3.11.2021

TENTATIVE de LICHIDARE - ”Ne-a fost pusă apă în lichidul de frână. Se așteptau ca frâna să fie făcută într-o curbă și amândoi am fi fost morți astăzi”

 


În cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, directorul ARO Câmpulung, Mihai Mărțișor Ciobanu, a vorbit despre tentativele de asasinare la adresa sa:

„Am plecat până la Brașov cu autoturismul de probe ARO 24 pe care aveam în omologare motorul de la BMW, de 180 de cai putere. Vin de la Brașov cu un inginer care lucra la noi. Eu am făcut multe încercări pe drumul Brașov-Câmpulung și știind atât de bine drumul, nu prea frânam în curbe. Ajung la Rucăr, să intru pe podul de acolo. Când intru pe pod, în față era o căruță încărcată cu lemne, iar din față se pregătea să intre pe pod o Skoda S100. Atunci, trebuia să frânez și să dau prioritate Skodei.

În momentul în care am călcat pedala de frână, aceasta a căzut jos, mașina a rămas fără frână, am schimbat a doua și i-am spus băiatului de lângă mine: Ține-te că intru peste căruță să o bag în șanț că îl omor pe cel din față, dacă îl lovesc frontal. În momentul în care am ridicat privirea, am văzut că cel din față a frânat, văzând că vin peste el. Am călcat puternic accelerația, am depășit căruța, am trecut pe lângă botul calului și m-am dus înainte fără să îi lovesc. Am oprit ulterior cu frâna de mână

Ne-a fost pusă apă în lichidul de frână și a fiert. Se așteptau ca frâna să fie făcută într-o curbă și amândoi am fi fost morți astăzi, iar când veneau să constate accidentul, responsabilul de pedală punea lichidul și pedala devenea iar tare și ar fi spus că eu am umblat ca nebunul. Într-o situație din asta ești un om mort, asta a fost prima tentativă“, a precizat Mihai Mărțișor Ciobanu.

O altă tentativă de ucidere

„Altă dată, am fost în Constanța ca să închiriem o suprafață care să aibă și acces la calea ferată. Aveam un Volvo 440. M-am dus în port să vedem unde putem să închiriem, iar când m-am întors, recunosc, am depășit o coloană de mașini, m-am așezat în fața coloanei, iar în momentul respectiv a explodat pneul stânga față și cel stânga spate, unde era o cantitate mai mare de explozibil și am fost aruncat în aer la aproximativ 3 metri înălțime. Apoi am căzut peste un gard de doi metri într-o grădină de lângă drum.

Vine o doamnă la mine și spune: Domnule, pe mine m-ați depășit, dintr-o dată v-ați ridicat în aer și ați dispărut ca în film. Extraordinar !“, își amintește Mihai Mărțișor Ciobanu.

Otrăvire cu radiu

„Într-o dimineață am ajuns mai devreme cu 10 minute la serviciu. Când intru în secretariat, secretara vorbea la telefon, iar în încăperea respectivă șeful biroului de poliție mesteca cu lingurița în ceașca mea de cafea. Mi s-a părut curios și m-am dus la el: Ce faci domnule Barbu, îmi faci cafeaua de dimineață? În momentul acela a trântit ceașca jos, m-a împins cu mâinile în piept și a fugit. El îmi pusese izotopul de radiu în cafea și eu l-am surprins asupra faptului.

În final au reușit și nu mai puteam merge în linie dreaptă, toată lumea zicea că sunt beat, dar eu nu mai puteam merge din cauza otrăvirii cu izotopul de radiu. În timp, treaba a degenerat și am fost dus de urgență la spital pentru că îmi apăruse un fel de umflătură la apendice. Noroc că cineva de acolo m-a internat și mi-a făcut toate analizele. Mi-au spus că nu am un plămân și un rinichi în funcțiune.

Într-o zi, am eliminat mucoasa intestinală, care era o masă gelatinoasă de culoare verde, acolo era depozitul radioactiv. Ulterior, după ce am făcut treaba asta, organismul meu a reacționat, mi-am revenit, iar doctorului nu-i venea să creadă că m-am făcut bine“, a mai precizat directorul.

sursa:https://www.dcnews.ro/directorul-aro-campulung-spune-cum-crede-ca-s-a-incercat-lichidarea-sa_806970.html

Cioloș: Certificatul european nu este pașaport de vaccinare. Se va călători și cu test PCR/test anticorpi

 


Copreședintele Alianței USR-PLUS și membru al Parlamentului European, Dacian Cioloș, a clarificat faptul că românii vor putea călători și fără să se vaccineze dacă nu sunt infectați sau au anticorpi dezvoltați pe cale naturală.

„Vorbim de un certificat care să certifice ceva ce s-a întâmplat și nu despre un pașaport care să dea un drept. Este un lucru foarte important”, a transmis Dacian Cioloș, prin telefon, pentru RFI. Acesta a clarificat ulterior că nu doar pentru turiști este făcut un astfel de certificat, ci și pentru persoane care circulă de exemplu în interes de serviciu sau pentru a-și revedea familiile.

