1.03.2022

Victor Ciutacu, decorat de Arhiepiscopia Tomisului cu Crucea Dobrogei

 


Gazda emisiunii Punctul Culminant de la România TV, Victor Ciutacu, a încheiat anul 2021 cu o veste excelentă, care l-a impresionat pe experimentatul jurnalist, aceea că Arhiepiscopia Tomisului îi acordă cea mai înaltă distinţie, Crucea Dobrogei.

Victor Ciutacu spune că este profund impresionat şi că va face tot posibilul pentru a ajuge la Constanţa să-şi ridice decoraţia şi că a discutat personal cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

„Vestea sfârșitului de an pentru mine a fost că Arhiepiscopia Tomisului m-a distins cu Crucea Dobrogei. Și m-a bucurat și mai tare faptul că am aflat-o nu din vreun comunicat de presă impersonal, ci direct de la ÎPS Teodosie. Care a avut delicatețea să mă caute pe 31 decembrie (până m-a găsit și a durat ceva) să mă anunțe personal.

Nu-s defel familiarizat cu rânduielile bisericești, dar înțeleg că e cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Tomisului (dacă greșesc, să mă corecteze Eugen Tănăsescu) și că o voi primi pentru sprijinul pe care eu (născut evreu, botezat ortodox) l-am acordat ortodoxiei în cel de-al doilea an al pandemiei.

Scriu și aici, în rezumat, ce i-am spus și înaltului ierarh. Dincolo de obișnuitele politețuri de complezență, sunt realmente impresionat și onorat. Și voi face tot ce-mi stă în putință să ajung cât mai curând la Constanța să-mi ridic distincția.”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

12.31.2021

ANUL NOU 2022 !

 


ANUL 2021, cu bune și cu mai puțin bune, ne părăsește peste câteva ore !

   Chiar dacă pentru unii dintre noi, a fost un an bun iar pentru alții nu a fost un an tocmai bun, ANUL 2021 face parte din viața noastră. Vrem sau nu vrem, la ”desaga” pe care o cărăm, cu toții, în spate s-a mai adăugat UN AN de VIAȚĂ.  Să ne luăm rămas bun de la el și să nu-l uităm. Învățămintele bune din el să le facem, în anul care vine, și mai bune iar greșelile făcute să le îndreptăm. 

În ANUL 2022, îmi doresc mie și Dumneavoastră să pășim în el cu dreptul, să fim sănătoși cu toții, să ne respectăm mai mult, să fim mai uniți ca popor. 

LA MULȚI ANI !  


12.27.2021

”PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI” - Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române dau dovadă de mult curaj



Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române dau dovadă de mult curaj în pastoralele transmise de Crăciun și Anul Nou către credincioșii din țară și din străinătate. După mesajul tulburător transmis, de la Iași, de mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, ÎPS Teofan, un alt ierarh al BOR are curajul să manifeste împotriva noii ordini mondiale.
Din Suedia, de la Stockholm, Preasfințitul Macarie, episcopul Europei de Nord, punctează cu limpezime și descrie noua strategie mondială, noua ordine mondială pe care liderii celor mai puternice țări încearcă să o impună prin intermediul pandemiei de COVID-19.
”Iată, dragii mei, intrăm deja în al doilea an al unei „mari resetări”, adică al felului în care s-au sfătuit între ei mai-marii lumii să o schimbe și să o stăpânească. Și ei vor să re-întemeieze lumea, dar într-un mod faustic, viclean, utopic. O lume care promite eliberare, dar care aduce robie; care promite sănătate eternă, dar care permanentizează spitalul; care promite fericire doar dacă ești deposedat de toate cele firești. De fapt, această „resetare” aduce mult cu ceea ce noi românii am trăit cu doar câteva decenii în urmă. O lume a controlului, a supravegherii, a raționalizării, a penuriei. A unor lipsuri planificate, a unei stări permanente de teroare, a stăpânirii prin divizare. Îi spuneam, pe atunci, comunism. Iată că revine, de această dată în forme noi și cu ajutorul noilor tehnologii. Bate chiar un vânt de schimbare chiar și în ceea ce privește marile sărbători creștine și nu suntem prea departe de reîntoarcerea lui „Moș Gerilă” în locul Crăciunului.”, este parte din mesajul pe cât de curajos, pe atât de cutremurător transmis de PS Macarie.

STIRIPESURSE.RO este prima publicație care își asumă publicarea în România a pastoralei Preasfințitului Macarie.

”PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI
Anul mântuirii 2021
Nașterea Domnului, unica „resetare” adevărată a lumii
† Macarie,
Din mila şi purtarea de grijă a Atotmilostivului Dumnezeu,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord,
Iubiţilor fraţi preoţi și diaconi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor dreptmăritor, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos, iar din parte-mi părintească binecuvântare și frățească îmbrăţişare!
Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,
Sărbătorind Nașterea Domnului ne bucurăm laolaltă cu păstorii, cu Dreptul Iosif și cu cei trei magi de la răsărit de Pruncul culcat în iesle, purtat cu dragoste pe brațe și alăptat cu gingășie de Maica Sa Preacurată și Preanevinovată, iar împreună cu întreaga oaste cerească doxologim: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)
Totodată, ne înfiorăm de indiferența și răceala oamenilor care n-au avut milă de o biată femeie ce urma să nască ci au trimis-o într-un grajd improvizat într-o peșteră; de nebunia paranoică a regelui Irod; de uciderea pruncilor și de durerea nemărginită a maicilor acestora precum și de peregrinarea Sfintei Fecioare și a Dreptului Iosif care, cu un copil abia născut, au fost nevoiți să se refugieze în Egipt.
Bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos covârșește însă toate aceste dureri și sfâșieri ale inimii. Le covârșește deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu înseamnă reîntemeierea lumii, restaurarea lui Adam cel căzut și a strămoașei Eva. Este unica și singura „resetare” autentică a lumii. Dar modul în care se face aceasta este aparte, căci „gândurile lui Dumnezeu nu sunt asemenea cu gândurile oamenilor” (cf. Isaia 55, ????. Această re-întemeiere a lumii nu a avut loc ca o manifestare de putere, ca o revoluție, ca o schimbare bruscă, ci ca o caldă și delicată îmbrățișare părintească. Nu a avut loc nici ca o ștergere a trecutului, ci ca o împlinire a unor vechi doruri și suspine. Însă nu a făgăduit Hristos-Mesia că lumea astfel re-întemeiată va fi lipsită de dureri, de necaz, de suferință, ci că El va fi cu noi și prin El vom birui toată lucrarea vrăjmașă, fiind capabili să trecem „prin” și nu „peste” aceste suferințe.
Dragii mei,
Vă invit să privim toată pronia dumnezeiască a Întrupării Fiului lui Dumnezeu și dintr-o altfel de perspectivă. Iată, când prăznuim Paștile, deseori accentuăm faptul că Fiul lui Dumnezeu de bunăvoie S-a dat pe mâna vrăjmașilor Săi. Părintele ceresc a îngăduit arestarea, batjocorirea și răstignirea Fiului Său. A îngăduit să treacă prin inima mult îndureratei Fecioare Maici sabia suferinței, de a-și vedea Fiul zdrobit de răutatea vrăjmașă. A îngăduit să se risipească ucenicii Săi și să fie trădat de doi dintre ei.
Toate acestea sunt întâlnite și în momentul Nașterii Fiului Său. Întrupându-Se Hristos Domnul, Prunc fiind, a îngăduit ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aflată în grija Dreptului Iosif, să nu găsească găzduire decât într-o peșteră din Betleemul Iudeii. A îngăduit ca Irod să ucidă prunci neprihăniți și să sufere maici nevinovate. Nu a voit, S-a întristat văzând răutatea oamenilor, dar a îngăduit ca Maica Domnului și Dreptul Iosif să fie nevoiți să ia calea unui exil forțat. Umilul grajd corespunde Crucii de mai târziu, pe atunci blestemat instrument de condamnare la moarte; prigoana lui Irod cu prigoana mai-marilor iudeilor față de El; iar suferințele tuturor maicilor pruncilor uciși, cu durerea resimțită de Maica Îndurerată la răstignirea Fiului său și Mântuitorului nostru.
Ar fi putut să nu fie așa. Poate nu chiar să se nască în palate, cum deseori subliniem acest contrast al întrupării smerite a Fiului lui Dumnezeu – dar chiar într-o peșteră, într-un grajd? Nu a fost primit de ai Săi, iar cei puternici s-au tulburat chiar până la un genocid al pruncilor? Și nu ar fi putut să ușureze nevoințele Maicii Preasfinte, să o scutească de respingerea celor din jur, de bănuieli nedrepte, de peregrinare?
Iată că nu. Iată că a îngăduit răului să se desfășoare, a îngăduit să se descopere ce este în inimile oamenilor, a celor puternici și a celor umili, a celor de rând și a celor mai-mari, a celor de departe și a celor de aproape. A îngăduit toate acestea, aparent în deplin contrast cu făgăduințele mesianice ale nașterii Sale. Mesia se naște, este acum printre noi, dar iată că nu-și zdrobește vrăjmașii, iată că nu intervine pentru a opri nebunia, crima, răutatea.
De ce? Întâi de toate, pentru că Dumnezeu respectă întru totul și până la capăt libertatea omului. Îi respectă demnitatea, chiar și când este vorba despre ucigași, tirani, vânzători de frate. Pentru că Dumnezeu s-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), asumându-și până la capăt „sărăcia” noastră, adică asumându-și plenar condiția umană în cea mai vulnerabilă ipostază a sa, afară de păcat. Făcând aceasta, El a arătat nespusa Sa dragoste pentru om și mai cu seamă pentru cei umili, smeriți și blânzi, prigoniți, disprețuiți și nedreptățiți. Și-a arătat dragostea devenind asemenea lor, „golindu-se pe Sine”, pentru a-i elibera și pentru a-i ridica la statutul nobil de copii adoptivi ai Părintelui Său și frați ai Săi mai mici. A îngăduit toate acestea deoarece Fiul lui Dumnezeu nu S-a întrupat ca să elimine suferința din lume, ci ca să o umple cu prezența Sa, să ne ia pe umerii Săi, ca pe o cruce, și să ne ajute să o traversăm, să o purtăm mântuitor.
Preaiubite frate și preaiubită soră,
Să ne amintim, așadar, bucurându-ne de Nașterea Domnului, de ce fel de Mesia avem și de cum lucrează El în lume. Și amintindu-ne acestea, retrăind evenimentul Nașterii, să înțelegem de ce îngăduie El atâta rău și tulburare în această lume și în aceste vremuri pe care le trăim. Le îngăduie ca să se descopere ce este în inima omului. Le îngăduie ca să ne încerce. Le îngăduie și nu pune capăt răutății mai-marilor, prigoanelor, lipsurilor, planurilor malefice ca să nu uiți, tu, frate și soră, că odată ce le îngăduie le-a și pus hotar. De-acum, nu mai suntem singuri, ci cu Iisus „Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). Marea e învolburată iar corabia e lovită de valuri mari, însă „Cu noi este Dumnezeu”, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni.
Și la ce fel de vremuri ne referim? Iată, dragii mei, intrăm deja în al doilea an al unei „mari resetări”, adică al felului în care s-au sfătuit între ei mai-marii lumii să o schimbe și să o stăpânească. Și ei vor să re-întemeieze lumea, dar într-un mod faustic, viclean, utopic. O lume care promite eliberare, dar care aduce robie; care promite sănătate eternă, dar care permanentizează spitalul; care promite fericire doar dacă ești deposedat de toate cele firești. De fapt, această „resetare” aduce mult cu ceea ce noi românii am trăit cu doar câteva decenii în urmă. O lume a controlului, a supravegherii, a raționalizării, a penuriei. A unor lipsuri planificate, a unei stări permanente de teroare, a stăpânirii prin divizare. Îi spuneam, pe atunci, comunism. Iată că revine, de această dată în forme noi și cu ajutorul noilor tehnologii. Bate chiar un vânt de schimbare chiar și în ceea ce privește marile sărbători creștine și nu suntem prea departe de reîntoarcerea lui „Moș Gerilă” în locul Crăciunului.
Este o lume pe care vizionarul monah Nicolae Steinhardt de la Rohia a descris-o profetic într-unul din eseurile sale din tinerețe: „Unii ar voi să vadă lumea organizată după stilul şi asemănarea unui spital. Ei visează numai analize, controale, vizite, inspecţii, injecţii, certificate, fişe, observaţii, carantine, diete, prescripţii şi operații. Societatea omenească ar deveni, în acest vis urât, un sanatoriu cu disciplină de fier, cu paturi numerotate, pază la poartă, o plapumă de om, 250 g de pâine pe zi, un număr fix de calorii, vaccinuri săptămânale, radiografii lunare, măsurători anuale şi înmormântare igienică la sfârşit.”

