3.04.2021

Mihai Voropchievici : Cum scăpăm de greutăți și blesteme la începutul lunii martie

 


La început de primăvară avem parte de multe superstiții pozitive, dar și negative. Este luna în care, din popor, se spune că se activează vrăjile și blestemele, dar și momentul când toate acestea pot fi anihilate. Numerologul Mihai Voropchievici face lumină în această situație și spune ce e de făcut.

La începutul primăverii, în luna martie, întotdeauna se schimbă energiile și toate negativitățile - frici, spaime, blsteme - se manifestă destul de intens. Sunt niște momente destul de neplăcute, de aceea e bine ca în această perioadă fiecare creștin când s-a trezit dimineața să spună o rugăciune puternică pentru ocrotirea casei, familiei, celor din jur.

La fel de bine e recomandat ca fiecare creștin să bea o gură de agheasmă, tot ca sistem de protecție. La fel de util e să solicităm unui preot să facă sfeștania casei. Indiferent că sunt la țară sau la oraș, oamenii fac aceste lucruri pentru că astfel pot goni energiile negative de peste an, acumulate în diferite situații.

La fel de bine, noi, muritorii de rând spunem că dacă venim de la biserică cu o lumânare aprinsă putem curăța casa, energetic. Eu știu ce făcea bunica : dădea cu lumânarea aprinsă la tocul ușii, punea și niște căpățâni de usturoi - pentru că se spunea că la începutul lui martie înviau strigoii.

Energiile negative se manifestă de regulă la trecerea de la un sezon la altul. Dar putem să le eliminăm ușor - făcând sport sau mergând la o plimbare, cu un dialog mai vesel, vizionând o comedie, ca să ne mai descărcăm puțin sufletul - a mai recomandat Mihai Voropchievici, în direct, la emisiunea Obiectiv de la Antena3. 

sursa:https://www.antena3.ro/adevaruri-ascunse/cum-scapam-de-vraji-luna-martie-mihai-voropchievici-595009.html

Caz bizar la Iași ! O femeie şi-a schimbat buletinul la 5 ani după ce a murit

 


Caz bizar într-o comună din Iaşi. O femeie care a murit în 1993 apare în evidențele autorităţilor locale că şi-ar fi schimbat buletinul în 1998. Mai mult, câţiva ani mai târziu, aceasta ar fi renunţat şi la o parte din pământul său. Fiul femeii acuză că s-a comis o ilegalitate cu terenuri în acest caz şi arată cu degetul spre fostul primar al comunei. În replică, fostul edil respinge toate acuzaţiile.

Un bărbat de 62 de ani a deschis mai multe procese pentru recuperarea unor suprafete de teren pe care le avea moştenire de la mama sa.

Săptămâna trecută, bărbatul a intrat în posesia actelor necesare însă, a avut parte de o surpriză.

Potrivit actelor, mama lui renunţase la o parte din teren în 2000, la 7 ani după ce murise. Mai mult, în 1998 aceasta şi-ar fi schimbat şi buletinul.

Primar la acea vreme, în comuna Ciortești, era Gheorghe Gurzun. Fostul edil spune că nu își aminteste cu exactitate cazul, dar spune că hârtia este utilă moștenitorului și nu crede că s-a comis vreo ilegalitate.

Bărbatul acuză primarul şi spune că ar fi primit mită de la ceilalţi copii ai femeii.

Cei care au cunoscut-o pe mama bărbatului sunt şocaţi de întâmplare.

''Iese din groapă și schimbă buletinul, așa e aici la noi în zona asta'', spune un localnic.

''Eu aș vrea dacă mor să mă duc și eu sa văd ce mai e pe aici, să întreb vecinul ce mai face. Asta e golănie curată'', spune un alt localnic.

Bărbatul spune că va da în judecată fostul primar, dar şi pe cel actual.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/caz-bizar-iasi-buletin-femeie-595127.htm

„Oamenii politici din România respectă independența justiției și se abțin de la comentarii privitoare la deciziile judecătorești definitive, sau nu respectă independența justiției și pun presiune pe judecători”

 


Liderul PSD Marcel Ciolacu a reacţionat, după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut ministrului Justiției explicații în cazul clasării Dosarului 10 august.

„Oamenii politici din România ar trebui să se hotărască ! Respectă independența justiției și se abțin de la comentarii privitoare la deciziile judecătorești definitive. Sau nu respectă independența justiției și pun presiune pe judecători atunci când o sentință definitivă nu le convine din punct de vedere politic. Ca să știe fiecare român în ce direcție vrea fiecare partid să ducă România”, afirmă Marcel Ciolacu.

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut joi ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat.

