1.24.2021

Sfânta Liturghie oficiată Duminică în Catedrala Patriarhală - Depunere de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza

 


La Sfânta Liturghie oficiată duminică în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza și toți cei care, în urmă cu 162 de ani, au înfăptuit Unirea Principatelor Române în clădirea Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei.

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată duminică, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

„După Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ”, anunță reprezentanții Bisericii Ortodoxe.

După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.

De asemenea, în ziua de 24 ianuarie 2021, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, precum şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Şi MApN va organiza duminică, împreună cu autorităţile locale, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

„Din motive de securitate sanitară, participanții la evenimente nu se vor prinde în Hora Unirii, așa cum se întâmpla în anii anteriori”, a transmis, printr-un comunicat, MApN.

Conform acestuia, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, de la ora 12.30, la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ziua-unirii-principatelor-fara-hora-unirii/

Lovitura de stat din S.U.A.- China, marea câștigătoare a trădării din interior a Americii.- Victoria neo-marxismului in America ?

 


Fără a avea pretenția acoperirii tuturor resorturilor, care au stat in spatele evenimentelor violente, pe fondul cărora s-a desfășurat lovitura de stat, prin care a fost inlăturat președintele Donald Trump, haideți să privim situața din SUA și dintr-o altă perspecivă, mai puțin sau aproape deloc abordată, scrie Petre Caluian în gandeste.org.

Perspectiva propusă de mine aici, are ca punct de interes legătura dintre ideologia și formația doctrinară a principalilor doi actori politici, Barack Obama și Hillary Clinton – care, din umbră, foarte multe indicii o arată, au fost implicați in revoltele deloc spontane din America – și părintele ideologic al radicalismului de stânga american, Saul Alinsky.

Barack Hussein Obama

Cam tot ce vedem că s-a petrecut in ultimul an Statele Unite ale Americii sub aspectul lanțului de evenimente al căror deznodământ a dus la inlăturarea de la Casa Albă a președintelui Donald Trump, toate venind pe fondul prăbușirii economice accelerate și a crizei sociale cauzate de o pandemie izbucnită foarte oportun exact in ultimul său an de mandat – de la violențele de stradă până la fraudarea masivă și grosolană a votului din 3 noiembrie și culminând cu inscenarea asediului Congresului din ziua in care in clădirea Capitoliului trebuia decisă soarta alegerilor – iși are aproape in intregime originea intr-o conjurație de dimensiuni inimaginabile concepută in timpul președinției lui Barack Obama.

Din ea fac parte, nu neapărat in ordinea asta: Partidul Democrat și sistemul tentacular mafiot creat in timpul adminstrației primului președinte de culoare american, sistem format din rețele de ONG-uri și mii de organizații „civice” de extremă stângă, care au impânzit America in timpul celor opt ani in care Obama a fost președintele țării; interesele sistemului bancar corporatist și al unor finanțiști megalomani cu agendă globalistă și/sau neo-marxistă, cel mai cunoscut, influent și la vedere fiind George Soros; intelectuali din mediul universitar american penetrat și impânzit de discipoli și urmașii ideologilor neo-marxiști ai Școlii de la Frankfurt refugiați in SUA in anii ’30 după ascensiunea lui Hitler la putere in Germania, ideologi a căror „operă” revoluționară a dat lumii conceptul de „marxism cultural” gândit ca o revanșă la eșecul in epocă al revoluției internaționale comuniste, neo-marxism care de aproape un secol se face vinovat de indoctrinarea și radicalizarea noilor generații educate de tineri americani; puternicele trusturi media asociate stângii liberale; marile corporații cu intindere globală devenite mai puternice decât multe state cărora le-au subminat suveranitatea; servicii secrete corupte de putere, ele insele stat in stat și, desigur nelipsitul și atotputernicul complex militar-industrial, căruia fostele administrații cu agendă agresiv globalistă, culminând cu cea a lui Obama, i-au servit interesele de expansiune și putere. Adică pe scurt: Deep State.

Câștigarea fotoliului de președinte al Statelor Unite in urmă cu patru ani de către Donald Trump, un outsider absolut venit din afara sistemului de putere de la Washington a aruncat in aer acest establishment extrem de corupt, care a cotropit in primul rând America și pe americani și care s-a intins cu agresivitate pe tot globul, transformând in sensul cel mai rău posibil lumea noastră de azi.

Dar haideți să facem un recurs la memoria mediului online, care ne oferă nenumărte surse deschise, pentru a creiona un tablou mai larg de la care, cine vrea să extindă cercetările poate avea un punct de pornire.

Ce aflăm de aici? Că Barack Husein Obama in tinerețe a fost șeful unei celule studențești „comunitare”, luând lumină de gândire politică de la nimeni altul decât de la părintele și ideologul mișcărilor comunitare americane, Saul Alinsky (1909-1972), născut la Chicago din părinți imigranți ruși, un marxist radical, autorul cărții „Rules for Radicals: A Pragmatic Primer for Realistic Radicals, apărută in 1971 și considerată a fi manualul fondator al organizării moderne a comunităților marginale și un clasic al teoriei de agitație și propagandă radicală de stânga. Este dacă vreți, cartea de căpătâi care l-a insoțit și il insoțește motivându-i acțiunile anarhice și de putere, pe Barack Husein Obama.

De fapt pentru a înțelege și mai bine ce resorturi ideologice mână in luptă cuplul Barack Obama – Hillary Clinton, trebuie să-l înțelegem mai intâi pe Saul Alinsky, pentru că amândoi, atât Obama cât și Hillary Clinton iși trag seva gâdirii politice din ideile intemeietorului organizării mișcărilor comunităților marginale și a radicalismului de stânga din America.

Într-o prezentare din 2008, fostul senator Barack Obama se descria pe sine, validându-se dacă vreți prin asociere cu marele ideolog anarhist, ca „un bun organizator comunitar și un foarte reușit construct al lui Saul Alinsky”, amintindu-și despre perioada cât a fost „ucenic” al școlii de gândire a părintelui comunitarismului american, ca fiind „cea mai bună educație pe care a primit-o vreodată”.

Mike Kruglik, un discipol al lui Alinsky in mediul căruia și-a format tânărul absolvent Obama convingerile radicale și l-a amintit pe președintele de mai târziu Obama, ca fiind „cel mai bun student pe care l-a avut vreodată, un maestru natural și incontestabil al agitației”.

De fapt motto-ul după care președintele Barack Obama și-a construit strategiile luptei pentru putere a fost inspirat de regula nr. 13 din „manualul pentru radicali” al lui Alinsky: „Alegeți ținta, fixați-o, personalizați-o și polarizați-o.“

Adică ce a făcut Obama din funcția de președinte, când a făcut din dreapta conservatoare americană și din clasa de mijloc și muncitoare a Americii (bazinul electoral republican), țapul ispășitor pentru toate bolile societății americane, impotriva cărora a polarizat revoltele mișcărilor de tipul „Occupy Wall Street”, care au cuprins America și parte din capitalele europe occidentale incepând cu septembrie 2011, sub sloganul „Occupy”.

Alinsky in cartea lui, „Reguli pentru radicali”, în capitolul intitulat „Tactica” împarte electoratul în grupuri „demografice” minoritare (concept regăsit in politica identitară de astăzi), grupuri ușor de instigat, manipulat și controlat, despre care spunea că: „organizatorul acestora trebuie să știe să instige cu cruzime resentimentele acestor oameni”.

In strategia lui, Alinsky vorbește despre divizare, demonizare și cucerire pentru a lua puterea prin presiunea și forța străzii. Cu zeci de ani în urmă Alinsky îi mărturisea unui jurnalist: „Acum trebuie să intețim nemulțumirile acestor oameni, cât sunt incipiene și să le dinamizăm pentru o schimbare radicală a societăți”.

Și foarte relevant, modelul de reușită revoluționară pentru Alinsky a fost nimeni altul decât Lucifer, despre care zicea: „Lucifer a fost primul radical cunoscut al omenirii, radical care s-a revoltat împotriva Creatorului său și a făcut-o atât de eficient, încât și-a câștigat propriul său regat.”

Sub acest crez au pornit la transformarea Americii și a lumii, Barack Hussein Obama și cea desemntă să-i ducă mai departe „opera”, Hillary Rodhman Clinton, intrerupți pentru puțin timp de apariția providențială dar meteorică a lui Donald Trump.

Desigur astfel de tactici pot „câștiga” alegeri, dar rezultatul final este dezastruos pentru țesutul social și coeziunea națională a oricărei țări in care au pătruns agenții revoluției neo-marxiste.

După opt ani in care cuplul Obama-Clinton a dictat politica la vârf a Statelor Unite și alți patru in care din culise au continuat să conspire impotriva Americii, instigând grupuri radicale de presiune impotriva lui Donald Trump, societatea americană și prin extensie cea din țările unde aceștia și-au pus amprenta sunt mai divizate și pline de resentimente ca niciodată.

Dar să revenim la prezentul nostru și să conexăm informațiile despre trecutul de ideolog revoluționar al lui Barak Obama, cu evenimentele care au devastat o bună parte din orașele americane in vara lui 2020.

