ACASĂ
Etichete
11.08.2020
REVOLTĂ în fața Guvernului
Urmează un val de procese intentate Guvernului
După noile restricții impuse de Guvernul Orban, urmează un val de amenințări, atât proteste în stradă, cât și procese. Deja Tribunalul Bacău a pronunțat o decizie prin care a hotărât anularea, la cererea unor firme din HORECA, restricțiilor impuse acestui domeniu.
Un proces similar va fi intentat acum și de mai mulți reprezentanți ai domeniului HORECA din București.
De asemenea, trei familii ale unor victime COVID vor să facă plângeri și să dea statul în judecată. Avocatul Adrian Cuculis a spus, sâmbătă, în exclusivitate, în emisiunea "Descoperiți", moderată de Andreea Sava, care sunt acuzațiile pe care le fac acestea:
"Ați prezentat cazul doamnei doctor de la Urgențe din Fetești, dar mai sunt și alte persoane care și-au pierdut viața în spitalele din România, combinat cu infecțiile nosocomiale, combinat cu faptul că procedura concretă pentru tratarea COVID a fost mult amânată", a spus Adrian Cuculis.
Avocatul a venit cu precizări suplimentare și în legătură cu procesele intentate statului de cei din domeniul HORECA.
"Nu se anunță procese doar în Bacău. Ele se vor extinde în toată țara, pentru că această industrie a așteptat. A încercat să aibă un dialog public cu Guvernul, iar acesta vedem ce a făcut. În urma dialogului public, s-au hotărât ca cel mai bine ar fi ca după ora 23.00 să nu mai ieșim din casă, la ora 21.00 închide absolut tot și cât mai multe controale.
Ei bine, de data aceasta nu se va mai ataca doar hotărârea luată de Comitetul pentru situații de urgență, se va ataca - pentru că trebuie să le spune tuturor, hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă . A fost și ea modificată cu aceste noi prevederi.
Se va merge chiar la fondul problemei, respectiv la invocarea necostituționalității acestor măsuri", a adăugat Cuculis.
Reacția consilierului lui Ludovic Orban, Virgil Guran
"Referitor la procesele intentate, noi suntem liberali și respectăm dreptul fiecărui om de a contesta ceva, de a ajunge în instanță. Dar, credeți-mă, dacă însumați un pic numai ce ați spus dvs. și mai puneți vreo câteva cauze pe care le invocă unii oameni, înseamnă că în România vom ajunge în urma unor procese să nu mai respectăm nicio regulă, pentru că nu mai e utilă nicio regulă", a spus Virgil Guran.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/guvernul-pnl-amenintat-procese-585872.htm
China a lansat cu succes primul satelit 6G
China a lansat primul satelit 6G în spaţiu pentru a testa noua tehnologie.
Satelitul a ajuns pe orbită alături de alţi 12 sateliţi lansaţi de către Centrul de lansare a sateliţilor Taiyuan, din provincia Shanxi, conform BBC.
China vrea sa testeze cât de eficientă este tehnologia de mare viteză, ce urmează să fie folosită pentru a monitoriza dezastrele din agricultură.
Totodată, aceasta va fi folosită şi pentru prevenirea incendiilor de vegetaţie.
Satelitul 6G a fost dezvoltat independent de către China.
sursa:https://www.cotidianul.ro/video-china-a-lansat-cu-succes-primul-satelit-6g/
Le-a intrat morcovul în piețe
Guvernul Orban a închis piețele acoperite, stârnind revolta, iar când lucrurile s-au încins a trecut la improvizat soluții. Prefecții din județe vor organiza duminică ședințe cu primarii care au în administrare piețe agroalimentare, pentru evaluări, pentru măsuri urgente pentru asigurarea accesului producătorilor autohtoni și organizarea de piețe volante, conform unei recomandări a Guvernului pentru prefecturi.
Documentul solicită primarilor de orașe, municipii sau comune care au organizate piețe agroalimentare sa ia măsuri urgente pentru asigurarea accesului producătorilor autohtoni.