Şi premierul Florin Cîțu a spus miercuri că, în calitate de cetățean, este dezamăgit de decizia luată în dosarul „10 august” și a anunțat că așteaptă opinia experților cu privire la eventualele căi de atac.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-intervine-in-ofensiva-impotriva-justitiei/

Maior, propus oficial ambasador în Iordania

 


George Maior este propus pentru a fi numit ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei, consilierul prezidențial Andrei Muraru în Statele Unite ale Americii, iar Emil Hurezeanu în Austria, potrivit propunerilor înaintate de MAE Parlamentului.

„Ministerul Afacerilor Externe a transmis la joi, către Comisiile pentru Politică Externă și Comisiile pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaților din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările și practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către președintele Klaus Iohannis.

„Pentru cei 26 de candidați a fost demarată deja procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961. Acest demers face parte din procesul de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, inițiat în conformitate cu practicile și prevederile instituționale, în rândul șefilor de misiuni care au îndeplinit sau au depășit mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcției de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României”, transmite MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că în cadrul acestui proces, în urma aprobării președintelui Klaus Iohannis, au fost publicate, la 22 februarie a.c., decretele de rechemare a 23 de ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României, care urmează să își încheie misiunea în termen de 90 de zile de la această dată, și au fost înaintate, corelativ, 26 de propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea era vacantă.

„În conformitate cu prevederile legale, propunerile de rechemări și respectiv de numiri sunt aprobate de către Președintele României, fiind inițiate de către Ministerul Afacerilor Externe și avizate de către Prim-ministrul României. Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României și obținerii avizului acestora, care are caracter consultativ, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, Președintele României semnează decretele de acreditare și scrisorile de acreditare. Printre criteriile avute în vedere de către conducerea MAE pentru propunerile de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României au fost urmărite profesionalismul și compatibilitatea între spațiul în care ar urma să se desfășoare mandatul și profilul persoanei propuse. În ceea ce privește parcursul profesional, au fost avute în vedere persoane cu competențele, pregătirea și abilitățile necesare pentru a performa în această calitate, pentru a apăra interesele României și ale cetățenilor săi, pentru a contribui la o reprezentare mai bună a României peste hotare și, implicit, la o imagine mai bună a țării noastre în relația cu partenerii săi externi, în conformitate cu liniile strategice promovate la nivelul politicii externe”, menționează comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, dintre numirile de ambasadori, mai mult de jumătate (53,8%), adică 14 persoane, vor ocupa pentru prima oară funcția de ambasador. Din punct de vedere statistic este vorba despre 8 femei (candidații propuși pentru Germania, Luxemburg, Cuba, Africa de Sud, Brazilia, Filipine, Tunisia, Kazahstan – astfel, o treime dintre numiri sunt femei, circa 30,7%) și 18 bărbați.

„Conducerea MAE are o preocupare constantă pentru numirea de femei în funcții de conducere în Serviciul Exterior și în Centrală (unde peste 50% din pozițiile de conducere sunt ocupate de femei). În ceea ce privește media de vârstă a persoanelor propuse, pentru diplomații numiți în această funcție pentru prima oară aceasta este de circa 51 de ani, în timp ce media de vârstă generală a numirilor este de 54 de ani, aspect care reflectă atât promovarea diplomaților cu experiență vastă, care au ocupat anterior posturi și poziții relevante atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior, în alte instituții centrale din România și în organizații internaționale, cât și diplomați tineri sau cu experiență care au atins pragul de maturitate profesională din domeniul diplomatic care îi recomandă pentru această poziție și care vor ocupa pentru prima oară poziția de ambasador”, potrivit comunicatului de presă.

Lista completă cu persoanele propuse pentru a ocupa o funcție de ambasador:

1. Republica Federală Germania – Adriana-Loreta Stănescu

2. Republica Austria – Emilian-Horațiu Hurezeanu

3. Confederația Elvețiană – Bogdan Mazuru

4. Republica Polonă – Theodor-Cosmin Onisii

5. Republica Slovacă – Călin Fabian

6. Vatican – Lilian Zamfiroiu

7. Regatul Norvegiei – Marius Cristian Bădescu

8. Marele Ducat al Luxemburgului – Alexandrina-Livia Rusu

9. Irlanda – Laurențiu-Mihai Ștefan

10. Republica Azerbaidjan – Vasile Soare

11. Japonia – Ovidiu Dranga

12. Republica Algeriană Democratică – Gruia Otiliu Jacotă

13. Regatul Haşemit al Iordaniei – George Cristian Maior

14. Irak – Radu Octavian Dobre

15. Statul Kuwait – Mugurel-Ioan Stănescu

16. Republica Kenya – Dragoș Viorel Radu Țigău

17. Republica Cuba – Theodora Magdalena Mircea

18. Africa de Sud – Monica Cecilia-Sitaru

19. Republica Chile – Floricel Paul Mocanu

20. Republica Federativă a Braziliei – Monica-Mihaela Știrbu

21. Republica Filipine – Răduța-Dana Matache

22. Republica Tunisiană – Elena Șerbănescu

23. Republica Coreea – Cezar Armeanu

24. Kazahstan – Mădălina Lupu

25. Republica Estonia – Călin Stoica

26. Statele Unite ale Americii – Dan-Andrei Muraru

sursa:https://www.cotidianul.ro/maior-propus-oficial-ambasador-in-iordania/

Premierul Ungariei părăsește ”latrina” PPE - Presa din Ungaria salută decizia lui Orban

 


După ani de tensiuni, după suspendarea pe termen nelimitat din Partidul Popular European, premierul Ungariei, Viktor Orban, a luat decizia de a-i retrage pe europarlamentarii Fidesz din grupul PPE. Nu înseamnă că partidul de la guvernare din Ungaria a părăsit formal PPE, însă este limpede că acest lucru se va întâmplă în curând, fie prin retragerea voluntară a Fidesz, fie prin excludere, în baza statutului celui mai puternic partid european.

Presa din Ungaria salută decizia lui Orban, transmisă printr-o scrisoare adresată președintelui PPE, Manfred Weber. Analiștii europeni văd lucrurile altfel – părăsirea PPE va reduce uriaș influența Fidesz în Parlamentul European și la Bruxelles. Partidul, care are 13 eurodeputați, va trebui să găsească un nou grup parlamentar care să-l primească.

Katalin Novak, ministrul Familiei din Ungaria, a anunțat că Fidesz se retrage din grupul PPE pentru că nu mai acceptă ca europarlamentarii săi să fie constrânși să ia anumite hotărâri. Novak a spus că PPE va pierde un lucru foarte important odată cu retragerea Fidesz – o voce critică în interiorul partidului. Ministrul Justiției din Ungaria, Judit Varga, l-a criticat pe președintele Manfred Weber spunând că, de când se află la conducerea PPE, a slăbit partidul, în loc să-l întărească.

”În sfârșit” – așa se intitulează un editorial în care Magyar Nemzet salută părăsirea grupului europarlamentar al PPE de către Fidesz. ”În sfârșit punem capăt trăncănelilor care nu au niciun sens decât să-i mulțumească pe cei care nu pot fi niciodată mulțumiți. Am pus capăt unor târguri lipsite de principii și unor compromisuri care nu duc nicăieri. Am pus capăt umilințelor care să-l satisfacă pe mizerabilul Weber”. Și mai dură a fost publicația Pesti Sracok, care îi urează PPE-ului ”succes în scufundarea în imbecilitate”. Ziarul consideră că PPE este un soi de latrină în care ”Manfred Weber si toate celelalte nevertebrate târâtoare pot să sâsâie pe mai departe în întuneric. Însă Ungaria le-a trântit ușa. Europarlamentarii unguri pot să respire în sfârșit un aer curat”.

Criticii lui Viktor Orban consideră însă că premierul Ungariei și partidul său au cel mai mult de pierdut. Părăsirea grupului PPE este pusă nu pe seama dorinței lui Orban, ci pe seama deciziei iminente a PPE de a exclude definitiv Fidesz. Viktor Orban nu a făcut decât să-și retragă partidul pentru a se feri de umilința excluderii. Strategia lui Orban de a încerca o influențare sau chiar o reformare a PPE a eșuat.

Se încheie un mariaj de 21 de ani între Fidesz și PPE. În 2000, când Orban se afla la primul mandat de premier, PPE i-a făcut curte și l-a convins să-i părăsească pe liberalii europeni. Relațiile dintre Orban și liderii PPE au fost foarte apropiate. Plecat la Oxford cu o bursă oferită chiar de George Soros, în 1989, tânărul Viktor Orban a intrat în contact cu profesori influenți și studenți ce se pregăteau să devină lideri – Radoslaw Sikorski (timp de zece ani ministru al Apărării și ministru de Externe al Poloniei), David Cameron sau Boris Johnson (actualul ministru de Externe britanic, fost primar al Londrei), Timothy Garton Ash (viitor analist al revoluțiilor din 1989 și al transformărilor din fostul lagăr socialist). Orban a învățat să-și construiască o rețea de relații și să și-o mențină, iar asta poate explica modul în care PPE a tolerat deciziile luate de Viktor Orban în ultimii zece ani, decizii privind justiția, privatizările, presa, sistemul bancar, decizii care în alte state din regiune, cu excepția Poloniei, s-au dovedit doar o cale spre sinuciderea politică. Ba chiar fostul președinte PPE, Joseph Daul, îl alinta pe Orban spunându-i ”copilul teribil” al PPE, în timp ce la Budapesta se făceau naționalizări, se adopta o constituție cu accente revanșarde și se reforma justiția într-un mod de neconceput în alte noi state membre UE.