Preaiubiții mei,

Toate acestea sunt, după cum se vede, îngăduite de Dumnezeu. El știe când și cum va pune hotar „sfaturilor căpeteniilor” (Psalmul 32, 10). Dar ceea ce știm este că El are ultimul cuvânt, „sfatul Lui rămâne în veac”. Ceea ce mai știm este că, deși nu I se face loc în această lume resetată, El este cu noi. „Cu noi este Dumnezeu”, cu noi este Hristos Emanuel, dacă și noi rămânem statornici întru El. Și dacă nu e loc pentru El în această lume, așa cum nu a fost nici când S-a născut, fiind culcat în ieslea necuvântătoarelor, nu va fi loc nici pentru noi.
Aceasta ne îndeamnă să fim mai treji, mai veghetori, mai concentrați la esența vieții. Ne îndeamnă să râvnim la Împărăția Cerurilor, adevărata noastră casă, adevărata noastră patrie. Ne îndeamnă să căutăm compania prietenilor lui Dumnezeu, a casnicilor Săi. Ne îndeamnă să venim la Biserică, să ne curățim și să ne vindecăm sufletele în Taina Spovedaniei, cuminecându-ne cu Trupul și Sângele Său.
Acestea împreună mărturisind și lucrând, împreună aducând închinare Pruncului Cel născut în ieslea Betleemului și a inimilor noastre, vă urez praznic sfânt și înălțător, bucurie curată și plinirea tuturor așteptărilor de bine.
Al vostru slujitor, frate și prieten,
de tot binele voitor și fierbinte rugător,
† Părintele Episcop Macarie
Dată în Reședința Episcopală din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2021.”.

12.24.2021

Praznicul Naşterii Domnului - Crăciunul

 


Glasul 6

”În Taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând Steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Şi a adus Ţie pe magi, care Ţi s-au închinat cu credinţă; împreună cu care miluieşte-ne pe noi.”

CRĂCIUNUL CU SĂNĂTATE, ÎN SÂNUL FAMILIEI !

12.23.2021

Silvestru Şoşoacă ameninţă cu noi imagini de la scandalul cu jurnalista din Italia

 


Silvestru Sosoacă s-a prezentat joi din nou la secţia de poliţie pentru a da cu subsemnatul după ce a fost pus sub controlul judiciar pentru 60 de zile într-un dosar deschis ca urmare a scandalului cu jurnalist Rai Uno

Soţul Dianei Şoşoacă a declarat că Diana Şoşoacă ar putea fi audiată la Parchetul General după Sărbători şi că dosarele se vor conexa, făcând referire la dosarul său de ultraj dosarul deschis după plângerea jurnalistei din Italia şi plângerea depusă de Diana Şoşoacă.