Astfel, piețele care au pereți rabatabili vor fi deschise, în vederea reducerii infecțiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/05.11.2020).
Acolo unde piețele nu se pot deschide, mesele alocate producătorilor agricoli vor fi scoase în spațiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în spațiile respective.
Unde nu există nici această posibilitate primăriile vor trebui să organizeze piețe agroalimentare volante in aer liber pe alte amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli autohtoni și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale.
sursa:https://www.cotidianul.ro/le-a-intrat-morcovul-in-piete-pe-unde-il-scot-guvernantii/
11.07.2020
Trump NU acceptă victoria lui Biden
”Am câștigat alegerile, la mare diferență” a fost mesajul lui Donald Trump pe Twitter. El nu acceptă înfrângerea și anunță o conferință de presă.
sursa:https://www.dcnews.ro/trump-nu-accepta-victoria-lui-biden-reactie-vehementa_782712.html
”Nenorocitule ! România e deschisă doar pentru mult iubitul conducător pe care pulimea nu îl merită”
Un mesaj cu totul neobișnuit transmis de cunoscuta și talentata realizatoare TV Adriana Bahmuțeanu, în care Iohannis e făcut praf într-un mod inedit – dar bazat pe aspecte reale.
Nu știu câtă lume își amintește că, înainte de a deveni un personaj pitoresc, un om de afaceri și un psiholog de succes, Adriana Bahmuțeanu a fost un pionier al dezbaterilor sociale și politice.
Înainte de primele repere ale talk show-urilor românești - Marius Tucă pe domeniul politic, de Mihaela Rădulescu în zona monden-artistic – Adriana a făcut cele mai bune emisiuni de dezbateri sociale, intrând și în zona politică.
În plus, a fost primul realizator de mare curaj, care își supunea invitatul unui adevărat tir de întrebări la obiect, neadmițând să fie dusă cu vorba.
Una peste alta, Adriana Bahmuțeanu este o realizatoare excepțională – iar acest fapt îi dă dreptul să revină acum și să pună la punct politicienii de azi !
Iată, de exemplu, ce îi face chiar lui Klaus Iohannis! Adriana a publicat nici mai mult nici mai puțin decât un ”decalog pentru Iohannis” – dar nu e format din porunci – ci din constatări dure, chiar verdicte!
Redăm în continuare acest text inedit – cele zece verdicte pentru Iohannis.
1. Nu-ți pasă de România!
2. De fapt, ne demonstrezi, încă o dată, ca tu nu ești român!!!
3. În primăvară, când pandemia bătea la ușa României, insistai ca un maniac cu anticipatele. Uite Cîțu, nu e Cîțu! Orban demis și apoi repus pe funcție. Totul cu un dispreț profund față de Constituția României și cutumele democrației!
4. România e deschisă doar pentru alegeri, în rest închizi TOT!!! Școli, piețe, instituții!!! Masca e obligatorie pentru noi, fraierii!!!
5. Nu contează că mor mii de români, tu vrei și Parlamentul Tău!
6. Ești bolnav de putere! Și calci pe cadavre!
7. Am ajuns să fim teren de experimente pe Coronavirus, pentru că așa ai primit tu ordin de la Merkel!
8. Suntem la 10.000 de cazuri pe zi și tot românii sunt de vină, normal. Voi sunteți perfecți!
9. În democrație, poporul are mereu dreptate. Numai în dictatură poporul e de vină, în timp ce mult iubitul conducător e un geniu neînțeles și pe care pulimea nu îl merită!
10. Nenorocitule !
Așa cum spuneam, un text… cu totul neobișnuit, dar care surprinde, într-un stil direct dar cu nuanțe pamfletare, realități grave!
sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201107/32369002/Iohannis-facut-praf-Bahmu-maniera-inedita.html
“Să asistăm neputincioși la fraudarea votului”
Avocatul Gheorghe Piperea anunță că restricțiile impuse în stare de alertă nu pot fi controlate nici măcar de justiție și că tot ce mai avem de făcut este să asistăm neputincioși la fraudarea alegerilor din 6 decembrie.
