1.28.2021

Monica Pop dă în vileag : de ce ar fi refuzată ”ivermectina” - scopul comercial predomină în lumea terapeutică -

 


Cea mai controversată și dezbătută temă din ultima perioadă, folosirea ivermectinei împotriva COVID-19, atinge cote maxime, iar vehemența unora pare a avea un substrat… pe care îl dezvăluie dr. Monica Pop.

Poate cel mai important avocat al folosirii ivermectinei pentru tratarea bolnavilor de Covid-19 este medicul român stabilit în SUA, dr. Ion Alexie.

Medicul a intervenit de mai multe, la mai multe posturi TV, aducând argumente și informații – dar prezentând și un argument greu de combătut: propria sa experiență în tratarea cazurilor de COVID-19 cu acest medicament.

Dr. Alexie afirmă clar: procentul celor vindecați de el – peste 100 de cazuri – este de circa 98%!

Aseară, la „Sinteza zilei”, dr. Alexie a prezentat concluziile unui profesor de microbiologie de la Universitatea din Liverpool (UK), o analiză care ”arată clar că, per total, Ivermectina a scăzut mortalitatea cu 75%”.

”Deci o eroare… chiar dacă nu era de 75% sau să zicem că scade la 50% sau chiar și cu 20%, dar e un rezultat imens”, spune medicul pentru că, prin contrast, despre alte medicamente vehiculate în spațiul public ”nu s-a dovedit niciodată să scadă mortalitatea”, dr. Alexie dând câtva exemple de asemenea medicamente.

Totuși, de ce în ultimele 24 de ore a fost o adevărată avalanșă de atitudini reticente din partea unor medici și instituții? Un răspuns s-a încumetat să îl ofere dr. Monica Pop.

”Știți foarte bine de ce există această reticență, pentru că din păcate scopul comercial predomină în lumea terapeutică”, a dat cărțile pe față dr. Monica Pop.

Celebrul medic și manager de spital spune tranșant: ”Atâta timp cât ai văzut un rezultat pozitiv la un medicament trebuie folosit după părerea mea imediat, mai ales într-o maladie care nu are alt tratament exact”.

Monica Pop privește obiectiv situația în privința medicamentelor despre care dr. Alexie spune că ”nu ar scădea mortalitatea”: ”Vreau să-l contrazic pe domnul doctor Alexie, pentru că nu trebuie minimalizat niciun medicament pentru că oamenii au făcut ce au putut și au folosit ceea ce au avut la îndemână în momentul respectiv”.

”S-au salvat foarte multe vieți pentru că infecționiștii spun că la fiecare infectat există cam cinci contacți care au făcut boala aceasta și care nu au ajuns niciodată în atenția autorităților pentru că s-au vindecat, deci numărul de vindecați e mult mai mare decât știm noi că este, însă - încă o dată spun - orice fel de medicament în plus e un pas și duce la salvare de vieți”, a spus dr. Monica Pop.

Reamintim că explicația dr. Monica Pop – ”din păcate scopul comercial predomină în lumea terapeutică” – confirmă declarațiile lui George Becali și a altor persoane publice, care au subliniat diferența uriașă de costuri între tratamentul ieftin cu ivermectină – și costurile mari ale curei cu alte medicamente.

sursa:https://ro.sputnik.md/health/20210128/33404839/Monica-Pop-da-in-vileag-de-ce-ar-fi-refuzat-ivermectina.html

„Urmează falimente, executări și evacuări din case. Cu sutele de mii”

 


Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive este neconstituțională, au stabilit, joi, judecătorii Curții Constituționale a României (CCR).

În ședința de joi, judecătorii CCR au admis, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar al PNL.

Astfel, s-a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

CCR a transmis că argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial.

Deputații au dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în 6 mai, pentru a fi menținut echilibrul contractual şi pentru a se asigura integritarea pieţei financiar-bancare interne.

În plen a fost adoptat și un amendament care fusese respins, iniţial, în comisii, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”.

Reacția lui Piperea

„Vestea proastă de azi este că legea de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive (cămătărești) a fost declarată neconstituțională.

Nu e nimic de interpretat la decizia în sine, care era previzibilă după atâtea amânări (6 la număr, întinse pe vreo 7 luni).

Soluția a fost amânată politic, pentru a se putea instala confortabil puterea actuală, adică forțele politice care au torpilat toate legile de protecție a consumatorilor, pentru a proteja băncile și celelalte corporații, sponsorii lor politici.

Consecințele acestei decizii sunt simple și dure – consumatorii rămân lipsiți de orice protecție legală și judiciară contra abuzului de putere economică a creditorilor financiari.

Nu există, în acest moment, nicio plasă de siguranță socială pentru cei care vor ajunge în situație de supra-îndatorare pe motiv de dobânzi excesive sau de curs de schimb crescut. Pandemia a “ajutat” și ea mult. Guvernele Orban și Cîțu, de asemenea, au “ajutat” consumatorii supra-îndatorați lăsând băncile să aplice dobândă la dobândă pentru perioada de amânare a ratelor (care s-a și limitat la maxim 9 luni).

Nu e o înfrângere a inițiatorilor, ci a așteptărilor acestor oameni, lăsați de acum în bătaia viscolului.

Urmează falimente, executări și evacuări din case. Cu sutele de mii.

Să vedem ce protecție le va oferi guvernul de dreapta, pro-bănci, votanților lor și celorlalți consumatori ruinați de criză și de pandemie.

Cât despre mine, nici n-o să pier din asta, nici n-o să renunț la idee. I-o veni cândva vremea …”, scrie avocatul Gheorghe Piperea, pe pagina sa de Facebook

sursa:https://www.cotidianul.ro/urmeaza-falimente-executari-si-evacuari-din-case-cu-sutele-de-mii/

Primar din Arad, condamnare cu executare

 


Un primar din Arad a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare după ce a constituit un grup infracțional organizat și a fost acuzat că a obținut fără drept fonduri europene.

Primarul comunei Zăbrani, Marian Toader, a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a obţinut pe nedrept fonduri europene, scrie Agerpres. 

Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Timişoara, după ce prima instanţă l-a condamnat pe edil, în martie 2020, la patru ani de închisoare.

Condamnat pentru constituirea unui grup infracțional 

Conform soluţiei pe scurt publicată pe portalul Curţii, Marian Toader a fost condamnat la un an pentru constituirea unui grup infracţional organizat, la trei ani pentru abuz în serviciu şi la trei ani de închisoare pentru spălare de bani. Instanţa a decis ca pedeapsa rezultantă să fie de patru ani şi patru luni închisoare, rezultată din pedeapsa cea mai grea, de trei ani, plus o treime din celelalte pedepse.

Edilului i-au fost interzise şi unele drepturi, printre care cel de a fi ales într-o funcţie în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţie publică.

În acelaşi dosar au mai primit diferite pedepse reprezentanţi ai unor firme, respectiv Radu Viorel-Popa (şase ani de închisoare), Valer Pop (cinci ani de închisoare) şi Jean Cîrja (cinci ani de închisoare).

Anunțul DNA

În decembrie 2015, DNA anunţa că, în perioada 2010 - 2014, Radu Viorel Popa, reprezentant al firmelor Belle Fruct şi Best New Mill, şi Marian Toader, primar al comunei Zăbrani, au constituit un grup infracţional la care au aderat ulterior şi Jean Cîrja şi Valer Pop, reprezentanţii unor firme, în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene.

"Valoarea totală a sumelor de bani încasate pe nedrept de firma administrată de inculpatul Popa Radu Viorel în cadrul celor două campanii de reconversie viticolă este de 13.666.917 lei (circa 3 milioane euro, la acea dată - n.r.) reprezentând valoarea sprijinului financiar nerambursabil pentru două campanii agricole", menţiona un comunicat DNA emis în urmă cu cinci ani.

