5.11.2021

Testare rapidă în farmacii

 


Ministerul Sănătăţii vine cu precizări legate de programul de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2. 

"Astfel, farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.

Pe test nu se percepe tarif, însă poate fi perceput un cost de către farmacie pentru serviciu de testare. Nu există un tarif maximal impus (ar fi fost anticoncurențial, acest serviciu fiind astăzi tarifat deja la liber de către laboratoare). În cazul în care o farmacie nu mai are în stoc teste de la Minsterul Sănătății, poate testa și cu teste achiziționate de farmacie contra cost de la distribuitori. Astfel, costul va include test + testare", informează Ministerul Sănătăţii. 

Stocul este de 500.000 de teste în acest moment

"Numărul de teste per farmacie se stabilește în funcție de numărul farmaciilor înscrise dintr-o localitate.  Dacă într-o localitate se va înscrie o singură farmacie, va primi mai multe teste comparativ cu o alta dintr-o localitate în care s-au inscris mai multe farmacii. Numărul testelor primite de farmacii se va stabili dupa finalizarea protocolului de instruire și avizarea farmaciilor de către DSP-uri", transmite MS.

Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătății, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.

Summit-ul B9 din România

 


Într-o intervenție telefonică la Antena 3, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a comentat declarațiile președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden:

„A fost un summit foarte important și de succes. Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a participat pentru prima oară la un summit al acestui format București 9, creat în 2015 de președinții Iohannis și Duda. Mesajul președintelui SUA a fost unul extrem de cald, extrem de apropiat față de statele din regiune. Domnia sa cunoaște foarte bine aceste state și așa și-a început și discursul, prin dorința sa de a petrece timp împreună, de a întâlni președinții statelor noastre atunci când acest lucru va fi posibil.

De asemenea, un mesaj foarte puternic despre importanța relației transatlantice, domnia sa a spus că relația nu înseamnă doar legătura dintre cele două maluri ale Atlanticului, ci se întinde peste Europa până la Marea Baltică și Marea Neagră, arătând că acest parteneriat dintre SUA și Europa reprezintă piatra de temelie a relațiilor internaționale și tot ceea ce a fost mai bun realizat din secolul 20 și până în prezent.

Totodată, a subliniat de două ori semnificația Articolului 5 al tratatului de la Washington, cel care conține clauza de apărare colectivă, iar cuvintele au fost extrem de puternice. El a folosit cuvintele rock solid, deci angajamentul SUA este foarte puternic și unwavering, de neclintit. A repetat acest mesaj de două ori pentru a arăta forța cu care SUA susțin angajamentul în interiorul NATO și această clauză de apărare colectivă. A vorbit despre apărarea NATO, despre relația cu Rusia, relația cu China, importanța pe care o acordă SUA factorului democratic în dezvoltarea relațiilor internaționale. Mi-a atras atenția atunci când a spus că democrațiile pot să prevaleze în fața oricăror tendințe ale altor state autoritare, să arătăm că democrațiile pot să livreze rezultate concrete, pot să combată corupția, pot să întărească instituțiile, pot să întărească independența justiției și libertatea presei și NATO reprezintă o construcție bazată pe principii democratice care au dus la crearea celei mai puternice alianțe de apărare colectivă din istorie. Un mesaj extrem de puternic“, a conchis ministrul Bogdan Aurescu.

5.10.2021

ȘTIRI NTD-România

 

Criză de petrol în SUA, Atlanta și New York ar putea rămâne fără combustibil

 


Guvernul federal al Statelor Unite ale Americii a emis legislație de urgență, duminică, după ce cea mai mare conductă de combustibil din țară a fost vizată de un atac cibernetic de tipul ransomware.

Conform BBC, Colonial Pipeline transportă zilnic în jur de 2,5 milioane barili de benzină, diesel și kerosen, aproximativ 45% din întregul stoc al Coastei de Est americane. Operatorul a ieșit din funcțiune vineri, după un important atac cibernetic, și nu a reușit să-și restabilească serviciile peste weekend. Astfel, guvernul federal al Statelor Unite ale Americii a relaxat regulile de transport ale combustibililor pe trasee rutiere.

Ce efect are modificarea legislației ?

După ce legislația a fost modificată, duminică, 9 mai, șoferii din 18 state americane vor putea munci suplimentar sau vor putea munci cu un program mai flexibil când transportă produse din petrol rafinat. Luni, 10 mai, prețurile de la pompă din Statele Unite ale Americii au rămas neafectate în principal, însă riscul ca situația să se înrăutățească este în continuare valabil dacă criza este prelungită.

Ce spun analiștii ?