Avocatul Gheorghe Piperea scrie pe pagina sa de Facebook că actuala stare de alertă, transformată de facto în stare de urgență prin ultimele restricții, nu mai poate fi controlată de nimeni.
"Starea de urgență poate fi controlată, constituțional, de parlament și, din punctul de vedere al drepturilor omului, de CEDO. Starea de alertă, care devine de facto stare de urgență prin închiderea piețelor, închiderea magazinelor după ora 21 și interzicerea circulației pe timp de noapte, nu este sub controlul nimănui”, observă avocatul.
El explică faptul că, în situația actuală, nu există nici măcar control al justiției, care nu poate dispune suspendarea hotărârilor de guvern de prelungire a gravelor restricții de drepturi impuse de Arafat pe motiv de epidemie (care nu a fost nicicând oficial declarată în România).
”Singura “libertate” care ne-a rămas este să asistăm neputincioși la furtul și fraudarea votului din 6 decembrie (singura supra-aglomerare socială care “merge” și e “safe” în pandemie, că așa au decretat Johannis și Orban).
Cu sacii, cu softul STS, cu 2 milioane de “alegători” care nu există, întrucât nu putem avea o populație de 20 de milioane și 19 mil de alegători, cu ordin de la noul împărat ramolit, vice-regele coloniei România va avea parlamentul său, opoziția sa, partidul său unic, justiția sa, după care va schimba Constituția, din starea de alertă/urgență cum va vrea și va avea și constituția sa”, atrage atenția Piperea.
Mai mult, în aceste condiții, discuția despre drepturi și libertăți o să devină, la propriu, un lux teoretic, mai scrie avocatul, care arată că, într-un final, o să ne limităm la bancuri și rețete de murături.
sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201106/32357989/Piperea-asistam-neputinciosi-fraudarea-votului.html
GHICI CINE ESTE CEL DIN IMAGINI !
Un poliţist de frontieră din Timiş a fost surprins de camerele supraveghere dintr-o scară de bloc în timp ce încerca uşile unor apartamente.
Pe imagini a apărut pentru câteva clipe fața tânărului, astfel că acesta a fost identificat. Potrivit tion.ro, este vorba de un poliţist de frontieră, iar în cazul acestuia a fost declanşată o anchetă.
„Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara s-a sesizat cu privire la imaginile apărute în mass-media, identificând persoana ca fiind lucrător al instituţiei noastre care se afla în concediu de odihnă.
Verificările si cercetările au fost derulate de către IPJ Timişoara. La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara s-a dispus cercetarea disciplinară de urgenţă a lucrătorului, în conformitate cu prevederile Statutului Poliţistului şi al Codului de etică şi deontologie al poliţistului, pentru a se stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul”, au transmis reprezentanţii ITPF Timişoara pentru sursa mai sus citată.
sursa:https://www.cotidianul.ro/surpriza-din-aceste-imagini/
Doamne, ferește-ne de lucrarea „prietenilor” interni, că dușmanii externi, văzând pe ce mâini am încăput, ne vor lăsa în pace !
Din această perspectivă constat de mai multă vreme că domnul instalat la Cotroceni crede că înalta sa funcție îi permite, între altele, să ne sfideze în față și să sucească lucrurile și adevărul, inclusiv cel istoric, după cum îi convine, convins că poate prosti la nesfârșit o țară întreagă ! Nu nu reușește, sau, cel puțin, nu cu noi, cei care încă avem capul pe umeri, mai știm destule, nu doar câte ceva, și ne punem mintea la contribuție când derapajele sale devin stridente, așa cum, din păcate, se întâmplă tot mai des!
În al treilea rând, în cazul comparației de mai sus trebuie să ținem seama că niciodată până acum toți cei cu drept de vot nu au ajuns la urne ! De pildă, la alegerile precedente, în 2016, dintre cele 251.107. 000 de persoane au votat 136.615 000, adică 55,01%. Este adevărat, acum s-a înregistrat o prezență record la urne, dar, oricum, nu va fi vorba de toate cele 270 de milioane de persoane. Ca atare, procentul celor care au votat prin corespondență și anticipat va crește sigur ! Explicația au dat-o analiștii : pandemia este cea care în mod decisiv a determinat așa ceva ! Dar acest adevăr, Iohannis îl ignoră, întrucât nu-i slujește !