Certificatul are scopul să ateste trei lucruri

Certificatul are scopul „să ateste sau că ai fost vaccinat sau că ai un test PCR negativ sau că ai anticorpi pentru că ai făcut boala, ai avut infecția, ai manifestat-o și ai dezvoltat anticorpi”, a adăugat copreședintele USR-PLUS. „Toate aceste trei lucruri ar trebui să-ți permită să certifici că poți să circuli fără alte restricții, deci nu doar vaccinarea. Și un test PCR, (...) și un certificat medical care să arate că ai anticorpi”, a mai spus Cioloș.

Documentul trebuie să fie universal valabil: și la Ploiești, și la Paris

„Acum trei zile am discutat cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care mi-a confirmat că în foarte scurt timp, 1-2 săptămâni, Comisia va veni cu o propunere legislativă prin care să creeze o platformă comună la nivel european, la care să se conecteze toate statele membre care vor produce aceste certificate pe baza testelor pe care le fac sau a vaccinărilor pe care le fac. Un astfel de certificat făcut la Ploiești trebuie să fie recunoscut și la Paris, și la Copenhaga, și în Madrid și peste tot în Europa”, a explicat Dacian Cioloș.

sursa:https://www.dcnews.ro/ciolos-certificatul-european-nu-este-pasaport-de-vaccinare-se-va-calatori-si-cu-test-pcr-test-anticorpi_807039.html

Renate Webber cere ministrului Vlad Voiculescu un punct de vedere despre legarea pacienţilor

 


Avocatul Poporului solicită ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel naţional a contenţionării pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie.

'Plecând de la informaţiile din spaţiul public privind situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a solicitat ministrului Sănătăţii un punct de vedere referitor la necesitatea reglementării la nivel naţional a contenţionării pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie şi la măsurile care urmează a fi luate pentru adoptarea unei proceduri care să prevadă criteriile în baza cărora se poate dispune contenţionarea, durata maximă a acesteia, dispozitivele care pot fi utilizate, intervalul de timp la care trebuie să se verifice starea pacientului contenţionat, conduita obligatorie a personalului medical etc', potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului.

În urma verificării prevederilor legale aplicabile pentru situaţiile în care personalul medical recurge la metoda contenţionării pacienţilor agitaţi/violenţi, s-a constatat că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 488/2016 de aprobare a normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 reglementează în detaliu contenţionarea pacienţilor cu afecţiuni psihice, însă, în cazul pacienţilor care sunt internaţi în alte secţii decât cele de psihiatrie, nu există o reglementare similară.

În opinia Avocatului Poporului, având în vedere că procedura contenţionării înseamnă o afectare serioasă a libertăţii de mişcare, aceasta ar trebui să fie tratată în mod unitar în toate unităţile spitaliceşti din ţară. Încă din anul 2015, problema contenţionării pacienţilor a fost în atenţia instituţiei Avocatul Poporului.

Astfel, Avocatul Poporului a emis o recomandare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sfântul Apostol Andrei' din Constanţa, prin care a solicitat managerului unităţii sanitare să efectueze demersuri pe lângă Ministerul Sănătăţii în vederea reglementării la nivel naţional a modului în care se pot aplica măsurile de contenţionare în secţiile spitaliceşti de altă specialitate decât de psihiatrie.

Avocatul Poporului aminteşte, de asemenea, că şi în anul 2019 instituţia a efectuat demersuri privind contenţionarea unei paciente care fusese internată la Spitalul Municipal de Urgenţă 'Elena Beldiman' din Bârlad. 

sursa:https://www.dcnews.ro/avocatul-poporului-renate-webber-cere-ministrului-vlad-voiculescu-un-punct-de-vedere-despre-reglementarea-contentionarii-pacientilor_807044.html

Puternică prăbușire a acestui partid

 


"Cel mai recent sondaj Sociopol, realizat la începutul lunii martie, ne indică, printre altele, starea politică a momentului. Efectele crizei Covid, împletite cu cele ale crizei economice, dar mai ales cu proasta gestionare a situației, cît și cu tensiunile interne din coaliție, pun presiune asupra partidelor de la putere, îndeosebi asupra PNL", transmite Mirel Palada.

Palada: "PNL, puternică prăbușire"

"Ca și la alegerile parlamentare de la sfîrșitul anului trecut, PSD este pe primul loc în preferințele electoratului român, cu 31%, evoluînd după alegeri în jurul pragului de 30%. Scurta eroziune din campania electorală s-a estompat deja.

După o ușoară revenire la începutul anului, PNL, cu 23%, își continuă eroziunea înapoi spre 20%. Tendința de scădere a PNL este din ce în ce mai bine definită, scăzînd într-un an de zile de la aproape 50% la 20% și un pic. Puternică prăbușire.

De eroziunea PNL beneficiază partenerul secund de coaliție USR. După alegerile parlamentare, acesta este într-o ușoară creștere, urcînd ușor spre 20%, cel mai recent procent fiind de 19%. Dintr-o dată, ecartul dintre PNL și USR PLUS nu mai este atît de considerabil, cum era acum un an, cînd diferența de procente era mai mult de dublă. Între 23% și 19% mai sînt doar 4 puncte procentuale, practic cele două partide fiind deja la egalitate în mințile românilor dornici de vot.

AUR, partidul cel mai recent intrat în scena mare a politicii românești, este în momentul de față la 12%, un scor ceva mai bun decît cel obținut la alegerile parlamentare de anul trecut. UDMR își menține scorul relativ constant de 6% și reprezintă ultimul partid care ar intra în Parlament, dacă alegerile parlamentare ar fi organizate în momentul de față", precizează Mirel Palada.