Cu prilejul campaniilor din anii 2010-2011 şi 2011-2012, Viorel Popa a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Arad patru cereri prin care a solicitat sprijin financiar în domeniul plantaţiilor viticole, pentru două terenuri cu suprafeţe de 56 ha, respectiv 175,86 ha. Ulterior, au fost depuse mai multe documente "cu conţinut nereal", întocmite cu complicitatea altor persoane.

Ce a făcut primarul 

Primarul Marian Toader a fost cel care i-a pus la dispoziţie lui Viorel Popa în mod gratuit (deşi se solicitase arendarea, ceea ce presupunea plata unei redevenţe către Primăria Zăbrani) suprafeţele de teren necesare înfiinţării plantaţiei viticole. Din redevenţă, Primăria Zăbrani ar fi încasat 110.250 euro.

Suprafaţa de aproximativ 56 ha pe care a fost înfiinţată plantaţia viticolă a ajuns în exploatarea unei societăţi comerciale controlată în mod indirect de primarul Toader.

"O parte din foloasele obţinute (1.911.580 lei) de inculpaţii Popa Radu Viorel, Cîrja Jean şi Pop Valer, ca urmare a obţinerii pe nedrept a fondurilor nerambursabile, au fost ulterior supuse unor proceduri de "albire" sau "spălare", pentru a crea aparenţa de legalitate, de onestitate a mijloacelor băneşti obţinute în modalitatea arătată mai sus. Mai mult, în cursul anului 2013, inculpatul Popa Radu Viorel a dedus, solicitat şi obţinut rambursarea TVA, în sumă de 141.076,84 lei, aferentă unor operaţiuni comerciale, stabilite ca fiind nereale, finanţate cu fonduri nerambursabile, provenind din bugetele UE (operaţiuni comerciale scutite de TVA)", mai preciza DNA la acea dată. 

sursa:https://www.dcnews.ro/primar-din-arad-condamnare-cu-executare-patru-ani-in-spatele-gratiilor_798477

Ungaria, Peter Szijjarto : ”Tot ce pot spune este că am avut o relaţie foarte, foarte bună cu fosta Administraţie din SUA

 


Guvernul Viktor Orban aşteaptă ca Ungaria să fie tratată cu respect de Administraţia Joseph Biden, afirmă Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.

Întrebat, într-un interviu acordat ediţiei ungare a postului tv Euronews, ce părere are despre noul preşedinte american, Joe Biden, în contextul în care premierul Viktor Orban l-a susţinut pe Donald Trump, Peter Szijjarto a explicat:

„Dat fiind că nu suntem americani, nu contează prea mult pe cine am susţinut, întrucât noi nu am votat în scrutinul prezidenţial din SUA. Tot ce pot spune este că am avut o relaţie foarte, foarte bună cu fosta Administraţie din SUA. Nu exagerez deloc dacă spun că în perioada 2016-2020 relaţiile dintre cele două ţări au fost cele mai bune, în principal datorită relaţiei personale foarte bune dintre fostul preşedinte american şi premierul Ungariei".

„Sperăm că standardul acestei relaţii politice va rămâne la nivelul înalt atins în ultimii patru ani. Noi suntem dispuşi să continuăm o relaţie bazată pe respect reciproc. Sper că cealaltă parte intenţionează să procedeze similar", a afirmat Peter Szijjarto, notează Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/ungaria-asteapta-sa-fie-tratata-cu-respect-de-administratia-joe-biden_798433.html

Reuniunea Comitetului Militar al NATO pe tema Balcanilor și a Orientului Mijlociu. România a trimis tehnică militară în Irak

 


Șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat miercuri, 27 ianuarie, prin videoconferință, la cea de-a 185-a reuniune  a Comitetului Militar al NATO, cea mai înaltă autoritate militară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

La întâlnire a luat parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a subliniat obiectivele Alianței pentru anul 2021 între care energizarea relațiilor transatlantice și adaptarea misiunii în Afganistan. Totodată, secretarul general a prezentat principalele direcții strategice ale Alianței formulate în cadrul conferinței miniștrilor de externe ai statelor membre ale NATO din luna decembrie 2020 și obiectivele reuniunii miniștrilor apărării, din luna februarie 2021.

Pe parcursul sesiunilor de lucru, șefii apărării au discutat angajamentele operaționale, inclusiv în Afganistan, Irak și Balcani, au aprobat conceptul fundamental „NATO Warfighting”, au analizat progresul privind consolidarea posturii de descurajare și apărare în spațiul Euro-Atlantic și au propus soluții pentru eliminarea impactului pandemiei de COVID-19 asupra capacităților defensive naționale și aliate.

România trimite tehnică militară în Irak

 Generalul-locotenent Daniel Petrescu a reliefat angajamentul Armatei României în misiunile Alianței, amintind că ultima acțiune a țării noastre, în acest sens, a fost dislocarea în Irak, în luna ianuarie, a unui detașament de comunicații și informatică care acționează în operațiile „NATO Mission in Iraq” și „Inhererent Resolve”. De asemenea, a transmis mulțumiri pentru contribuțiile constante ale aliaților din Canada, Italia, Marea Britanie și Spania pentru întărirea serviciului de poliție aeriană. Nu în ultimul rând, a salutat sprijinul constant al țărilor NATO în procesul atingerii capacității operaționale inițiale a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, dispus pe teritoriul țării noastre.

Comitetul Militar al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalitățile în care Alianța poate răspunde la provocările globale de securitate. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfășoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o ţară membră a Alianţei. Activitatea de rutină este efectuată de Reprezentanții Militari naționali prezenți permanent la comandamentul NATO din Bruxelles.

sursa:https://www.dcnews.ro/reuniunea-comitetului-militar-al-nato-pe-tema-balcanilor-si-orientului-mijlociu-romania-a-trimis-tehnica-militara-in-irak_798337.html

Capitoliu – Piața Roșie

 


Marți, președintele Joe Biden a avut prima convorbire telefonică cu omologul rus Vladimir Putin. ”Președintele a spus limpede că SUA vor răspunde cu fermitate pentru a-și apăra interesele naționale, ca reacție la acțiunile Rusiei îndreptate împotriva aliaților noștri”, a comunicat Casa Albă. ”Cei doi președinți au căzut de acord să mențină o comunicare transparentă și consistentă”.

Biden a discutat depre prelungirea cu cinci ani a tratatului New START, pentru reducerea armelor strategice, ”căzând de acord ca echipele de lucru să stabilească această prelungire până pe 4 februarie”, a mai anunțat Casa Albă. Biden și-a reafirmat ”sprijinul ferm pentru suveranitatea Ucrainei” și și-a exprimat îngrijorarea legată de atacul cibernetic împotriva companiei Solar Winds, atribuit Rusiei, potrivit oficialilor americani. Biden și-a mai exprimat îngrijorarea în legătură cu relatările presei despre recompensele plătite de Rusia în Afganistan pentru uciderea militarilor americani.

Apoi, Biden a vorbit despre implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA din 2020 și despre otrăvirea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi.

Kremlinul nu a amintit nimic despre Alexei Navalnîi în comunicatul despre convorbirea Putin-Biden. Kremlinul a descris convorbirea drept ”deschisă”. ”Vladimir Putin l-a felicitat pe Joseph Biden la începutul activității sale ca președinte al SUA”, a anunțat Kremlinul. ”El a subliniat că normalizarea relațiilor dintre SUA și Rusia va fi în interesul ambelor țări și – având în vedere responsabilitatea lor specială pentru menținerea securității și stabilității în lume – aceste relații sunt în interesul întregii comunități internaționale”, arată comunicatul Kremlinului.