„Cu excepția găsirii unei soluții până marți, vor fi probleme mari”, a spus analistul independent al pieței petroliere Gaurav Sharma care anunță că mult combustibil este deja blocat în rafinăriile texane. „Primele zone lovite vor fi Atlanta și Tennessee, iar apoi efectul de domino va duce către New York”.

De la ce a plecat totul ?

Atacul de tipul ransomware, adică un șantaj cibernetic, cel mai probabil a fost cauzat de gruparea criminală DarkSide care a pătruns în rețeaua Colonial și a blocat mai multe informații importante.

În jur de 100 GB de informații ar fi fost luate ostatic de gruparea care a amenințat că le va elibera pe internet, însă FBI și alte agenții guvernamentale din Statele Unite au colaborat cu companii private pentru a ține situația sub control.

„La scurt timp după ce a aflat de atac, Colonial a închis intenționat unele sisteme pentru a gestiona amenințările. Aceste acțiuni au încetat temporar toate operațiunile cu conductele noastre și au afectat sistemele noastre IT, pe care încercăm acum să le recuperăm”, transmisese firma, tot duminică.

Franța, aproape de un război civil

 


O scrisoare deschisă publicată în Franța care avertizează în legătură cu un posibil război civil a fost semnată de 130.000 de persoane.

Conform BBC, mesajul a fost publicat într-o revistă de dreapta din Hexagon și acuză guvernul francez că face „concesiuni” islamismului. „Este vorba despre supraviețuirea țării noastre”, se arată în textul scrisorii care ar fi fost publicată anonim de soldații ce caută susținere publică. Guvernul francez a condamnat scrisoarea.

Ministrul Afacerilor Interne, Gerald Darmanin, a numit textul drept „o manevră” și a acuzat semnatarii anonimi de lipsă de curaj.

Scrisoarea vine la o lună după publicarea unui text similar

Textul de luna trecută adresat guvernului a venit din partea generalilor „semi-pensionați” sau trecuți în rezervă. Ministrul Apărării, Florence Parly, a spus că aceștia urmau să fie penalizați pentru încălcarea legii care le interzice rezerviștilor sau militarilor activi să își expună opiniile în public. Marie Le Pen, politician de extremă dreapta care și-a anunțat deja candidatura pentru alegerile prezidențiale de anul viitor, a susținut scrisoarea.

Noul text a fost publicat duminică de publicația Valeurs Actuelles

În spatele textului s-ar afla tot membri activi ai armatei din Franța, însă rangurile acestora și numărul exact nu sunt cunoscute. Autorii se descriu drept noua generație de soldați. Aceștia au luptat în Afganistan, Mali și Republica Africană Centrală. „Și-au riscat pielea să distrugă islamismul în fața căruia faceți concesiuni pe tărâmul nostru”, se arată în scrisoare.

Și răspunsul guvernului francez pentru „înalții” care au semnat scrisoarea trecută a fost criticat. „Au luptat ei pentru voi pentru a permite Franței să ajungă un stat eșuat ? Dacă un război civil izbucnește, armata va menține ordinea pe propriul teritoriu. (...) Nimeni nu vrea o astfel de situație teribilă – nici înalții noștri, nici noi – însă, da, războiul civil este în proces de creare în Franța și o știți extrem de bine”, se mai citește în textul semnat de soldați.

Noi detalii controversate ies la iveală despre prinţul austriac care l-a ucis pe Arthur. De ce nu a stat în carantină la intrarea în România

 


Prinţul austriac care l-a ucis pe Arthur a intrat în România pe 12 martie, la ora 10:30, prin vama Nădlac, apoi s-a deplasat cu mașina până în aria protejată din Covasna, unde a avut loc vânătoarea. Este vorba despre un drum de aproximativ 12 ore.

Potrivit procedurilor în vigoare, prințul, care venea dintr-o zonă galbenă, ar fi trebuit să stea în carantină odată ce a intrat pe teritoriul ţării noastre. Pentru a evita această măsură, prințul s-ar fi folosit de o derogare permisă de lege, informează Antena 3. Astfel, există două variante în acest caz: fie prinţul a fost vaccinat, fie a prezentat un test COVID negativ și a stat în România mai puțin de 72 de ore.

Prinţul austriac a fost cazat la Castelul Mikes din localitatea Zăbala. Castelul este o adevărată oază de linişte, departe de zgomotele oraşelor, unde găseşti servicii de lux. Reşedinţa familiei Mikes datează de peste 600 de ani, iar clădirile din diferite epoci, folosite pentru cazarea oaspeților, se află într-un parc de 50 hectare.