 



sursa:https://www.dcnews.ro/sondaj-sociopol--cine-ar-castiga-alegerile--palada--puternica-prabusire-a-acestui-partid_806972.html

Dan Barna, chemat să dea explicații la DLAF

 


Vicepremierul Dan Barna a fost chemat la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF).

Dan Barna spune că va merge la DLAF.

„Era foarte bine dacă această invitație nu s-ar fi lăsat atât așteptată - am solicitat chiar eu acest lucru încă din campania de la prezidențiale din 2019, când s-au speculat din păcate enorm de multe neadevăruri în spațiul public. Acum sper că odată cu această invitație, pe care o voi onora cu încredere, să se lămurească toate aspectele, iar verificarea începută în campania electorală să își încheie parcursul și să scurteze drumul adevărului către lumină”, a scris, pe Facebook, joi, 11 martie, Dan Barna.

Amintim că Rise Project a publicat, în 2019, un articol în care acuza firma lui Dan Barna că multe proiecte au eşuat, iar liderul USR este „supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE”.

sursa:https://www.dcnews.ro/dan-barna-chemat-sa-dea-explicatii-la-dlaf_806977.html

”Dumneata, ministru al Sănătăţii, semnezi cu propria mânuţă că militarii şi rudele lor se pot vaccina şi apoi acuzi...”

 


Mă ipocritule !

Deputatul PNL Florin Roman îl acuză de ipocrizie pe Vlad Voiculescu  de la USR PLUS în contextul în care, ca ministru al Sănătăţii, semnează „cu propria mânuţă că militarii şi rudele lor se pot vaccina şi apoi acuzi că… «specialii», adică veteranii de război, se vaccinează în centre paralele”.

„Incredibil cât de multă ipocrizie în cazul centrelor paralele de vaccinare. Dumneata, ministru al Sănătăţii, semnezi cu propria mânuţă că militarii şi rudele lor se pot vaccina şi apoi acuzi că…«specialii», adică veteranii de război, se vaccinează în centre paralele. Adevăratele centre paralele de vaccinare funcţionează în curtea ministrului Sănătăţii, la spitale şi DSP-uri.

La nivel local, nu mai există şef sau şefuleţ care să nu se fi vaccinat cu tot neamul, fără să fie înscris pe platforma de vaccinare sau fără să primească sms de convocare la un centru de vaccinare.

Vreţi transparenţă, domnule Voiculescu ? Publicaţi ziua, data şi ora vaccinării în fiecare judeţ, pentru fiecare cetăţean! Doar nume! Fără date personale! Şi atunci veţi avea adevărata imagine a centrelor paralelele de vaccinare din curtea dumneavoastră”, a scris Florin Roman miercuri pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ma-ipocritule/

Detalii despre CARTEA de IDENTITATE ELECTRONICĂ

 


Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat că în şedinţa de miercuri a Guvernului a fost adoptată hotărârea privind stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil, iar românii vor putea solicita cartea de identitate electronică începând cu luna august.

„Românii vor putea solicita cartea de identitate electronică

În ședința Executivului care a avut loc miercuri a fost adoptată Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, precum și pentru stabilirea formei și conținutului actelor de identitate, ale dovezii de reședință și ale cărții de imobil.

Este, practic, etapa finală a procesului de modernizare și de aliniere la standardele europene a documentelor de identitate românești atât în ceea ce privește dimensiunea acestora, cât și privitor la datele personale.

Noua carte de identitate electronică, pe care cetățenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document și va conține elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanția că identitatea nu le poate fi furată, iar instituțiilor publice sau private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document.

În plus, prin actul normativ aprobat este prevăzută și simplificarea modalității de obținere a acestor documente, astfel că, dacă autoritatea publică deține deja anumite informații necesare soluționării cererii cetățeanului, acesta nu mai trebuie să prezinte documente doveditoare.

Știu că acesta este un proiect mult așteptat de români și că de-a lungul procesului de consultare publică a existat un interes deosebit din partea societății civile care a avut o contribuție valoroasă pentru definitivarea acestuia. Iată că acest parteneriat a dat roade și acum putem vorbi de modernizarea unui segment important al serviciilor pe care Ministerul Afacerilor Interne le oferă cetățenilor.

Eforturile noastre nu se vor opri aici, pentru că cetățenii acestei țări merită servicii de calitate, iar modernizarea și eficientizarea acestei instituții este un deziderat pe care mi l-am asumat odată cu preluarea mandatului.

Am încredere în toți specialiștii acestui minister că vor face în continuare tot ce este necesar pentru inițierea și definitivarea unor proiecte la fel de îndrăznețe și, în același timp, la fel de importante pentru români”, a scris Bode pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/afla-aici-detalii-despre-cartea-de-identitate-electronica/

Noi cercetări asupra MIEZULUI ASCUNS al PĂMÂNTULUI

 


Noi cercetări indică un nucleu ascuns în miezul solid al Pământului. Natura exactă a acestuia este un mister, dar poate fi legată de schimbările din structura fierului la temperaturi și presiuni extreme, informează Live Science.