Idila aceasta pare să se fi încheiat în momentul în care a început campania anti-Soros a premierului Viktor Orban, și mai ales atunci când această campanie împotriva migrației, a ONG-urilor cu finanțare externa și a Universității Central Europene a făcut o asociere între George Soros și președintele de atunci al Comisiei Europene, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, unul dintre liderii PPE. Partidul european a așteptat doar să treacă hopul alegerilor europene din 2019, pentru a nu-l scăpa pe Orban, ideologul iliberalismului, în tabăra partidelor antisistem din Europa. După ce această tabără, alături de socialiști, a fost înfrântă, PPE a decis să se lepede de premierul Ungariei.

Din acest moment tunurile PPE vor fi puse pe guvernul Ungariei, în special prin mecanismul ce leagă finanțarea europeană de respectarea statului de drept (mecanism pe care Polonia și Ungaria au reușit într-o oarecare măsură să-l facă mai puțin agresiv). PPE va mobiliza toată susținerea pentru opoziția maghiară unită (partide liberale, socialiștii, ba chiar și extrema dreaptă – Jobbik), pentru a-l învinge pe Orban la alegerile din 2022. Rămâne de văzut care va fi replica Fidesz și alianța pentru care va opta la nivel european, aici favorizat fiind Partidul Conservatorilor și Reformiștilor, din care face parte partidul de guvernare din Polonia, alături de Vox, aflat în ascensiune în Spania.

sursa:https://www.cotidianul.ro/premierul-ungariei-paraseste-latrina-ppe/

Gheorghe Piperea : Ce aveți de ascuns, oameni țicniți ?

 


Mulți comentatori pe pagina mea de socializare și multe persoane care îmi scriu în privat ori pe messenger îmi spun că ceea ce scriu eu le apare în news feed ca “postare despre covid” sau despre vaccinul anti-covid.

Sarcastic, acest mesaj automat generat îmi apare chiar și mie, titularul paginii.

Mulți se tem să nu fie suspendați sau blocați dacă dau like sau share postării ori dacă emit comentarii la postare.

Da, feisbuc chiar face asta, în cel mai “democratic” mod posibil. Dar, mesajul de “atenționare” conține și opțiunea “continuați”, deci se poate comenta, da like sau share. Doar că e un pic mai dificil – iar feisbuc se bazează pe comoditatea utilizatorului sau nebăgarea sa de seamă, ca orice prestidigitator. Într-adevăr, cei mai mulți se lasă vrăjiți de această vrăjeală.

Mai grav este că atenționarea este făcută să semene cu eticheta “biohazard” sau “radiații periculoase/toxice” ori “cablu de înaltă tensiune – nu atingeți”.

Enorm de mulți oameni, îndoctrinați sau nu, renunță să se “atingă” de astfel de texte, pentru a nu se “infecta”. Ca în vremurile nazismului sau ale comunismului, pe care le credeam de mult apuse, turma care aleargă după imunitate nu se încumetă la lecturi din texte eretice. Iar extensia naturală a virusului ereziei este blocată. Eficient, cinic, nazi style. Sau soviet style, pentru pudibonzi.

Așa zisa justificare a acestei cenzuri indirecte, dar cvasi-ineluctabil, este necesitatea de a lua informații numai din surse oficiale.

Când, însă, în decursul istoriei științei, informația oficială s-a confundat cu știința ?

Ce altă teorie oficială relativă la o boală s-a mai bucurat vreodată în istorie de o astfel de protecție?

Cum ne putem baza exclusiv pe informațiile oficiale, când acestea sunt atât de incerte și schimbătoare, când purtătorii mesajului sunt atât vinovați de impostură, de corupție și de conflicte de interese (de care, btw, profită chiar proprietarii feisbuc) ? Cum putem lua de bune ghicelile educate ale “autorităților” științifice canonice, care sunt culpabile nu numai de aroganță cognitivă, ci și de minciuni penale, uneori recunoscute public (cazul Fauci fiind cel mai recent și notoriu)?

Cum putem crede, de exemplu, că testele RT-PCR sunt infailibile, iar măștile sunt protective, când s-a dovedit științific că nu sunt? Cum putem crede în continuare că virusul se ia prin atingerea suprafețelor, când s-a probat științific că nu e așa? Cum putem accepta că vaccinul este protectiv și safe când chiar producătorii vorbesc de 500 de efecte secundare și reamintesc mereu că suntem încă în faza de experiment, iar injecția nu trebuie făcută fără prescripție medicală?