După ce a fost acuzat de uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din Romania, prințul Emanuel le-a spus jurnaliştilor austrieci că el a împușcat de fapt alt animal și că le poate demonstra asta anchetatorilor cu ajutorul imaginilor. Prințul a adăugat și că ursul pe care l-a ucis se afla la 250 de metri de casele oamenilor creându-le probleme și că, în felul acesta, a eliminat un pericol.

Totodată, prințul și-a prezentat scuze pentru că ar fi produs suferință mai multor persoane.

Reamintim că prințul Emanuel von und zu Liechtenstein ar fi venit în România în luna martie a acestui an și, contra unei taxe de 7.000 de euro, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs, totul prin derogarea oferită de ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat mai multe pagube la unele ferme din Ojdula, județul Covasna, conform asociației Agent Green.

O femeie de 47 de ani din Germania a găsit o metodă originală de a scăpa de acuzaţia de delapidare

 


O femeie şi-a înscenat moartea pentru a evita un proces în care era acuzată de angajator de o delapidare de 1.000.000 de euro. Ea a făcut rost de un certificat de deces în care se menţiona că decesul s-a produs în urma unui accident de maşină. Probabil că planul i-ar fi reuşit dacă nu ar fi postat pe reţelele sociale poze cu căţelul ei rasa Pudel, de care era foarte ataşată, informează Bild, citat de stiripesurse.ro.

Fostul angajator, păgubit de uriaşa sumă, a decis să conteste certificatul de deces. Mai mult, având suspiciuni legate de faptul că e moartă, patronul a angajat un detectiv particular să o ia pe urmele ei. Detectivul a descoperit-o pe „moartă” în Santa Ponça, Mallorca, Spania, datorită rețelelor de socializare. Femeia posta frecvent pe Facebook fotografii cu pudelul ei, dar şi alte informaţii despre patruped. Luând urma patrupedului, detectivul a ajuns la stăpâna lui.

Femeia a fost arestată și prezentată în fața unui judecător. A fost eliberată sub control judiciar. Acum, ea așteaptă și procesul inițial de delapidare, și pedeapsa pentru fals în documente și proceduri judiciare frauduloase. Numai pentru ultima riscă șase ani de pușcărie.

10 Mai, Sărbătoarea Națională a românilor până în 1947. Ascultați Imnul Regal

 



Ziua de 10 Mai a rămas întipărită în tradiția românilor ca Sărbătoare Națională odată cu venirea pe tronul României a lui Carol I, în 1866, când începe o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie.  Ziua Monarhiei a fost sărbătorită până în 1947, când regimul comunist a decis ca 23 August să devină Ziua Națională.

10 mai – zi cu semnificaţie istorică triplă

10 mai a fost aleasă ca Zi Națională din cauză că a marcat trei momente extrem de importante în istoria statului român modern. Primul dintre acestea este alegerea ca principe a lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, la 10 mai 1866. La exact 11 ani după acest moment, după ce Mihail Kogălniceanu proclamase, la 9 mai, independenţa de stat faţă de Imperiul Otoman, principele Carol decide ca 10 mai să fie celebrată ca fiind ziua proclamării independenţei.

La 10 mai 1881 au avut loc serbările ce au marcat înfiinţarea Regatului României, conform deciziei parlamentare din 14 martie/26 martie 1881. Trei momente importante din istoria ţării noastre, toate având un numitor comun: ziua de 10 mai. Aceasta a fost serbată în fiecare an, până în 1947, când ultimul rege al României, Mihai I, a fost nevoit să abdice.




Venirea pe tronul României a unui principe străin era necesară, pentru ca unirea celor două principate să poată fi recunoscută. Pentru depăşirea acestor momente de nesiguranţă politică şi urmând exemplul grecesc, românii au propus aducerea unui principe străin. Propunerea i-a fost făcută prinţului de Flandra, acesta refuzând oferta. După mai multe discuţii, s-a hotărât aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, un tânăr de 27 de ani. Hotărârea fiind luată, deşi nu primise binecuvântarea familiei cu toată inima, Carol a plecat incognito, străbătând Austria cu teamă, deoarece aceasta era într-un conflict cu Prusia sa natală. Prințul a călătorit cu trenul, la clasa a doua, sub numele de Carol Hettingen, până la 
Buziaş, de unde a luat vaporul.