Primele bănuieli că s-ar putea să fie ceva interesant ascuns în centrul miezului interior au apărut după 1980. Din cauză că nu se poate pătrunde la miezul interior, unde temperaturile se apropie de cele de la suprafața Soarelui, oamenii de știință se folosesc de undele generate de cutremure pentru a contura o structură a acestuia. Undele de la un cutremur de pe o parte a planetei sunt detectate pe cealaltă parte cu modificări subtile, pe care cercetătorii le interpretează pentru a creia o imagine a ceea ce au parcurs ele.

În mod paradoxal, undele care trec prin miez de la nord înspre sud călătoresc mai repede decât cele care trec prin miez paralele cu Ecuatorul. Nimeni nu știe de ce, spune Stephenson, dar este o descoperire importantă. Termenul tehnic pentru acest paradox este anizotropie.

„În ultimii 20 de ani a fost foarte, foarte neclar ce este cu acest semnal în datele de la centrul Pământului și de ce îl vedem”, afirmă Stephenson, potrivit livescience.com.

Studiul a fost publicat în Journal of Geophysical Resear

Alături de o echipă ea a colectat date de la 100.000 de unde de cutremur care au trecut prin acest nivel al miezului și au aplicat un algoritm inteligent care caută cea mai bună explicație fizică a ceea ce se petrece. Ceea ce au aflat este că în interiorul miezului interior, începând de la 650 km de la centrul Pământului, anizotropia pe parcursul mai lent nu mai este paralelă cu Ecuatorul, ci la 54 de grade.

„Nu este doar zgomot în date, ci este ceva acolo”

Pe măsură ce planeta se răcește, miezul interior se răcește și se dilată, spune Stepenson, așa că structura sa interioară poate avea o legătură cu modul în care fierul cristalizează în răcire, sau se poate datora modului de comportament al metalului la temperaturi și presiuni mari.

„Este cu adevărat important de înţeles miezul”

Este important de înțeles miezul, spune Stephenson, deoarece mișcările lui produc câmpul magnetic al Pământului. Acesta, la rândul lui, apără Pământul de curenții de particule venite dinspre Soare. Această protecție a permis evoluția vieții.




sursa:https://www.antena3.ro/life/stiinta/pamant-meiz-ascuns-studiu-anizotropie-595643.html

SEMNIFICAȚIA celor ȘAPTE ZILE ale SĂPTĂMÂNII

 


Ne-am obișnuit atât de mult cu programul modern de lucru, că am uitat care este adevărata menire a celor șapte zile ale săptămânii. Descoperă ce semnificație aveau ele la începuturi și ce activități este bine să faci în zilele săptămânii.

Zilele săptămânii au fost împărțite după vechiul zodiac mesopotamian. 

În acele timpuri, se ținea cont de fazele Lunii, iar perioada de la o lună plină la alta a fost divizată în patru intervale mai scurte, de șapte zile fiecare.

Cele 12 luni ale anului corespundeau celor 12 zodii, în timp ce zilele săptămânii au fost numite după cele șapte astre, cele mai strălucitoare și cele mai cunoscute în Antichitate. Și vechii evrei au împărțit săptămânile în funcție de fazele Lunii, stabilind să se facă negustorie la primul pătrar și la Luna plină.

Pentru babilonieni, fiecare a șaptea zi, când era vizibilă o nouă fază a Lunii, era zi de odihnă, închinată zeităților, dar totodată și o zi plină de ghinion, dacă încălcai regulile credinței. De atunci s-a moștenit tradiția de a opri lucrul duminica și de a sărbători zeii, în caz contrar aceștia aveau să se răzbune.

În Imperiul Roman, multe secole la rând, săptămâna a fost împărțită în opt zile, cea de a opta zi fiind dedicată cumpărăturilor și petrecerilor. Cum calendarul anual nu putea fi împărțit în mod egal în săptămâni de câte opt zile, modelul mesopotamian a devenit atât de popular, încât împăratul Constantin a decretat în mod oficial ca săptămâna să fie divizată în șapte zile în anul 321.

Ce rosturi au zilele săptămânii

Fiecare zi a săptămânii poartă numele unui astru din zodiac sau al unui zeu și fiecare zi are rolul ei, tradițiile și semnificația ei, în funcție de activitățile preferate ale divinității respective.

Iată ce e bine să faci în fiecare zi a săptămânii, ce este permis și ce este interzis, în funcție de credințele străvechi, pe care în mare parte le-am moștenit până în zilele noastre.

Luni, ziua Lunii

Patronată de astrul selenar, ziua de luni este prima zi de muncă pentru europeni și prima zi a unei noi săptămâni, în care trebuie să analizăm cu atenție ceea ce avem de făcut. Este o zi propice pentru planificări, analize și proiecte, dar și pentru ideile creative sau pentru meșteșugurile artistice.

Chiar dacă energia Lunii este scăzută în comparație cu vibrațiile altor astre precum Marte sau Mercur, în zilele de luni este bine să începem activități noi. Putem împărtăși planurile noi, dar niciodată secretele sau dorințele ascunse.

Marți, ziua lui Marte

Este o zi plină de energie, dedicată activităților grele și proiectelor care presupun un efort susținut. Fiind patronată de Marte, zeul războiului și al acțiunii, marțea este o zi potrivită pentru acțiuni îndrăznețe, pentru schimbări mari și pentru investiții.

Ceea ce se discută lunea, este bine să fie parafat marțea, astfel încât afacerea să meargă bine toată săptămâna. Totodată, în zilele de marți ne putem ocupa de lucrurile care necesită curaj și care presupun anumite riscuri, deoarece energia lui Marte ne va ajuta să trecem peste greutăți.