După ce in ianuarie 2017 Barack Obama și-a incheiat al doilea mandat la Casa Albă, nu s-a mulțumit cu statutul de fost președinte ca ceilalți președinți americani care, conform cutumei de la Washington, după ce au atins cel mai inalt vârf al puterii politice, la final de carieră se retrag discret din prim-planul politicii active, continuându-și activitatea prin turnee in care sunt invitați de diverse organizații, contra unor sume indecente, pentru a ține speech-uri și conferințe in mediul academic și universități, la summituri politice și forumuri economice, in general la intruniri ale unei elite mondiale foarte subțiri, la care bifează cu prezența, pentru menținerea prestigiului Statelor Unite și desigur al lor personal, pe lângă cecul substanțial incasat, ca parte a cutumei care le asigură foștilor președinți un trai mai mult decât confortabil și un statut de membrii ai unui club de „reflecție” extrem de exclusivist.

Dar nu, fostul președinte cu porniri revoluționare Barack Obama și-a stabilit cartierul general intr-un conac la doar câțiva Km de Casa Albă, de unde, din spatele zidurilor fortificate, nu a încetat in anii care au urmat mandatelor sale să imagineze și să lucreze pentru un guvern din umbră, care nu doar să-i apere moștenirea politică amenințată de reformele lui Trump, dar să și saboteze administrația succesorului său.

„Este bine ca toată lumea să se simtă stresată, tristă, descurajată…”, a spus Obama într-un mesaj adresat forțelor sale loiale din toată țara, cerând o mobilizare absolută pentru un război total cu administrația Trump, „…ca să apăr ceea ce am realizat până acum”, a intărit fostul președinte.

Drept urmare s-a pus in mișcare „celula de criză”, pentru sabotarea programului politic al noului președinte ales și inlăturarea lui din funcție sau ca ultimă soluție (criza sanitară incă nu apăruse), aruncarea in haos a țării și prăbușirea in increderea electoratului, astfel incât realegerea lui pentru un al doilea mandat să devină nu doar improbabilă, dar și imposibilă.

Ce a urmat alegerii lui Trump, incepând chiar cu a doua zi de după votul din 8 noiembrie 2016 este de acum istorie. Reacția Deep State a fost imediată și a imbrăcat aproape toate formele de impotrivire ale sistemului la schimbarea anunțată de noul președinte ales, rezistență exersată și perfecționată in anii din urmă pe mai multe meridiane ale lumii.

După cum scria intr-un articol apărut in 14 noiembrie 2015 in cotidianul New York Post editorialistul Paul Sperry, vrând să atragă atenția asupra legăturii nevăzute dintre evenimentele violente care apăreau „spontan” de nicăieri in multe locuri din SUA, „președintele Obama controlează protestele violente care s-au aprins in timpul mandatelor sale aparent inexplicabil in mai multe orașe și centre universitare (cunoscute incă din anii ’60 ca pepiniere de radicalism neo-marxist n.m), proteste exersate ca parte a strategiei invățate la școala mentorului său Alinsky.”

Practic Obama punea in practică in vederea viitoarelor bătălii lecțiile invățate la școala lui Alinsky, recrutând din timp și antrenând in acțiuni violente, o armată de „justițiari sociali” formată din agitatori, huligani și bătăuși, pregătiți să continue post mandat revoluția „transformării fundamentale a Americii”.

Și a făcut acest lucru printr-un grup prea puțin cunoscut dar bine finanțat, numit Organizing for Action (OFA), organizație afiliată Partidului Democrat, care se finanțează prin donații substanțiale venite din zona de sprijin a oligarhilor de stânga, care au susținut și continuă să sprijine revenirea democraților la Casa Albă.

OFA fost „Obama for America” in timpul campaniei de realegere a lui Obama pentru al doilea mandat a antrenat intr-o primă fază peste 10.000 de radicali de stânga, care la rândul lor au atras și pregătit peste două milioane de tineri în tacticile de luptă de stradă, după metodele patentate de Alinsky.

Deloc intâmplător și in paranteză fie spus, păstrând desigur proporțiile, scenariul pus in scenă in SUA seamănă in mare parte cu programul „Restart România” implementat incepând cu 2012 in țara noastră de ambasada Statelor Unite la București, in mandatul lui Mark Gitenstein. In cadrul acestui program, un număr impresionant de 140.000 de tineri au fost selecționați de ambasada SUA și alte ambasade occidentale, pentru a fi instruiți ca „agenți ai schimbării” in România. O forță de șoc impresionantă, la care se adaugă, pe lângă nenumărtele ONG-uri cu finanțări externe oculte, ele nefiind altceva decât tentacule ale unor puteri străine, comandourile formate din studenți și absolvenți de Drept, cum sunt și membrii organizației internaționaliste ELSA, racolați de servicii și plasați ca agenți acoperiți in statele occidentale și chemați la ordin acasă pentru a pune bazele USR, organizația politică subversivă cu agendă clar neo-marxistă.

In fond o puternică și bine susținută „coloană a V-a” echipată, instruiră și finanțată, ca să acționeze in teritoriul țintă, in intersul exclusiv al puterilor de ocupație. Adică fenomenul #rezist_tefelist care, cu complicitatea și implicarea directă a serviciilor de informații așa-zis românești s-a manifestat prin tulburări și violențe extreme de stradă, sabotând și zdruncinând din temelii guvernările legitime ale României, pentru „simplul” fapt că nu corespundeau planurilor hegemonilor și nu răspundeau in intregime, intocmai și la timp, comenzilor externe dictate de stăpânii de facto ai coloniei care a devenit România.

Dar să revenim la SUA și la grupul radical de stânga, OFA (Obama for America), transformat ulterior, pentru contiunarea agendei lui Obama și după terminarea celui de al doilea mandat, in (Organizing for Action).

Inregistrată in anul 2015 ca un ONG non-profit, care putea primi donații și contribuții nelimitate, OFA era cureaua de transmisie cu organizațiile radicale de stânga, foarte influete în campusurile universitare, unde marxismul cultural inspirat de ideologii Școlii de la Frankfurt cu 90 de ani in urmă și-a atins apogeul indoctrinării tinerelor generații in timpul administrației Obama.

Prin intermediul rețelelor de socializare și a mediei de stânga, aceștia se mobilizează in flash-uri, împotriva polițiștilor pe care ii acuză de „discriminare in favoarea unei elite albe conservatoare”, impotriva „negaționiștilor schimbărilor climatice”, a „rechinilor de pe Wall Street”, a „dușmanilor conservatori” care se opun căsătoriilor homosexuale, drepturilor LGBT, avortului, amnistiei pentru imigranții ilegali, și in general, a tuturor celor considerați din perspectiva lor și a presei care ii sprijină, „extremiști de dreapta”. […]

În plus, organizația lui Obama a instruit sute de mii de agitatori juniori prin AmeriCorps, un program pentru tineret ințiat de Hillary Clinton, pe care l-a extins prin intermediul „My Brother’s Keeper”, o inițiativă pentru „justiție rasială”, lansată în 2012 in urma morții in Florida, a adolescentului de culoare Trayvon Martin.

Paul Sperry, 14 noiembrie 2015, New York Post

Toate aceste acțiuni subversiv-anarhiste au fost sponsorizate la nivel federal și preluate pe agenda mișcărilor Black Lives Matter, Occupy, ANTIFA ș.a. fiind imbrățișate și incurajate in mod public in timpul revoltelor care au aprins America in vara lui 2020, când oamenii erau uciși in plină anarhie revărsată pe străzile și orașele americane, de insăși Barack Obama, liderul spiritual declarat al rebeliunii stângii extreme americane. Și cum altfel, aceste organizații anarhice, fiind copiii lui de suflet.

„Suntem de partea voastră” le-a dat asigurări președintele neo-marxist al Statelor Unite, organizațiilor Black Lives Matter și Occupy Wall Street, și în 2011 in timpul protestelor care au cuprins America (și Europa occidentală), încurajări reiterate public și in timpul intâlnirii din 2014 cu Patrisse Cullors, cofondatoarea Black Lives Matter, primită la începutul anului 2015 de Prima Doamnă, Michelle Obama, la Casa Albă. In paranteză fiind spus, Patrisse Collours, cofondoatoare și ideolog BLM recunoaște in cartea sa „When They Call You a Terrorist: A Black Lives Matter Memoir”, publicată în ianuarie 2018, că i-a studiat pe Marx, Lenin și Mao, devenind astfel „o marxistă convinsă și foarte bine instruită”.

„Președinte a încurajat non-stop tulburările civile care au epuizat națiunea in timpul mandatului său” Paul Speary, New York Post, noiembrie 2015.

„Iritarea socială cronică poate aduce prejudicii incalculabile țesăturii unei națiuni. Acuzând în mod constant și fals oamenii de rasism, sexism, homofobie sau islamofobie – sau orice alt -ism sau fobie pe care o aduc pe agenda publică – acești agitatori creează reacții de furie și ură din partea oamenilor, la care inainte nu existau.

Dar poate acesta și este obiectivul, după cum recomandau Alinsky, Obama și alți radicali: „un organizator revoluționar trebuie să zguduie din temeli tiparele predominante – să agite și să creeze dezamăgire și nemulțumire oamenilor față de valorile in care cred, până când masele ajung la punctul insușirii deziluziei induse față de modul de viață din trecut […] atunci timpul va fi deja pregătit pentru Revoluție.” și-a incheiat Paul Speary articolul premonitoriu din perspectiva rebeliunii care a cuprins in 2020 America, articol apărut, repet, in noiembrie 2015 in New York Times.

