8.13.2020

Zi EXCELENTĂ pentru o zodie

 

Nativii din Leu vor reuşi şi astăzi, asta datorită felului lor de a fi, le transmite Daniela Simulescu, astrologul DC News.

"Astăzi vă va ajuta foarte mult atitudinea pe care o aveţi de fiecare dată, aceea în care sunteţi câştigători orice s-ar întâmpla şi că 


vouă trebuie să vă iasă ceva de oriunde.

Şi cu cât vă vindeţi astăzi mai bine... bineînţeles că vă veţi expune şi părţile mai neplăcute, şi defectele, dar punctaţi-le bine pe cele minunate", le-a transmis Daniela Simulescu Leilor sau celor cu ascendentul în Leu. 

sursa:https://www.dcnews.ro/zi-excelenta-pentru-o-zodie--astrolog-dc-news--castigatori--orice-s-ar-intampla_764961.html

8.12.2020

PROVOCĂRI PESTE PROVOCĂRI

 


Avionul de luptă rusesc Su-27 a interceptat două avioane de recunoaștere ale SUA în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

Potrivit Ministerului Apărării al Rusiei, avionul strategic de recunoaștere RC-135 și avionul de bază al aviației de patrulare P-8A Poseidon au fost detectate de sistemul rusesc de apărare antiaeriană.

Acum o săptămână piloții ruși au interceptat avioane-spion deasupra bazinului Mării Negre.







ORBAN, SPERIAT CĂ SE DUCE LA ÎNCHISOARE: NU AM LUAT UN LEU

 

Premierul Ludovic Orban a reactionat revoltat, miercuri, in Parlament dupa ce liderii PSD l-au acuzat de „hotie”, „tunuri” si l-au amenintat cu puscaria. Curtea de Conturi a descoperit mari nereguli sub Guvernarea Orban iar asta îl neliniștește profund pe Ludovic. Premierul a răspuns haotic la acuzații și pare că are de ce se teme.

„Acuzatii nefondate care reprezinta o jignire personala la adresa onestitatii mele. In cariera mea de 30 de ani niciodata nu am luat un leu din ce nu mi s-a cuvenit. Detin functii importante de peste 25 de ani, niciodata nu s-a lipit un leu de mine pe care nu l-am meritat. Desfid toata demagogia gaunoasa referitoare la tunuri si tepe. Ar trebui sa citi mai bine ce scrie in raportul Curtii de Conturi. Acolo spune ca inca din 2018 vi s-a atras atentia ca nu ati constituit stocurile strrtegice de masti, dezinfectanti.

A mai vorbit un mare lider despre preturi de achizitie, Preturi de achizitie d e0,64 bani pe masca a fost pretul cu care s-a castigat licitatia acum doua luni, intre timp normal ca a mai scazut pretul. Atunci era cel mai mic pret, din cele 14 firme a castigat firma cu cel mai mic pret.

Va spun sincer, din pacate liderii PSD ne-au aratat si astazi ca nu au inteles nimic, ca nu mai poti sa faci politica pe minciuna, manipulare, pe repetitia sistemica a unor neadevaruri, in speranta ca omul va inghite galusca. ‘Ciumatii Europei’, domnule de la PSD, ati pus in gura domnului Tataru, acesta a citat o afirmatie pusa pe pagina de Facebook a PSD pe 18 iulie. S-a referit la ce ati spus voi pe pagina de Facebook. Intr-adevar am fi ajuns ciumatii Europei daca mai ramaneati la guvernare”, a spus timorat Orban in Parlament. Ce s-a intamplat printre altele sub Guvernarea Orban:

Compania Nationala Unifarm, aflata in subordinea Ministerului Sanatatii, actionarul majoritar al societatii, ar fi vandut ministerului masti de protectie la preturi supraestimate, cu adaos comercial de 71%, in cadrul programului de ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, releva raportul Curtii de Conturi cu privire la gestionarea fondurilor pe perioada starii de urgenta.

Mai mult, Oficiul National pentru Achizitii Centralizate (ONAC) ar fi trebuit sa declare inacceptabila oferta prezentata de SC Romwine& Coffee SRL pentru achizitionarea de masti de protectie tip FFP2 si FFP3, deoarece nu a depus Certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului odata cu depunerea ofertei, „conditie de respingere a acesteia.”

Aceasta este una dintre concluziile raportului Curtii de Conturi in cazul uneia dintre cele mai mediatizate achizitii facute in timpul pandemiei. Cea prin care societatea Romwine& Cofee din satul giurgiuvean Uzunu, comuna Calugareni, infiintata in martie 2019, vindea Guvernului Romaniei un numar de 1,75 milioane de masti de protectie pentru suma de 56 de milioane de lei. Potrivit propriilor declaratii, in spatele firmei se afla fondatorul Sanimed International Impex, Catalin Hide. Un caz care este in prezent investigat de DNA.