„Poliţiştul mi-a băgat mâna în gât şi m-a împins în uşă. Cred că m-am ţinut de el să nu cad. Asta este marele ultraj. Cineva m-a tras din spate, cineva m-a împins din faţă. Martorul meu a spus că el m-a tras din spate ca să nu pun mâna pe jurnalista aia”, a mai spus Silvestru Şoşoacă.

De asemenea, Silvestru Şoşoacă ameninţă cu noi imagini de la scandalul cu jurnalista din Italia.

„Am şi alte imagini. Am dat doar puţine în spaţiul public. O să le pun la dispoziţie în timpul procesului”, a mai spus Silvestru Şoşoacă.

Certificatul verde COVID ar putea să nu fie introdus până la finalul anului

 


Coaliţia de guvernare a discutat, joi, la Guvern despre proiectul de lege prin care ar urma să fie introdus certificatul verde COVID, însă PSD şi PNL nu au reuşit să ajungă la o înţelegere. În aceste condiţii, şansele ca acest certificat să fie introdus până la finalul anului sunt foarte mici.

Surse politice au declarat pentru România TV că s-a renunţat la proiectul de lege privind certificatul verde COVID. Şedinţa coaliţiei a durat aproape o oră, însă fără nicio concluzie.

Surse politice susţin faptul că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a insistat în continuare că varianta propusă de acesta este cea mai potrivită şi anume ca angajaţii neimunizaţi să prezinte certificatul verde la locul de muncă. Pe de altă parte, a fost şi seara trecută o şedinţă la Palatul Cotroceni unde preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat pe liderii coaliţiei.

Surse politice susţin că în cadrul discuţiilor s-a luat în calcul ca această prevedere din proiectul de lege să fie eliminată. Social-democraţii susţin că această variantă e una potrivită deoarece conform proiectului iniţiat de medicul Alexandru Rafila s-ar afla câteva elemente de neconstituţionalitate.

Prezent la şedinţa coaliţiei, ministrul Sănătăţii, Alexnadru Rafila, le-a cerut liderilor coaliţiei să ia o decizie politică cât mai rapid. Această solicitare vine în contextul în care Rafila a cerut insistent introducerea certificatului verde, în caz contrar amenințând cu demisia.

Rafila le-a explicat faptul că actualele măsuri restrictive nu sunt suficiente pentru a face față valului 5 de Covid-19, care este așteptat să înceapă la jumătatea lunii ianuarie sau mai devreme.

Liderii coaliției ezită să ia o decizie și s-a convenit ca o nouă întâlnire să aibă loc după Crăciun. Este posibil ca Guvernul să renunţe la ideea de a mai trimite de urgenţă proiectul în Parlament.

Potrivit unor surse politice, partidele nu se înţeleg în privinţa prevederilor din proiect referitoare la sancţiuni şi la obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.

PSD a ieşit, joi, prin vocea preşedintelui partidului, Marcel Ciolacu, cu anunţul că prevederea privind condiţionarea accesului la locul de muncă de certificatul verde este neconstituţională, arătând că au fost consultaţi specialişti în acest sens, conform News.ro.

PSD nu este de acord nici ca aleşii, indiferent că vorbim de parlamentari sau primari, să fie incluşi în acest proiect şi să fie obligaţi să prezinte certificatul verde.

Victor Ciutacu : „Politic vorbind, George Simion se mișcă beton”

 


Jurnalistul Victor Ciutacu susține că George Simion, copreședintele AUR, este în aceste momente singurul care face politică de opoziție.

Victor Ciutacu a comentat pe Facebook protestul anti-Covid de la parlament. „De protest se știa, public, de două săptămâni. Inclusiv aseară, la Punctul culminant, Simion a anunțat că AUR aduce 2.000 de oameni din teritoriu. Într-un asemenea context, cei doi diplomați, japonezul și americanul, beneficiari de dispozitive proprii de securitate și păziți suplimentar de SPP, nu aveau ce căuta la Parlament.

Politic vorbind, Simion se mișcă beton. E singurul ca face politică de opoziție de manual. Bate țara, se duce acolo unde nu ajung gulerele albe, irită autoritatea, instigă lumea nemulțumită. Are putere de mobilizare, are portocale să iasă printre protestatari ca Moise prin marea cea mare, știe să (se) joace cu jandarmii.

Dar marea lui provocare e să nu scape hățurile. Iar băieții cu ochi albaștri care stau pasiv și sprijină informal un nou episod de parlament asediat (pe modelul Capitoliului) să nu reușească să compromită o mișcare politică și un lider deveniți incontrolabili”, a spus Victor Ciutacu, pe pagina sa de Facebook.