Presa americană a insistat mult pe protestele din Rusia pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi, cele mai mari proteste cu care s-a confruntat până acum regimul Putin. ”Castelul lui Putin” de la Marea Neagră și ancheta realizata de ONG-ul lui Navalnîi vin să completeze aceste relatări. De cealaltă parte, televiziunile din Rusia transmit imagini cu protestele de la Capitoliu și invadarea clădirii Congresului SUA, imagini cu trupele Gărzii Naționale desfășurate în Washington. Războiului informațional este în toi și așteaptă noi ordine din partea liderilor de la Washington și Moscova. Aceste diferențe de percepție sunt la fel de periculoase acum așa cum au fost și la începutul Războiului Rece, când George Kennan le remarca în Lunga Telegramă de la Moscova.

După o reuniune a Council on Foreign Relations, Michele Flournoy, considerată o variantă pentru șefia Pentagonului în administrația Biden, a spus următoarele: ”Mă preocupă riscurile unei erori de calcul. Mă îngrijorează situația prin care trecem în SUA – gestionarea gresita a pandemiei, impactul economic incredibil, diviziunile politice interne care au dus la violenta si la atacuri asupra democratiei noastre. Daca va uitati la televuiziunile ruse si chineze, veti vedea mereu imagini cu haosul din SUA. Daca vor ajunge sa creada in propria lor propaganda, atunci vor ajunge sa-si asume riscuri mai mari”.

Însă și reciproca poate fi valabilă. Publicația Off-Guardian ne propune un experiment, plecând de la controversa votului la alegerile prezidențiale într-unul din statele cheie, Wiscosnin. Pentru început, lăsați deoparte ce credeți despre Donald Trump. Imaginați-vă că în Rusia au loc alegeri și graficul câștigătorului arată precum cel de mai jos:


sursa:https://www.cotidianul.ro/capitoliu-piata-rosie-lungul-front-al-razboiului-informational/

Război sau coexistență

 


La audierile din Senatul SUA, Antony Blinken, de pe 26 ianuarie secretar de Stat în administrația Biden, a declarat că președintele Donald Trump a făcut bine adoptând o poziție mai dură față de China. China vrea ”să devina țara care conduce lumea – țara care stabilește normele, care stabilește standardele”, a spus Blinken. Adică Beijingul dorește să schimbe ordinea mondială creată de SUA cu propria ordine mondială.

Același Blinken mai este de acord cu poziția fostei administrații Trump în ce privește Taiwanul. Blinken este pentru o implicare mai mare a SUA în Taiwan, este pentru reducerea restricțiilor privind tranzacțiile oficiale cu conducerea de la Taipei, iar asta înseamnă și livrări de armament.

Presa americană arată că războiul comercial SUA-China va continua și sub administrația Biden, doar că această confruntare nu va ocupa prim-planul pentru moment, fiind prioritare combaterea pandemiei și luarea unor măsuri economice în Statele Unite.

La trei zile după preluarea mandatului prezidențial de către Joe Biden, aviația chineză a trimis o formație de bombardiere în spațiul aerian taiwanez. Sunt bombardiere care pot lansa rachete anti-portavion, a anunțat presa chineză. În aceeași zi, intra în Marea Chinei de Sud portavionul american USS Roosevelt.

Vocile neoconservatorilor de la Washington se aud din ce în ce mai puternic. ”Taiwanul a devenit un punct fierbinte” în relațiile dintre SUA și China, a spus Michele Flournoy (multa vreme în cărți pentru șefia Pentagonului în administrația Biden). ”Posibilele puncte fierbinți includ, desigur, Taiwanul”, a spus generalul David Petraeus, fost șef al Pentagonului și al CIA în administrația Obama. Înainte de a face aceste declarații, Flournoy și Petraeus participaseră la o reuniune virtuală a Council on Foreign Relations, axată pe problemele strategice pe care SUA trebuie să le gestioneze în 2021.

Avioanele trimise în spațiul aerian taiwanez au transmis mesajul că Beijingul nu va ceda Taiwanul fără luptă, că este parte a Chinei și că este o linie roșie. Liderii chinezi au decis să transmită acest mesaj după declarațiile amintite făcute de Antony Blinken. China nu refuză dialogul, ba chiar dorește o convorbire între președinții Biden și Xi Jinping. La reuniunea virtuală a Forumului Economic Mondial, pe 25 ianuarie, președintele Xi Jinping a ținut primul discurs public important după venirea lui Joe Biden la Casa Albă, iar Xi a transmis, pe un ton e drept moderat, un avertisment. ”Construirea unor mici grupuri și începerea unui nou Război Rece, respingerea, amenințarea și intimidare altora pentru a impune o decuplare, pentru a rupe lanțurile de aprovizionare, sancțiunile sau izolarea nu vor face decât să scindeze lumea și să ducă la confruntare”, a spus Xi Jinping. ”Trecem prin cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial. Pentru prima dată in istorie, sunt lovite în același timp toate economiile lumii. Istoria ne-a arătat limpede că antagonismul și confruntarea, fie în forma războiului rece, fie sub forma unuia fierbinte, a războiului comercial sau a celui tehnologic dăunează intereselor tuturor țărilor și subminează bunăstarea tuturor”, a mai spus Xi.

Jurnalistul Pat Buchanan spune că, odată ce Taiwanul este mărul discordiei, este esențial să răspundem la o întrebare: Cui aparține Taiwanul? Un răspuns a fost dat în 1972, de președintele Richard Nixon: ”SUA recunosc că toți chinezii de o parte și de alta a strâmtorii Taiwan formează o singură China și că Taiwanul este parte din China. SUA nu contestă aceasta poziție”. Apoi, în 1979, președintele Jimmy Carter a întrerupt relațiile cu Taiwanul și a recunoscut Republica Populară Chineză. Carter a anulat tratatul de Securitate SUA-Republica China (Taiwan). Din acel moment, SUA nu mai erau obligate să se implice într-un război iscat de problemele din Taiwan.

La peste 40 de ani de la acel moment, lucrurile s-au schimbat. ”Dacă răspunsul la întrebarea cu aparține Taiwanul este cel din 1972, atunci nu cumva încurajarea de către de SUA a celor 25 de milioane de taiwanezi pentru a-și declara independența este ”incitare la insurecție”? Iar dacă China va folosi forța pentru a obliga Taiwanul să renunțe la obținerea independenței, vom fi oare pregătiți să pornim un război cu o Chină nucleară din cauza orientării politice a unei insule?

Când comuniștii chinezi au ocupat Tibetul, în 1950, și au început epurarea etnică și culturala, ce am făcut? Practic, nimic.

Când China a ocupat și a fortificat stâncile și recifuele din Marea Chinei de Sud, ce am făcut? Practic, nimic.

Când China a înăbușit protestele pentru democrație pe care SUA le-au încurajat în Hong Kong și le-a impus o nouă lege a securității naționale celor 7 milioane de hongkonghezi, ce am facut? Practic, nimic”, scrie Buchanan.

”Acum, Xi Jinping a spus verde în față Americii că modul în care Beijingul îi tratează pe tibetani, pe uiguri, pe Falun Gong și pe toți cetățenii Chinei nu este treaba Statelor Unite, așa cum nu a fost treaba Chinei imperiale modul în care SUA au tratat populațiile indigene din America.

Modelul politic și de dezvoltare economică al Chinei a avut succes până acum în acest secol și este văzut ca o alternativă la democrația liberală vestică. Beijingul nu crede în libertatea nelimitată a religiei, a expresiei sau a presei. Nu crede în alegerea liderilor prin vot liber.

China nu este o societate egalitară. Nu crede în egalitatea raselor, a religiei sau a grupurilor entice. Nu celebrează diversitatea, ci se teme de ea, pentru că a văzut ce a produs diversitatea etnică în URSS, rupând statul în 15.

China nu crede în cote rasiale și de gen când vine vorba de promovarea la locul de muncă. În schimb, China crede în meritocrație și premiază loialitatea și performanța. Iar studenții chinezi sunt printre cei mai buni din lume.