Revenind la raportul Curtii de Conturi, inspectorii au explicat, asa cum aratam, ca oferta Romwine& Coffee SRL ar fi trebuit declarat inacceptabila inca din etapa de evaluare a ofertelor. Curtea de Conturi a descoperit nereguli si in „Etapa de stabilire a rezultatului aplicarii procedurii de achizitie publica.”

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, l-a acuzat pe premierul Orban, in Parlament, ca a creat „un haos imens” si ca guvernarea PNL a furat „sute de milioane de euro”. Orban a fost invitat in Parlament sa prezinte raporul privind gestionarea pandemiei. Ciolacu a luat cuvantul dupa Orban si l-a acuzat de „hotie”. „Pe 17 august PSD va depune motiunea de cenzura. E timpul sa plecati acasa sau la puscarie”, a spus Ciolacu.

Principalele declaratii:

Un haos imens, o economie pusa la pamant si cu somaj galopant. Asta este Romania dupa 9 luni de guvernare, o tara in deriva, condusa de un guvern cu zero credibilitate.

Ati scapat total situatia de sub ciotnrol, ati esuat in gestionarea pandemiei, ati incalcat toate promisiunile facute romanilor. V-au interesat doar alegerile, furturile si cat mai multe functii pentru rude si pentru clientela din partid

De cand v-ati instalat la putere, nu v-a pasat nici macar o secunda nici de sanatatea romanilor, nici de traiul lor de zi cu zi.

In timp ce romanii erau inchisi in case, ati devalizat bugetul Romaniei in mod repetat. Sute de milioane de euro au ajuns in buzunarul prietenilor si al firmelor de partid. Intregul mecanism infractional a fost dezvaluit in raportul Curtii de Conturi publicat ieri

Ar trebui sa va crape obrazul de rusine, ati vamuit sanatatea romanilor pentru a avea bani de partid si pentru propriile buzunare. Un prejudiciu de peste 650 de milioane de lei. Asta este Romania condusa de dvs.

Odata cu pierderea puterii va veti pierde si libertatea.

Romanii trebuie sa stie ca dupa alegeri sa nu avem un val de inmormantari. Asa ati spus de Paste, pentru a-i tine pe romani departe de biserici

Ati sabotat sanatatea romanilor, ati amanetat educatia. Dar gata s-a umplut paharul. Pe 17 august PSD va depune motiunea de cenzura, consideram ca e timpul sa plecati acasa sau la puscarie, in functie de faptele fiecaruia.

sursa:http://sintezazilei.com/orban-puscarie-nu-am-luat/

KLAUS IOHANNIS, FAKE NEWS ÎN DIRECT DE LA COTROCENI

 

Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o conferință de presă cu jurnaliștii acreditați la Cotroceni, la ora 18:00. Declarațiile președintelui vin după o ședință cu premierul și cu ministrul Finanțelor, pe tema rectificării bugetare.

La secțiunea ”Întrebări și răspunsuri”, reporterul Antena 3i s-a adresat președintelui : Primiți rapoarte care cer testarea masivă a populației, aplicată deja în țări din vest. Aveți o explicație pentru că în România nu se întâmplă?

Președintele Klaus Iohannis a răspuns cu un Fake News colosal. ”În România există o testare destul de masivă. Avem peste 14000 de testări din oficiu în 24 de ore și peste 8000 la cerere. Am depășit binișor 20000 de testări pe zi, ceea ce ne încadrează între țările care testează mult”, a spus Klaus Iohannis.

Jurnalista Sorina Matei a scris pe pagina de socializare după minciuna lui Klaus Iohannis: ” România este pe locul 30 în Europa la testări și pe locul 58 în lume”. Încă o minciună lansată de președintele Klaus Iohannis care are ca scop deformarea realității care face de rușine Guvernul Orban.

Presedintele Iohannis ș-a pierdut iar controlul apoi și a lansat iar atacuri la adresa PSD, dupa ce acesta a anuntat ca motiunea de cenzura va trimite Guvernul Orban „acasa sau la puscarie”. Pur și simplu este disperat să nu rămână fără Guvernul Lui.

„Cand a fost inlaturat guvernul PSD, toata lumea a stiut ca avem un guvern minoritar. Daca la inceput toata lumea a inteles ca cineva trebuie sa guverneze, PSD-ul a facut o pasiune din a depune motiuni de cenzura, trebuie, nu trebuie. Este strict o masura populista, electoralista, mai sunt putine luni pana la alegeri. Vrea sa arate ca se opune unui guvern care gestioneaza criza, care pregateste alegerile. Eu nu-mi doresc sa treaca motiunea.