Obama studentul a devenit Obama Maestrul… Întunericului.

Absolut edificator, dacă suprapunem aceste imagini peste celelalte evenimentele pe fondul cărora președintele Donald Trump a fost indepărtat de la Casa Albă in urma unei lovituri de stat foarte elaborate, ale cărei ramificații incă neelucidate depășesc cu mult granițele americane.

Dar să privim puțin și către Hillary Clinton…

Hillary Rodham Clinton

Hillary Clinton, al cărei nume de fată pe vremea studenției la Wellesley College era Rodham, în anul 1969 a scris o teză laudativă de 92 de pagini, despre nimeni altul, decât Saul Alinsky.

„Dacă idealurile soților Alinsky ar fi actualizate, rezultatul ar fi o revoluție socială”, scria Clinton în teza sa, disponibilă online.

„Hillary Rodham, la fel ca mulți tineri americani, a intrat în facultate cu o educație conservatoare fermă dar a ieșit un socialist înfiorător”, spune despre ea Trevor Loudon, autorul a două filme documentare apărute pe DVD și streaming online, in care sunt evocate, legat de dna. Clinton, ideile periculoase ale lui Alinsky: „Rules for Radicals” și „The Enemies Within”, ultimul bazat chiar pe cartea lui Loudon, ”The Enemies Within: Communists, Socialists and Progressives in the U.S. Congress”.

„Și pentru o parte din această transformare, se arată in documentar, răspunzător este în mod clar mentorul ei politic, radicalul marxist din Chicago, Saul Alinsky.”

Un alt amănunt deloc de neglijat pentru parcursul indoctrinării tinerei absolvente Hillary Clinton a fost stagiul pe care aceasta l-a petrecut in anul 1971 ca intern la cabinetul de avocatură din San Francisco al avocaților Robert Treuhaft și Doris Brin “Dobby” Walker Roberson, amândoi membri ai partidului comunist american și ai Asociației Internaționala Democrată, controlată in epocă de Uniunea Sovietică.

Poate fără nicio legătură directă sau cunoscută cu trecutul ei legat de cercurile radicale neo-marxiste este și faptul că, din poziția sa de secretar de stat in cabinetul Obama, prin intermediul Fundației Clinton deținută de soțului său Bill Clinton, Hillary Clinton a inlesnit cumpărarea de către Rusia a grupului minier canadian Uranium One Inc, de către societatea rusă Rosatom.

Această vânzare care s-a făcut prin mai multe donații către Fundația Clinton a fostul președinte Bill Clinton, a diminuat cu 20% stocurile americane de uraniu, care au intrat astfel in posesia Rosatom.

Coincidență? Intâmplare? O, daa… sigur că da…

Un alt capitol deloc de neglijat care arată și o altă dimensiune ce ține de siguranța națională a Statelor Unite este și legătura foarte puternică a doamnei secretar de stat Hillary Clinton cu asistenta ei personală, Huma Abedin, un personaj cu puternice legături in lumea islamică.

Huba Mahmood Abedin fost vicepreședinte al campaniei prezidențiale pentru Casa Albă din 2016 al candidatei Hillary Clinton, a fost din 2009 până in 2013 și adjunct al șefului de personal al secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton.

În timpul mandatului lui Hillary Clinton la Departamentul de Stat și in campania ei prezidențială, Abedin i-a devenit unul dintre cei mai apropiați și influenți asistenți.

In privința asta, cu adevărat interesante sunt alegațiile mai multor congresmani republicani, dar și mărturiile unor ofițeri CIA cum că, membri ai familiei lui Huba Abedin au legături cu organizații radicale islamice, ceea ce contravine protocoalelor de siguranță națională ale SUA, doar că acest lucru nu a determinat-o pe Hillary Clinton să o indepărteze din imediata ei apropiere, ba dimpotrivă.

Clare Cortez, fost ofițer de operațiuni CIA declara intr-un interviu pentru filmul documentar „The Enemies Within” că, „in perioada in care la Departamentul de Stat a fost Hillary Clinton, intreaga politică externă a Statelor Unite a fost in intregime bulversată. Nu s-a mai continuat urmărirea și capturarea jihadiștilor, iar in Libia au ajutat prin complicitate cu milițiile jihadiste ale Al Qaeda la răsturnarea guvernului legitim condus de Gadaffi, care in ultimii ani – afirmă Cortez – colabora in secret cu guvernul american, devenind un aliat in regiune al SUA.”

„Acesta e doar un exemplu din multe altele care s-au intâmplat in timpul cât dna. Clinton a fost secretar de stat pentru politica externă și Abedin sfătuitoarea ei cea mai apropiată”, a mai spus fostul ofițer CIA, Cortez.

Huba Abedin a venit la Departamentul de Stat cu tot bagajul său de relații și legături pe care famiia ei le avea cu Frăția Musulmană.

Guvernul saudit a inființat un institut al afacerilor minorităților musulmane, la conducerea căruia l-a numit pe tatăl celei mai apropiate și de incredere asistentă a secretarul de stat al Statelor Unite. Institutul la conducerea căruia se afla tatăl Hubei Abedin a publicat revista Jurnal – Afaceri și Minorități Musulmane, al cărei redactor șef a fost tatăl, apoi mama asistentei d-nei. Clinton, Huba Abedin insăși fiind prezentă in consiliul de redacție. Este evident un conlict de interese, care poate fi privit și ca o cale de a-i fi răsplătite anumite servicii dnei. Abedin, dacă nu cumva institutul respectiv era și o curea de transmisie subterană directă intre guvernul saudit și secretarul de stat Hillary Clinton.

De asemenea, continuă ofițerul CIA Cortez, in cadrul acelui consiliu editorial era prezent și un anume Abdullah Omar Nassif, un saudit care inființase inainte de 11.09.2001 „Rubby Trust”, o companie care se ocupa de consultanță financiară, cu scopul explicit de a plasa bani in fonduri de investiții pentru Osama Bin Laden și Al Qaeda.

Legăturile dnei. Clinton cu organizațiile radicale islamice sunt mult mai complexe și adânci declară și Phill Haney, retras din activitate din Departamentul pentru Securitate Homeland, in același film care documentează și activitatea secretarului de stat Hillary Clinton.

„In calitate de ofițer de informații, am depus un jurământ, să apăr această țară inclusiv in fața amenințărilor interne. Și Hillary Clinton este o amenințare internă.” Phill Haney, Department of Homeland Security, retired.

De ce arată lumea in care trăim așa cum arată după cele două mandate ale lui Obama cu Hillary la Departamentul de Stat, nu cred că ar mai trebui să mire pe nimeni care e intr-o oarecare  măsură informat sau are un minimum interes să afle.

Ce urmează de aici mai departe?

Epilog

In timp ce președintele Donald Trump, cel mai pacifist președinte american, omul care a stins sau a pus pe pauză războaiele demente ale Americii, singurul președinte de stat care a ințeles ce pericol reprezintă pentru lumea liberă expansiunea Chinei cu modelul său politic și social, acest om, care și-a dorit o revenire a Statelor Unite la tradiții și valori conservatoare, este pus la stâlpul infamiei și lapidat in piața publică in fața poporului său și a lumii intregi, pentru vina de a-și fi iubit țara pe care a pus-o inaintea oricărui alt interes.

Obama, antiteza totală a lui Donald Trump, președintele neo-marxist american, „cel mai bun construct al lui Saul Alinsky”, cum se lăuda chiar el, care a antagonizat ca nimeni altul prin politici progresiste societatea americană, a răvășit statele din nordul Africii și a distrus țări ca Ucraina, Siria, Libia, s.a.m.d. lăsând in urmă milioane de victime, morți și răniți, provocând cea mai mare migrație de refugiați de după WWII, a primit premiul Nobel pentru Pace și se bucură astăzi, alături de ceilalți doi președinți americani complici la demolarea lumii – Bill Clinton și George Bush jr. prezenți și ei la depunerea jurământului de învestire a fostului vicepreședinte, de toate onorurile invingătorilor.

Să nu urli la stele pentru nedreptățile acestea?

Cum va arăta lumea după victoria rebeliunii neo-marxiste și instalarea printr-o fraudă colosală la Casa Albă a unui Cabinet din care nu lipsesc nume de rezonanță din fosta administrație Obama/Clinton, incepând chiar cu al 46-lea președinte american – Joe Robinette Biden?

Să ne uităm numai la vicepreședintele Kamala Harris, cea care in cazul (foarte probabil) in care președintele Biden nu-și va mai putea continua mandatul il va inlocui in Biroul Oval.

Radicală de extremă stânga (conf. epochtimes-romania), provenită și educată intr-o familie de intelectuali (tatăl, Donald Harris, economist jamaican și mama, Shyamala Gopalan, cercetător indian în domeniul cancerului), amândoi părinții cu afinități comuniste și activism in Asociaţia Afro-Americane din Berkeley, in mijlocul căreia in 1966 se puneau bazele Partidului Black Panther, de ideologie maoistă, modelul mişcării de azi, mult mai „de succes”, Black Lives Matter, Kamala Harris ajunsă la Casa Albă, intr-adevăr reprezintă o amenințare majoră pentru lumea liberă.