Miercuri, ziua lui Mercur

Energia este la cote maxime, la mijlocul săptămânii, datorită lui Mercur, un astru care supraveghează relațiile și activitățile de tot felul, negoțul și afacerile, parteneriatele și înțelegerile, dar și călătoriile și întâlnirile.

Este momentul cel mai bun din timpul săptămânii pentru a acționa în forță sau pentru a te implica în activități mai dificile. Un efort în plus te poate ajuta să ajungi mai repede la ceea ce ți-ai propus. Totodată, este o zi foarte bună pentru negocieri și pentru semnarea unor contracte care vor aduce prosperitate.

Joi, ziua lui Jupiter

Astrul care guvernează ziua de joi reprezintă bucuria, optimismul, norocul și generozitatea. Jupiter este astrul șanselor, iar ziua de joi este destinată activităților și întâlnirilor providențiale. Totodată, este ziua în care se pot schimba multe, pot apărea oportunități și perspective la care nu ne-am gândit.

Dar trebuie să ținem cont că norocul este schimbător și că el poate fi modelat de fiecare dintre noi, în funcție de prioritățile sale. Joia este bine să fim generoși și să facem un gest frumos pentru cineva mai puțin norocos.

Vineri, ziua lui Venus

Datorită Venerei, numele pe care îl purta Venus la romani, ziua de vineri era cea mai importantă pentru ei. Era ziua iubirii, a întâlnirilor și a petrecerilor, a bucuriei și a plăcerilor. Multe sărbători vesele erau organizate în zilele de vineri și mulți dintre noi păstrează și azi tradiția de a petrece vineri, pentru a marca începutul de weekend.

Pentru creștini, însă, vinerea este ziua crucificării lui Iisus și este zi de post și de rugăciune. Este bine să petreci și mai ales să aduci bucuria în familie, dar este bine să păstrezi și o notă de cumpătare.

Sâmbătă, ziua lui Saturn

Energia scade spre sfârșitul săptămânii, astfel că sâmbăta este potrivită pentru activități mărunte în jurul casei și pentru momente frumoase cu familia. Nu este indicat să ne implicăm în proiecte dificile, deoarece oboseala care se acumulează sâmbătă este mai greu de alungat.

Saturn este astrul care controlează, impune restricții și ne învață să fim mai productivi, dacă alegem calea mai simplă. Sâmbăta trebuie să păstrăm totul în jurul nostru, de la activități, relații și întâlniri, cât mai puțin complicate.

Duminică, ziua Soarelui

Inițial numită Dies Solis (ziua Soarelui) și apoi Dies Dominus (ziua lui Dumnezeu), cea de a șaptea zi a săptămânii este închinată odihnei, relaxării, familiei, iubirii și credinței. Duminica trebuie să ne refacem forțele, să ne bucurăm de ceea ce am realizat în timpul săptămânii și să ne ocupăm de cei dragi.

Credincioșii sunt îndemnați să meargă la slujbă așa cum, cu mii de ani în urmă, se țineau ritualuri pentru zeitățile acelor timpuri. Duminica este totodată o zi potrivită pentru întâlniri, dar niciodată pentru rezolvarea disputelor.

sursa:https://www.libertateapentrufemei.ro/diverse/descopera-ce-semnificatii-stravechi-au-zilele-saptamanii-167162

Iarna nu se dă dusă din București

 


Agenția Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru zona municipiului București, care spune că precipitațiile vor continua pe parcursul nopții de miercuri iar stratul de zăpadă depus va fi consistent.

Astfel, în intervalul 10 martie, ora 22.00 - 11 martie ora 8:00 vremea va fi deosebit de rece.

În următoarele ore va mai ninge slab cantitativ, până spre orele 6 dimineața, iar la încetarea ninsorii, stratul de zăpadă va avea grosimi variabile cuprinse între 10 și 18 cm.

Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -3...-2 grade.

Pe parcursul zilei de joi, 11 martie, dar și în cursul nopţii de joi spre vineri, vremea se va menţine deosebit de rece, temperatura minimă urmând a se încadra între -8 și -6 grade Celsius, mai scăzută în zona preorășenească.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/anm-prognoza-speciala-ninsoare-595641.html

3.10.2021

ȘTIRI NOI la NTD-România

 

Cine va fi noul șef al Cancelariei prim-ministrului

 


Consiliul Naţional al PLUS a validat, miercuri, propuneri ale partidului în funcții guvernamentale. Astfel, pentru poziția de șef al Cancelariei premierului Florin Cîțu a fost nominalizat Sergiu Horia Hossu.

Sergiu Hossu are 39 de ani, este căsătorit și are un copil de 12 ani. S-a născut în Zalău, și locuiește în Cluj Napoca de aproape 20 de ani.

A absolvit Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul UBB, specializarea Geologie, apoi un master în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul aceleiași universități. În anul 2017 a absolvit cursurile MBA ale Universității Hull din Anglia, deținând o diplomă de Master of Business Administration, potrivit stiripesurse.ro.

În ultimii 4 ani și-a desfășurat activitatea de conducere în 2 companii cu specific IT, ocupând funcțiile de Director executiv Divizia Track la AROBS Transilvania Software și Director comercial la Evozon.