(…) Nu sunt dispus sa intru intr-un joc politic ordinar facut de PSD doar ca sa arate ca are foarte multi parlamentari. Nu vine cu solutii, ci cu texte populiste, incearca sa darame guvernul pentru cateva voturi. Sunt ahtiati dupa putere, stim ca ei sufera ca nu mai sunt conectati la resursele bugetare. Daca vor sa depuna motiune pentru asa ceva, pentru Romania nu este bine”, a spus Iohannis.

sursa:http://sintezazilei.com/iohannis-fake-news-testari/

Trupe americane în Marea Neagră. Secretarul Apărării SUA a dat ORDINUL

 

SUA intenţionează să suplimenteze capacităţile militare din Marea Neagră, a anunţat secretarul Apărării Mark Esper. 

Pe 29 iulie, Secretarul Apărării, Mark Esper, a anunțat noi schimbări de poziție ale trupelor americane care sunt staționate în Europa, modificări ce vor duce la peste 10.000 de soldați să se întoarcă în Statele Unite din bazele din Germania, urmate de o relocare a personalului militar în Polonia și Mons, Belgia. În timp ce mare parte a atenției din mass-media s-a concentrat pe redistribuirea forțelor din Europa înapoi în Statele Unite, SUA a luat o nouă decizie strategică care va duce la o prezență militară crescută în noua zonă de interes maxim pentru NATO: Marea Neagră.

Brigadă în Marea Neagră 

 

Mark Esper a anunţat că în Marea Neagră va fi trimisă o brigadă a SUA. Aceasta va fi prima desfăşurare semnificativă de forţe militare americane în regiune. 

„Uitați-vă la ce facem. Ce facem este să mutăm forțele din Europa centrală – Germania, unde erau staționate de la Războiul Rece, de când ne-am deplasat acolo la începutul anilor ’80, iar acum ne mutăm – urmăm, în multe privințe, granița de est, unde se află cei mai noi aliați ai noștri. Așadar, în regiunea Mării Negre… Acesta este motivul pentru care este o structură strategică care îmbunătățește disuasiunea, consolidează aliații, îi asigură.“, a declarat Mark Esper, conform truestoryproject.ro. 

sursa:https://www.dcnews.ro/trupe-americane-in-marea-neagra-secretarul-apararii-sua-a-dat-ordinul_764814.html

Augustin Zegrean, ALARMĂ cu creşterea pensiilor. Milioane de procese împotriva Guvernului. "Bugetul, făcut cu rea credinţă"

 

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, trage un semnal de alarmă pentru Guvernul Orban şi spune că legea pensiilor trebuie respectată, în caz contrar existând riscul apariţiei a cinci milioane de procese. 

În plus, Augustin Zegrean a menţionat şi că legea bugetului a fost făcută cu rea credinţă, din moment ce se ştia de majorarea cu 40 la sută a punctului de pensie încă din 2018, de când a fost introdusă legea pensiilor. 

"Guvernul nu poate să mărească pensiile cu mai puţin de 40 la sută. Trebuie să modifice legea. Nu mai pot spune ca la alocaţii, că s-a dat legea în timpul exerciţiului bugetar. Legea asta e din 2018, de atunci se ştie că anul ăsta, la 1 septembrie, cresc pensiile cu 40 la sută. Ei, când au scris bugetul pentru acest an, trebuiau să ţină cont de toate cheltuielile din lege. De ce nu au făcut aşa? Sigur că nu au bani, pentru că nu i-au prins în buget, deşi ştiau că trebuie. Cine a făcut bugetul, a făcut cu rea credinţă treaba asta.", a explicat Augustin Zegrean în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Alarmă pentru Guvern. 5 milioane de procese

 

"Legea se modifică prin OUG, unde va fi respinsă. Se pot juca până la finalul anului cu treaba asta, dar nu se rezolvă problema aşa. Dacă legea nu e modificată sau abrogată, nu se poate scăpa de asta. Ce se va întâmpla? Vor da naştere la 5 milioane de procese. Toţi pensionarii vor da în judecată Guvernul României, indiferent de cine va fi în Guvern. Vor da în judecată, vor câştiga, şi Guvernul va trebui să plătească bani mulţi. Ca la profesori în 2008. Parlamentul a decis majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, premierul a refuzat, şi toţi profesorii au dat în judecată Guvernul şi au câştigat. Şi au câştigat o grămadă de bani, pentru că au primit şi din urmă. Aşa va fi şi la pensionari. Profesorii erau vreo 600.000, dar pensionarii sunt vreo 5 milioane.", a mai spus fostul preşedinte CCR.

sursa:https://www.dcnews.ro/augustin-zegrean-alarma-cu-cresterea-pensiilor-milioane-de-procese-impotriva-guvernului-bugetul-facut-cu-rea-credinta_764847.html

PSD depune pe 17 august moțiunea de cenzură. Ciolacu: E timpul să plecați acasă sau la pușcărie !