Ajuns aici mă întreb dacă, spunând toate aceste lucruri tragice în fond, pentru Klaus Werner Iohannis mai contează ceva în afară de putere, putere și iar putere absolută în această țărișoară ajunsă nemeritat de izbeliște!
sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-jongleaza-insultator-cu-alegerile-si-istoria-sua/
A năvălit norocul peste bugetari
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), instituţia care emite prognozele pe baza cărora guvernul îşi bugetează veniturile şi cheltuielile, se aşteaptă ca angajaţii din instituţiile statului să aibă un salariu lunar mediu brut cu circa 45% mai mare decât cel al angajaţilor din privat.
Astfel, CNSP previzionează un salariu mediu brut de 6.836 de lei pentru angajaţii de la stat în 2020 şi de 7.141 lei pentru 2021.
Spre deosebire, pentru mediul privat Comisia de Prognoză vede un salariu mediu brut de 4.715 lei pentru anul acesta şi de 5.078 de lei în 2021.
În sectorul public, salariile cresc proporţional cu vechimea în muncă, conform gradaţiilor şi mecanismelor prevăzute în Legea salarizării unitare. Pentru sectorul privat, anul 2020 a fost unul penalizant.
Diferenţa este dată, în primul rând, de sursa banilor. Salariile din mediul privat depind de performanţele şi situaţiile financiare ale companiilor.
sursa:https://www.cotidianul.ro/prognoza-a-navalit-norocul-peste-bugetari/
VEDEȚI PE CE NE ZBOARĂ IAR BANII !
Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a anunţat că se analizează posibilitatea ca, „în perioada imediat următoare”, să fie achiziţionată încă o escadrilă de avioane.
„Cu certitudine, analizăm posibilitatea achiziţiei în perioada imediat următoare a încă unei escadrile şi, în funcţie de posibilitatea pe care o putem identifica la cei care doresc să vândă aceste aeronave, vom demara cât se poate de repede acest proces de achiziţie.Un lucru este cât se poate de cert, indiferent de unde vom achiziţiona aceste aeronave, ele trebuie să fie interoperabile cu cele pe care noi le avem deja”, a precizat Ciucă, într-o declaraţie de presă, susţinută împreună cu omologul său portughez, Joăo Titterington Gomes Cravinho, aflat în vizită oficială în România.
El a adăugat că, în acest moment, se află în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16.
„În acest moment, suntem în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16, ministrul Cravinho a menţionat faptul că anul viitor va fi recepţionată şi cea de-a 17-a aeronavă. În continuare, urmează ca partea de a declara capabilitate finală, operaţională, să se întâmple în momentul în care toate aeronavele vor trece prin procesul de modernizare şi upgradare. Ca atare, concomitent cu acest proces sunt în analiză posibilităţile şi oportunităţile prin care să continuăm acest proces de dotare a forţelor aeriene române cu avioane F16”, a subliniat Nicolae Ciucă.
Cât priveşte avioanele MIG-21, ministrul a zis că acestea „sunt menţinute în viaţă” pentru că este nevoie de ele pentru apărarea spaţiului aerian.
„Avem nevoie de această capabilitate, avem nevoie de acoperi întreg spectrul de misiuni ale forţelor aeriene române pentru apărarea spaţiului aerian. Ca atare, folosesc acest prilej pentru a le mulţumi piloţilor din forţele aeriene române şi tehnicienilor, pentru eforturile pe care le fac, astfel încât să poată să menţină în stare de operabilitate avioanele MIG-21”, a punctat Ciucă.
sursa:https://www.cotidianul.ro/ne-zboara-iar-banii-pe-avioane/
O țigănie americană. Acesta e modelul după care se inspiră ”lumea liberă” !