Anterior, timp de 8 ani, a ocupat funcția de Director executiv și Director pe zona Transilvania în compania Rosal, care se ocupă de salubritate, deszăpezire și curățenie stradala.

În 2011, a fost audiat la DNA Cluj, după ce procurorii au găsit, în urma perchezițiilor la locuința fostului primar Sorin Apostu, mai multe carduri pentru achiziționarea de combustibil primite de la firma Rosal.

Conform unui comunicat al USR PLUS, alte propuneri sunt:

- Tudor Oprea - subsecretar de stat pentru digitalizare la Ministerul Educaţiei; A absolvit Facultatea de Psihologie în cadrul York University (Toronto, Canada) şi un master în Sănătate Publică în cadrul Umea University (Suedia). A coordonat primul program public naţional de digitalizare a administraţiei publice (GovITHub), alături de 20 de bursieri, peste 300 de voluntari şi 1.700 de susţinători şi experţi. Este preşedintele filialei PLUS Braşov.

- Mihail David - vicepreşedinte la Garda de Mediu A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. În prezent, este director general adjunct la o firmă din domeniul transportului de marfă şi logistică. Activează de 14 ani ca voluntar în mediul ONG, în cadrul unor proiecte sociale, culturale şi de sănătate publică. Este preşedintele filialei PLUS Alba.

- Silviu Iordache - prefect la Buzău / A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi un master în Managementul Proiectelor Internaţionale în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. A activat în mediul antreprenorial, dezvoltând afaceri în domeniul telecomunicaţiilor şi în cel al energiei regenerabile şi a fost consultant senior fonduri europene. Este membru al filialei PLUS Buzău.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/cine-va-fi-noul-sef-al-cancelariei-prim-ministrului-595629.html

Cine să-l mai oprească ?

 


Noi vești proaste pentru cei care trebuie să facă plăți în euro. Este vorba despre curs.

Euro a atins miercuri al șaselea maxim istoric la rînd pe piața din România, la 4,8863, de la 4,8849 lei marți.

Dolarul american a crescut foarte ușor la 4,1084 lei, de la 4,1036 lei, iar francul elvețian a crescut ușor la 4,4146 lei. Gramul de aur a urcat la 226,1467, de la 224,7611 lei.

Știrea inițială

Euro a atins marți al cincilea maxim istoric la rînd pe piața din România, la 4,8849 lei, de la 4,8838 lei luni. Precedenta valoare de top a fost vineri, la 4,8831 lei/euro.

Dolarul american a scăzut ușor la 4,1036 lei, de la 4,1118 lei, iar francul elvețian a crescut foarte ușor la 4,4070 lei. Gramul de aur a urcat ușor 224,7611 lei, de la 223,9171 lei.

Pe piața valutară, euro era cotat, marți la prânz, între 4,8864 și 4,8847 lei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cine-sa-l-mai-opreasca-2/

Dacă Iașiul nu va primi finanțare prin PNRR, nu are nici o șansă de a fi legat la viitoarea autostradă A7 până în 2026

 


Iașiul riscă să devină singurul oraș mare din România care nu va primi finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, mecanismul prin care România poate atrage aproape 30 de miliarde de euro de la UE, pentru o centură la profil de autostradă, sau pentru A8, autostrada care va lega Moldova de Transilvania.

”Transilvania și Bucureștiul vor atrage cei mai mulți bani prin PNRR. Cluj, Oradea, Arad, Sibiu, Brașov, Bacău, Constanța, Craiova și București sunt orașele din România care au sau vor avea variante ocolitoare la profil de autostradă, iar orașele din Transilvania, București, Craiova și Constanța vor fi conectate la rețeaua de autostrăzi care fac conexiunea cu cele mai importante culoare de transport europene. Spre Moldova se va începe execuția autostrăzii A7 din Muntenia cu tronsonul Ploiești – Buzău, iar până la Pașcani se va ajunge în teorie undeva în 2026, dacă se va prinde în PNRR. Suceava, Botoșani și Vaslui nu vor fi legate de A7 prin drum expres mai devreme de 2035. Șoseaua Nordului nu se va construi până în 2030 și nu se știe după… Iașul este singurul oraș mare din România care nu va primi finanțare prin PNRR pentru o centură la profil de autostradă, sau pentru A8”, susține Cătălin Urtoi, reprezentant al asociației „Împreună pentru A8”, fost consilier onorific al lui Lucian Bode pe vremea când acesta ocupa postul de ministru al Transporturilor.

Dacă Iașiul nu va primi finanțare prin PNRR, nu are nici o șansă de a fi legat la viitoarea autostradă A7 până în 2026. Fără o centură de Nord, viitorul Spital Regional de Urgență și Aeroportul vor rămâne două investiții izolate, iar circulația prin cartiere spre aceste obiective va fi un calvar pentru ieșeni, susține Urtoi. Potrivit acestuia, pe tronsonul de autostradă Tg. Mureș-Tg. Neamț, de pe A8,

