarei mele ca să particip la această audiere prin Zoom, iar atunci când toată lumea este pregătită, judecătorul strigă cazul şi feţele tuturor ar trebui să apară pe Zoom'', a povestit acesta.

''Şi feţele tuturor au apărut, mai puţin a mea. În locul feţei mele, era de fapt o pisică'', a adăugat el. Judecătorul l-a ajutat să dezactiveze filtrul, iar şedinţa a continuat, a mai explicat avocatul. Judecătorul Ferguson a mărturisit că a fost ''un moment haios''. ''Toţi cei implicaţi s-au comportat cu demnitate, iar avocatul a dat dovadă de o eleganţă incredibilă'', a povestit acesta.

sursa:https://www.dcnews.ro/un-avocat-a-intrat-intr-o-sedinta-de-judecata-pe-zoom-cu-un-filtru-de-pisica-video_800890.html

Sindicaliştii protestează în faţa sediului central al PNL

 


Sindicaliştii s-au strâns miercuri dimineaţa în faţa sediului central al PNL. 

Aceştia protestează împotriva măsurilor de austeritate anunţate de către coaliţia aflată la guvernare. Oamenii sunt nemulţumiţi de anunţul privind îngheţarea pensiilor şi a salariilor în 2021, dar şi de faptul că Guvernul ar urma să taie mai multe sporuri, indemnizaţia de hrană sau călătoriile gratuite cu trenul acordate studenţilor. 

Protestatarii spun că au ales să manifesteze în faţa sediului PNL deoarece, spun ei, liberalii sunt pionul decisiv în luarea acestor decizii, în cadrul coaliţiei de guvernare. Oamenii anunţă că protestele vor continua şi în zilele următoare.

sursa:https://www.dcnews.ro/protest-in-fata-sediului-pnl_800881.html

Alarmă în Arad după ce o femeie a sunat la 112 pentru a anunţa că i-a dispărut copilul în vârstă de numai opt ani.

 


"Iți poți imagina pentru o clipă ce a simțit o mama care și-a pierdut copilul ? Este greu de imaginat o astfel de spaimă, darămite să o și trăiești în realitate. I s-a întâmplat unei mame din Arad, al cărui copil a plecat singur de la cursul de înot, fără a-și mai anunța părinții. Întâmplarea, care se putea termina tragic, s-a terminat cu bine și asta datorită colegilor noștri, de la Jandarmeria Arad.

Totul a început cu un apel 112, când de la capătul celălalt al telefonului, o voce tremurândă de femeie, anunța dispariția copilului. Din fericire, colegii noștri se aflau în zona indicată și au început căutările deîndată. În astfel de situații, nu este timp de pierdut și nu ai cum să nu te pui în situația părinților. Echipajul de jandarmi condus de plutonier adjutant șef Bărbulescu Gabriel, jandarm cu peste 25 de ani de experiență sau nea Barbi, cum îi spun cei mai tineri, a mobilizat imediat echipa. După ce au căutat în mai multe zone din oraș, micuțul de numai 8 ani a fost găsit la o distanță mare față de locul de întâlnire. Era speriat, dezorientat și cu hainele ude.

Copilul le-a spus jandarmilor că a terminat mai repede cursul de înot și nu a mai așteptat-o pe mama sa, crezând că va ajunge în siguranță la domiciliu, deși e prima oară când pleacă neînsoțit de către un adult. În cele din urmă, micuțul a ajuns în siguranță la familie, acolo unde era așteptat în lacrimi de părinții săi", relatează Jandarmeria Română.

sursa:https://www.dcnews.ro/alerta-in-arad-dupa-ce-o-femeie-a-anuntat-la-112-ca-i-a-disparut-copilul_800888.html

”Dar nu e doamnă niciun vaccin, terminați cu prostiile, că n-avem”

 


Mircea Badea  a spus că și mama sa a vrut să se vaccineze, dar nu a mai găsit locuri disponibile în București.

"Mama s-a interesat și dânsa de vaccin și i s-a spus 'Dar nu e doamnă niciun vaccin, terminați cu prostiile, că n-avem'. Și pe urmă i s-a spus că s-ar putea să fie ori prin Călărași ori prin Giurgiu. Și mama m-a întrebat dacă să se ducă în Călărași - i-am zis să nu se ducă deocamdată, să mai stea pe aici.

Am văzut că e o modă acum: îți face prima doză de la un producător și a doua doză de la alt producător, ca să nu fie pe discriminare, să nu se supere niciunul", a spus Mircea Badea.

Întrebat care ar fi localitatea lui preferată în care să se vaccineze, dacă ar avea de ales, Mircea a răspuns prompt: "La Băicoi !"

"Și nu ar trebui acum să-i facă acum și cu AstraZeneca ? Poate omul nu știa să citească ce scria pe ușă. Cum era aia ? Trebuie să reduci viteza până la limita evitării oricărui pericol. Atunci de ce mă mai duc la centrul de vaccinare la specialiști ?