Cum putem accepta că izolarea, carantina impusă în pur stil medieval, distanțarea socială, închiderea școlilor, interzicerea dansului, abrogarea Crăciunului și a Paștelui etc. sunt eficiente, când a trecut, iată mai mult de un an de pandemie, și o tot ținem în valuri și cocoașe și dinți de fierăstrău, plus tulpini și mutații interminabile, în timp ce copiii ne intră în grave depresii?

De ce ar trebui ca dezbaterea publică a unei pandemii, care afectează 8 mld de persoane, să se limiteze la îngurgitarea unor producții fake și glisante ale unui număr redus de farisei sanitari, care nici măcar nu sunt medici (Gates, Tedros Adhanom) sau virusologi (Arafat)?

Și, cea mai importantă întrebare dintre toate: ce aveți de ascuns, oameni țicniți ? Ce e în neregulă cu această pandemie, de trebuie să cenzurați informația în stil nazist sau comunist ?

PS Citiți în linkul anexat un articol pe această temă pe care l-am publicat pe cotidianul, în 2017, și am anticipat acest minunat sistem de cenzură și de fake news prin omisiune, gândit atunci ca mijloc suplimentar de “luptă” anti-corupție.

sursa:https://www.cotidianul.ro/gheorghe-piperea-ce-aveti-de-ascuns-oameni-ticniti/

Prostia democrată nu doare, dar costă

 


Pentru cei care și-au dorit ca Donald Trump să plece de la Casa Albă cu orice preț, articolul intitulat “Prostia (democrată) nu doare, dar costă” este un serial pe care îl voi publica atât în Cotidianul cât și în New York Magazin.

Așadar, am fost la benzinărie să fac plinul la mașină. Am plătit 37 de dolari pentru 12 galoane (circa 48 de litri). Veți spune – pe bună dreptate - că benzina e mai ieftină în America decât în Europa, dar eu trăiesc la New York și plătisem cu 6 dolari mai puțin pentru un plin în luna ianuarie, când fostul președinte a predat cheile de la Biroul Oval, după ce a muncit 4 ani fără salariu !

Duminică, 28 februarie 2021, la prima sa apariție publică de după instalarea lui Joe Biden la Casa Albă (20 ianuarie 2021), Donald Trump a avertizat că prețul benzinei va exploda în următoarele luni, ca urmare a măsurilor economice dezastruoase preconizate de noul președinte. În cele ce urmează, voi explica pe înțelesul tuturor ce înseamnă asta pentru micul intreprinzător – unul din motoarele economiei de piață americane. Pe termen scurt, se pare că 6 dolari în plus la un plin de benzină nu înseamnă mare lucru pentru proprietarul unei mici afaceri, mai ales, că suma se poate scădea de la taxele anuale. 

Dacă guvernul federal va mări taxele și va limita deducțiile (lucru caracteristic guvernărilor democrate, conform principiului „taxează și cheltuiește” în folosul clienților politici – mai ales al sindicatelor care aduc voturi!), pentru a recupera o parte din cele 1,9 trilioane de dolari alocate diminuării efectelor pandemiei de Covid 19 asupra economiei și asupra societății americane în general, micile afaceri vor sucomba și vor trage obloanele, iar proprietarii vor îngroșa rândurile șomerilor, devenind încă o povară pusă în cârca guvernului. Mai mult, cele 1,9 trilioane de dolari (care au obținut deja de votul Camerei Reprezentanților și vor trece, cu siguranță, și de Senat, cele două camere ale Congresului SUA fiind controlate de către democrați), vor acoperi dezastrele generate de incompetența primarilor și/sau guvernatorilor “albaștri” în unele state mari precum California sau New York, păcălind populația cu o “pomană” de 1.400 de dolari pe cap de locuitor, 3.600 de dolari credit la taxe pentru fiecare copil sub 6 ani, 3.000 de dolari pentru cei de vârstă cuprinsă între 6 și 17 ani, promițând și sindicatelor noi beneficii din bani care NU provin din relansarea economică, ci din mărirea taxelor!

La polul opus, programul economic al lui Trump a acordat stimulente și facilități fiscale micilor și marilor intreprinzători, aducând economia la cifre fără precedent în zeci de ani și rata șomajului la cote neverosimil de mici!

Pentru a explica mai clar ce se întâmplă, voi da un exemplu. Creșterea prețurilor și a taxelor, concomitent cu limitarea deducțiilor, vor pune presiune pe micul întreprinzător, care se va vedea în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților și cheltuielile curente din ce în ce mai mari. Prin urmare, la fel ca în principiul Dominoului, afacerea se închide, lăsând pe drumuri un proprietar (plus familia acestuia și angajații), banii cheltuiți pentru activitățile curente ale firmei nu vor mai intra în economie, guvernul nu va mai încasa taxe de la o afacere în care nu investește nimic (!!!) și toți cei implicați în activitatea firmei falimentare vor completa formularele pentru ajutorul de șomaj dat de guvern! Prostia (democrată) nu doare, dar costă! Și e finanțată din bani inexistenți!