Sute de oameni au protestat marţi, la Palatul Parlamentului, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, la intrările oficiale. Protestul a fost promovat pe Facebook de AUR, iar în faţa Parlamentului se află şi copreşedintele AUR George Simion şi parlamentarii acestei formaţiuni. Oamenii au ajuns la intrările oficiale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, păzite de jandarmi. Preşedintele de şedinţă Daniel Suciu, de la PSD, a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că maşinile din curtea Parlamentului sunt vandalizate şi i-a cerut liderului AUR George Simion să meargă să vorbească cu protestatarii. În replică, George Simion de la AUR a spus că şoferii parlamentarilor au arătat semne obscene către cei care protestează. Jandarmeria precizează că nu a folosit forţa şi că încearcă să-i determine pe protestatari să iasă din curtea Palatului Parlamentului.

12.22.2021

SUA avertizate asupra înfrângerii în fața Rusiei în „zona gri” a Europei de Est

 


Expertul militar Sadler a spus că SUA suferă înfrângeri în fața Rusiei în „zona gri” a Europei

Expertul în securitate Brent Sadler a prezis că Statele Unite vor fi învinse de Rusia în lupta pentru Europa de Est. El și-a conturat gândurile într-un articol pentru Foreign Policy, citat de RIA Novosti.

"Washingtonul nu va putea concura cu Moscova și Beijingul în zona gri, nu din cauza unei armate învechite, a strategiilor slabe sau a lacunelor de informații. Statele Unite pierd pentru că nu sunt organizate corespunzător pentru a concura astăzi cu marile puteri", scrie autorul.

Sadler a amintit de „moartea” lumii unipolare conduse de SUA, care a existat după prăbușirea URSS în 1991. Slăbirea treptată a economiei americane, pierderea avantajul militar și a instrumentelor soft power au contribuit la eșecurile țării, a spus el.

Potrivit lui Sadler, situația actuală din lume impune Washingtonului să-și regândească fundamental strategia de securitate națională. În opinia sa, noua doctrină ar trebui să asigure protecția intereselor naționale și să elimine toate „amenințările” emanate din Rusia și China.

Expertul este convins că Statele Unite se opun în mod ineficient Moscovei și Beijingului. Întărirea lor în Europa de Est și Marea Chinei de Sud a subminat serios poziția SUA și a ridicat îndoieli cu privire la capacitățile Pentagonului, a rezumat expertul.

Cristian Terheș : ”Asumarea răspunderii pe certificatul verde ” va arunca în aer România”

 


Europarlamentarul Cristian Terheș, participant la protestele de ieri de la Parlament, arată că a văzut acolo oameni mai motivați ca oricând să-și apere drepturile și libertățile

Cristian Terheș numește ziua de 21 decembrie 2021 ca fiind ”ziua libertății” și apreciază că participanții veniți la protest din toate colțurile țării au fost absolut minunați.

El spune că a văzut oameni mai motivați ca oricând să-și apere drepturile și libertățile și că a întâlnit oameni veniți din țări străine care și-au pierdut locurile de muncă pentru că au refuzat să se vaccineze.

”Toată România fierbe, cum fierbe Europa, iar intenția premierului Ciucă de a trece, la propunerea PSD, Certificatul Verde prin asumare de răspundere va arunca în aer România”, atrage el atenția.

Terheș observă că țări europene cu peste 80% vaccinați nu mai tolerează prezenta tiranie sub pretext medical.

”Vă dați seama ce e în Romania, unde rata de vaccinare e de 40%, mulți dintre aceștia fiind constrânși să se vaccineze”, mai scrie Terheș pe contul său de socializare.

El și-a exprimat totuși speranța că politicienilor români le va veni mintea de pe urmă și să țină cu poporul, neimpunând Certificatul Verde.

”Istoria ne învață că toți cei care s-au întors contra poporului au sfârșit la groapa de gunoi a istoriei”, mai spune Terheș.

Europarlamentarul PNȚCD a transmis felicitări tuturor pentru susținerea sau prezența la protest și a remarcat de asemenea că au fost prezenți mulți preoți.




Ingrid Mocanu a învins abuzul DNA

 


Avocata Ingrid Mocanu a învins DNA și a obligat statul român în instanță să-i plătească daune morale după lunile de arest preventiv executate în dosarul ANRP 2

Tribunalul București i-a dat dreptate avocatei Ingrid Mocanu care are de primit acum de la statul român 100.000 de euro drept daune morale.

Anul acesta se încheie cu o reușită pentru avocata Ingrid Mocanu, după ce judecătoarea Raluca Focșa de la Tribunalul București a obligat statul român să-i plătească acesteia 500.000 lei daune morale pentru lunile de arest preventiv îndurate în dosarul ANRP 2. Dosarul în care Ingrid Mocanu a fost ținută patru luni la pușcărie a fost făcut de procurorul DNA Dănuț Volintiru și confirmat de fostul șef al Secției I Gheorghe Popovici.

Ingrid Mocanu a fost una dintre victimele Direcției Naționale Anticorupție în seria de dosare ANRP, și trebuie reamintit că în cauza ANRP 2 ancheta s-a finalizat cu achitarea definitivă pentru aproape toți inculpații.