Coincidență sau mai degrabă nu, liderul din anii ’60 al Asociaţiei Afro-Americane din Berkeley, Donald Warden (cunoscut sub numele de Khalid al-Mansour) avea să-l sprijine pe Barack Obama să intre la Facultatea de Drept Harvard.

Se poate spune acum, privind la modul in care aceste pesonaje și-au impletit destinele și și-au sincronizat pașii in vederea continuării și finalizării celui mai ambițios proiect al Școlii de la Frankfurt inceput cu aproape un secol in urmă – transformarea profundă a Americii din liderul mondial al lumii libere in liderul mondial al revoluției neo-marxiste, că Noua Stângă Globalistă, echivalentul peste timp al Internaționalei Comuniste, a câștigat…

Ce urmează de aici? Nici nu mai contează de fapt, oricum China este marea câștigătoare a trădării din interior a Americii.

Și in sfârșit acum, neo-marxismul „occidental” visat de Lukacs, Marcuse, Horkheimer, Gramsci și ceilalți strategi ai istoricei revanșe a marxismului cultural gândit in laboratoarele Școlii de la Frankfurt, după o gestație de aproape un secol in universitățile americane de unde s-a răspândit otrăvind noi și noi generații de americani ajunși astăzi in poziții cheie in establishmentul politic de peste ocean, va face o strălucită joncțiune cu modelul de comunism asiatic, al „vieții pe credite” supravegheată de I.A. visul postumanist al geriatricilor cu sex incert de la Davos.

Imaginile ireale transmise zilele acestea din capitala americană, cu un oraș pustiu și in stare de asediu, cu zeci de mii de soldați inarmați, garduri de sârmă ghimpată și blindate care blochează accesul către Capitoliu, pe esplanada căruia, locul zecilor de mii de americani entuziaști care de obicei asistă la spectacolul ceremoniei depunerii jurământului noului președine al Americii, a fost luat de 200.000 de stegulețe (probabil made in China), arată in realitate că uzurpatorii puterii politice de la Washington știu prea bine că farsa lor nu a prins la poporul american și se tem…

sursa:https://www.cotidianul.ro/petre-caluian-victoria-neo-marxismului-in-america/

China vrea să transmită Washingtonului un mesaj diferit de cele din timpul fostei Administraţii Donald Trump.

 


Administraţia de la Beijing a propus organizarea unei întâlniri la nivel înalt pentru depăşirea tensiunilor cu SUA, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, dar Ambasada Chinei a negat informaţiile despre o astfel de solicitare.

Potrivit surselor citate de publicaţia The Wall Street Journal, Beijingul vrea să îl trimită la Washington pe Yang Jiechi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist chinez. Propunerea a fost făcută imediat după ce preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a felicitat pe noul preşedinte al SUA. Beijingul a trimis scrisori noii Administraţii de la Washington prin intermediul ambasadorului chinez, Cui Tiankai.

China vrea să transmită Washingtonului un mesaj diferit de cele din timpul fostei Administraţii Donald Trump. Acum, în contextul în care preşedintele Joseph Biden se concentrează pe contracararea pandemiei şi pe protejarea mediului, Beijingul vrea şi alte domenii de cooperare. În plus, Yang Jiechi ar putea pregăti un summit Xi Jinping - Joseph Biden.

Însă Ambasada Chinei la Washington a negat că ar fi transmis solicitări noii Administraţii a SUA. "Relatările din presă nu se bazează pe situaţia reală. Sperăm că presa respectă faptele şi că relatează despre relaţiile chinezo-americane într-un mod obiectiv şi responsabil. Sunt necesare compromisuri egale" pentru depăşirea disensiunilor bilaterale, a comunicat Ambasada Chinei, conform publicaţiei The Hill.

sursa:https://www.dcnews.ro/wsj-china-cere-trimiterea-unui-emisar-in-sua-pentru-depasirea-tensiunilor-ambasada-chinei-neaga_797515.html

Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie 1859

 



Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată la Cluj-Napoca, în data de 24 ianuarie, printr-o ceremonie militară organizată la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Detașamentul de onoare va fi format din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Activitatea va începe la ora 12.30, iar în programul evenimentului se vor regăsi o slujbă religioasă și depuneri de coroane de flori, scrie Napoca News.

La 24 ianuarie 2021 se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cunoscut şi sub numele de "Unirea Mică", acest major eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Munteniei.

Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

sursa:https://www.dcnews.ro/mica-unire-ziua-unirii-principatelor-romane-24-ianuarie-va-fi-marcata-la-cluj-napoca_797518.html

1.23.2021

Noua Ordine ce ni se pregătește

 


”De ani de zile, câțiva oameni tot spun că cei care controlează industria, finanțele și guvernele sunt unii și aceiași – o așa-zisă cabală care, vreme de generații, și-a întărit relațiile pentru a obține mai multă putere și mai multă bogăție, în timp ce a acționat împotriva pieței libere.

Cum se poate așa ceva? Nu se spune oare că liderii corporațiilor sunt cei mai fervenți capitaliști?

Ei bine, așa este la suprafață. Însă, odată ce obțin o poziție de putere și și-o consolidează, aceștia își dau seama că, ajunși în vârf, problemele sunt cu totul altele. De acum încolo, principala preocupare este să se asigure că nimeni altcineva nu va mai putea să ajungă atât de sus ca ei.

În acest moment, își dau seama că toate acțiunile lor trebuie să se îndrepte spre corporatism – fuziunea dintre afaceri și guvernare”, scrie Jeff Thomas, pentru Internationalman.com.

”Este un mariaj firesc. Lumea politică este un parazit. Se bazează pe fluxul continuu de bani. Pe de altă parte, lumea marilor companii vrea exclusivitatea – eliminarea oricărui pretendent la tron. Așadar, marile afaceri oferă banul cash, iar guvernul oferă o legislație care să asigure menținerea acelor afaceriști în vârful piramidei.

În cele mai multe cazuri, cea de-a doua parte a ecuației nu înseamnă un monopol pentru o singură corporație, ci monopol pentru o cabală – un grup de elită al corporațiilor.

Această relație corporatistă are rădăcini adânci în Statele Unite, în urmă cu peste o sută de ani. Acum, aceste familii elitiste care controlează de circa o sută de ani petrolul, oțelul, băncile, industria auto și alte industrii, au început să preia controlul și asupra învățământului (universitățile), sănătății (Big Pharma) și Apărării (complexul militaro-industrial asupra căruia atrăgea atenția președintele Eisenhower).

Cu ajutorul legislației, SUA au fost transformate în așa fel încât să asigure că toate aceste interese vor fi satisfăcute, creând oportunități de control și profit vreme de generații.

Firește, ”profit” nu este un cuvânt urât, însă în acest capitalism clientelar ”profitul” distruge piața liberă.

Acest tip de colectivism nu este cel la care se gândea Karl Marx când visa la un paradis al proletariatului, unde liderii din afaceri își asumă riscurile și responsabilitățile, în timp ce muncitorii au ultimul cuvânt în privința împărțirii veniturilor la angajați. Domnul Marx nu a fost suficient de obiectiv pentru a înțelege că, dacă afaceristul și-a asumat toarte riscurile și responsabilitățile, el nu va renunța la rolul de a decide ce se va întâmpla cu câștigurile. Altfel nu ar fi deschis afacerea. Până și un lustragiu ar gândi la fel. Domnul Marx s-a gândit mai mult la cum să-i atace pe cei care au succes decât să-i ajute pe cei care nu au. Însă Marx a creat o nouă idee – corporatismul colectivist, în care capitaliștii pe care dorea să-i distrugă pot face apel la retorica colectivistă pentru a restrânge drepturile, libertățile și averea proletarului de rând.

La prima vedere, un asemenea tip de capitalism este greu de promovat. În realitate, este ușor și se practică de mult timp.

Un asemenea construct a fost Noua Ordine a lui Hitler – promisiunea de a readuce măreția Germaniei și prosperitatea poporului german prin legi draconice, război și o ușă turnantă între guvern și industrie.

Ideea colectivismului corporatist nu a murit după Al Doilea Război Mondial. Aceleași elite americane au contribuit la trasarea planului New Deal, al lui Franklin Roosevelt. Domnul Roosevelt era un om al Wall Street-ului. În anii 1930 și 1940, ca președinte, el a creat o ușă turnantă care să fie folosită de marile corporații și de guvern, în timp ce americanul de rând era ținut la limita subzistenței prin ajutoare de stat.

Escrocheria a funcționat. Americanii miopi nu doar că erau mulțumiți, ci l-au adorat pe Roosevelt pentru asta.

La fel, programul New Frontier al lui John Kennedy a încercat să revitalizeze ideea de corporatism colectivist, la fel și programul Great Society al lui Lyndon Johnson – dați-le oamenilor ajutoare care să le închidă gura; taxați micile afaceri și alimentați fluxul de dolari către afacerile elitelor, care, în contrapartidă, vor oferi favoruri monetare clasei politice.

Actualul Green New Deal este cea mai nouă schemă de corporatism colectivist din această listă.