 


Marcel Ciolacu a anunțat miercuri că PSD va depune moțiune de cenzură prin care speră dărâmarea Guvernului Orban. Șeful social-democraților a făcut anunțul în Parlament în timpul ședinței în care premierul Ludovic Orban a prezentat raportul privind măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus, începerea școlilor și organizarea alegerilor.

„Gata, s-a umput paharul. PSD nu va mai permite ca România să se scufunde. Pe 17 august PSD va depune moțiune de cenzură. Considerăm că e timpul să plecați acasă sau la pușcărie, în funcție de faptele fiecăruia”, a spus Ciolacu la finalul intervenției sale în care a criticat fiecare măsură a Guvernului PNL pe care l-a acuzat că împreună cu președintele Klaus Iohannis „a distrus, în numai 9 luni, pas cu pas România”.

Liderul PSD a susținut că Guvernul a scăpat de sub control situația de gestionare a epidemiei, fiind interesat doar de alegeri.

„V-au interesat doar alegerile, furturile și cât mai multe funcții pentru clientelă. Nu v-a păsat nicio secundă de sănătatea românilor și traiul lor de zi cu zi. V-au interesat doar alegerile. în timp ce românii erau închiși în case ați devalizat bugetul României. Sute de milioane de euro au ajuns în buzunarele prietenilor de partid. Tot mecanismul infracțional a fost dezvăluit în raportul Curții de Conturi publicat ieri. (...) Orice achiziție a devenit o țeapă pentru stat, dar o mare afacere pentru clientela liberală”, a spus Ciolacu.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24226294-psd-depune-17-august-motiunea-cenzura-ciolacu-timpul-plecati-acasa-sau-puscarie.htm

Olguţa Vasilescu, candidatul PSD pentru Primăria Craiovei, pare să nu scape de probleme

 

Fostul ministru Olguţa Vasilescu, candidatul PSD pentru Primăria Craiovei, pare să nu scape de probleme. Ea anunţă că un contracandidat de-al său o ameninţă cu plângerea penală. Pentru Olguța Vasilescu nu este o noutate o plângere penală. A avut lupte mult mai mari și le-a dovedit destul de bine dar nici nu este ceva normal ca să ți se împiedice candidatura cu astfel de tactici.

„Un ”catindat” e plecat rău cu sorcova! Ameninţă că îmi face plângere penală pentru uzurpare de calităţi oficiale fiindcă, ştie el, m-am mutat în primărie şi am început deja să dau ordine. Nu m-am mutat! În ultimii trei ani, nu ştiu dacă am fost de patru ori prin primărie… Dar, vedeţi cum funcţionează creieraşul lui? ‘Să facem repede o plângere penală! Să o aresteze ca să pot ieşi şi eu primar!’

Cam ce a facut PDL-ul, de unde provine, aproape un deceniu… Pai, eu ştiu ce să zic? Vezi că ai trei de arestat, că eşti abia pe locul patru şi unul dintre ei e greu de luat că e de-al lor! Mai penibil de atât poţi fi?”, a scris Olguţa Vasilescu pe Facebook. Într-un interviu pentru viaoltenia.ro aceasta a spus de ce vrea să obțină un nou mandat de primar dar și ce obiective are.

”Ca primar poți face lucruri, poți construi. Și cred că după un mandat al meu de primar, în Craiova, s-au văzut multe obiective importante: un stadion de fotbal, altul de atletism care a început pe vremea mea, un spital nou, parcuri, școli, străzi întregi reabilitate, un adăpost canin, casetarea unor canale deschise, multe investiții mari. De ce Craiova? E orașul meu.

Obiective: Un spital nou de copii, un parc tematic, refacerea din temelii a zonei Pieței Vechi, parcări supraterane și cel cu care voi rămâne în memoria orașului pentru că este cel mai mare proiect european de aducțiune de apă, de la Izvarna și de construire a canalizării pentru întreg orașul, proiect de aproape jumătate de miliard de euro pe care l-am demarat mandatul trecut și se va încheia în următorii ani.Dacă ne referim doar la proiecte mari.Voi continua investițiile în școli, infrastructură rutieră, zone verzi și spitale, ca și în mandatul trecut.Avantajul meu e că oamenii știu deja ce pot face. Dezavantajul este că și așteptările sunt foarte mari”, a spus aceasta.

sursa:http://sintezazilei.com/olguta-vasilescu-sa-facem-repede-o-plangere-penala-sa-o-aresteze-ca-sa-pot-iesi-si-eu-primar/

Ciolacu, către Orban: SĂ VĂ CRAPE obrazul de rușine !