New York, 3 martie 2021

sursa:https://www.cotidianul.ro/prostia-democrata-nu-doare-dar-costa-corespondenta-din-new-york/

Adepţii conspiraţiei QAnon cred că fostul preşedintele Donald Trump ar urma să fie reinstalat în funcţie pe 4 martie

 


Serviciile de securitate din Statele Unite au luat măsuri suplimentare de securitate la Capitoliu de teama unui atac al unui grup extremist care ar putea avea loc joi.

„Am obţinut informaţii confidenţiale despre un posibil complot în scopul atacării Capitoliului”, anunţă Poliţia Congresului SUA, conform publicaţiei The Hill.

„Am aplicat deja măsuri suplimentare de securitate, care includ o structură fizică şi efective suplimentare, pentru a asigura protecţia Congresului, a publicului şi a agenţilor noştri”, precizează Poliţia Capitoliului.

Conform unor informaţii obţinute de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi de Departamentul american pentru Securitate Internă, membri ai organizaţiilor extremiste, inclusiv ai grupului paramilitar antiguvernamental Three Percenters (Cei Trei la Sută), pregătesc acţiuni împotriva Capitoliului pe 4 martie. Adepţii conspiraţiei QAnon cred că fostul preşedintele Donald Trump ar urma să fie reinstalat în funcţie pe 4 martie. În istoria SUA, în perioada 1793-1933, ceremonia de învestire a preşedinţilor era de obicei în jurul datei de 4 martie, informează CNN. Donald Trump a pierdut scrutinul prezidenţial din 2020, iar noul preşedinte al SUA, Joseph Biden, şi-a început mandatul în ianuarie. Donald Trump nu şi-a recunoscut înfrângerea.

„Ameninţarea este tratată cu multă seriozitate. Acesta este motivul pentru care membri ai Gărzii Naţionale sunt încă mobilizaţi la Capitoliu şi de aceea încă este gardul metalic de protecţie. Ştim ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie, nu i-am tras încă la răspundere pe toţi cei implicaţi în evenimentele din 6 ianuarie (…)”, a declarat senatorul democrat Alex Padilla.

FBI avertizează asupra riscurilor generate de grupurile extremiste

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a avertizat, miercuri, că riscurile generate de rasism şi de extremismul antiguvernamental vor persista până cel puţin în 2022. „Evaluarea noastră este că ameninţările extremiste interne vor continua să genereze riscuri ridicate privind violenţe în SUA. Ne aşteptăm ca extremiştii cu motivaţie rasială şi etnică, precum şi extremiştii antiguvernamentali şi antiautoritate să continue să genereze ameninţări de terorism intern în cursul anului 2021 şi chiar în 2022”, a declarat Jill Sanborn, director adjunct al diviziei antiterorism a FBI.

Violenţele comise pe 6 ianuarie la sediul Congresului Statelor Unite au fost acte de „terorism intern”, a afirmat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), în cursul audierilor în Senat. „Violenţele din 6 ianuarie nu reprezintă un incident izolat. Problema terorismului intern a fost de mult timp o metastază în întreaga ţară şi nu va dispărea curând. Autorii atacului sunt la acelaşi nivel cu reţeaua ISIS (Stat Islamic în Irak şi Siria – n.red.) şi cu extremiştii violenţi de pe plan intern”, a declarat Christopher Wray în cursul audierilor în Comisia pentru Afaceri Judiciare a Senatului SUA.

„Atunci când extremiştii violenţi de pe plan intern folosesc dispozitive explozive, când atacă sedii guvernamentale şi companii, când atacă agenţi ai forţelor de ordine, când recurg la violenţă pentru a se amesteca în funcţionarea legală a instituţiilor guvernamentale, trebuie să se aştepte ca FBI să le vină la uşi, indiferent unde ar încerca să se ascundă”, a atras atenţia Christopher Wray.