Acest tip de corporatism poate fi definit ca un sistem în care cei foarte puțini care au monopolul finanțelor și industriei obțin un control total asupra restului domeniilor, extrăgând bogăția din toate.

Astăzi, acest sistem a devenit atât de rafinat, încât, deși fiecare american obișnuit are un televizor cu ecran plat și un telefon inteligent scump, el nu-și permite să achite o urgență de 400 de dolari. Din punct de vedere practic, americanul de rând este total falit, însă se menține pe linia de plutire precum un zombie, într-o permanentă dependență.

Asta nu pare foarte periculos, la o primă vedere. Însă cei care nu-și pot permite să treacă de o minimă urgență în viața lor sunt foarte ușor de controlat. Nu trebuie decât să fie creată o urgență sau să apară un virus și ne dăm seama imediat de acest lucru.

Pentru a spori supunerea populației, oamenii trebuie să fie cât mai dependenți. Cum am arătat mai sus, la această stare de dependență s-a lucrat vreme de generații. Însă acum lucrurile s-au accelerat. Se întâmplă în mare parte din Lumea Liberă, iar cei care dețin controlul sunt pregătiți să facă un pas mare către corporatismul colectivist.

În 2021 vom asista la schimbări dramatice și cu o frecvență amețitoare. Controlul capitalului, controlul migrației, controlul circulației interne, creșteri de taxe, confiscarea activelor, suspendarea unor drepturi ”inalienabile”, toate se vor întâmpla. Și va fi atât de repede, încât populația nici nu-și va da bine seama ce înseamnă ultimele restricții, că vor apărea altele noi.

Pe măsura ce se vor întâmpla toate astea, vom asista la erodarea statului națiune. Controlul va fi exercitat de autorități globale, precum ONU, FMI și Forumul Economic Mondial. Organizațiile care nu au autoritate formală vor începe să decidă, iar oamenii se vor întreba cum e posibil așa ceva. Oficialii aleși ai statelor nu vor fi decât niște intermediari care se vor ocupa de afacerile unei clase conducătoare nealese.

Am putea asemăna schimbările ce au loc cu un soi de văl care se așterne peste omenire. Întrebarea este dacă: a) să cedăm în fața acestor forțe, b) să luptăm și, cel mai probabil, să devenim victime, c) să încercăm să rămânem în afara perimetrului acestui văl?”

sursa:https://www.cotidianul.ro/noua-ordine-ce-ni-se-pregateste/

Procesul împotriva președintelui Donald Trump

 


Procesul în Senatul SUA care îl vizează pe fostul preşedinte Donald Trump, inculpat pentru „instigare la insurecţie”, va începe pe 8 februarie, potrivit agenţiei Associated Press.

Senatorul Chuck Schumer, liderul grupului majoritar democrat din Senat, a declarat că a ajuns la un acord cu liderii republicani pentru amânarea procesului, astfel încât Donald Trump să aibă timp pentru a-şi pregăti apărarea. De asemenea, Senatul va avea timp să confirme în funcţii membrii Administraţiei Joseph Biden.

„Tot ce vrem este să putem depăşi acest capitol teribil al istoriei naţiunii noastre. Dar vindecarea şi unitatea vor apărea doar dacă va fi adevăr şi tragere la răspundere. Aceste lucruri vor fi oferite prin acest proces”, a declarat senatorul Chuck Schumer.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, va trimite luni Senatului articolul privind inculparea lui Donald Trump. Acesta va fi primul proces din Senatul SUA organizat după încheierea mandatului unui preşedinte.

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat inculparea lui Donald Trump pentru „instigare la insurecţie”, iar procedura va continua în Senat. Potrivit articolului de inculpare, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Preşedintele Donald Trump este acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente împotriva Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. „Preşedintele a periclitat în mod grav securitatea Statelor Unite şi a instituţiilor guvernamentale. A ameninţat integritatea sistemului democratic, a interferat asupra tranziţiei paşnice a puterii şi a pus în pericol o ramură coegală a sistemului de guvernare. Prin urmare, a trădat încrederea acordată în calitatea de preşedinte, afectând în mod evident poporul Statelor Unite. Prin acest comportament, Donald Trump a demonstrat că va rămâne o ameninţare pentru siguranţa naţională, pentru democraţie şi pentru Constituţie dacă i se va permite să rămână în funcţie; a acţionat într-o manieră incompatibilă în mod evident cu sistemul de autoguvernare şi cu statul de drept”, arată actul de inculpare, elaborat înainte de expirarea mandatului prezidenţial. Senatul va decide cu o majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este sau nu vinovat.

Donald Trump a afirmat că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au fost corecte. „Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat Donald Trump. Preşedintele a părut să atribuie responsabilitatea pentru violenţele de la Capitoliu politicienilor care au făcut comentarii în vara anului 2020, în timpul protestelor antirasism. „Aceasta este adevărata problemă”, a subliniat Donald Trump.

Pe 6 ianuarie, înaintea violenţelor care au vizat Congresul, Donald Trump a rostit un discurs în faţa simpatizanţilor, în centrul Washingtonului. „Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal”, a afirmat Donald Trump în discursul din 6 ianuarie. Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial, denunţând presupuse fraude electorale. Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

sursa:https://www.cotidianul.ro/senatul-a-stabilit-data-procesului-impotriva-lui-trump/

Programe speciale la TVR Duminică, 24 Ianuarie, de ZIUA UNIRII

 



Televiziunea Romănă marchează împlinirea a 162 de ani de la Unirea Prin­ci­patelor Române pe toate posturile sale cu programe şi ediţii speciale, evenimente şi documentare, precum şi cu o transmisiune directă pe TVR 3 de la Iaşi, loc simbolic al Micii Uniri.

Transmisiunea directă de la Iaşi Uniţi în cuget şi-n simţiri. 162 de ani de la Unirea Principatelor va aduce de la ora 11.30, la TVR 3 şi TVR Moldova, pe Gabriela Baiardi de la TVR Iaşi, în dialog cu prof. univ. dr. Gheorghe Iacob, profesor de Istorie contemporană la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cea mai veche instituţie academică din România.

Tot la TVR 3 sunt pregătite alte programe speciale precum şi o surpriză – prezenţa Paulei Seling pe întreg parcursul zilei. Artista a dorit să fie aproape de Televiziunea Română în demersul său de a celebra Ziua Unirii şi a înregistrat, în exclusivitate pentru TVR, la Ateneul Român, propria versiune a Horei Unirii, cu multă sensibilitate, dar şi cu mult respect pentru acest adevărat simbol naţional.

Documentarul ”Unioniştii” ne reaminteşte, la ora 13.30, de cele trei mari personalităţi politice şi culturale care au susţinut Unirea alături de Alexandru Ioan Cuza: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negri.

De la 17.00, la TVR 3 puteţi urmări în premieră evenimentul „Identitate naţională prin muzică şi artă”, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu TVR. Amfitrioană va fi actriţa Alexandra Velniciuc, cea care ne va purta într-o călătorie muzicală prin Palatul Regal de la Bucureşti, sediul Muzeului Naţional de Artă al României, printre capodoperele pictate de unii dintre cei mai reprezentativi artişti români ai secolului al XIX-lea. Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, Orchestra Metropolitană Bucureşti ne va purta paşii imaginari de-a lungul Scării Voievozilor, apoi prin Sala Tronului, pentru a redescoperi identitatea naţională prin muzică şi artă.

Seara, de la 22.05, Radu Găină, producătorul seriei-eveniment „Unirile Românilor” vă propune să revedeţi episodul dedicat datei de 24 ianuarie 1859 din această serie (documentarul este programat la TVRi în 24 ianuarie de la ora 15.00, iar la TVR Moldova în 23 ianuarie, de la ora 19.00).

O ediţie specială a pregătit şi TVR 1, de la ora 17.00, în cadrul emisiunii Omul si timpul. Dezbaterea moderată de Rafael Udrişte îi are invitaţi pe conf. univ. dr. Alin Matei, prodecan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti şi pe George Damian, jurnalist şi istoric. În zi de sărbătoare, vor discuta despre contextul diplomatic european care a favorizat Unirea Principatelor, precum şi rolul Franţei şi al lui Napoleon al III-lea în realizarea Unirii din 1859. Această ediţie specială va fi urmată, de la 17.50, de un documentar-dezbatere despre Ecaterina Teodoroiu cu titlul: Cine esti tu, Cătălina?

La TVR 2 aniversăm Ziua Unirii urmărind de la 10.00 premiera documentarului semnat de Elena Dinu: „Cetăţi pe colinele Iaşiului”, iar de la 10,30 la „Iaşii marilor iubiri“, documentarul despre Elena Cuza, soţia marelui domnitor Al.I.Cuza. De la 15.00, Paul Surugiu-Fuego ne invită să revedem o ediţie dedicată Unirii, cu sentimente puternice şi lecţii de patriotism la „Drag de România mea!”. Seara, de la ora 20.10, TVR 2 a programat la Duminica filmului românesc producţia Rug şi flacără: în regia lui Adrian Petringenaru, cu: Ion Caramitru, Florin Piersic, Teofil Vâlcu, Ilarion Ciobanu şi Dorel Vişan în rolurile principale.

sursa:https://www.cotidianul.ro/programe-speciale-la-tvr-duminica-24-ianuarie-de-ziua-unirii/

Paşaportul Covid, respins şi nu prea

 


Europa e împărţită în două tabere: cea pro-paşaport COVID şi cea care se opune introducerii unui certificat de vaccinare.