Cât de ridicoli putem fi să ne călcăm în picioare credința, istoria, tradițiile, realizările, personalitățile – ca să luăm drept model o țigănie ! Cât de imbecilizați putem fi să ne lăsăm soarta la mâna și la ”mintea” unora precum personajele tragi-țigăniei alegerilor ?!
Despre ceea ce vedem de câteva săptămâni la Washington unii cred că nu este o tragedie, ci mai curând, o comedie proastă americană - sau chiar o țigănie americană - desigur, în sensul figurativ al cuvântului.
Până de curând, m-aș fi opus la această sintagmă – încă mai consideram că trebuie să fii semidoct și incult totodată, spălat pe creier și suficient de ridicol să nu apreciezi marea națiune americană, acest capitol de un dramatism aparte al istoriei lumii.
De aceea credeam că este corect termenul tragedie pentru a descrie ceea ce se petrece acum, la așa zisele alegeri democratice - ca o parafrază la celebrul roman al lui Theodore Dreiser, fiind o altă formă de sfărâmare a visului american. De fapt, care dintre romanele marii literaturi americane nu are substanța formată din cioburile acelui… mereu vis, dar niciodată realitate?
Dar iată acum America nefardată: acuzată grav, falsă, mincinoasă, ipocrită, trădătoare – toate astea s-au văzut la aceste alegeri! Și au fost văzute de întreaga planetă!
Acesta este ”cea mai evoluată democrație”?! Cel eclozat din această… rușine urmărită în direct va fi numit ”liderul lumii libere”?!
Oare lumea chiar și-a pierdut rațiunea și ajunge să numească ”cel mai puternic om din lume” un ins mai mult decât corupt, de 40 de ani politician veros, cu familia implicată în coțcării și înșelăciuni? Un ins care a susținut toate imixtiunile oculte în toate statele pe unde a trecut, inclusiv în România? Un zaharisit ce are momente în care nu știe pe ce lume este?!
Dezastrul ar putea fi al lumii întregi, dar tragedia este a lor, a marii națiuni americane. Cum au putut să aleagă americanii un asemenea personaj? Vă dați seama cât de jos și cât de diformă a ajuns această (odată!) mare națiune?! Și cum mai poate avea America pretenția să se numească „o mare națiune”, când va fi ales să o conducă un personaj penibil, de toată jena, precum Joe Biden?!
Sincer, America este de plâns! Nimic altceva! Poporul american a devenit un personaj dintr-o tragedie, al cărei autor nu a avut măcar mila de a-l scuti de o decădere în cel mai rușinos ridicol! Totuși, în romanul lui Dreiser, ”tragedia americană” nu îl tăvălește pe Clyde în ridicol; americanul de azi e silit să se înece în… mocirla pe care am văzut-o cu toții!
De fapt, recunosc - au dreptate cei care spun că ar trebui să numim alegerile ”o țigănie americană”.
Am asistat la multe ”țigănii”, cum sunt numite scandalurile, pornind de la cele făcute de romi, în plină stradă, să-i vadă toată lumea; am văzut certuri între romi, cu amenințări, răcnete și țipete de ziceai că se bat până la masacru două oștiri barbare! De fapt, romii nici măcar nu se tăiau… Era doar… o țigănie!
Așa și Biden cu Trump: s-au acuzat de cele mai odioase fapte! Și rezultatul?... Nimic! Nu se vor băga la pușcărie, dimpotrivă, va urma o perioadă de pupat piața democrației, timp în care propagandiști penibili vor spune, cu lacrimi în ochi – iată ce înseamnă ”un exercițiu democratic adevărat”!...
Nimic despre furturile de voturi, despre atacurile la persoană… cutremurătoare, despre acuzațiile fulminante!
De fapt, e foarte grav dacă acuzațiile sunt adevărate - dar este la fel de grav și în caz contrar! Pentru că ar însemna că aleșii națiunii americane au fost în stare să mintă în cel mai odios mod, în fața întregii lumi!
Păi în asemenea infractori sau în asemenea mincinoși mai pot avea încredere americanii – și, mai departe poate avea încredere lumea întreagă?!