Autorităţile americane au arestat peste 270 de indivizi în cadrul investigaţiei privind violenţele comise la Capitoliu pe 6 ianuarie, soldate cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, după protestele violente din 6 ianuarie. Potrivit articolului de inculpare, „Donald Trump s-a implicat în delicte majore şi minore prin instigarea la acte de violenţă împotriva instituţiilor de guvernare din Statele Unite”. Donald Trump a fost acuzat că a pretins în mod repetat că a câştigat scrutinul prezidenţial şi a încurajat, prin discursul rostit pe 6 ianuarie în faţa simpatizanţilor adunaţi în zona Eclipse din centrul Washingtonului, acţiunile violente asupra Capitoliului, în timp ce Congresul valida victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial. Donald Trump a fost achitat de Senat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/alerta-la-capitoliu-amenintarea-este-tratata-cu-multa-seriozitate/

Texasul și Mississippi a anunţat marţi sfârşitul măştilor obligatorii

 


Texasul a anunţat marţi sfârşitul măştilor obligatorii şi redeschiderea magazinelor şi restaurantelor la "100%" de săptămâna viitoare. Mississippi a făcut aceeaşi alegere, cu începere de miercuri: "Este timpul", a scris pe Twitter guvernatorul Tate Reeves.

Aceste măsuri, justificate în special de campania masivă de vaccinare în curs, l-au consternat pe noul lider de la Casa Albă. Este o "mare greşeală", a declarat Joe Biden, pe urmele principalilor responsabili sanitari federali. "Ultimul lucru de care avem nevoie este o gândire de tip Neanderthal care spune că totul este în regulă acum, scoateţi-vă măştile, uitaţi de toate astea", a insistat preşedintele democrat, fidel mesajului de prudenţă pe care îl transmite legat de pandemie.

"Nu este momentul să ridicăm toate restricţiile", a insistat, de asemenea, miercuri dimineaţă, directoarea Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, Rochelle Walensky, conform Agerpres. 

sursa:https://www.dcnews.ro/joe-biden-avertisment-pentru-autoritatile-din-sua-atentie-sa-nu-redeschideti-prea-repede_805514.html

Atunci când două corpuri cererești se apropie aparent pe boltă, acestea se află în conjuncție. Zilele acestea, Planeta Marte e în conjuncție cu Pleiadele

 


Anul trecut, Planeta Venus a fost în conjuncție cu roiul stelar Pleiade, cunoscut și sub denumirea de „Cloșca cu pui“ . Din cauza faptului că planetele orbitează Soarele și se află la o mai mică distanță de Pământ decât stelele, periodic, acestea intră în conjuncție între ele sau cu alte corpuri mai îndepărtate (galaxii, stele, nebuloase, comete). Zilele acestea, Planeta Marte se află în vecinătatea roiului Pleiade, iar o imagine a conjuncției a fost postată de președintele Societății Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore.

Acesta a postat fotografia pe pagina de Facebook:

„După Venus anul trecut în aprilie, iată că și Marte vizitează Pleiadele. În această seară își dau întâlnire la o distanță de 1,5 grade. Se anunță cer senin, așa că ieșiți să le vedeți și fotografiați !

Marte are magnitudinea +1.

Aici avem o imagine realizată acum 3 zile, pe 28 februarie, pe un cer luminat de Luna Plină“, a scris Valentin Grigore pe pagina sa.



sursa:https://www.dcnews.ro/marte-si-pleiadele-surprinse-la-mica-distanta-pe-cer-foto_805500.html

3.03.2021

ȘTIRI NOI la NTD-România

 

Xi Jinping, discuție cu Andrzej Duda : Suntem gata să livrăm vaccinuri chinezești în Polonia

 


Președintele de la Beijing spune că Polonia și China ar trebui să își consolideze comunicarea strategică și să aprofundeze cooperarea pragmatică, precum și să răspundă în comun la diferite amenințări și provocări.

China acordă o mare importanță relațiilor cu Polonia și este pregătită să le întărească, inclusiv livrarea vaccinurilor COVID-19 în Polonia și sprijinirea importului de produse agroalimentare poloneze, a declarat președintele chinez Xi Jinping într-un apel telefonic cu președintele Andrzej Duda. Potrivit rapoartelor agenției de informații guvernamentale chineze Xinhua, președintele Xi a subliniat că Polonia este o țară importantă din Europa Centrală, membru esențial al UE și este conectată cu Republica Populară Chineză printr-un parteneriat strategic.

China poate livra și vaccinuri

Liderul de la Beijing a evaluat că, în situația actuală, China și Polonia ar trebui să își consolideze comunicarea strategică și să aprofundeze cooperarea pragmatică, precum și să răspundă în comun la diferite amenințări și provocări.

"China este gata să coopereze cu Polonia în vederea stabilizării și dezvoltării pe termen lung a relațiilor bilaterale", a Xi Jinping. Acesta a declarat că țara sa este pregătită să sporească schimbul de experiență în ceea ce privește combaterea pandemiei și să reînnoiască călătoriile între cele două țări în mod ordonat. El a declarat că Republica Populară Chineză este dispusă să livreze vaccinuri coronavirus în Polonia în măsura capacității sale și în funcție de nevoile părții poloneze.