Din prima categorie fac parte statele care depind de turism şi care-şi doresc să se poată circula iar fără restricţii, dar în condiţii de siguranţă. Spania şi Grecia sunt pe listă. 

Cristina Roşca folosește de mult timp un astfel de certificat de vaccinare. Și l-a făcut când a fost nevoită să plece în Peru, acum mai mulţi ani de zile. Se cheamă Certificat Internaţional de Vaccinare, unde ai trecute toate dovezile de care ai nevoie: data la care ai fost vaccinat, durata vaccinului respectiv. 

Cristina spune că nu s-a simţit discriminată atunci când i s-a cerut un astfel de certificat. Chiar dacă fără el nu ar fi putut ajunge în ţările pe care le-a vizitat. 

„Pentru oameni care au călătorit doar în Europa, unde sunt graniţe deschise, unde nici măcar paşaport nu ai nevoie, probabil ţi se pare un pic ciudat şi zici: dar de ce aş mai avea eu nevoie de vreo dovadă? De ce să mă vaccinez? Dar atunci când mergi departe şi ştii că sunt anumite riscuri pui în balanţă riscurile, beneficiile şi alegi sau nu să faci asta”, crede Cristina Roşca.

În urma dezbaterilor, liderii europeni au decis că nu vom avea un paşaport de vaccinare. Cel puţin nu deocamdată. Aşa că certificatul de vaccinare va avea strict un rol medical.

„Suntem pe deplin convinşi că trebuie să menţinem frontierele deschise pentru a menţine funcţionarea pieţei interne, dar în acelaşi timp suntem convinşi şi că restricţiile ar trebui să fie posibile de implementat pentru călătoriile neesenţiale”, a spus Charles Michel, preşedintele Comisiei Europene.

Spania si Grecia au luat însă o decizie. Pentru cei care vor dori să călătorească acolo, cheia e certificatul de vaccinare.

„Ne îndreptăm inevitabil spre un certificat de vaccinare. Va fi un element foarte important pentru garantarea reluării în siguranţă a mobilităţii”, a declarat ministrul de Externe al Spaniei. 

„Putem să ne redeschidem rapid, să relansăm turismul şi să le permitem cetăţenilor noştri să se mişte liber şi fără restricţii”, a spus şi premierul grec.

Turismul din cele două ţări a fost grav afectat. Spania a pierdut în pandemie peste 106 miliarde de euro. În Grecia, estimările vorbesc de 15 miliarde de euro.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pasaportul-covid-respins-si-nu-prea/

Polițiști și procurori, petrecere ilegală într-un restaurant din centrul Capitalei

 


Poliţiştii Sectorului 3 au efectuat controale în centrul oraşului pentru a verifica dacă măsurile recomadate de autorităţi sunt respectate. Oamenii legii au descoperit 27 de persoane care consumau alcool înt-un restaurant, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

Polițiștii Sectorului 3 au descins, vineri seară, la un local situat pe Str. Franceză din zona Unirii, acolo unde avea loc o petrecere la care participau 27 de persoane. 

În restaurant se afla şi un bărbat care ar fi trebuit să stea în carantină, fiind suspect de coronavirus de pe data de 16 ianuarie.

''La data de 22.01.2021, polițiști din cadrul Poliției Sectorului 3 au desfășurat o acțiune care a vizat modalitatea practică de respectare a prevederilor legale ce reglementează prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 la adresa din str. Franceza, nr. 62-64, sector 3 (Hanul lui Manuc). 

Cu aceasta ocazie, în interiorul acestei societăți (spațiu închis) au fost depistate și identificate un număr de 27 de persoane. 

Printre persoanele depistate și legitimate, la una dintre mese, se afla și cms.sef Gavriș Radu Emilian, Director General Adjunct  al Poliției Capitalei, care consuma bauturi alcoolice,  împreuna cu numiții Ioan Costel, Baran Florin, Solatan Alexandru și Popoiu Codruț. 

De asemenea, în aceeasi locatie a fost identificat și numitul Anton Mihai Florian, persoana cu privire la care s-a constatat faptul ca figurează cu alerta coronavirus, fiind carantinat , începând cu data de 16.01.2021 la adresa din mun. Călărași, str. Crizantemelor, nr. 7.

Avand în vedere neregulile constatate, societatea comerciala Distinct Operation SRL (restaurant Hanul lui Manuc) a fost sanctionata contraventional cu suma de 5000 lei.

Se continuă verificarile  pentru a se dispune măsuri de sancționare contravențională și fața de cele 27 persoane'', se arată în comunicatul transmis de Poliţia Capitalei.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/politisti-procurori-petrecere-ilegala-capitala-591778.html

Biden va relua strategia manipulării și a destabilizării lumii

 


Revenirea exponenților intervenționismului și imixtiunii în treburile altor state înseamnă reluarea strategiei care, sub semnul ”democrației” a însângerat lumea, aducând-o în haos. Un haos care nu s-a limitat doar la est, ci a afectat puternic și Europa Occidentală.

Cu toate problemele sale și ciudatele manifestări mai puțin obișnuite la acest nivel, Donald Trump a însemnat o etapă de reașezare a lucrurilor în matca lor. Sau cel puțin o încercare.

De fapt, era greu chiar și pentru ”cel mai puternic om al lumii” să pună din nou trenul american pe liniile firești, după ce, timp de 15 ani fusese deraiat în cea mai mare acțiune de destabilizare a lumii de la războiul mondial încoace. 

Administrațiile criminale Bush jr. și Obama au aruncat în aer Orientul și Europa de est, iar fără intervenția fermă a Rusiei, acolo unde s-a putut, haosul ar fi fost total. Ce s-ar fi întâmplat dacă puciul contra lui Erdogan, pus la cale în ultima perioadă Obama – Biden nu ar fi eșuat?

Donald Trump a dat semnale importante de relansare a dialogului mondial – chiar dacă i se pot reproșa câteva capitole – relația cu China dincolo de paradigma concurenței comerciale, relația cu Uniunea Europeană, pe poziții de forță. Dar, poate fi înțeleasă atitudinea președintelui american chiar formația sa: este om de afaceri și naționalist american.

Important este că Trump NU a declanșat un război, precum predecesorii săi, și nici nu a creat premisele unuia, în ciuda declarațiilor dure în cazul Iran. Și, atenție – Donald Trump NU a patronat și NU a instigat nicio ”revoltă” sau „mișcare civică”.

Revin acum la putere democrații, revine Joe Biden, vicepreședintele celui care a patronat haosul în Orient și în Europa de est, în Ucraina. Și deja se ivesc zorii reluării strategiei destabilizării.

Scandalul regizat cu Navalnîi, reluarea unor declarații dure al Kievului și, mai nou, anunțul așa zisei șefe a opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia că se întoarce în țară, pe model Navalnîi.

Deși sunt deschise două dosare penale pe numele său, Svetlana Tihanovskaia. Probabil situația din Belarus se va agrava, vor urma manifestații, arestări și tot ce presupune o destabilizare – inclusiv sancțiuni internaționale sporite.

Venirea lui Joe Biden la putere înseamnă și reluarea relațiilor sale dubioase cu Ucraina – care în loc să-l ducă în boxa acuzaților, l-au ajutat să ajungă președinte!

După cum se știe, clanul Biden este unul dintre marii profitori de pe urma Maidanului. La fel, după cum s-a recunoscut, controversatul miliardar George Soros a susținut atât Maidanul, cât și Partidul Democrat american, fiind și un principal contribuitor la campania lui Joe Biden.

Revenirea acestor exponenți ai intervenționismului și imixtiunii în treburile altor state înseamnă reluarea strategiei care, sub semnul ”democrației” a însângerat lumea, aducând-o în haos.

Un haos care nu s-a limitat doar la est, ci a afectat puternic și Europa Occidentală, prin valul de migrație.

În plus, e clară și o nouă componentă a politicii reprezentate de Biden, pentru care Estul tradiționalist trebuie destabilizat: ideologia de gen. Darea peste cap a moralității tradiționale la nivel global pare a fi un obiectiv prioritar al noii administrații de la Washington – și asta se vede prin numirile în funcții cheie – în frunte chiar cu vicepreședinta SUA, o susținătoare vehementă a orientării. Sau chiar mai mult…

Credința, mai ales cea ortodoxă, tradiționalistă, va fi țintă, moralitatea tradițională, apoi naționalismul, ideile suverane și tot ceea ce se opune melanjului planetar pe care ”progresismul” vrea să îl impună – având acum și puterea de la Washington.

Deci, să e așteptăm la o perioadă de destabilizare mondială, de manipulare mediatică și mai ales prin ”socializare” – și, desigur, la o concentrare pe principalele puncte de rezistență ale ”lumii vechi” – Rusia și unele europene.

sursa:https://ro.sputnik.md/columnists/20210120/33312778/Biden-va-relua-strategia-manipularii-si-destabilizarii-lumii.html

Foștii directori CIA și FBI vor ”distrugerea” Partidului Republican

 


Nu puține au fost momentele în care jurnaliști și universitari americani i-au comparat pe susținătorii lui Donald Trump cu membrii unui „cult”, asta în condițiile în care Trump este perdantul cu cele mai multe voturi (peste 70 de milioane) al unor alegeri prezidentiale americane.  Fosta jurnalistă NBC Katie Couric a vorbit despre „deprogramarea” simpatizanților lui Trump, pe care i-a asemănat cu membrii unui cult. La fel a facut și un ”expert în culte”, invitat să vorbească la CNN.