se află în lucru un studiu de fezabilitate subfinanțat și cu șanse mari de a intra în blocaj. A fost o licitație organizată pe vremea PSD-ului, cu o valoare trecută la mișto și cu adjudecare în bătaie de joc. Firma din Spania dă semne de neputință”, a mai spus Urtoi. Proiectantul este compania Ingenieriaa Especializada Obra Civil e Industrial SA. Recent, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro că autostrada A8 peste Carpații Orientali este „cel mai greu proiect de infrastructură al României”, dar că vrea ca în anul 2021 să fie pornită investiția și să fie scoase la licitațiile de execuție capetele cu documentația finalizată dinspre Tg. Mureș și Tg. Neamț. Totuși, la proiectarea sectorului Târgu Mureș – Târgu Neamț ”există o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia să monitorizăm permanent acest prestator de servicii. Astfel, în fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizăm stadiul evoluției serviciilor de proiectare pe acest proiect”, potrivit Marianei Ioniță, directorul general CNAIR. ”În August 2020, fostul Ministru al Transporturilor, Lucian Bode (PNL), a refuzat să sancționeze intarzierile pe acest tronson, acordând firmei spaniole încă un răgaz de șase luni (25 Iulie 2021), iar acum această firmă gâfâie. Pe tronsonul Tg.Neamt – Iași – Ungheni avem o licitație de studiu de fezabolitate + Proiect cu multe semne de întrebare. Un caiet de sarcini prost pregătit în 2020 sub conducerea PNL și preluat de actuala conducere USR PLUS”, a mai adăugat Urtoi.

Cel mai scump proiect de infrastructură din România, Autostrada A8, care leagă Ungheni de Tg. Mureș, via Iași și Tg. Neamț, ar putea fi gata de abia în 2030 însă există destul de multe rezerve din partea oficialilor de la Ministerul Transporturilor. „Tehnic e fezabil finalizarea până în 2030, dar e cel mai greu proiect de infrastructură al României – de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești. Aici eu am mai susținut că poate ar trebui să vedem, pe zonele foarte grele, cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit, mai în buget, mai ieftine, dar care să ne ducă la același rezultat. Adică un drum neîntrerupt, care nu trece prin localități, un drum care conectează rapid Moldova de Transilvania”, este de părere Drulă. Conform acestuia, A8 se află în diferite etape de implementare, iar pe sectorul cel mai greu, pe zona montană, e în drulare o revizuire de studiului de fezabilitate care are probleme. Drulă a anunțat că vrea ca până la finalul anului să liciteze la proiectare și execuție capetele de la Tg. Mureș și Tg. Neamț, iar pe zona montană „să vedem cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit”. Colegul său de partid, Iulian Bulai, a dezvăluit, după o întâlnire cu ministrul Drulă, că la A8 contractele de completare SF au fost subfinanțate până acum. ”Proiect neglijat și sabotat până acum. Mai devreme de 2024 nu estimăm să se înceapă șantierul pe segmentul Tg. Neamț – Iași. Reparăm și urgentăm acest proiect”, a notat pe pagina sa de Facebook Iulian Bulai.

Autostrada A8, Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, de aproximativ 311 kilometri, ar putea costa 36 miliarde de lei.

Pe A8, șoseaua rapidă care pleacă de la Ungheni, trece prin Iași, ajunge la Tg. Neamț și apoi taie Carpații spre Tg. Mureș, contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pe cei peste 200 de kilometri dintre Tg. Mureș și Tg. Neamț a început în mai 2019 și ar fi trebuit să fie gata în ianuarie 2021, însă este departe de finalizare. ”Studiile geotehnice de teren au fost realizate doar pe sectoarele ușoare, nefiind atacate zonele grele de munte.

Aproape un sfert din nevoile de investiții în infrastructura de transport a României va fi acoperit cu sumele venite din la Uniunea Europeană prin mecanismul de Redresare și Reziliență. Infrastructura din țara noastră are nevoie de 70 de miliarde de euro, în zona rutieră, feroviară și de metrou, iar portofoliul investițional al domeniului Transport durabil care îndeplinește criteriile de eligibilitate este de aproximativ 16,309 miliarde de euro. În sectorul rutier se urmărește dezvoltarea și modernizarea rețelei rutiere naționale de autostrăzi și drumuri situate pe rețeaua primară și secundară a României dublate de măsuri de creștere a siguranței rutiere, protejare a mediului și adaptare la schimbările climatice inclusiv prin realizarea/concesionarea zonelor de parcare și staționare a vehiculelor (aproximativ 8,42 miliarde euro cu TVA, pentru care se estimează aproximativ 655,4 km de autostradă și 636,2 km de drum expres și drumuri de legătură la rețeaua primară). Autostrăzile ce se vor construi cu bani europeni vor fi: sectorul de 13 km rămas din Lugoj-Deva, Centura Nord București (49,6 km), Ploiești-Buzău (65 km), Buzău-Focșani (72 km), Focșani-Bacău (109,3 km), Băcău-Pașcani plus legătura la Piatra Neamț (81,2 km), Pașcani-Suceava-Siret (101.5 km), Transilvania, cu Meseș P. Sălaj-Nușfalău plus pachet conectivitate Cluj (Gilău-Apahida) (170,7 km).

sursa:https://www.cotidianul.ro/strigat-de-disperare-din-moldova-iasiul-va-fi-izolat/

Lege pentru ruperea acordurilor petroliere cu țări/companii „indezirabile“

 


Guvernul poate aproba denunțarea unilaterală a unui acord petrolier din motive de securitate națională. 

O lege aprobată astăzi prevede, nici mai mult nici mai puțin că ,Autoritatea competentă poate refuza, din motive de securitate națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene“.