E drept, China fură proprietate intelectuală din fabricile americane din China, însă cine a mutat fabricile acolo, pentru a profita de forța de munca ieftină, plătită cu doar 2 dolari pe ora?

Beijingul spune că orice încercare de a impune ”valori universale” americane Chinei va fi echivalată cu amestecul în afacerile interne. Și la orice încercare de a nega jurisdicția Chinei asupra Taiwanului sau asupra Insulelor Spratly sau Paracel, în Marea Chinei de Sud, va răspunde cu forța.

Pe cine amenințăm noi? USS Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, pentru un exercițiu de „libertate de navigație”, primul din timpul administrației Biden. În aceeași zi, bombardierele chineze au intrat în zona de identificare a Taiwanului. Trebuie să discutăm cu China”, încheie Pat Buchanan.

sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-alegere-a-lui-biden-razboi-sau-coexistenta/

Prinde hoțul, scoate-i vaccinul

 


Peste 1.300 de persoane care urmau să fie vaccinate în etapa a treia apar, în săptămâna 15 – 23 ianuarie, ca vaccinate, spune ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, care anunță controale în centrele de vaccinare, dar și sancțiuni.

„Prima dată am descoperit că, între 15 și 23 ianuarie, în registrul de vaccinări sunt 1.353 de persoane vaccinate marcate ca eligibile în etapa a treia. Ar putea fi erori de introducere a datelor sau cineva chiar a sărit peste rând. Știm din presă că lucrul ăsta s-a mai întâmplat. Știm că în momentul acesta avem mai puține doze de vaccin decât am avea nevoie. Este esențial ca autoritățile să nu rămână pasive la inechități”, a spus ministrul.

Trebuie protejați cei vulnerabili, astfel că se vor face echipe mixte care vor verifica cum stau lucrurile de fapt în centrele de vaccinare.

„E clar că România în acest moment nu poate fi un sat fără câini, ne trebuie sancțiuni. Am vorbit cu premierul despre introducerea unor sancțiuni. Trebuie verificat dacă strategia adoptată este respectată în centrele de vaccinare”, a adăugat Voiculescu, afirmând că în acest moment coordonatorii centrelor de vaccinare pot primi cercetare disciplinară.

„Imediat vom putea vorbi de sancțiuni adoptate de Guvern”, a spus ministrul Sănătății.

Întrebat despre situația de la Spitalul din Buftea, acolo unde sunt chemați oameni la vaccinare, „că poate mai rămân doze mai târziu”, Vlad Voiculescu a răspuns nervos: „Cred că era un cântec: <Și seara, și dimineața>”.

„Este frustrant. E frustrant pentru mine auzind, citind zeci, sute de mesaje de la oameni care nu se pot programa…, mi se pare frustrant. Dacă rămân doze de vaccin, atunci acestea trebuie să meargă către persoane care sunt eligibile în etapa a doua. Și aceste persoane nu sunt foarte greu de găsit, există centre de vârstnici, există inclusiv instituții locale de personal esențial care poate fi invitat la vaccinare, sunt oameni care pot fi invitați să se înscrie pe o listă la nivelul centrului respectiv”, a spus ministrul Sănătății.

Vorbind despre spitalul din Buftea, Voiculescu a spus că dacă rămân doze vaccinarea poate fi făcută altfel decât spunându-i oricărui om „veniți să vă vaccinați că poate ne rămân mai târziu niște doze”.

„Cred că fiecare doză e important să meargă către o persoană care poate fi salvată de doza respectivă. Eu nu pot să îmi explic, omenește vorbind, cum anumiți oameni sunt atât de relaxați în legătură cu asta. (…) Cunoaștem situația din Buftea și DSP de acolo a fost deja contactată”, a mai spus Voiculescu.


sursa:https://www.cotidianul.ro/prinde-hotul-scoate-i-vaccinarea-1-353/

1.27.2021

Măștile democrației și cetățenii care devin tot mai neliniștiți, pentru că își dau seama cum sunt furați de cei care se cred mai deștepți

 


Prima reuniune a Forumului Economic Mondial din acest an, într-o formulă virtuală, participă ”25 de șefi de stat și guvern, 600 de directori de companii, lideri ai societății civile, universitari, tineri”, se arată pe site-ul Forumului Economic Mondial. Evenimentul are loc intre 26 și 29 ianuarie. În luna mai, FEM preconizează o întâlnire fizică, însă nu în Alpi, la Davos, ci în Singapore. Tema majoră – Marea Resetare.

Dubla măsură a votului prin corespondență

La Forumul Economic Mondial va discuta despre Marea Resetare și Jeff Bezos, deținătorul corporației Amazon. Bezos deține și ziarul The Washington Post. Această publicație, considerată încă de unii drept un reper în materie de jurnalism independent, a scris constant în ultimele luni că informațiile despre fraudarea alegerilor din SUA prin intermediul votului prin corespondență sunt „știri false” și că Joe Biden a câștigat niște alegeri cât se poate de corecte. Pe de altă parte, compania Amazon și-a anunțat angajații că nu acceptă votul prin corespondență pentru formarea unu sindicat pentru că… votul prin corespondență sporește riscul de fraudă.

Dublul standard al ”jandarmul mondial” și al ”agentului de vânzări global”

La Forumul Economic Mondial va vorbi și cancelara Angela Merkel. Merkel discută la nivel federal despre posibilitatea interzicerii companiei Huawei în Germania, la construirea rețelei 5G. Germania, SUA și toate marile economii occidentale obligă economiile dependente mai mici să nu facă afaceri cu Beijingul. Dar filiala din landul Baden Wurttenberg a partidului lui Merkel, CDU, și-a organizat conferința cu sponsorizare de la Huawei. La fel și în cazul Rusiei: medicii germani au fost cei care au stabilit că opozantul lui Putin, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit cu o substanță neurotoxică în Rusia, Merkel în persoană l-a vizitat pe Navalnîi și a acuzat tratamentul de care a avut parte în Rusia. Însă aceeași Merkel merge mai departe cu construcția gazoductului ruso-german Nord Stream 2, ba chiar critică decizia SUA de a impune sancțiuni companiilor constructoare.

Chiar înainte de trecerea în noul an, UE și China au semnat un acord de investiții care a stârnit nemulțumiri în rândul noii administrații Biden. Ce credibilitate vor mai avea criticile la adresa Chinei despre tratamentele la care sunt supuși uigurii musulmani din vestul țării, despre Tibet, disidenți, drepturile omului? De fapt, acordul cu pricina este unul Berlin-Beijing, câtă vreme volumul comerțului Germaniei cu China este mai mare decât al următoarelor cinci mari economii din UE luate împreună. Noul consilier de Securitate al Casei Albe, Jack Sullivan, și-a exprimat îngrijorarea că în acest fel China va fura proprietate intelectuala din Europa și va obține o pârghie prin care să împiedice apropierea dintre SUA și UE pentru contrabalansarea Chinei. Germania mercantilistă nu vede astfel lucrurile, iar singura concesie pe care o face Americii este să interzică micilor state din UE să se apropie de China.

Toate aspectele de mai sus indică o ciocnire între ”jandarmul mondial” SUA și ”agentul de vânzări global” Germania. La mijloc se vor afla statele UE dependente de Germania la nivel economic și de SUA la nivel securitar.