Prima imagine a noii capitale: porcii din curtea hotelului de pe Calea Victoriei
Până la Bucureşti a călătorit într-o căruţă a poştei, unde „opt cai erau înhămaţi la ea şi doi vizitii, amândoi călări, îi îndemnau mereu la tot mai mare goană, scoţând chiote şi strigăte...", cum scria Mite Kremnitz în „Regele Carol al României". În timpul acestei călătorii şi-a dat seama că va trebui să aducă schimbări în ţară, situaţia nefiind deloc roz. De pildă, prima imagine pe care și-o amintește din Capitală, este a unei șatre care trăsese în spatele hotelului în care era cazat, printre porcii "evadați" din curtea unei gospodării din preajmă. Hotelul era situat pe... Podul Mogoșoaiei, actuala Cale a Victoriei. Femeile din lumea bună nu puteau traversa străzile din centru, din cauza noroaielor, circulând doar cu trăsura. Toate acestea se vor schimba sub domnia lui Carol, până la începutul noului secol Bucureștiul fiind numit micul Paris, iar România, Belgia Orientului.

Ziua Regelui devine Ziua românilor

Istoricul Ion Bulei se întreba dacă 10 Mai reprezenta ziua regelui şi a familiei sale sau ziua tuturor românilor. La început, ea avea mai accentuat prima accepţiune. „Sărbătoarea acestei zile avea şi semnificaţia aducerii aminte, având mereu persoana principelui (regelui) şi familia sa în centru. Familia regală, pe lângă participarea la defilare, era prezentă la slujba pentru sfinţirea zilei la Mitropolie, la masa festivă de la Palat, iar seara ieşea în mijlocul bucureştenilor, asista la bătaia cu flori de la Şosea şi la spectacolul cu focuri de artificii din Cişmigiu. Carol I, Ferdinand, dar şi Carol II şi Mihai I voiau să fie în această zi cât mai mult văzuţi, să ilustreze apropierea de popor (pentru orice suveran şi, prin imitaţie, pentru orice om politic în epoca modernă, imaginea publică era esenţială).

10 Mai nu era însă doar ziua regelui şi a familiei sale. „Sărbătoarea regelui Carol e şi sărbătoarea României! Netrebnic românul care nu-şi uită astăzi de păsurile lui", arăta Pompiliu Eliade într-o conferinţă la o serbare populară în 1903, îndemnând locuitorii Bucureştilor să petreacă, să uite de necazuri şi să trăiască laolaltă cu semenii o clipă de înălţare sufletească. Sub domnia lui Carol I, semnificaţia sărbătorii de 10 Mai a fost amplificată an de an. În 1947, a fost înlăturată monarhia şi odată cu ea şi 10 Mai din calendarul sărbătorilor românilor. Regimul comunist care a venit la putere şi-a găsit 23 august ca zi naţională. De asemenea, în acelaşi timp s-a căutat ca 10 Mai să nu mai reprezinte altceva decât venirea în ţară a unei monarhii străine, care nu se încadra în tiparele orânduirii nou instalate la conducerea României.

George Simion, liderul AUR, vine la DCNews



Astăzi, 10 mai 2021, de la ora 12:00, George Simion, în calitate de președinte al AUR, vine la DCNews și la DCNewsTV. Emisiunea este transmisă pe cele două site-uri, dar și pe paginile de Facebook DCNews. 
George Simion s-a remarcat în politică odată cu intrarea surpriză a AUR în Parlament, asta într-un context în care partide mai mici, dar mai vechi decât AUR, nu au reușit să facă pragul. În plus, partidul condus de George Simion și de Claudiu Târziu, s-a remarcat și prin declarații tranșante pe scena politică, dar și prin primele obstacole ale partidului, totul culminând cu delimitarea de senatoarea Diana Șoșoacă, despre care s-a spus că nu a găsit o cale de dialog cu propriii colegi.
Totuși, George Simion nu este o figură nouă pe scena politică, el remarcându-se și-n trecut, nu atât la nivel politic, cât la nivel de manifestații publice. Apariția de astăzi a lui George Simion nu este prima pe care o are în platoul DCNews. El a fost prezent și ca lider al unioniștilor, dar și în momentul în care a candidat la alegerile europarlamentare. 
Pe site-ul său, georgesimion.ro, din 2004 până în 2018, George Simion, actual lider al AUR, a scris despre evoluția sa. Astfel, el scrie despre mai mulți lideri politici și conflictele pe care le-a avut cu aceștia de-a lungul anilor, dar și despre organizarea de manifestații, activitatea sa începând să fie mai semnificativă din 2008. 
AUR, candidatură în Republica Moldova
Recent, George Simion, care în trecut, așa cum menționam mai sus, era văzut ca un lider al unioniștilor, a anunţat participarea partidului la alegerile parlamentare din 11 iulie de la Chişinău. 
”Suntem cu aceeaşi siglă şi cu aceeaşi denumire începând de săptămâna trecută, înregistraţi oficial în registrul partidelor politice de la Chişinău. Este pentru prima oară în istoria celor două state când un partid există pe ambele maluri ale Prutului şi vrem să avem parlamentari AUR, parlamentari unionişti în ambele parlamente, de aceea candidăm” declara George Simion, în 5 mai. 