După alegeri, ce vor spune? Ah, nicio problemă, acum suntem toți americani, aceea a fost doar campanie electorală! Câtă ipocrizie, minciună și… țigănie! Da, exact cum după țigănia din stradă, romii țipă când vine poliția că nu s-a întâmplat nimic! Asta e America de azi!
Acesta e modelul după care se inspiră ”lumea liberă”! ”Democrația” de azi! Sau cum spun penibilii propagandiști: ”America – patria democrației”!... Vai, dacă ar știi părinții democrației – atenienii! Solon, Pericle, Socrate, Platon, Aristotel… Din respect pentru aceste lumini nemuritoare, chiar nu putem schimba denumirea… întunericului pestilențial pe care îl trăim azi?
Cât de rușine ar trebui să le fie intelectualilor americani sau celor care au fost atenți la lecțiile despre istoria altor vremuri!...
Dar cât de ridicoli sunt cei dintre noi care spun cu un fel ridicol de evlavie – ”este principalul nostru partener strategic”! Este ”modelul de democrație”!... Nu, nicidecum: este o țigănie, o mizerie, o lume a minciunii, bălăcărelii și intereselor murdare!
Cât de ridicoli suntem noi, care ne călcăm în picioare credința, istoria, tradițiile, realizările, personalitățile – ca să ne închinăm în fața unei țigănii!
Cât de imbecilizați sau, hai, cât stupizi putem fi să ne lăsăm soarta noastră, a țării și a celor ce vor veni (sperăm!) la mâna și mai ales la ”mintea” unora precum personajele tragi-țigăniei ”alegerilor”?!
Notă: în text, cuvântul ”țigănie” este folosit cu sensul figurat, nu referitor la comunitate, descris de DEX 2009: ”Fig. Faptă, comportare urâtă; târguială excesivă. Gălăgie, hărmălaie, scandal”.
sursa:https://ro.sputnik.md/columnists/20201106/32362489/O-tiganie-americana.html
Despre votul în România, în timpul pandemiei
"Elevii nu mai dau teze în acest an. Vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă"
Ce efect poate avea închiderea piețelor
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a admis, vineri seara, că închiderea piețelor care funcționează în spații închise poate genera aglomerații în supermarketuri sau alte magazine, dar susține că acolo lucrurile sunt „mai controlate”.
„Piețele închise se închid și rămân cele din spații deschise și deja unele autorități locale au mutat tarabele din spațiile închise din interior afară ca să funcționeze mai departe”, a spus Raed Arafat, la Digi24.
Întrebat dacă acest lucru ar putea genera aglomerații în supermarketuri, șeful DSU a răspuns: „Este posibil să apară în anumite zone, numai că în supermarketuri sunt mult mai controlate situațiile de intrare, mască, temperatură, schimbul între oameni, modul în care se cumpără, plata, care este cu cardul. (…) Este posibil să producă o anumită creștere a numărului persoanelor care merg în zona supermarketurilor sau a celorlalte magazine, e posibil, dar acolo lucrurile sunt mai bine controlate”, a adăugat Raed Arafat.
Acesta a explicat și motivul pentru care au fost introduse restricțiile de circulație din timpul nopții.
„Pentru că în intervalul acesta se mișcă foarte mult tinerii. Poate că acest lucru noi nu-l observăm, dar ei se mișcă, se vizitează, sunt întâlniri în apartamente, în case, sunt tineri care merg mai ales în timpul weekendului”, a spus Arafat.
Acesta a precizat că potrivit unei analize făcute în Spania, aceasta este una dintre modalitățile prin care s-a răspândit virusul. „Închizând barurile, cluburile, tot, tinerii se obișnuiau să cumpere băutură și să meargă după asta în vizită de la apartament la apartament și cu asta au răspândit, unii dintre ei, virusul în mai multe locuri”.
sursa:https://www.cotidianul.ro/mintea-de-pe-urma-ce-efect-poate-avea-inchiderea-pietelor/
”În acest ritm, ne îmbolnăvim toți până la Crăciun”
sursa:https://www.cotidianul.ro/socoteala-lui-piperea-in-acest-ritm-ne-imbolnavim-toti-pana-la-craciun/