Reumplerea grajdurilor lui Augias, un obiectiv prezidențial

Sunt nenumărate exemple despre cele două fețe ale politicii marilor puteri. Imediat după venirea la Casa Albă, în 2017, Donald Trump a semnat un decret care le interzicea tuturor celor numiți de el în guvern să facă lobby pe lângă guvernul federal vreme de cinci ani și le interzicea să mai facă vreodată lobby pentru un guvern străin. Ei bine, cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, același Donald Trump a semnat un decret care îl anulează pe cel din 2017. Așa a făcut și președintele Bill Clinton, în anii 1990. Iar noul președinte Biden pregătește un decret similar, mergând și mai departe – le interzice oficialilor ca, după încheierea mandatului, să ajute acțiunile de lobby. The Washington Post explică despre ce este vorba: ”Este o acțiune menită să stopeze „lobby-ul din umbră” în scopuri lucrative, când foștii oficiali sunt angajați de mari firme de avocatură unde îi ajuta pe lobby-iști, fără să intre ei înșiși în contact cu guvernul pentru care au lucrat”.  Donald Trump a promis să ”sece mlaștina de la Washington”, iar în ultimele zile de mandate a umplut-o înapoi. Cel mai probabil, la fel va face și Joe Biden.

Pandemia liderilor și pandemia oamenilor simpli

Deborah Birx, coordonatoarea strategiei SUA de combatere a pandemiei în administrația Trump, a încălcat, de Thanksgiving, restricțiile impuse de ea însăși. Și-a vizitat părinții. A argumentat că părinții ei au rămas izolați vreme de zece luni. Este un argument pe care autoritățile nu-l ascultă în cazul unor oameni simpli. Apoi, primarul New Yorkului, Bill De Blasio, a dansat cu soția în Times Square, de Anul Nou, în timp ce concitadinii erau obligați să stea închiși în case, la ordinul lui De Blasio. Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a participat la o petrecere privată, în timp ce îi obliga pe californieni să rămână închiși în case.

Ipocrizia e veche de când lumea. Însă ar trebui să ne întrebăm de ce politicienii încalcă atât de ușor standardele pe care ei înșiși le impun. Sunt oameni educați și capabili să discearnă când se poate forța sau ignora o anumită regulă.

Vechea aristocrație este înlocuită cu ”elitele” și ”experții”

”O altă întrebare este de ce ceilalți cetățeni nu au dreptul să se comporte astfel. Exista un termen pentru regimul în care clasa conducătoare are un set de reguli, iar restul lumii trebuie să trăiască după un alt set de reguli, pentru că, în opinia clasei conducătoare, nu poți avea încredere în oamenii simpli, dacă îi supui regulilor elitei. Termenul acesta este ”aristocrație”. Este exact ceea ce americanii au respins la începuturile istoriei lor”, scrie Richard Samuelson, profesor de istorie la California State University, pentru Lawliberty.org.

”Înainte de perioada modernă, clasa conducătoare considera că masele sunt prea ignorante pentru a beneficia de aceleași drepturi și de aceeași putere sau autoritate de decizie. Totodată, liderii considerau că doar frica de bici și foamea îi fac pe oameni să muncească. Pe de altă parte, democrația americana a fost construită plecând de la ideea că oamenii obișnuiți  sunt capabili să gândească și că nu trebuie reduși la tăcere de cei care guvernează.

Deși susține că este democratic, progresismul american înlocuiește vechea aristocrație cu expertul modern, cel cu pedigree academic. Rezultatul este același. În cele din urmă, se pleacă de la idea că oamenii nu știu să-și gestioneze propria viață. Libertatea, în accepțiunea progresistă, nu este libertatea de a ne decide drumul în viață, de a ne asuma responsabilitățile obținerii hranei, adăpostului, de a menține bunăstarea familiei, ci libertatea modului de viață liberal – versiunea modernă a pâinii și circului. Mesajul este: «Nu va încărcați mintea cu judecăți politice și politici publice. Plecați de aici și bucurați-vă de micile plăceri».

Poate că politica de astăzi este atât de intensă și încordată pentru că, datorită Covid și izolarii, nu mai avem parte de pâine și circ, iar cetățenii devin tot mai neliniștiți, pentru că își dau seama cum sunt furați de cei care se cred mai deștepți”, încheie Samuelson.

sursa:https://www.cotidianul.ro/mastile-democratiei/

Klaus Iohannis, în conflict de interese

 


„Discuțiile despre buget de la Cotroceni dau naștere la un conflict de interese evident, deoarece, în calitatea sa de ordonator principal de credite, Administrația Prezidențială nu are calitatea de initiator al proiectului de buget de stat ci de beneficiar”, atrage atenția economistul Adrian Câciu, după ce a apărut informația că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi seara cu liderii coaliţiei de guvernare pentru discuții pe buget.

„De fiecare dată, Ministerul Finanțelor Publice a stabilit bugetul Administrației Prezidențiale pe baza fundamentărilor primite de la această instituție și în concordanță cu rigorile bugetare si posibilitățile financiare(de multe ori bugetul a fost tăiat de MFP).

Rolul de elaborator al bugetului este al MFP si este clar stabilit în lege, tot în lege stabilindu-se și competențele de subordonare a ordonatorilor de credite.

Nu poate nimeni de la Cotroceni, nici chiar Presedintele României sa dicteze cum va arăta bugetul, neavând competente în acest sens, dincolo de posibilitatea apariției unor parti-pris-uri referitoare la propriul buget.

Trăim vremuri în care regulile fiscal – bugetare și legale au devenit voluntare dar si discreționare.

Asta nu e bine!”, conchide economistul pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-in-conflict-de-interese/

Cine conduce din umbră la Casa Albă

 


Fosta consilieră pentru Securitate a președintelui Barack Obama nu ocupă locul din Biroul Oval, dar este cea care conduce din umbră actuala administrație Biden, spune Richard Grenell, fost director al comunității de informații și fost ambasador în Germania în timpul administrației Trump.

Susan Rice a fost numită de Joe Biden directoare a Consiliului pentru Afaceri Interne al Casei Albe. ”Uitați, am spus anterior asta, însă cred că merită să repet… i-a fost oferit un portofoliu în politica internă. Cu toții știm că asta e o glumă”, a spus Grenell, la Fox News. Rice nu are experiență în politica internă, a spus Grenell, însă a fost consilier pentru Securitate și a fost ambasadoare la ONU.

”Cunoaște Departamentul de Stat și cu siguranță vrea să fie secretar de Stat, deci nu încape discuție că ea este cea care conduce atât politica internă, cât și cea externă”.

Contextul este favorabil pentru Susan Rice, pentru că vicepreședinta Kamala Harris, care este și președinta a Senatului, va fi concentrată pe activitatea din Congres, unde va trebui să încline mereu balanța, căci în Senat democrații și republicanii se află la egalitate de mandate, 50-50.

”Avem un vicepreședinte care trebuie să stea mai mult în Senat, pentru că este 50-50. Deci, Susan Rice se bucură ca vicepreședinta Kamala Harris este preocupată de Senat și ar trebui să ne concentrăm atenția asupra președinției din umbră a lui Susan Rice”, a spus Grenell.

Susan Rice este cunoscută în afara Americii și aproape deloc acasă, nu are charismă, notorietate, nu a candidat vreodată în SUA, nu are experiență la colectarea de fonduri de campanie.

Presa conservatoare din SUA avertiza că Susan Rine a fost și ar putea să fie coșmarul politicii Externe a SUA. Rice a fost vârful de lance al neoconservatorilor din administrația Obama. Ea a fost cea care a făcut presiuni asupra președintelui Obama pentru a bombarda Siria și Libia, pentru a escalada luptele din Afganistan și pentru ca SUA să-i sprijine pe rebelii anti-Assad din Siria. După Hillary Clinton, atunci secretar de Stat, Rice este considerată celălalt vinovat pentru atacul terorist de la Benghazi (septrembrie 2012) în urma căruia au murit agenți CIA și ambasadorul american în Libia.