ÎPS Teodosie, mesaj pentru cei care s-au ”scandalizat”: ”Nu-mi aparțin cuvintele!”

 


ÎPS Teodosie a făcut, duminică, mai multe declarații, după ce Asociația VeDem Just a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în urma declaraţiilor făcute de Arhiepiscopul Tomisului cu privire la femei.

„Cei care s-au scandalizat nu cunosc textul Sfintei Scripturi. Eu nu m-am abătut nici cu o literă de la textul Sfintei Scripturi. Am dat doar un răspuns la o întrebare nu de la mine, din mintea mea, ci am citat, pentru că sunt specialist în Sfânta Scriptură. Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, cei care au această părere trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată. Nu-mi aparțin cuvintele!”, a spus ÎPS Teodosie, duminică, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Decisiv”, moderată de Cătălina Porumbel. 

„Nu am spus nimic în plus, nu am adăugat, eu doar am citat. Cu ocazia aceasta, cei care au dat în judecată vor învăța și ei ce conține Sfânta Scriptură. Nu-mi aparțin mie cuvintele, sunt cuvintele lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură cuprinde cuvintele lui Dumnezeu”, a subliniat ÎPS Teodosie. 

De asemenea, a spus că, în opinia sa, rolul femeii este „copleșitor”. „Femeile sunt sensibile, sunt pline de gusturi frumoase”, a mai spus acesta, adăugând că „femeia poate să suporte mai multe dureri și greutăți decât bărbatul”.

ÎPS Teodosie, mesaj pentru politicieni

Ulterior, a fost întrebat ce le transmite politicienilor care comentează acest subiect și cer sancționarea sa: „Să se documenteze. Și Hristos a fost sancționat și a biruit toate sancțiunile.”

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului susțin, într-un comunicat remis presei, că speră că CNCD nu va sancționa, în premieră, un cult oficial recunoscut în România, după ce o asociație a sesizat autoritățile cu privire la afirmațiile IPS Teodosie despre femei.

„Referitor la sesizarea depusă la CNCD de către Asociaţia VeDem Just, cu privire la declarațiile IPS Teodosie, Arhiepiscopia Tomisului se întreabă dacă CNCD va sancționa, în premieră, un cult oficial recunoscut de către Statul Român, întrucât afirmațiile IPS Teodosie nu constituie o opinie personală, ci sunt bazate pe înscrisuri ale Bibliei”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, IPS Teodosie doar a explicat care este poziția teologică a Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii, „explicație din care presa a decupat afirmații interpretate în mod eronat ca fiind discriminatorii la adresa femeii”.

„1. În cartea Facerea, cap. 3, se relatează căderea strămoșilor Adam și Eva în păcat, textul descriind cum șarpele a amăgit inițial pe Eva, spre a o determina să încalce porunca divină de a nu mânca dintr-un anumit pom al grădinii Raiului.

Conform acestuia, IPS Teodosie nu a făcut decât să repete învățătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române.

„Noi, clerul și credincioșii Arhiepiscopiei Tomisului, sperăm că CNCD nu va realiza o premieră tristă pentru libertatea religioasă din România, și anume sancționarea textului Bibliei și a teologiei Bisericii Ortodoxe Române”, se mai arată în comunicat.

FMI vine în România. Chirieac : E ridicol ca PNL să mai dea vina pe PSD

 


O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, va vizita în mod virtual Bucureştiul, în perioada 10 - 28 mai, pentru analiza anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV.

Bogdan Chirieac a comentat acest subiect la România TV.

”FMI îți dă bani cu dobânda cea mai mică. Este un avantaj uriaș”, a spus Bogdan Chirieac. Întrebat dacă FMI pune totuși și condiții, analistul politic a zis: ”Condițiile se pun oricum deoarece cheltuielile statului sunt nesustenabile. Cheltuielile cu veniturile bugetarilor și cu cheltuielile făcute în mediul public sunt nesustenabile. Vrând-nevrând, Guvernul va trebui să facă o restructurare. În mod normal, restructurarea se face în primul an de mandat al Guvernului ca să se uite acest aspect până la alegeri. Executivul Cîțu nu a făcut acest lucru și probabil nu a făcut-o din cauza disensiunilor profunde cu partenerul de coaliție - USR PLUS. Mai departe, ce se va întâmpla să ne spună FMI. FMI mai este bun de ceva: este țapul ispășitor. Practic Guvernul spune: vom tăia cheltuielile bugetare cu atât, iar FMI acceptă”.