 

"Ar trebui să vă crape obrazul de ruşine! Aţi vămuit sănătatea fiecărui român ca să aveţi bani pentru partid şi pentru propriile buzunare. Un prejudiciu de peste 650 de milioane de lei. Peste 800 de nereguli constatate de Curtea de Conturi doar în starea de urgenţă. Dumnezeu ştie ce a urmat în următoarele 60 de zile de stare de alertă", a declarat, în Parlament, Marcel Ciolacu. 

Reamintim că premierul Ludovic Orban a fost chemat în faţa Parlamentului. Şedinţa a început la ora 13.00. Premierul prezintă măsurile luate şi preconizate de Guvern pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, organizarea alegerilor locale şi deschiderea şcolilor a început miercuri. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 137 de parlamentari.

sursa:https://www.dcnews.ro/ciolacu-catre-orban-sa-va-crape-obrazul-de-rusine_764790.html

Incidente GRAVE înainte alegerilor

 

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat incidentele care deja au început să se producă în localităţile din ţară, în contextul apropierii datei la care vor avea loc alegerile locale. 

Incidente într-o localitate din Constanţa. Mai multe bannere ale unui candidat au fost distruse, iar o maşină a fost incendiată în faţa sediului USR. Cei de la USR acuză că Stela Ciobaniuc, candidatul lor la Primăria Poarta Albă, este supusă unor intimidări în stil mafiot. Bogdan Chirieac a comentat situaţia, într-o intervenţie la România TV. 

”E un lucru foarte rău şi e treaba poliţiei să descopere cât mai repede cu putinţă cine este de vină. Nu poţi tolera, într-o ţară europeană, într-o ţară liniştită cum este România, acest mod de campanie electorală. Şi trebuie să ne lămurim foarte clar: dacă sunt candidaţi care-şi înţeapă singuri cauciucurile de la maşină sau sunt contracandidaţii cei care fac asta. Dar oricum ar fi, e grav!", a declarat, la România TV, Bogdan Chirieac.

 

Chirieac: Aşa deturnezi sensul campaniei electorale

 

"Acest mod de a face campanie electorală sau de a împiedica alţi candidaţi să-şi facă acţiunile de campanie, este profund nociv şi trebuie pedepsit cu toată puterea. Ani de puşcărie trebuie daţi în acest caz. Împiedicarea votului liber este o infracţiune gravă în orice ţară. 

Trebuie să începem de undeva, pentru că probabil candidatul USR de la Poarta Albă pleacă cu un avantaj. Nemernicii care probabil au făcut ce-au făcut au încercat să-i zădărnicească accesul, să intimideze, dar fireşte că populaţia din localitate, până nu are răspunsul la anchetă, se aliază cu victima. Iar victima, până la proba contrarie, este candidatul USR din Poarta Albă. Trebuie aflat exact cine, ce şi cum. Are legătură cu campania, sunt reprezentanţii unui alt partid cei care au făcut aşa ceva? Aşa deturnezi sensul campaniei electorale. O astfel de acţiune mobilizează electoratul USR în toată ţara. Ori trebuie văzut exact ticălosul sau ticăloşii care au săvârşit fapta", a explicat Bogdan Chirieac.

sursa:https://www.dcnews.ro/incidente-grave-inainte-alegerilor-chirieac-nu-poti-tolera-asa-ceva-in-romania_764776.html

Alertă! Cod galben de inundaţii pe râuri din cinci judeţe

 

Hidrologii au emis atenţionări cod galben de inundaţii valabile până miercuri la ora 20.00 pentru râuri din cinci judeţe, fiind prognozate depăşiri ale cotelor de atenţie.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), mai multe bazine hidrografice din Dâmbovița, Brașov, Prahova, Covasna și Buzău sunt sub avertizare cod galben de inundaţie.

Hidrologii spun că din cauza precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Fenomenele se pot produce cu intensitate și probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Teleajen – bazin superior, Bâsca Mare – bazin superior, transmite Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/alerta-cod-galben-de-inundatii-pe-rauri-din-cinci-judete_764789.html

Cu Băsescu, la spectacol și la dezastru

 

Credeați că ați scăpat de Traian Băsescu după al doilea mandat prezidențial? E ca și cum ai spune că scapi de rîie sau că va dispare COVID -19 pentru că s-a plictisit să bulverseze populația! De-aia și-a făcut fundația care să pregătească partidul, de-aia s-a dus în Parlamentul European! Să joace politică și să se apere de consecințele învîrtelilor pe care le-a lăsat în urma sa. 