„Le mulțumesc colegilor deputați pentru că au adoptat cu unanimitate de voturi, 311 pentru, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2020 pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr.238/2004.

De ce este important? Prin aceste modificări am întărit siguranța națională. Astfel că am transpus în legislația noastră prevederile Directivei nr. 94/22/CE, de la art. 2, alin. (2) ”statele membre pot refuza, din motive de siguranță națională, să permită accesul la exercitarea acestor activități oricărei entități care este efectiv controlată de țări terțe sau de resortisanți ai țărilor terțe”.

De asemenea, «în cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente, din motive de siguranță națională, prin hotărâre a Guvernului se poate aproba denunțarea unilaterală a acordului petrolier»”, scrie și ministrul Energiei pe pagina sa de FB.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27/2020 pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr.238/2004 prevede:

„Art. I – Legea petrolului nr.238/2004, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea la, nr. 535 din 15 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

După art.3 se introduce un nou articol, art. 3 1 , având următorul cuprins:

„Art. 3 1

Autoritatea competentă poate refuza, din motive de securitate națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt efectiv controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de resortisanți ai țărilor terțe Uniunii Europene.

În cazul acordurilor petroliere în vigoare, la propunerea autorității competente, din motive de securitate națională, prin hotărâre a Guvernului se poate aproba denunțarea unilaterala a acordului petrolier.’ ‘

La art. 34 alineatele (1) și (2) se modifica si se introduc două noi alineate, alin. (5) și (6) cu următorul cuprins:

„(1) Titularul unui acord petrolier poate transfera altei persoane juridice drepturile dobândite și obligațiile asumate, numai după aprobarea, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente.

(2) Orice transfer făcut fără aprobarea, prin hotărâre a Guvernului, este lovit de nulitate.

În situația în care are loc o operațiune de preluare a controlului titularului unui acord petrolier sau are loc o schimbare în structura acționariatului cu drept de control asupra titularului, noile condiții se notifică autorității competente în vederea aprobării prin hotărâre de Guvern, cu respectarea alin. (2) al art. 3 1 , a mențineri valabilității, a modificării sau a denunțării unilaterale a acordului petrolier, la propunerea autorității competente.

Nerespectarea prevederilor de la alin.(l) și (5) are ca efect pierderea calității de titular de acord petrolier a persoanei juridice române sau străine în cauză, în situația în care acordul petrolier are mai mulți titulari, iar în situația în care acordul petrolier are un singur titular, acesta încetează de drept”.

Art. II. – Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare cel mai târziu la data de 28 februarie 2020.

Prezenta ordonanță de urgență transpune ultimul paragraf al art. 2 alin. (2) din Directiva nr. 94/22/CE privind condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 164 din 30 iunie 1994″

sursa:https://www.cotidianul.ro/lege-pentru-ruperea-acordurilor-petroliere-cu-tari-companii-indezirabile/

Foștii deținuți politici, în apărarea Institutului pentru Civilizația Levantului

 


Asociația Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România, intrată în istoria recentă sub denumirea prescurtată AFDPR, protestează față de intenția desființării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului – Centru de excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință. 

Într-un comunicat trimis pe adresa redacției, reprezentanții acestui for amintesc faptul că, „în istoria recentă a țării, ROMÂNIA s-a făcut cunoscută în lume, în principal prin sport și cultură.

Cum sport nu mai avem, devenind CIUCA BĂTĂILOR tuturor, lucru explicabil prin faptul că tăvălugul samsarilor din imobiliare a ras cea mai mare parte a terenurilor de sport, oferind în schimb tinerilor discoteci, baruri, alcool și droguri, ne-a mai rămas doar CULTURA !

Aflăm cu stupoare cum persoane sau grupuri de persoane sunt bântuite de gândul de a desființa Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului – Centru de excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință!

Chiar nu realizăm că avem de-a face cu una, dacă nu chiar cu singura instituție din această țară care a adus aici universitari, academicieni, foști miniștri ai culturii, prim-miniștri și președinți de state din toată lumea, adăugând plusvaloare României ?!? Și prin acest mod România poate prezintă și mai mare interes internațional !

Chiar am uitat că întemeietorul acestui institut este fostul președinte al României Emil Constantinescu (1996-2000), cel care a luat atitudine față de evenimentele din Serbia rămasă încă sub conducere comunistă ?!?

Am uitat oare faptul că fostul președinte a interzis trecerea avioanelor militare rusești spre Serbia prin spațiul aerian al României sau că a netezit și a grăbit intrarea țării în NATO ?

Că la întâlnirile șefilor de state nu l-a văzut nimeni „gudurându-se” sau urcându-se pe borduri spre a fi băgat în seamă de ceilalți ?!?

Noi, foștii deținuți politici și deportați, putem fi considerați subiectivi pe bună dreptate, având în vedere că președintele Emil Constantinescu a fost alături de noi de peste 30 de ani, alături de aceia care au reprezentat demnitatea și moralitatea cetățenilor acestei patrii. Dânsului i se datorează monumentul național și tot dânsului „micile” reparații morale și materiale acordate nouă.

Noi toți îi suntem recunoscători și îi mulțumim !“, se arată în comunicatul semnat de subsecretarul de Stat Octav BJOZA, preşedinte al AFDPR.

sursa:https://www.cotidianul.ro/fostii-detinuti-politici-in-apararea-institutului-pentru-civilizatia-levantului/