Ce spune sentința judecătorească

Sentința judecătorească nr. 2006/2021 din dosarul nr. 14355/3/2020 informează:

„Respinge excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.875 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare achitate de reclamanta în dosarul nr. 3203/2/2015 al Curții de Apel București, la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de daune morale pentru perioada arestării preventive, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor acordate, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul București. Pronunțată azi. 20.12.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”.

Ingrid Mocanu ceruse de fapt daune morale de 1000 de euro pe zi, adică 115.000 de euro, dar i-a acordat suma de 500.000 de lei.

12.21.2021

Protestele anti-certificat devin tot mai virulente

 


Mii de protestatari au luat cu asalt zona din jurul Parlamentului, blocând toate porțile de acces, unii dintre ei încercând să intre și în clădirea Casei Poporului, iar mai multe mașini au fost vandalizate în curtea Senatului

În ciuda cererii AUR ca proiectul certificatului verde să fie trimis la Comisia de Sănătate pentru vot negativ și apoi introdus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților ca să fie respins definitiv, nu s-a dat un vot astăzi pentru această propunere legislativă.

Următoarea variantă, dacă puterea vrea adoptarea certificatului verde până în Sărbători, este ca premierul Nicolae Ciucă să-și asume răspunderea asupra proiectului certificatului verde, scăpând astfel de votul din Parlament și de dezbateri.

Parlamentarii s-au speriat

Președintele de ședință al Camerei Deputaților, Daniel Suciu, a anunțat de altfel, de la microfonul Camerei Deputaților, faptul că protestatarii vandalizează mașinile din curtea Senatului.

”Domnul Simion, poate reuşiţi să coborâţi până în curte, să ştiţi că maşinile din parcarea Parlamentului sunt vandalizate, tocmai în timp ce vorbim”, a spus Dan Suciu, către George Simion.

George Simion a declarat, pe LIVE-ul pe care îl face din plen, că protestatarii au primit semne obcene din partea şoferilor parlamentarilor.

”Au fost nişte gesturi obscene. Nu intraţi înăuntru, că vor ieşi parlamentarii afară, o să vă explice ei fiecare cum votează”, le-a transmis George Simion celor care îl urmăresc.

https://ro.sputnik.md/20211221/protestele-anti-certificat-devin-tot-mai-virulente-47400439.html

12.20.2021

CRISTIAN TERHEȘ a condus protestele din Bruxelles și vine hotărât și la cele din București



Europarlamentarul român Cristian Terheș a fost în fruntea protestelor de duminică, 19 decembrie, de la Bruxelles și vine pe 21 decembrie să participe și la cele de la București

Europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș a devenit sufletul protestelor de la Bruxelles, din capitala UE, acolo unde a atras și foarte mulți români să lupte împotriva vaccinării obligatorii și a certificatului verde.

Dar el nu s-a oprit la Bruxelles, ci vrea să repete succesul de acolo, unde participă de obicei o sută de mii de persoane, și la București.

”Ne vedem mâine, pe 21 decembrie, la protest în fata Parlamentului, de la ora 9am? Tocmai ce vin de la protestul din Bruxelles. Europa se ridica pentru libertate!”, scrie Terheș pe pagina sa de facebook.

El a postat mai multe filmări de la protestele de duminică, 19 decembrie, de la Bruxelles, arătând câte steaguri românești au fost în mulțime.
”A fost o zi minunată la "Marșul pentru libertate" de la Bruxelles, din data de 19 decembrie 2021. Au fost prezenți zeci de mii de oameni, iar al doilea grup etnic ca mărime din mulțime a fost - din nou - cel al românilor. S-au putut vedea steagurile României peste tot! Le mulțumesc tuturor românilor care au venit la acest protest și au dat dovada de solidaritate și dorință de libertate. Ați fost minunați!”, a scris Terheș pe contul său de socializare.

Vrea să repete la București succesul de la Bruxelles

Cristian Terheș duce o campanie de convingere a românilor să lupte pentru drepturile lor. După ce i-a convins să participe la marșul pentru libertate de la Bruxelles, uimind Europa cu numărul mare de români participanți, Terheș se alătură protestatarilor de la București și face campanie pentru participarea la acest eveniment.

”Cei care aveți rudenii în România, mai ales în sau aproape de București, invitați-i să vina la protestul din 21 decembrie, ora 9:00, din fata Parlamentului, unde vom protesta pentru libertate și împotriva impunerii certificatului verde și a vaccinării obligatorii”, le-a transmis el românilor din diaspora.
În plus, el a anunțat că pe 9 și 23 ianuarie 2022 va fi din nou prezent la protestele din Bruxelles.

”UE a fost gândit ca un spațiu al libertății și trebuie să ne luptam să rămână astfel!”, a adăugat el.

Momente dramatice la protestele de la Bruxelle

În timpul protestelor de duminică, Terheș a filmat și a arătat cum merge cavaleria (ofițeri de poliție călare) către locul unde era bătaia dintre poliție și cagulați (unii susținători ANTIFA).

”Marea majoritate a protestatarilor nu au avut de-a face cu cei care căutau scandal, destui fiind scoși din mulțime. Oamenii au scandat pentru libertate, pentru democrație, pentru drepturi. Am filmat la întoarcere să vedeți cum era păzită Comisia Europeană cu sârmă ghimpată”, a mai spus Terheș chiar în timpul protestelor de la Bruxelles.