Înainte de nominalizarea Kamalei Harris pentru candidatura la vicepreședinție, analiștii americani apreciază că o administrație Biden-Rice ar fi mai agresivă în privința Rusiei, ar duce la revenirea SUA în acordul nuclear cu Iranul și în acordul climatic de la Paris (ambele negociate de administrația Obama), ar duce la extinderea NATO și ar menține o linie mai fermă față de China. Rice nu a strălucit în materie de politică externă, dar a fost un bun executant al strategiei statului profund și a avut grijă mereu ca declarațiile să o plaseze exact în zona consensului de la Washington în materie de politică externă. ”Dacă va fi aleasă vicepreședinte, politica noastră externă nu va fi diferită față de cea din ultimii 30 de ani (…) Însă mi-e teama că finalul administrației Biden ne va prinde dezbătând în continuare dacă să ne retragem sau nu din Afganistan sau dacă sa ne oprim sau nu să bombardăm locuri precum Irakul”, a spus John Glaser, expert în relații internaționale la Cato Institute, într-un interviu pentru The American Conservative.

Folosirea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii

 


Folosirea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii, atrage atenția ANSVA. Unele farmacii veterinare au avut solicitări din partea oamenilor care căutau Ivermectină, un antiparazitar folosit doar pentru tratarea animalelor. Aceștia au citit din diferite surse online că ar preveni sau trata infecția cu COVID-19.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor precizează că toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale.

Acestea trebuie folosite numai de către medicii veterinari sau sub supravegherea acestora, conform indicaţiilor specificate în prospect.

În ceea ce privește utilizarea ivermectinei la oameni în combaterea COVID-19, sursa citată arată că sunt în desfăşurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost înscrise în Registrul Uniunii Europene al trial-urilor clinice. Odată ce respectivele studii vor fi finalizate, în funcţie de rezultatele obţinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor de uz uman pe bază de ivermectină în scopul combaterii COVID-19.

„Vă avertizăm ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane”, transmite ANSVSA.

Recomandările Colegiului Medicilor Veterinari din România referitoare la prescrierea, comercializarea, eliberarea și utilizarea produselor medicinale veterinare care conțin ivermectină sunt următoarele:

1. Medicii veterinari nu au competenţe legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care să fie utilizate în tratamentul oamenilor;

2. Toate produsele medicinale veterinare autorizate de către autorităţile veterinare române sau de către Agenţia Europeana a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizării la animale, iar o eventuală decizie privind utilizarea acestora la oameni aparţine exclusiv autorităţilor competente pentru produse medicinale de uz uman;

3. Produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină se eliberează doar pe bază de reţetă, iar prescrierea se face exclusiv de către un medic veterinar cu drept de liberă practică care a examinat animalul şi a stabilit un diagnostic;

4. Medicii veterinari utilizează doar modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare prevăzut în legislaţie;

5. La prescrierea produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor pe bază de ivermectină, medicii veterinari trebuie să utilizeze parafa prevăzută în Statutul Medicului Veterinar;

6. Medicul veterinar este obligat să prescrie doar cantitatea necesară pentru efectuarea completă a tratamentului în cauză, în funcție de specia animalului, greutatea, doza şi durata tratamentului;

7. În cazul produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de la care se obţin alimente, inclusiv ecvidee, medicul veterinar este obligat să înscrie în prescripţia medicală perioada de aşteptare care trebuie respectată, în conformitate cu prospectul produsului medicinal veterinar prescris şi utilizat;

8. În cazul utilizării şi administrării produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină la animale, în cadrul unităţilor de asistenţă medical-veterinară, la sediu sau în condiţii de teren, medicul veterinar consemneză activitatea în registrul de consultaţii şi tratamente, iar în cazul animalelor de la care se obţin alimente notifică proprietarul cu privire la respectarea timpului de aşteptare;

9. Utilizarea altor formulare pentru prescrierea produselor medicinale veterinare, în afara celor prevăzute în legislatie, precum şi eliberarea fără prescripţie medicală a produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor care conțin ivermectină, atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate;

10. Comercializarea produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină se realizează numai prin farmacii veterinare şi depozite farmaceutice veterinare autorizate sanitar veterinar, conform prevederilor legale în vigoare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/nu-va-lasati-pacaliti-consecinte-dintre-cele-mai-grave

Ce a postat fostul șef al frînarilor de la Ministerul Transporturilor

 


Nici nu s-a difuzat știrea cu cheful procurorilor și al comisarului șef Radu Gavriș că ministrul Lucian Bode a și dictat secretarului său (bădia încă n-a apucat să descopere locotenentele de la Ministerul de Interne!) o postare menită a spăla fața ministerului și a poliției și pentru a băga frica în descurcăreții noștri polițai! Ce a postat fostul șef al frînarilor de la Ministerul Transporturilor?

”Vreau să vă asigur că sunt hotărât să nu tolerez nicio abatere de la Lege, indiferent de numele sau calitatea persoanelor care sunt implicate în astfel de cazuri. Nimeni, indiferent de statutul său social, nu este mai presus de Lege!!”

Carmina Pricopie‎, „expert” în flagrantul de la Hanul lui Manuc

Serios? Nu umblu pe net cu comentarii la postările nimănui. Spectacolul celor care simt nevoia să se dea în stambă mă lasă rece. Fug de el ca dracul de tămîie. Dar ce zic politicienii mă interesează chiar dacă nu mă plimb pe conturile lor. Dar, la postarea lui Lucian Bode, tare mi-ar fi plăcut să adaug și eu una, gen ”Să mori tu?” sau un sec,”Eh, pe Dracu!”. Lucian Bode a postat ceva ca să nu zică lumea că doarme și că nu ia măsuri. Căci de făcut, mai mult decît o biată glagorie politică, oricum nu face. Ne-a luat de proști, la fel cum ne-a luat cu poveștile despre drumuri modernizate și cu proiectele de autostrăzi. Parcă ar fi vorbit Păcală! A plecat, a uitat și „La revedere“! Doar nu credeați că o să vedem kilometri de autostradă și de drumuri modernizate din conferințele sale de presă! Dacă vă așteptați să le vedeți, înseamnă că n-ați învățat nimic din toate țepele date de politicienii români în acești 30 de ani și merită ca urmașii dumneavoastră să aibă parte de aceleași farse.

Polițiști, în restaurant în stare de alertă

Să revenim la ministrul Lucian Bode și la comisarul Radu Gavriș! Noul ministru de interne cu figura lui de țăran bihorean căuia îi lipșește mereu clopul s-a avîntat mai ceva ca un actor de film albanez prost. Numai n-a zis, măi, le iau gîtul și fac la fel cu toți ca el! Probabil că bădia Bode își imagina că la Interne este ca la mecanicii de locomotivă! Tragi semnalul și toate încremenesc pe șine! El nu știa că la Interne, polul de putere are niște ramificații enorme, este mai complex, duce la procurori, la judecători și la SRI și dacă tragi de unul de la o masă vine peste tine tot Parchetul General și toată conducerea SRI. Ministrul Lucian Bode credea că vobește cu frînarii de la Triaj, nu cu frînarii democrației și ai statului de drept. Și, de îndată ce a aflat în al cui cîine a dat cu piciorul, și-a dat seama că scandalul cu băuta de la Hanul lui Manuc i se poate întoarce în cap. Adevărul este că polul de putere alcătuit din polițai, procurori, judecători, masoni și ofițeri de informații este mai tare decât un partid politic parlamentar! Și, dacă mai adaugi la el și capacitatea de măcănit a gâștelor din oastea de propaganda a binomului, descoperi că mai bine îți blestemi zilele decît să duci un război cu o asemenea rețea de putere, răutate și interese. Ia să ne aducem aminte unde a apărut comunicatul Parchetului care deschidea încercarea de mermelire a băutei de la Hanul lui Manuc? La Ioana Ene Dogoiu, semn că tot binomul este gata să sară în apărarea comisarului șef. Vedeți tovarăși, toți pun umărul la salvarea camarazilor !