Anunțul cu candidatura la Primăria Capitalei este o reacție disperată a unui politician care simte că partidul său se scufundă, iar el, deși vorbește din ce în ce mai mult, și, culmea, mai corect decît adversarii săi, contează din ce în ce mai puțin. Traian Băsescu nu suportă să nu stea la masa de joc a aranjamentelor politice. Și, implicit, a beneficiilor pe care le aduce politica românească. Marinarul n-are nici un pic de jenă, nici reper moral, nici milă și nici o ezitare. Mai ieri-alaltăieri, îi acuza public pe șefii poliției că s-au dus acasă la neamul Mototolilor să negocieze condițiile de înmormîntare ale unui Mototolea ucis. Acuzația este discutabilă și interpretabilă. Sigur, ea nu rezistă în gura unui om care a folosit clanurile țigănești în afaceri și în campanie electorală și al cărui frate a ajuns după gratii tot din cauza afacerilor cu clanurile țigănești. Polițiștii să stea cuminți ca neamurile și trimișii președintelui să strîngă bani de la țigani! Tupeu, nu glumă! Geamparalele lui Traian Băsescu la sărbătoarea țiganilor de la Costești rămîn antologice pentru capitolul de penibilități al politicii românești. Or, de dragul băgatului în seamă, al aparițiilor multiple în fiecare seară, Traian Băsescu este capabil să acuze preluările de terenuri de la Fundulea, vînzarea flotei de pescuit, resituirea de zeci și sute de proprietăți din București, vînzarea de energie ieftină celor de la ALRO și să ceară anchetarea lui Buzăianu, după ce tot el i-a semnat renunțarea la cetățenie pentru a nu mai putea fi cercetat în calitate de cetățean român.

Mai pe scurt, Traian Băsescu scuipă tot ce a lins și laudă tot ce a călcat în picioare. El rămîne un fel de demon, un vîrcolac politic născut din incoerențele și slăbiciunile moralei publice. Un aventurier a apucat să încalece societatea românească și nimeni nu mai poate vindeca rănile lăsate. Și, de care România nu scapă decît după o perioadă de despăduchiere și penitență.
Traian Băsescu știe cărțile și jocurile de la Primăria Bucureștilor. Le-a valorificat ca nimeni altul. De fapt, pornind de la primărie, Traian Băsescu a clădit marea piramidă de interese și persoane de sprijin cu care avea să ajungă președinte.

Și, pentru că în alianța de dreapta pentru actualele alegeri locale nu a fost acceptat, Traian Băsescu a pus la bătaie credibilitatea care i-a mai rămas. Are nevoie ca PMP-ul său să primească locuri de consilieri care să taie din porția de cașcaval devenită proverbială. Traian Băsescu are un singur scop. Să exercite o izolare și să se agațe de coaliția PNL-USR-PLUS. Pînă cînd nu se închide casa electorală (adică pînă nu expiră data depunerii de candidaturi) nu vom putea fi siguri pe candidatura marinarului. Va acuza, va promite, va mușca și va încerca să obțină o bucată de cașcaval din afacerea gestionată de consilierii generali ai Capitalei. Pentru bucureștenii interesați de ce se întîmplă la Primăria Capitalei, trebuie spus că plasa de aranjamente și de influențe țesută de consilierii generali a devenit o afacere fabuloasă. Încă nu știm cine are beneficii mai grase dintr-un mandat la Primăria Capitalei. Echipa consilierilor sau gașca primarului general?

Traian Băsescu aleargă pe la televiziuni pentru a pompa credibilitate într-un partiduleț care se dezumflă prin toți cîrpiții care îl susțin. Cam același lucru se întîmplă cu Pro România! Unde vorbește Traian Băsescu a fost Victor Ponta sau va apărea acesta după ce se termină spectacolul marinarului. Amîndoi riscă să piardă trenul politicii parlamentare și de aceea se agită ca disperații în cadrul spectacolului dedicat alegerilor locale.
Urmăriți-i cu atenție! Ponta și Băsescu sunt expresia fidelă a tuturor slăbiciunilor din politica românească. Și, implicit, din judecata alegătorilor români!

sursa:https://www.cotidianul.ro/cu-basescu-la-spectacol-si-la-dezastru/

Consilierul Elenei Udrea vrea să impună „dictatura medicală”

 

Politruc în cel mai pur sens al cuvîntului, EMILIAN IMBRI, actualul director al Spitalului de boli infecţioase „Victor Babeş”, se dovedeşte a fi şi un impostor sadic, ahtiat după aprecierile celor de la Putere, oricare ar fi aceasta. Zilele trecute, Imbri a fost invitat telefonic – unde altundeva? – într-o emisiune la Digi 24 şi a făcut o declaraţie absolut imbecilă:



Îmi declar ignoranţa că nu am ştiut pînă acum cine este acest Emilian Imbri, dar mi-au venit în ajutor doi colegi de breaslă: Mircea Badea (el este cel la care se referea Imbri în legătură cu spălarea adidaşilor) şi Bogdan Tiberiu Iacob, care au semnalat public cine este acest domn.