Întrebat dacă ne impun tăieri, Bogdan Chirieac a spus: ”FMI nu impune nimic. FMI zice: ”ai venituri de 100 lei și cheltuieli de 150 lei. Fă în așa fel încât veniturile și cheltuielile să fie la egalitate : or 150, or 100, dar la egalitate”. Plus că trebuie să mai dai și datoria înapoi. Serviciul datoriei externe cred că se apropie de 2% din PIB, adică noi vom plăti 3-4 miliarde de euro pe an numai dobânda la împrumuturile luate de Guvernul Cîțu și Guvernul Orban. Și FMI vine și zice: ”ce program ai de reducere a cheltuielilor?” Guvernul va avea șansa să dea vina pe FMI. Că e un pic ridicol să mai dai vina pe PSD... PNL a intrat în al doilea an de guvernare, nu mai poate da vina pe PSD că se face de rușine. Și atunci vor da vina pe FMI. E bine că vine FMI, mai departe trebuie să înțelegem foarte clar că nu putem cheltui mai mulți bani decât avem. Bugetarii trebuie să înțeleagă și ei acest lucru: mai mult decât produce economia privată nu se poate cheltui”, a spus Bogdan Chirieac la România TV.

Surse DC News din Ministerul Finanțelor spun că FMI vine în misiune periodică pe toată economia, nu este o ocazie specială, nu are vreun scop anume. Așa fac experții FMI o dată pe an, în toate țările membre FMI, conform Articolului IV din Tratatul de aderare la FMI.

O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, va vizita în mod virtual Bucureştiul, în perioada 10 - 28 mai, pentru analiza anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea de Consultare pe Articolul IV, a anunţat vineri reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală şi de Est, Nadeem Ilahi.

"Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile şi evoluţiile economice. Vor fi realizate întâlniri virtuale cu oficiali de la Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din mediul de afaceri şi ONG-uri", se arată într-un comunicat al instituţiei financiare.

La finalul vizitei virtuale, misiunea va prezenta concluziile vizitei.

Cine este Jan Kees Martijn

Jan Kees Martijn este cetăţean olandez şi în prezent este şef de misiune pentru România şi Serbia, şef al diviziei sud-est a departamentului european şi până de curând a fost şeful misiunii pentru Albania. Înainte de a se alătura FMI, Jan Kees Martijn a fost profesor de economie internaţională la Universitatea din Amsterdam şi deţine un doctorat în economie.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Proteste în Franța. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi contra schimbărilor climatice

 


Zeci de mii de oameni au manifestat duminică la Paris pentru a cere autorităţilor mai multă ambiţie în planul ecologiei, într-un moment în care promisiunile prezidenţiale de organizare a unui referendum pentru înscrierea climei în Constituţie par lipsite de energie, relatează AFP.

Circa 115.000 de oameni, potrivit organizatorilor, sau 45.000, potrivit poliţiei, au luat parte la 163 de mitinguri organizate în toată ţara. La Paris, manifestaţia a strâns 56.000 de participanţi (8500 conform poliţiei).

Mobilizarea vine după ce marţi Adunarea naţională franceză (Camera inferioară a parlamentului) a adoptat legea 'Climă şi rezilienţă', considerată de preşedintele Emmanuel Macron un proiect-etalon al mandatului său şi care ar urma să transpună în legislaţie o parte din cele 149 de propuneri ale Convenţiei cetăţeneşti pentru climă (CCC), formată în 2019 din 150 de persoane trase la sorţi cu scopul de a le da francezilor un cuvânt de spus în materie de combatere a schimbărilor climatice.

Obiectivul acestei legi este de a deschide calea spre reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră şi prevede între altele eliminarea unor curse aeriene interne în cazul existenţei de alternative cu trenul, crearea delictului de 'ecocid', dar şi interzicerea, din 2028, a închirierii de locuinţe considerate 'site termice'.

Emmanuel Macron s-a angajat în faţa CCC să remită legislatorilor şi propunerea de modificare a articolului 1 al Constituţiei, dar, în faţa reticenţelor Senatului, şeful statului a renunţat la scrutin, potrivit săptămânalului Le Journal du Dimanche.