El a arătat și că se pot vedea în mulțime foarte multe steaguri cu România și că sunt zeci de mii de protestatari, iar lungimea marșului s-a întins pe kilometri.

Într-un alt mesaj, el a amintit că la marșul din data de 5 decembrie românii au fost al doilea grup etnic după belgieni, așa că i-a invitat pe români să păstreze tradiția în acest sens, și i-a chemat pe români, dacă au steaguri cu Romania, să vină cu ele, ceea ce românii au și făcut.

”Jos certificatul verde! Jos vaccinarea obligatorie!”, a fost îndemnul lui Terheș de la Bruxelles pe care îl va aduce și la București.

12.19.2021

TICHETE SOCIALE de 150 de lei pentru pensionari. Cine primeşte 1200 de lei în ianuarie

 


TICHETE SOCIALE de Sărbători. Aproximativ 14.500 de pensionari din municipiul Bacău vor primi tichete sociale din partea Primăriei Municipului Bacău, prin Direcția de Asistență Socială.

Tichetele sunt în valoare de 150 de lei și vor fi acordate persoanelor care au pensia până în 1.386 de lei. „Distribuirea tichetelor sociale începe de luni, 20 decembrie, prin factorii poștali direct la domiciliu”, a precizat Daniela Pozânărea, directorul Direcției de Asistență Socială Bacău.

Tichete sociale de 100 de lei pentru vârstnici şi la Alba Iulia. 

Primăria Alba Iulia vrea să acorde tichete sociale în valoare de 100 de lei, pensionarilor cu venituri reduse. Proiectul intră la aprobare în ședința Consiliului Local de joi, 25 noiembrie.

În Alba Iulia sunt 1.968 persoane cu vârsta de peste 65 de ani și cu venituri de până la 1.200 de lei, potrivit evidențelor Casei Județene de Pensii Alba.

Bugetul estimat pentru acordarea tichetelor este de 200.000 de lei.

Se propune acordarea unor beneficii de asistență socială, sub formă de tichete sociale, persoanelor vârstnice din Alba Iulia, care îndeplinesc următoarele condiții:

– au domiciliul/reședința în Alba Iulia

– au venituri de până la 1.200 de lei, inclusiv

– nu au datorii către bugetul local

Valoarea tichetelor sociale este de 100 lei/persoană pentru anul 2021.

Pentru ce pot fi folosite

Tichetele sociale pot fi folosite pentru procurarea de alimente, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă personal, medicamente, unele bunuri de larg consum.

Acte necesare

Documentele necesare pentru acordarea tichetelor sunt:

cerere și declarație pe propria răspundere

copie act de identitate solicitant/reprezentant legal al beneficiarului/persoanei împuternicite, conform cu originalul

actele justificative pentru veniturile declarate

Procedura de acordare

Tichetele în valoare de 100 lei/persoană se acordă la cerere.

Cererea se depune, alături de actele necesare, la Direcția de Asistență Socială și la centrele subordonate.

Cererea și declarația pe propria răspundere vor fi verificate de personalul DS și confirmate că nu sunt datorii la bugetul local.

Tichetele sociale se distribuie după confirmarea că nu au datorii către bugetul local. Beneficiarii ridică tichetele pe bază de semnătură.

În situația în care persoana vârstnică se află în imposibilitate de a se prezenta pentru a intra în posesia tichetelor, acestea pot fi ridicate de către reprezentantul legal al vârstnicului sau alte persoane împuternicite legal de acesta

Tichetele pot fi distribuite și folosite doar în perioada de valabilitate inscripționată pe acestea.

Ajutor financiar pentru 2,45 milioane de PENSIONARI în ianuarie 2022. Cine și cum va lua banii de la Guvern

”Guvernul a aprobat, printr-o ordonanță de urgență, acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

Tichete sociale de 1100 de lei pentru pensionari cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. În ianuarie, a 13-a pensie

Măsura este prevăzută în Programul de guvernare 2021-2024 și este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepțional.

Nu toți pensionarii vor lua ajutor de 1.200 de lei

Actul normativ prevede ca ajutorul financiar să se acordă diferențiat, astfel:

– 1.200 lei pentru pensionarii sistemului public de pensii și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special cu venituri mai mici sau egale cu 1.000 lei;

– ca diferență între nivelul de 2.200 lei și nivelul veniturilor cumulate din pensie sau din drepturile prevăzute de actele normative cu caracter special, pentru pensionarii și beneficiarii cu venituri între 1.001 – 1.600 lei inclusiv. Spre exemplu, pentru o pensie de 1.001 lei se acordă un ajutor de 1.199 lei, pentru o pensie de 1.002 lei, ajutorul va fi de 1.198 lei, iar suma acordată va scădea pe măsură ce pensia este mai mare, astfel că pentru o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.

Ajutorul vine odată cu pensia

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidența caselor teritoriale de pensii care au domiciliul în România.

Guvernul a stabilit ca ajutorul financiar să nu se ia în calcul la stabilirea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie. De asemenea, nici majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale să nu fie luată în calcul pentru acordarea ajutorului de încalzire și a suplimentului pentru energie în acest sezon rece.