Profesoara Loretta Ross, de la Smith College, care predă studii de gen, a cerut luarea unor măsuri punitive la locul de muncă împotriva cetățenilor care îl susțin pe Trump. ”Republicanii nu mai au dreptul să existe ca partid politic legitim, pentru că sunt într-o derivă autoritară încă din 1964-1965. Toți președintii republicani selectați nedemocratic începând din anii 1960 (de un colegiu electoral menit să ne fure drepturile) nu au dezavuat această aripă neofascistă a partidului lor. Nu mai pot să le acord republicanilor prezumția de nevinovăție după acești 50 de ani”, a scris Ross.

A sărit împotriva alegătorilor lui Trump și jurnalista Jennifer Rubin, de la The Washington Post. ”Trebuie ca împreună să distrugem din temelii Partidul Republican. Trebuie să-l facem una cu pământul, pentru că, dacă vor rămâne supraviețuitori, dacă vor fi oameni care să treacă de acest moment, vor face din nou ce au făcut acum”. Aceeași Rubin a mai cerut ca susținătorilor lui Trump să nu le mai fie permis să predea în universități, să mai lucreze în presa sau în industria divertismentului.

Iar asemenea declarații nu se opresc la lumea presei și la cea universitară. O expresie identică cu cea folosită de ziarista de la The Washington Post a folosit, într-un interviu pentru The Guardian, fostul șef al FBI, James Comey. ”Partidul Republican trebuie distrus din temelii sau schimbat. Ceva se mișcă acum și sper că se produce o ruptură între susținătorii lui Trump și acei oameni care vor să încerce să construiască un partid conservator responsabil, pentru că toată lumea știe că avem nevoie de un astfel de partid. Cine ar vrea să fie parte dintr-o organizație construită pe minciuni și rasism? Nu este o organizație politică sănătoasă”, a spus Comey. Prin declarațiile lor identice, fostul sef al FBI și Rubin nu fac decât să demonstreze că există mai degrabă un „cult” anti-Trump în Statele Unite.

Comey are și o soluție pentru anihilarea totală a lui Donald Trump. Fostul director FBI a spus pentru The Guardian că Trump nu ar trebui judecat pentru acțiunile sale din perioada președinției într-un mare proces federal. Comey crede că Trump ar trebui judecat de o instanță a statului New York pentru fraude financiare. În acest fel, spune el, Trump nu va mai avea tribună și nici nu va putea spune că este persecutat din rațiuni politice.

Cine este Comey? Este directorul FBI de la momentul alegerilor din 2016, cel care, împreună cu directorul CIA, John Brennan, și seful comunității de informații, James Clapper, au jucat rolurile cheie în inițierea scandalului Russiagate, care avea să marcheze întreaga administrație Trump. În lumina informațiilor scoase la iveala de politicienii republicani și in lumina concluziilor Raportului Mueller privind acest scandal, care nu a găsit dovezi ale unei complicități Trump-Rusia, cei trei șefi ai serviciilor SUA menționați au fost protagoniștii unei mari înscenări. A fost o operațiune menită să distragă atenția electoratului de la scandalul e-mail-urilor lui Hillary Clinton (care spera astfel să câștige președinția), o operațiune recalibrată ulterior pentru a paraliza administrația Trump și a-l suspenda pe noul presedinte. A fost o operațiune în care marile ziare americane au lucrat în complicitate cu serviciile secrete, inventând informații care să susțină poziția echipei de campanie a lui Hillary Clinton, informații dubioase care apoi au fost folosite ca bază pentru anchete și vânători de vrăjitoare.

Iar din vocile care înfierează acum fosta administrație Trump și pe susținătorii ei nu putea să lipsească amintitul John Brennan, reciclat ca analist TV în perioada Trump. Fostul director CIA a spus, la NBC, că administrația Biden ”acționează ca un laser pentru a scoate la iveală ceva ce seamănă mult cu mișcările de insurgență din alte țări”. Brennan a vorbit despre existența unei alianțe între ”extremiști religioși, adepți ai autoritarismului, fasciști, fanatici, nativiști, chiar și libertarieni”. Brennan declarase în anii din urmă că Trump ”este în buzunarul lui Putin” și l-a acuzat pe președinte de trădare.

Presa americană și europeană văd o revenirea la normalitate în învestirea administrației Biden și nu acorda atenție afirmațiilor lui Comey, Brennan sau Rubin. Există încă și voci care văd în asemenea poziții o manifestare a unui „totalitarism soft” pe care publicul american, fără memoria unei perioade dictatoriale, nu o poate percepe.

sursa:https://www.cotidianul.ro/fostii-directori-cia-si-fbi-vor-distrugerea-partidului-republican/

În Bacău, DECES după VACCINARE

 


O femeie de 73 de ani din Bacău a murit după ce a fost vaccinată. 

CNCAV susține că este vorba despre o „suprapunere de evenimente” fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea.

Direcția de Sănătate Publică Bacău a anunțat vineri decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani, cunoscută cu multiple afecțiuni cronice.

Femeia a fost vaccinată în aceeași zi împotriva COVID-19, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Județean de Urgență Bacău.

„În perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După perioada de monitorizare, persoana a părăsit centrul de vaccinare, fără alte acuze. Aceasta a fost ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a aceluiași spital, unde a intrat în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

Informațiile primite până la acest moment sugerează o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea, ceea ce încadrează cazul în categoria evenimentelor coincidente. 

Cazul se află în observația DSP Bacău care va prezenta concluziile analizei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/deces-dupa-vacinare-explicatiile-autoritatilor-sanitare/

1.22.2021

Discursul inaugural al președintelui Joe Biden lasă loc vizunii pesimiste si nedemocratice. Succes ! Veți avea nevoie !

 


Statele Unite ale Americii pot trece peste vrajba de acum. Însă, pentru asta, este nevoie de mult spirit critic, de înfruntarea problemelor istorice. La fel cum SUA le cer celorlalte țări când vine vorba despre trecutul lor. Și mai este nevoie de multă coerență. Până acum însă, SUA nu au parte de spirit critic, ci de exerciții de idolatrie din partea politicienilor de la Washington și ale aliaților. Iar discursul inaugural al președintelui Biden a fost cel mai confuz și mai incoerent discurs rostit de pe treptele Capitoliului.

SUA trebuie să facă ceea ce Washingtonul le cere celorlalte țări

După protestele de la Washington și invadarea Congresului, o întreagă lume a început să se întrebe cum a ajuns în această situație țara care care s-a autointitulat liderul lumii ”libere”. Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, este necesar să lăsăm deoparte idolatria și să ne întoarcem la istorie. În realitate, republica Statelor Unite a fost marcată de la începuturi de slăbiciuni, de violență și de mari inegalități.

Drapelul confederat, simbolul Sudului pro-sclavie din perioada Războiului Civil, nu a fost fluturat din întâmplare de protestatarii de la Capitoliu. El ne vorbește despre conflicte care trebuie în continuare abordate. Sistemul sclaviei a jucat un rol major în dezvoltarea SUA și a capitalismului vestic in ansamblu. Din cei 15 președinți care l-au precedat Lincoln, nu mai puțin de 11 erau stăpâni de sclavi, inclusiv Washington și Jefferson, ambii din Virginia, unde 40% din populație erau sclavi. În perioada 1800-1860, numărul sclavilor a crescut de patru ori, datorită creșterii cererii de bumbac din partea industriei textile din Europa.

După patru ani de Război Civil, care au costat viața a 600.000 de oameni (mai multe victime americane decât în toate celelalte conflicte la care au participat SUA, inclusiv Războaiele Mondiale, cele din Coreea, din Vietnam și Irak), armatele confederate au fost învinse. Însă cei din Nord nu au considerat că negrii pot deveni cetățeni, cu atât mai puțin proprietari. Controlul Sudului a fost lăsat pe mai departe albilor, care au fost impus sistemul segregării rasiale.

Între timp, SUA au devenit cea mai mare putere militară a lumii, contribuind la desființarea imperiilor coloniale europene. Democrații, inițial partidul pro-sclavie din Sud, a devenit Partidul New Deal. Au fost de acord să le ofere negrilor drepturi civile, însă fără reparații. Din 1968, președintele Nixon a recuperat votul albilor din Sud, denunțând beneficiile acordate de democrați negrilor drept o formă de clientelism. Vizibil în special la alegerea lui Ronald Reagan și Donald Trump, republicanii au primit majoritatea votului albilor, iar democrații au primit circa 90% din votul negrilor și 60-70% din votul hispanicilor. Între timp, proporția albilor în electoratul total a scăzut de la 89% în 1972, la 70% în 2016 și 67% în 2020 (când 12% din electorat au fost negri și 21% hispanici și alte minorități). Acum, administrația Trump are în vedere acordarea cetățeniei pentru milioane de imigranți ilegali. Asta aduce pericolul ca proteste precum cel de la Capitoliu să degenereze într-un conflict etno-rasial.