Întrebată de AFP, preşedinţia franceză a asigurat în schimb că 'nu s-a renunţat deloc' la modificarea constituţională, fără a evoca totuşi un referendum. Proiectul de lege stipulează înscrierea în legea fundamentală a faptului că Franţa 'garantează prezervarea mediului şi a diversităţii biologice şi lupta împotriva schimbărilor climatice', dar majoritatea din Senat, care încă nu l-a supus la vot, consideră că termenul 'a garanta' conferă protecţiei mediului prioritate în faţa altor principii constituţionale, explică AFP.

„Cei nevaccinaţi să nu mai plătească taxe. Pentru impozitele pe care le-am plătit nu am primit decât dispreţ”

 


Dan Bittman a răbufnit. În emisiunea Simonei Gheorghe de la România TV, solistul Holograf a propus să nu se mai permită accesul nici în sediile ANAF şi nici taxele şi impozitele să nu mai fie încasate de statul român de la cei nevaccinaţi.

„Informaţia că mă vaccinez era doar un titlu de ziar, nu vă mai luaţi după titluri. Vaccinul nu rezolvă anumite probleme. Eu sunt pro-tratament, nu pro-vaccin”, a precizat artistul.

Artistul spune că i s-ar părea normal ca nevaccinaţii, care vor avea mai puţine drepturi şi libertăţi decât cei vaccinaţi, să nu mai contribuie la bugetul de stat prin plata taxelor.

„La concerte vor fi admişi cei vaccinaţi sau cei care îşi fac teste. Păi atunci, la taxe şi impozite să fie la fel. Cei nevaccinaţi să nu mai plătească impozite şi să nu mai fie admişi în instituţii. Eu nu mă vaccinez şi nu vreau să mai plătesc taxe. Un amărât ca mine nu are de ce să plătească. 

Pentru impozitele pe care le-am plătit nu am primit decât dispreţ. Nu am primit niciun leu.

Anunţ autorităţile că nu o să mă vaccinez până nu mă primesc şi nevaccinat în sediile ANAF ca să-mi ia banii şi să-şi bată joc de mine”, spune artistul.

Dan Bittman şi-a manifestat, totodată, intenţia de a nu se lăsa umilit de autorităţile acestui stat căruia i-a plătit sute de milioane de lei de 35 de ani de când face parte din trupa Holograf.

„Aceşti semidocţi de la guvernare să înţeleagă că nu suntem o masă de manevră de proşti care plătesc statului. Trebuie să ne dea ceva pentru banii pe care ni-i fură din buzunare. Eu nu vreau să mai plătesc taxe statului român atâta vreme cât mă obligă printr-o lege nazistă să mă vaccinez ca să plătesc taxe.

M-am săturat de fariseim. Înghiţim la nesfârşit hoţia unora. Ne lipseşte coloana vertebrală.

Eu nu am furat statul român, dimpotrivă, l-am îmbogăţit. Holograf a plătit milioane statului român. În 35 de ani am plătit statului sute de milioane”, a concluzionat artistul.

5.09.2021

„Imunizarea nu este același lucru cu înțeparea cu un ser experimental, care „asigură” forme ușoare ale bolii și o rată mai redusă de infectare”

 



„Imunizarea nu este același lucru cu înțeparea cu un ser experimental, care „asigură” forme ușoare ale bolii și o rată mai redusă de infectare”, explică avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.

„A pune semnul egal între cele două operațiuni nu numai că este un colosal fake news prin omisiune, e și (mai ales) un eșec al logicii formale și al științei medicale, impus de propagandă.

După definiția din DEX, sensul medical al cuvântului „imunizare” este acela de proces prin care un organism devine nereceptiv la o boală microbiană, în urma unui tratament sau a faptului că a avut în trecut o asemenea boală.

Certificatele, pașapoartele sau adeverințele „verzi”, care se vor emite pentru a permite omului contemporan să circule „liber”, dar marcat corespunzător, ca un bun reprezentant al turmei, conțin un fals evident – nu atestă că titularul este imun la boala microbiană pe care o combate (teoretic) poțiunea experimentală, cu excepția cazului în care a trecut printr-o asemenea boală.

Înțeparea cu zisa poțiune experimentală nu respectă definiția din DEX, fiind contrazisă chiar de prospectele de punere pe piață și de datele/informațiile oficiale.

O imunizare reală, în sensul medical al termenului, s-a obținut, de exemplu, prin vechile formule, pe care statul sau sistemul sanitar ni le-au administrat vând eram copii* pentru a ne feri de poliomielită, difterie, tuberculoză sau tetanos, dar nu și cele contra gripei.

Fact-checkers să pună mâna pe carte și să verifice faptele, înainte de a-i eticheta pe alții drept conspiraționiști. La fel și teoreticienii/practicanții complicității la planurile totalitare ale autorităților”, mai scrie avocatul.