În total, 2,45 milioane pensionari vor beneficia de acest tip de sprijin.” a anunțat Ministerul Muncii, vineri, 17 decembrie 2021.

Cozi uriaşe la intrarea în ţară, oamenii aşteaptă şi 12 ore să treacă frontiera

 


În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră pe sensul de intrare în ţară s-au efectuat formalitățile de control la aproximativ 120.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 33.000 mijloace de transport. Duminică este ultima zi în care se poate intra în țară fără completarea formularului de localizare, care intră în vigoare de mâine.

Față de luna noiembrie, traficul la granițe pe sensul de intrare în țară a crescut cu 140%, de la 50.000 de persoane pe zi (media lunii noiembrie) la 120.000 de persoane în ultimele 24 de ore, a anunțat Poliția de Frontiera duminică, într-un comunicat.

Pe lângă numărul mult mai mare de oameni care vor să intre în țară, și durata formalităților este mai mare, din cauza triajului epidemiologic care urmează după controlul actelor. Cumulați, acești factori au dus la crearea unor cozi imense, unii oameni având de așteptat 12 ore pentru a intra în ţară, după cum povestesc oamenii, într-un material difuzat de România TV.

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 168.300 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 48.500 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 120.000 persoane cu 33.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 48.300 persoane cu 15.500 mijloace de transport, a comunicat duminică Poliția de Frontieră.

Cele mai tranzitate frontiere au fost:

Frontiera cu Ungaria – aproximativ 92.700 de persoane şi 32.400 de mijloace de transport

Frontiera aeriană – aproximativ 43.000 de persoane

Frontiera cu Moldova – aproximativ 12.000 de persoane şi 4.500 de mijloace de transport.

Poliția de Frontieră le recomandă cetățenilor care vor să intre în țară să consulte aplicaţia Trafic on-line, unde pot vedea în timp real situația de la fiecare punct de trecere a frontierei, pentru a alege o vamă mai puțin aglomerată.

xxx

NICOLAE CEAUȘESCU nu-i lăsa pe români să iasă din țară. Acum,”KLAUSTROFOBUS” nu-i lasă să intre în țară !  ”DLCUEPOLEȚI”, care se pare că a făcut armata,  nu este în stare să mărească ”turația” la intrarea în propria țară sau nu-i dă voie Dl.OmAcron ? Sau îi este rușine de Dna GURICCI ?

12.18.2021

COD GALBEN de vânt și ninsori în 13 județe

 


Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie avettizează că, până luni, 20 decembrie 2021, la ora 10.00, este în vigoare o atenționare cod galben de ninsori moderate cantitativ și de intensificări ale vântului.

În intervalul menționat, la altitudini de peste 1700 de metri, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va prezenta temporar intensificări, cu rafale de peste 80…90 km/oră, viscolind ninsoarea. Astfel de fenomene se vor semnala și în restul zonei montane, dar la intensități mai mici, informează meteoromania.ro.

Este vorba despre: Caraș Severin, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău și Vrancea.

Noapte lungă pentru drumari

A fost o noapte lungă pentru drumari, care au degajat rutele spre munte. La Predeal, 11 utilaje de deszăpezire au ieșit să îndepărteze stratul de nea depus pe șosea.

Și în Moldova s-a acționat pentru curățarea carosabilului.

În zona localităţii Grăniceşti, din Suceava, Drumul Naţional 2 a fost complet acoperit cu zăpadă, iar utilajele de deszăpezire au făcut cu greu faţă stratului depus.

Tentativă de omor ? Româncă atacată şi stropită cu acid la Roma

 


Coşmar pentru o româncă atacată şi stropită cu acid la Roma. Tânăra îşi amiteşte doar că a fost lovită cu putere şi apoi a simţit arsura provocată de substanţa toxică.

Femeia a fost transportată de urgenţă la spitalul Umberto Primo din Roma. Chiar dacă era stare foarte gravă, medicii au reuşit să îi salveze viaţa. Ea s-a ales însă cu răni pe braţe şi la cap.

În stare de şoc, românca nu îşi poate aminti cu exactitate cum s-a întâmplat grozăvia, ceea ce îngreunează cercetările carabinierilor, scrie La Republica. Ea crede că un bărbat sau chiar mai mulţi au lovit-o şi apoi a simţit că e stropită cu un lichid despre care crede ea c-ar fi acid.

Deocamdată, anchetatorii italieni nu au putut stabili cu ce a fost atacată femeia de origine română. Marea problemă a investigatorilor este că în zona de la periferia Romei, în care a avut loc atacul, nu există camere de supraveghere. Deocamdată, este luată în calcul inclusiv varianta unei răzbunări şi a unui atac ce ar avea tentă xenofobă.

Atacul asupra româncei ar fi fost unul planificat, în condiţiile în care a avut loc la primele ore ale dimineţii, când nu era multă lume pe stradă, afirmă procurorii italieni.

Poliţiştii audiază cunoscuţii victimei pentru a stabili dacă românca a fost anterior ameninţată sau urmărită.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă, dar procurorii italieni ar putea schimba încadrarea juridică a faptei în tentativă la omor.