Parchetul își ia în brațe oamenii și contrazice Poliția

Pe scurt! Comisarul șef Radu Gavriș cu a sa ceată de la Serviciul Omoruri și cu nevestele comisarilor bine plasate prin televiziuni (Cosmina Pricopie la Antena 3 și Andreea Marinescu, la Pro TV), cu Anca Jurma și Oana Dana și grupa ei de la DNA și cu ceilalți procurori au popit pre mulți din Interne și din afara lor! N-aveți zile de calendar pe cîți au înfundat dînșii. Răsturnarea inspectorului general Liviu Vasilescu, debarcat din două filmulețe de la conducerea IGPR, este un exemplu.

Trebuie să fiți de accord că nu știe ce subiect aveau cei trei procurori la bauta contravențională de la Hanul lui Manuc! Plănuiau să scape de cineva? Să înfunde pe cineva? Să promoveze pe cineva? Or goli unii sticlele ca pe cele de Borsec, dar, fără o lucrătură fină, nici băutura n-are haz! Iar omul nostru și procurorii fac parte din categoria celor care o integrează perfect. Adică degustă și muncesc pe dosare viitoare sau pe cazuri de oameni în funcție.

Și ce-a mai declarat fostul șef al frînarilor și scriitorilor de vagoane, „domnul” Lucian Bode?

„Am văzut că domnul polițist se luptă cu pandemia din interior și nu aș vrea să-i mai dăm această posibilitate! Cât timp voi fi în această înalta demnitate, voi face tot ce depinde de mine să arăt că majoritatea polițiștilor, eu mi-aș dori toți, sunt profesioniști, respectă haina militară. Și mi-aș dori că niciodată să nu fie pus semnul egal între anumite derapaje și instituții fundamentale în statul român: poliție, jandarmerie, pompieri”

Ironia cu sabotatul pandemiei din interiorul restaurantelor are un pic de haz. Dar numai pînă la momentul în care ministrul și-a dat sema că elanul său reformator se va duce pe apa sîmbetei. Ironia și bășcălia au ținut pînă cînd omul venit de la gară și-a dat seama că s-a lovit de Binom! Drept pentru care, pentru a nu deveni penibilul Poliției Române, ministrul Lucian Bode (fost la calea Ferată, inclusiv la marfă și la persoane) a hotărît să-l sancționeze pe Radu Gavriș cu ridicarea răspunderii legată de pandemie în București, de parcă fără funcția asta comisarul șef nu poate bea liniștit în altă cîrciumă și nu poate trage sforile pe la Parchete și judecătorii!

Concluzie după concluziile televizate: Tot tărăboiul se termină în coadă de pește. Sînt atît de bine legați între ei că plasa se întinde până la baza societății. Dai într-un vameș de la Stamora Moravița sau de pe la granița cu Ucraina a contrabandei cu țigări  și te trezești că te sună nu știu ce ministru sau nu știu care ambasador european.

Așa și cu băuta de la Hanul lui Manuc. Nici Bode nu poate, nici Gavriș nu se lasă. Iar lucrurile rămîn așa cum au fost, dacă nu cumva mai rău decît atît!

sursa:https://www.cotidianul.ro/farsa-farselor-cu-politai-si-procurori/

Procurorii care pînă mai ieri tremurau numai cînd le auzeau numele, cer pedepse maxime cu închisoare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu

 


Procurorii care pînă mai ieri tremurau numai cînd auzeau numele Elenei Udrea și făceau mătănii cînd se rostea numele „Băsescu” cer acum cu voioșie pedepse maxime, de 12 și 15 ani de închisoare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu, așteptînd chiar ca presa și opinia publică să-i aprecieze și să le ridice statui.

Unora poate le-o plăcea acest tip de Justiție, în care, dacă este răstignit cineva care ți-a fost sau îți este adeversar, dușman sau, pur și simplu, nu-ți este pe plac, te bucuri fără să te întrebi dacă acea condamnare este dreaptă.

Mie nu-mi este pe plac o astfel de justiție! Din contră, cred că această mentalitate de a condamna pe cineva doar pentru că nu mai este la putere este exact la fel ca acea condamnare la care este supus cineva din opoziție la comanda celui aflat la putere!

Am crezut că vinovata principală pentru acest tip de justiție la comandă a fost Laura Kodruța Kovesi, dar se pare că m-am înșelat. Nu, nu era ea singura vinovată, ci și Traian Băsescu, Florian Coldea sau diferitele ambasade care-i încurajau să-și execute adversarii politici în numele luptei anticorupție.

Din păcate, procurorii DNA, ăia care au stat în umbra Codruței Kovesi (de genul lui David Deca de la Brașov, Man de la Oradea, Portocală și Onea de la Ploiești), vor acum să iasă în față ca procurori imparțiali, deși sînt aceleași slugi care-l deserveau pe Traian Băsescu și camarila sa. Punîndu-se în slujba noii Puteri, ei vor să-și arate „profesionalismul” prin aceleași excese din timpul lui Băsescu, dar făcute acum împotriva apropiaților lui Traian Băsescu!

Ei nu vor înțelege niciodată că, indiferent intereselor cui se subordonează, dacă nu se bazează în anchetele lor doar pe probele de la dosar, fac mult rău ideii de Justiție! Ei cred că sînt mari și tari dacă sacrifică Justiția în favoarea cuiva aflat la Putere și, din păcate, sînt încurajați să facă asta chiar de către președintele Iohannis, cel care, în recenta campanie electorală, a spus explicit că vrea să-i fie alături toți cei care gîndesc la fel ca el! Iar el nu gîndește decît în paradigma lui Băsescu, adică adversarii trebuie striviți, iar „ai mei” ținuți în brațe!

Iată de ce știrea că procurorii au cerut ieri 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea și 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu îmi dă fiori, nu pentru că mi-ar fi dragi cele două, ci pentru că mă înspăimîntă gîndul că procurorii DNA speră să fie luați în brațe de noua Putere instalată acum două luni doar pentru că-și dovedesc slugărnicia!

Vă dați seama, Ioana Băsescu este acuzată de „INSTIGARE la delapidare şi instigare la spălarea banilor”, iar Elena Udrea de „INSTIGARE la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte)”. Măi, nea procurorule, instigarea cui, că ai uitat să spui instanței cine sînt delapidatorii și mituitorii?

Agerpres citează motivarea procurorului de ședință: „reprezentantul DNA a solicitat ca Elena Udrea şi Ioana Băsescu să fie condamnate la pedepse maxime pentru faptele comise, susţinând că infracţiunile de care sunt acuzate sunt grave”!

Cum este posibil ca acest procuror și cei care l-au trimis în instanță să mai facă parte din rîndul magistraților? Orice student la Drept, chiar în primii ani, știe că gravitatea unei infracțiuni nu poate fi invocată pentru condamnarea unui inculpat pentru că, în acest fel, n-ar mai exista „individualizarea” faptelor, ci toți cei acuzați de comiterea unei infracțiuni ar primi aceeași pedeapsă, căci gravitatea infracțiunii este aceeași!

Și ce dacă este vorba despre Elena Udrea și Ioana Băsescu? Trebuie ca lor să li se aplice o Justiție nedreaptă doar pentru că sînt urîte de o mare parte a populației? Nici vorbă! Din contră, dacă magistrații vor să fie corecți, tocmai cu astfel de personaje trebuie să se poarte strict în limitele legii pentru ca opinia publică să înțeleagă că ceva s-a schimbat în felul în care se face Justiție.

Dar văd că, odată cu instaurarea Puterii de tip #Rezist, revine ideea unei Justiții partizane și înțeleg din ce în ce mai bine de ce vocea cîtorva magistrați care s-au luptat cu „Sistemul” pentru o Justiție independentă (Gabriela Baltag, Evelina Oprina și alți cîțiva) este acoperită de alți magistrați care au încheiat deja pactul cu diavolul.