Că așa zic 'îți dau două doze prin poștă, ți le faci singur acasă', care-i treaba ?", a conchis Mirca Badea.

sursa:https://www.dcnews.ro/mircea-badea-reactie-dupa-ce-barbatului-care-a-primit-gresit-rapelul-moderna_800830.html

Ce să faci ca să nu rămâi fără portofel

 


Dacă vă place să faceți cumpărături, atât fizic cât și online, atunci este bine să aveți în vedere câteva sfaturi utile recomandate de oamenii legii.

Atunci când vă aflaţi în magazine sau centre comerciale pentru cumpărături, poliţiştii vă sfătuiesc:

- Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume importante de bani, în numerar, iar atunci când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toţi banii, ci numai necesarul plăţii contravalorii bunurilor.

- Atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!

Atenție la aglomerație 

Aglomeraţia reprezintă un factor favorizant pentru furturile din buzunare şi genţi. Dacă sunteţi împins, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau poşeta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ !

- Nu lăsaţi bunuri de valoare (borsetă, servietă, haine) în căruciorul pentru cumpărături !

- Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri", produsele pot fi contrafăcute.

Atunci când efectuaţi cumpărături în mediul online, poliţiştii vă sfătuiesc:

- Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informaţii !

- Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacţionare, nu cumpăraţi de la el.

- Nu oferiţi niciodată informaţiile de pe card, dacă site-ul nu foloşeste o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică.

- Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi, pentru a observa dacă nu cumva este diferit faţă de site-ul original. Accesaţi site-ul original direct şi nu prin link-uri primite prin e-mail.

- Fiţi foarte atenţi la denumirea paginii accesate. De cele mai multe ori, paginile clonate au o denumire asemănătoare, dar nu identică cu cea originlă !

- Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute. Folosiţi un serviciu de curier cu plata ramburs, ce permite deschiderea coletului la primire, asigurându-vă astfel că plătiţi pentru ceea ce aţi comandat.


sursa:https://www.dcnews.ro/cumparaturi-in-siguranta-ce-sa-faci-ca-sa-nu-ramai-fara-portofel-la-mall_800821.html

Apărătorii lui Donald Trump au acuzat ”o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare” care va DIVIZA Statele Unite

 


Senatul Statelor Unite a încheiat marţi prima zi a procesului de destituire a fostului preşedinte Donald Trump la sfârşitul unei şedinţe cu argumente emoţionale din partea democraţilor în favoarea continuării procesului şi a condamnării fostului lider de la Casa Albă, informează miercuri dpa.

Senatorii americani au votat cu 56 de voturi pentru şi 44 împotrivă pentru a continua procesul de destituire a fostului preşedinte. Şase republicani s-au alăturat democraţilor pentru a afirma constituţionalitatea unui proces de punere sub acuzare a unui preşedinte care nu mai este în funcţie. Senatul a suspendat şedinţa, procesul urmând să continue miercuri.

Şedinţa a început prin proiectarea unui film despre evenimentele din 6 ianuarie, care a inclus şi extrase din declaraţiile inflamatorii ale lui Donald Trump adresate susţinătorilor săi, precum şi scene cu violenţele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

În cel de-al doilea proces de destituire a fostului preşedinte american Donald Trump, aleşii democraţi au susţinut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalităţi. Congresmanul democrat care conduce acuzarea, Jamie Raskin, a subliniat în intervenţia sa cu puternice accente emoţionale dimensiunea personală a evenimentelor din 6 ianuarie dorind să aducă aminte întregii Americii faptul că democraţia este o chestiune personală.

Apărătorii lui Donald Trump au acuzat 'o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare' care va 'diviza' Statele Unite, potrivit pledoariei avocatului fostului preşedinte republican, David Schoen. De asemenea, ei au susţinut că motivaţia demersului taberei democrate este aceea de a-l împiedica pe Donald Trump să candideze din nou la funcţia de preşedinte al ţării.

Democraţii vor avea nevoie de votul a cel puţin 17 republicani care să li se alăture pentru a obţine majoritatea de două treimi necesară pentru a-l condamna pe Donald Trump, potrivit Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/senatul-sua-decizie-privind-procesul-de-impeachment-a-lui-donald-trump_800827.html

Una cu tot cu doctorat n-aveau în ofertă ?

 


Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat critic după ce ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și-a publicat diploma de studii pe Facebook.

”Deci Vlăduț Magicianu' a produs o hârtie care-i dă și facultatea, și masterul la pachet ? Una cu tot cu doctorat inclus n-aveau ăia în ofertă ? Mi-e silă să o postez, dar, dacă venea unul la mine cu așa ceva în vederea angajării, îi dădeam un șut în cur pe scări și îl întrebam unde se grăbește. Chestia aia e o jignire pentru toți cei care au făcut școala pe bune, aici sau oriunde pe planetă. Nu mai zic că răspunsul Ministerului Educației de la noi, cel cu privire la așa-zisa echivalare a studiilor, emis când gagiul era deja șef de cabinet al unui ministru plin în România, conține ditamai virgula între subiect și predicat...” a scris jurnalistul Victor Ciutacu, pe Facebook.

sursa:https://www.dcnews.ro/victor-ciutacu-acid-dupa-ce-vlad-voiculescu-si-a-publicat-diploma-de-studii-una-cu-tot-cu-doctorat-n-aveau-in-oferta_800826.html