”Ce concluzii de pot trage?”, se întreabă economistul Thomas Piketty, pe blogul său?  Viziunea pesimistă, susținută de americanii cu educație superioară care votează cu democrații (ceea ce face ca republicanii să se prezinte ca fiind anti-elite, deși o buna parte din elita afacerilor este republicană), este că alegătorii republicani sunt ”deplorabili” și ”irecuperabili”. Această viziune susține că administrațiile democrate au făcut tot ce au putut pentru a-i ajuta pe cei dezavantajați, însă nu au reușit din cauza rasismului albilor”, scrie Pikkety.

”Problema este că această viziune nu lasă loc unei soluții democratice. O abordare mai optimistă este una ce pleacă de la natura umană. De secole, de etniile diferite au trăit separat, fără contacte întrei ele, cu excepția dominației militare sau coloniale. Faptul că au început de relativ puțin timp să trăiască în aceleași comunități este un mare pas înainte. Însă asta creează tensiuni politice ce pot fi depășite doar prin mai multă democrație și egalitate. Dacă democrații vor să-i aibă de partea lor pe cei dezavantajați,  indiferent de originea lor, trebuie să facă mai multe în termeni de justiție socială si redistribuire a bogăției”, scrie Pikkety.

Președintele nu pare hotărât. Unitate sau ”noi” împotriva ”lor”?

Din păcate, discursul inaugural al președintelui Joe Biden lasă loc mai degrabă vizunii pesimiste si nedemocratice de mai sus. Discursul a început într-o binecunoscută notă avântată: ”Aceasta este o națiune măreață. Suntem oameni buni”. A încheiat în aceeași notă: ”Deci, cu voință și hotărâre, vom face față provocărilor. Susținuți de credință. Conduși de convingeri. Și devotați unul altuia și țării pe care o iubim din toată inima”.

În restul discursului, Biden a spus că el crede în crimele comise de națiunea lui și în păcatele de care sunt acuzați o bună parte dintre concetățeni. Printre aceste probleme de care suferă americanii, Biden a enumerat ”extremismul politic, supremația albilor și terorismul intern”. Cum să învingem aceste rele? ”Calea este unitatea”, a spus Biden.

”Însa cum s-ar putea uni americanii buni cu americanii care sunt pentru supremația albilor sau cu cei care sunt „teroriști”? Ar trebui să-i identificăm și să-i eliminăm? Cine sunt ei?”, se întreabă Pat Buchanan. ”Firește, printre acești ”teroriști” se numără cei care au invadat Capitoliu, pe 6 ianuarie. Însă sunt teroriști și sutele de mii care au venit la mitingurile lui Donald Trump? Sunt și cei 75 de milioane care au votat pentru Trump? Sunt cu toții niște „irecuperabili”, așa cum a spus despre ei Hillary Clinton?”

”Astăzi nu sărbătorim triumful unui candidat, ci al unei cauze, cauza democrației”, a spus Biden. ”Asta înseamnă însă că, dacă alegerile ar fi fost câștigate de Trump, am fi avut o înfrângere a democrației. Cât de unificator mai este discursul lui Biden?”, se întreabă Pat Buchanan.

Biden a enumerate caracteristicile dușmanului Americii: ”mânia, resentimentul și ura. Extremismul, violența și fărădelegea”. ”Ei bine, în noaptea zilei inaugurale, gloatele antifa au atacat sediul Partidului Democrat din Portland, au dat foc drapelului SUA, la fel cum au făcut protestatarii pe perioada verii, după moartea lui George Floyd, la Minneapolis. I-a condamnat Biden măcar o dată pe acești oameni, așa cum a făcut-o cu cei care au invadat Capitoliul?”, se întreabă iarăși Buchanan.

Biden a descrie istoria Americii ca pe o luptă între bine și rău. ”Dar, dacă istoria noastră este o luptă continuă împotriva rasismului, a nativismului și demagogiei, împotriva extremismului, a urii, a violenței și fărădelegii, împotriva supremației albilor și a teroriștilor interni, cum se face că ne mai putem numi ”o națiune măreața” și oameni buni?”, scrie Buchanan.

”Biden știe că avem un dușman demonic, însă nu-i spune pe nume. Cine este el? Cum îl putem învinge dacă președintele nu-l identifică? Iar dacă dușmanii sunt răi și noi suntem buni, cum ne putem uni cu dușmanii? De ce să nu-i ostracizam, să-i zdrobim?”, se mai întreabă jurnalistul.

”Chemarea la unitate a lui Biden este urmată în discurs de apelul la «respingerea culturii în care faptele sunt manipulate și chiar fabricate». «Există adevăr și există miciuni. Minciuni spuse pentru putere și profit», zice Biden. Liderii, spune el, trebuie «să apere adevărul și să învingă minciunile». Însă cine sunt mincinoșii? Iar, dacă este să ne luptăm cu mincinoșii dintre noi, de ce Biden a spus, un minut mai târziu? «trebuie să încetăm acest război urât»”?

”S-a pus mereu că discursul inaugural al președintelui Warren Harding, din 1921, a fost «o armată de fraze pompoase mărșăluind în căutarea unei idei». Ei bine, discursul lui Joe Biden a fost cel mai confuz, mai contradictoriu și mai incoherent discurs inaugural rostit pe treptele Capitoliului, un discurs care a reflectat ce se întâmplă în mintea autorului și ce se întâmplă acum cu Uniunea pe care o conduce.

Succes, domnule Președinte. Veți avea nevoie, la fel și noi”, încheie Pat Buchanan.

sursa:https://www.cotidianul.ro/bide-cel-mai-contradictoriu-debut/

PSD a măsurat „ticăloșia lui Cîțu”: „Negru pe alb!”

 


Social-democrații îl acuză pe premierul Florin Cîțu că a crescut datoria publică a României cu 24 de miliarde de euro anul trecut, iar pandemia a costat 3 miliarde de euro, și întreabă unde sunt banii împrumutați: „Fiecare român are de plătit 1.300 de euro pentru prostia și ticăloșia lui Cîțu”.

„Cîțu se face că nu înțelege în ce gaură a adus România. Dincolo de glumițe puerile, realitatea este că actualul premier a crescut datoria publică a României cu 24 de miliarde de euro anul trecut. Negru pe alb! Asta îi interesează pe români! Că fiecare are de plătit 1.300 de euro pentru prostia și ticăloșia lui Cîțu”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD.

Social-democrații afirmă că pandemia a costat România 3 miliarde de euro.

„Ce a făcut Cîțu cu cele 21 de miliarde de euro cu care ne-a îndatorat suplimentar pe trei generații?! Unde sunt banii? Pentru că acești bani nu au ajuns nici la salariați – de la stat sau privat, nici la pensionari, nici la copii și nici la firmele românești! Cu asta ar trebui să înceapă actualul premier: să le spună românilor ce a făcut cu banii! De ce ne-a îndatorat într-un singur an, cât în primii 20 de ani de după Revoluție?!”, se menționează în finalul postării.

sursa:https://www.cotidianul.ro/psd-a-masurat-ticalosia-lui-citu-negru-pe-alb/

„Je suis Orban” !

 


Oamenii lui Ludovic Orban încep să strângă rândurile după atacurile lui Rareș Bogdan și Robert Sighiartău la adresa liderului partidului.

Preşedintele filialei Mureş a liberalilor, Cristian Chirteş, a anunţat, vineri, că Biroul Politic Judeţean al PNL Mureş a adoptat cu unanimitate de voturi rezoluţia de susţinere a preşedintelui formaţiunii, Ludovic Orban, şi a întregului Birou Politic Naţional.

„Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal, filiala Mureş, a adoptat în unanimitate de voturi rezoluţia de susţinere a preşedintelui Partidului Naţional Liberal, domnul Ludovic Orban şi a întregului Birou Politic Naţional. În 2017, Ludovic Orban a preluat Partidul Naţional Liberal aflat în opoziţie, a reuşit alături de echipa Partidului Naţional Liberal performanţa câştigării alegerilor europarlamentare, prezidenţiale, locale şi a reuşit să coaguleze în jurul Partidului Naţional Liberal o majoritate şi o coaliţie de guvernare care să asigure reformarea şi modernizarea României. Ludovic Orban este Prim Ministrul care, în cea mai neagră şi tensionată perioadă din istoria postdecembristă a României, şi-a asumat responsabilitatea de a guverna o ţară care se confruntă cu o pandemie inimaginabilă, ce a pus la grea încercare atât populaţia, cât şi mediul de afaceri, reuşind împreună cu echipa sa performanţe remarcabile, atât în domeniul sănătăţii, cât şi economic”, a transmis Cristian Chirteş.

Potrivit comunicatului, PNL Mureş a decis, joi seara, că va continua alături de preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, şi va susţine proiectul liberal de reformare şi modernizare a României.

„Condamnăm atacurile publice, susţinem şi recomandăm ca problemele de natură internă să fie dezbătute doar în forurile statutare ale Partidului Naţional Liberal”, se mai afirmă în documentul transmis de către liderul PNL Mureş.

sursa:https://www.cotidianul.ro/je-suis-orban/