Dacă acum, cînd se încearcă refacerea Sistemului sub oblăduirea noii Puteri, nu vom sesiza pericolul, ne vom trezi din nou cu abuzurile grosolane pe care le credeam apuse, iar atunci ne vom lamenta inutil.

Pentru final, ca argument pentru ceea ce am încercat să spun aici ca avertisment, citez din postarea celebrei judecătoare Dana Gîrbovan de la sfîrșitul anului recent încheiat: „Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) este singura structuraă de parchet complet în afara controlului politic. Acesta e motivul pentru care politicul dorește cu ardoare desființarea sa”. Înțelegeți cîtă dreptate avea Dana Gîrbovan? Iată de ce se vrea desființarea SIIJ: pentru ca magistrați de teapa celor care au cerut pedepse maxime, de 15 ani, doar pentru a face pe placul Puterii, să nu poată fi trași la răspundere!

Nu, în nici un caz, nici acest tip de Justiție ce ni se propune de noua Putere nu este Justiție independentă, ci unealta politicului, așa cum era și pe vremea Binomului inventat de Băsescu!

sursa:https://www.cotidianul.ro/asta-nu-e-justitie-independenta/

1.26.2021

P.S.D.-ul lui CIOLACU ”ia lumină” de la LIVIU DRAGNEA

 


În timp ce Coaliția ”de dreapta” și Guvernul se poticnește și duce la disperare mai multe categorii de persoane, PSD face o mișcare inteligentă, recâștigând din terenul pierdut.

Contrazicerea și nesiguranța par să însoțească fiecare mișcare a actualilor guvernanți, iar faptul duce la reacții de enervare, disperare și chiar revoltă.

Deocamdată, sindicatele au ieșit în stradă, iar cele ale militarilor în rezervă pichetează instituții ale administrației din toate județele.

În acest timp, PSD încearcă să recupereze terenul pierdut după 2017, aplicând metoda lui Liviu Dragnea – un proiect de guvernare care să fie discutat cu patronatele și sindicatele.

Astfel, mâine PSD va prezenta un buget alternativ – dar, în prealabil, astăzi președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu liderii unor importante sindicate pentru a discuta acest buget alternativ.

La final, participanții la întâlnire au susținut o conferință de presă. Au fost prezenți președintele PSD, Marcel Ciolacu, senatorul PSD Ştefan Radu Oprea, deputatul PSD, Marius Constantin Budăi - alături de Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, şi de Vasile Marica, președintele Sindicatului Național al Funcționarilor Publici Sed Lex.

”Aș dori să mulțumesc liderilor celor mai importante sindicate din România, care au participat fizic și online la o întâlnire cu liderii din conducerea PSD”, a declarat Marcel Ciolacu, precizând că ”mâine vom prezenta propunerea noastră de buget alternativ pentru anul 2021”.

Ciolacu a subliniat că din discuțiile cu liderii de sindicat a tras concluzia ”că toată lumea este îngrijorată de proiectul de buget de austeritate -  Cîțu Florin, fostul ministru de Finanțe, ne propune un buget de austeritate”.

”Vom încerca, în Parlament, să facem modificările la bugetul de stat prin amendamentele depuse de noi”, a declarat Ciolacu, arătând că ”Rămâne o majoritate fragilă în Parlament, dar noi sperăm să ne găsim sprijin inclusiv în arcul guvernamental„.

Și o observație esențială făcută de Marcel Ciolacu: ”Pur și simplu, în acest moment nu avem consum, avem numai austeritate, tăieri de pensii, salarii și concedieri”.

Deci, un regim de austeritate de tipul celui din 2009-2012, catastrofal pentru cetățeni și economia privată.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210126/33384570/PSD-da-lovitura-ia-fata-PNL-intr-un-moment-cheie.html

ANRE : Este ilegal să obligăm furnizorii să livreze energie la cel mai mic preţ !

 


Obligarea furnizorilor să livreze energie către consumatorii casnici la cel mai mic preţ este ilegală, întrucât ar încălca reglementările europene şi ar echivala cu o nouă Ordonanţă 114, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

El a participat la conferinţa online 'Electricitatea în piaţa liberă', organizată de ziarul Bursa. 'Cu ocazia multiplelor presiuni la care a fost supusă autoritatea la sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie când ni se solicita ca aceşti furnizori să îi încadreze pe cei 5,7 - 5,8 milioane de consumatori casnici din piaţa reglementată la cele mai mici preţuri din portofoliul lor de oferte, aş vrea să precizez că, din punctul nostru de vedere, ar fi fost şi este ilegal.'

'Aceasta pentru că s-ar încălca Regulamentul 943 al UE privind piaţa internă de energie electrică şi Directiva 944 care avea termen de transpunere sfârşitul anului trecut. Aceste două acte normative prevăd foarte clar că preţurile trebuie formate de cerere şi ofertă şi niciun Guvern, Parlament sau autoritate de reglementare nu are dreptul să intervină asupra preţurilor, că statele iau măsuri pentru a exista concurenţă în piaţă', a arătat oficialul ANRE. În opinia sa, o astfel de obligaţie ar avea aceleaşi efecte pe care le-a avut şi Ordonanţa 114.

Controverse

 'O astfel de intervenţie printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-un ordin ANRE pentru o perioadă oricât de scurtă sau mai lungă ar fi încălcat Regulamentul şi Directiva şi aş risca să spun, chiar dacă acest lucru va crea controverse, că ar fi echivalat cu o nouă OUG 114, cu aceleaşi efecte', a precizat Bege. Acest lucru ar fi dus la scumpirea energiei pentru consumatorii care erau deja în piaţa liberă, a explicat el.

'A obliga un număr de furnizori să asigure energie ieftină pentru 5,7 milioane clienţi, pe lângă faptul că e foarte greu de realizat, dar presupunând că este posibil, creează pierderi financiare foarte mari pentru aceşti furnizori. Pierderi care ar trebui să fie recuperate de la celelalte categorii de consumatori, ceea ce ar fi însemnat o creştere de preţ pentru ceilalţi casnici, 3 milioane care sunt deja în piaţa concurenţială, sau consumatorii non-casnici, exact ce s-a întâmplat odată cu OUG 114, sper că încă ne amintim', a subliniat vicepreşedintele ANRE.

Soluţia cu care a venit ANRE este această perioadă de tranziţie de şase luni

'Noi am oferit o perioadă de tranziţie pentru consumatorii casnici până la 1 iulie 2021, dată până la care vor primi noi oferte şi noi informaţii de la furnizori, urmând ca, după 1 iulie, să aibă în continuare oricând posibilitatea de a trece în piaţa concurenţială. Deci nu se termină nimic, nu pierde nimeni niciun tren, nu există niciun termen până la care cineva trebuie să-şi schimbe contractul, acest poate fi făcut oricând, iar legea spune că, un consumator dacă îşi manifestă această dorinţă, în cel mult 21 de zile vechiul consumator trebuie să-i dea drumul', a completat responsabilul ANRE.

Ideea ca furnizorii să ofere consumatorilor casnici energie la preţul din cea mai bună ofertă a lor a venit din partea ministrului Energiei, Virgil Popescu.

El a precizat că va modifica Legea energiei printr-o ordonanţă de urgenţă, dacă acest lucru nu se va întâmpla. În final, furnizorii de ultimă instanţă s-au angajat benevol să factureze consumatorii casnici la cel mai bun preţ pe care îl au pentru ofertele fără abonament, anunţând acest lucru prin comunicate de presă, scrie Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/romanii-buni-de-plata-anre-este-ilegal-sa-obligam-furnizorii-sa-livreze-energie-la-cel-mai-mic-pret-ar-fi-o-noua-oug-114_797929.html