Nu mai departe de ieri, pe site-ul „InPolitics”, Bogdan Tiberiu Iacob a publicat biografia dr. Emilian Imbri, scoţînd la iveală cîteva documente care pot constitui nu numai acuzaţii de moralitate îndoielnică, ci chiar elemente de ilegalitate!

În primul rînd, Bogdan Iacob semnalează faptul că Emilian Imbri a fost în anii din urmă consilier guvernamental în vremea CDR, șef la CNAS, consilier parlamentar, consilier al ministrului Elena Udrea, consilier în guvernul Ponta! Adică, omu’ e bun la toate şi la toţi: şi cu CDR, şi cu PSD, dar, mai ales, cu Elena Udrea în vremea PDL. Este, aşadar, nu un politruc oarecare, ci chiar definiţia noţiunii de politruc!

Însă, cea mai importantă dezvăluire a lui Bogdan Iacob este cea referitoare la biografia sa medicală. Citiţi cu atenţie:

Emilian Imbri s-a născut pe 3 martie 1954 și a absolvit medicina în 1980. Conform CV-ului oficial de pe siteul spitalului ”Victor Babeș”, pînă în 1983 el și-a făcut stagiatura la spitalul Universitar, iar după obținerea dreptului de liberă practică a lucrat ca medic ”de întreprindere” la dispensarul din localitatea Ulmeni, Călărași, cu o populație de 3-4000 de locuitori. Din 1987 devine redactor la Editura Medicală din București, pînă în 1996. Cariera lui de medic plin, de doar 4 ani cu indulgență, mai are o zvîcnire de cîteva luni între 1998-99, după care îmbrățișează cariera politico-administrativă”!

Cu alte cuvinte, statutul său de „medic de elită”, ca motivaţie pentru decorarea sa în luna iunie a.c. de către Gabriela Firea cu titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, nu are nici o legătură cu cariera de medic, ci strict cu evoluţia sa pe scara politico-administrativă, acolo unde a reuşit să lustruiască bine clanţele politicienilor de toate culorile.

De-a dreptul şocante sînt, însă, dezvăluirile legate de modul în care Emilian Imbri a ajuns directorul Spitalului de boli infecţioase „Victor Babeş”. Pentru că acestea sînt spectaculoase, le redăm prin această captură de pe site-ul „InPolitics”:



Pe bună dreptate, Bogdan Iacob se întreabă în finalul articolului: „Cum a ajuns fostul medic de dispensar comunal ”medic de elită” și manager al unei unități cu ștaif științific precum ”Victor Babeș”, poziție din care recomandă public dictatură medicală, ar fi interesant de aflat de la cei îndreptățiți să lămurească asemenea confuzii”.

Prezenţa în fruntea unui spital precum „Victor Babeş” a unui asemenea ipochimen indimenticabil, care vrea să instaureze „dictatura medicală”, fiind inconştient de faptul că asta seamănă a teorie fascistă din vremea cînd şi dr. Josef Mengele visa la o „dictatură medicală”, poate fi încă o explicaţie pentru gradul extrem de redus al încrederii populaţiei faţă de deciziile autorităţilor, legate de criza Coronavirus.

În ceea ce priveşte expresia „ăștia sînt românii, sînt ca dacii, mor, dar mor cu pumnii strânși cu țărîna în pumn”, tonul nu este doar ironic, ci chiar batjocoritor. Venită din gura fostului medic de dispensar Emilian Imbri, propoziţia seamănă chiar a înjurătură, motiv pentru care ar trebui ca noul Mengele să fie retrimis la dispensarul din Ulmeni, unde ar putea învăţa măcar ce înseamnă respectul faţă de poporul din care face parte. Căci, altfel, ce semnificaţie are titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, din moment ce pentru onorabilul medic „ăştia sînt românii”?

sursa:https://www.cotidianul.ro/consilierul-elenei-udrea-vrea-sa-impuna-dictatura-medicala/

Lovituri în stil mare la bancă, prin acte false

 

Potrivit Poliției Române, miercuri dimineața, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și DGPMB – Poliția Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice fac 45 de percheziții domiciliare în București și în județele Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Mureș și Teleorman.

Oamenii legii fac cercetări în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

„În cele două cauze, sunt efectuate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, cu ocazia obținerii de credite de nevoi personale de la o instituție bancară din București, de persoane care nu ar fi îndeplinit condițiile de creditare și care s-ar fi folosit de înscrisuri falsificate în acest scop. Din cercetări a reieșit că solicitanții creditelor ar fi făcut parte din două filiere infracționale, ce ar fi furnizat documentele falsificate, coordonat și sprijinit demersurile la unitatea bancară și și-ar fi însușit mare parte din sumele de bani obținute”, arată Poliția Română.