„*până prin anii `60 ai secolului trecut, imunizarea în masă nu a existat; mai mult chiar, la mine, la țară, marea majoritate a celor din generația părinților și bunicilor mei nu s-a înțepat niciodată în vederea imunizării – nu existau dispensare sau medici pentru așa ceva; de aceea, și povestea conform căreia, în lipsa imunizării prin înțeparea cu seruri preventive, nu am fi trăit azi, sau că numai datorită înțepării lumea are azi o speranță de viață de 70-80 de ani, e un fake news; în realitate, lumea trăiește mai mult (nu și mai bine) din motive de igienă personală, canalizare, colectare sistematică a deșeurilor, căi rapide de comunicație, șanse mai mari de a ajunge mai repede și mai des la medic/spital, acces relativ facil la medicamente și la servicii sanitare (pe vremurile „comuniste”, gratuit, pe vremurile „capitaliste”, plătit din greu, cu CASS) și, desigur, mulțumită politicilor de sănătate publică anterioare anului 2020 (ceea ce trăim acum fiind cea mai mare farsă din istorie, și nu politici de sănătate publică)”. conchide Piperea.

Expoziție de dinozauri la Muzeul Național de Geologie din Capitală

 


La Muzeului Național de Geologie, de pe Şos. Kiseleff nr. 2, București, este o expoziție "Dino Park" în aer liber, cu un profund caracter științifico-educațional, care oferă o incursiune unică în istoria îndepartată a planetei noastre. Dinozauri animați prin tehnologie de ultimă generație transformă Dino Park în locul unde subiectul cercetării active se îmbină perfect cu distracția ! 

Unul dintre dinozauri a ieșit pe străzile din Piața Victoriei, unde pietonii se pot poza cu el sau îl pot atinge. 

PROGNOZA METEO - Luna MAI se dovedeşte în continuare a fi una capricioasă

 


Luni, vremea va fi predominant frumoasã şi va deveni caldã în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice diurne  se vor situa în jurul normelor perioadei. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14  - 17 grade pe litoral şi 26 de grade în vestul ţãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 - 1 grad în estul Transilvaniei şi 14 - 15 grade în Dealurile de Vest.

La Bucureşti, luni, vremea va fi în continuare frumoasã, dar rãcoroasã dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 21 … 22 de grade, iar cea minimã de 5 … 7 grade.

Marţi, vremea va continua sã se încãlzeascã uşor, va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în vestul ţãrii şi va fi apropiatã de normal sub aspect termic în celelalte regiuni. Cerul, mai mult senin ziua, va avea unele înnorãri în a doua parte a nopţii în regiunile estice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului şi doar trecãtor, pe arii restrânse, în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 17…19 grade pe litoral şi 28 de grade în vestul ţãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre 1…2 grade.

În Capitală, marţi, vremea se va menţine frumoasã şi va deveni normalã termic pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 23…24 de grade, iar cea minimã de 7…9 grade.

Miercuri, vremea se va rãcori în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumãtatea de est a ţãrii şi va deveni în general instabilã. Vor fi înnorãri şi ploi, ziua local în estul, sud-vestul şi sudul ţãrii şi izolat în rest, iar noaptea în cea mai mare parte a teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoţite izolat de descãrcãri electrice, iar pe alocuri cantitãţile de apã vor fi mai însemnate, în special în regiunile sud-vestice. 

Vor fi condiţii de grindinã. La munte, la altitudini de peste 2000 m, noaptea pot fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri, local şi temporar, în cea mai mare parte a teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade.

La Bucureşti, miercuri, vremea va fi apropiatã de normal sub aspect termic. Cerul va fi variabil, cu înnorãri accentuate spre searã şi noaptea, când vor fi averse şi, posibil, descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu uşoare intensificãri. Temperatura maximã va fi de 22…23 de grade, iar cea minimã de 9…10 grade.

Joi, vremea va fi în general instabilã şi rãcoroasã, chiar rece pentru aceastã datã în estul ţãrii. Temporar, cerul va avea înnorãri accentuate şi va ploua în toate regiunile, iar pe arii restrânse cantitãţile de apã pot fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, local şi temporar cu unele intensificãri, mai ales în vestul şi estul teritoriului, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în Moldova şi 24 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade.

Şi la Bucureşti, joi, vremea va deveni rãcoroasã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, vor fi ploi de scurtã duratã şi, posibil, descãrcãri electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã, în scãdere faţã de ziua precedentã, va fi de 19…20 de grade, iar cea minimã de 9…11 grade, după cum transmite ANM.