În cele două dosare penale, sunt cercetate 56 de persoane pentru un prejudiciu cauzat de aproximativ două milioane de lei.
Polițiștii vor pune în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, ce vor fi duse la sediile unităților de poliție, pentru audieri și măsuri legale.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul IGPR – Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și al polițiștilor DGPMB și inspectoratelor de poliție județene Călărași, Ialomița, Mureș și Teleorman.

sursa:https://www.cotidianul.ro/lovituri-in-stil-mare-la-banca-prin-acte-false/

Orban, chemat azi în faţa Parlamentului

 

Ludovic Orban va prezenta, de la ora 13.00, în ședința comună a celor două camere ale Parlamentului un raport detaliat pentru gestionarea pandemiei, începerea școlii și organizarea alegerilor, invitația fiind adresată de președinții Camerei Deputaților și Senatului.

Premierul Ludovic Orban va prezenta Parlamentului, miercuri, de la ora 13, să prezinte un raport detaliat pentru gestionarea pandemiei, începerea școlii și organizarea alegerilor.

„În contextul lipsei de predictibilitate a politicilor Guvernului pe care îl conduceți, a declarațiilor contradictorii ale miniștrilor dumneavoastră cu privire la măsurile pe care urmează să le luați pentru limitarea impactului economic și social al epidemiei cu SARS-CoV-2 și a stării de incertitudine care caracterizează viețile tuturor românilor pe perioada acestei guvernări, în temeiul art. 107, alin. (1). teza finală din Constituție, vă solicit să prezentanți un raport, care să fie dezbătut cu prioritate, cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindeți pentru limitarea răspândirii virusului. De asemenea, vă solicit să precizați care este planul de măsuri concrete pentru organizarea, în bune condiții, a alegerilor pentru administrația publică locală, dar și pentru deschiderea noului an școlar 2020 – 2021”, se arată în scrisoarea semnată la finalul lunii iulie de președinții celor două camere ale Parlamentului, Robert Cazanciuc și Marcel Ciolacu.

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a scris ulterior pe Facebook că premierul Ludovic Orban Orban trebuie să prezinte țării un plan detaliat pentru gestionarea pandemiei, începerea școlii și organizarea alegerilor, pentru că „doar vorbele nu mai ajung”.

„Românii nu au cum să creadă o guvernare care a pierdut total controlul pandemiei și pune carul înaintea boilor. PNL a intrat în campanie electorală înainte de a convinge românii că alegerile locale pot fi organizate fără riscuri. Se chinuie să încropească alianțe politice în loc să se alieze cu cetățenii pentru a depăși vârful pandemiei. Iar începerea în siguranță a școlii ar fi un bun exemplu că Guvernul poate organiza și alegerile. Din păcate, n-au o strategie serioasă, doar bâlbele miniștrilor care se bat cap în cap. De aceea, împreună cu președintele Senatului– Robert Cazanciuc, am scris astăzi premierului Orban că trebuie să vină în Parlament să ne arate cum poate stăpâni pandemia. Altfel, Guvernul PNL riscă alegerile, școala și întreaga economie. Guvernați, nu mai mimați”, a mai scris Ciolacu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/orban-chemat-in-fata-parlamentului/

8.11.2020

Simona Halep a avut parte de o revenire pe cinste în circuitul WTA

 

După o partidă de două ore și 30 de minute (6-1, 1-6, 7-6(3) cu Polona Hercog, Halep s-a calificat în turul doi de la Praga.

Ce a spus Simona Halep la finalul partidei :

"Mereu este greu să joci contra Polonei, mă deranjează stilul ei. În primul set am fost sigură pe mine, apoi Polona a revenit şi a fost greu să câştig. Ştiu că Barbora Kreijcikova (n.r.- adversara din turul doi) este bună, trebuie să fiu pregătită. Este minunat să fiu din nou pe teren, abia aştept să joc în turul doi", a declarat Simona Halep după meci, citată de News.ro.
  • A fost al patrulea meci dintre cele două jucătoare, scorul fiind 3-1 în favoarea Simonei.
  • Calificarea în turul doi îi aduce Simonei un premiu în valoare de 3.150 de dolari. În plus, Halep va primi și 30 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
  • Pentru un loc în turul trei, Halep se va duela cu Barbora Krejcikova (Cehia - 118 WTA), care a învins-o în primul tur pe Patricia Maria Ţig.

Turneul de la Praga face parte din categoria International, are premii totale în valoare de $202.250, iar ultima câștigătoare este Jil Teichmann, din Elveția. Simona Halep este cap de serie numărul unu al competiției care are loc pe zgură.

sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24224675-covid-19-reluare-tunee-wta-praga-simona-halep-victorie-polona-hercog-declaratie.htm