De asemenea, Xi a subliniat că transportul de mărfuri prin legături feroviare între China și Polonia și Europa a atins niveluri record în timpul pandemiei. El a spus că acesta este un semn al co-dependenței lanțurilor de aprovizionare între China, Polonia și alte state UE. Președintele Chinei a declarat că țara sa va promova o creștere a importului de produse agricole de înaltă calitate din Polonia prin crearea de mecanisme de cooperare între China și Europa Centrală și de Est, precizează RMX.

sursa:https://www.dcnews.ro/xi-jinping-discutie-cu-andrzej-duda-suntem-gata-sa-livram-vaccinuri-chinezesti-in-polonia_805429.html

Bază aeriană americană din Irak, lovită de cel puțin 10 rachete

 


Miercuri, 3 martie 2021, aproximativ 10 rachete au lovit într-o bază din Irak, avanpost care adăpostea trupele SUA, dar și unități aliate, au declarat oficialii militari. Nu se știe dacă au existat victime, dar armata irakiană a spus că nu există pierderi semnificative.

A fost primul astfel de atac de când SUA a lovit țintele iraniene de-a lungul frontierei Irak-Siria săptămâna trecută, ucigând un polițist și provocând temeri legate de un alt ciclu de atacuri, așa cum sa întâmplat anul trecut. Atunci, atacurile au culminat cu eliminarea generalului Soleimani.

Nimeni nu și-a asumat răspunderea pentru atacul de miercuri, care vine cu două zile înainte ca Papa Francisc să viziteze țara, pe fondul îngrijorărilor legate de securitate și de pandemia de coronavirus. Călătoria Suveranului Pontif va include opriri în Bagdad, sudul Irakului și orașul Irbil din nord.

Rachetele au lovit baza aeriană Ain al-Asad din provincia Anbar, a declarat purtătorul de cuvânt al coaliției conduse de SUA, colonelul Wayne Marotto. Pe lângă trupele americane, danezii și britanicii se numără printre cei staționați la bază. Este aceeași bază pe care Iranul a lovit-o în ianuarie anul trecut, ca represalii pentru uciderea lui Soleimani. 

Ambasadorul britanic în Irak, Stephen Hickey, a condamnat atacul: „Forțele coaliției sunt în Irak pentru a lupta împotriva Daesh la invitația guvernului irakian”, a scris pe Twitter, folosind acronimul arab pentru IS. „Aceste atacuri teroriste subminează lupta împotriva Daesh și destabilizează Irakul”, a mai adăugat acesta potrivit ABCNews.

sursa:https://www.dcnews.ro/baza-aeriana-americana-din-irak-lovita-de-cel-putin-10-rachete-papa-francisc-urmeaza-sa-viziteze-zona_805423.html

Administraţia Putin avertizează UE şi SUA

 


Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri, că va riposta la sancţiunile „absolut inacceptabile” impuse de Uniunea Europeană şi de Statele Unite din cauza condamnării la închisoare a disidentului Aleksei Navalnîi.

„Considerăm aceste restricţii absolut inacceptabile. Generează daune considerabile asupra relaţiilor noastre, care sunt deja într-o situaţie deplorabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov. Oficialul rus a explicat, conform agenţiei Tass, că se referă la relaţiile Rusiei cu Statele Unite şi Uniunea Europeană.

„Sancţiunile nu sunt altceva decât interferenţe în afacerile interne ale Rusiei”, a subliniat Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat că Administraţia de la Moscova pregăteşte măsuri de retorsiune. „Vom coordona propriile sancţiuni. Agenţiile responsabile vor propune conducerii politice măsuri de retorsiune. Măsurile vor fi aprobate, vor fi făcute publice şi îi vom anunţa pe oponenţii noştri din acest caz. Există principiul reciprocităţii şi nu poate fi evitat în relaţiile interstatale”, a subliniat Dmitri Peskov.

Consiliul Uniunii Europene a decis, luni, sancţionarea a patru oficiali ruşi implicaţi în procedurile judiciare împotriva liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi. Conform unor oficiali de la Bruxelles, cei patru oficiali ruşi sancţionaţi sunt Aleksandr Kalaşnikov, directorul Serviciului penitenciarelor, Aleksandr Bastrîkin, directorul Comitetului rus de investigaţii, procurorul general Igor Krasnov şi Viktor Zolotov, şeful Gărzii Naţionale.

La rândul său, Administraţia Joseph Biden a anunţat sancţiuni împotriva a şapte oficiali ruşi şi asupra a 14 entităţi din industria chimică şi biologică. Printre oficialii sancţionaţi de SUA se numără Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB).

O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar expirase pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară.

În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind „fraude de amploare”. Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/administratia-putin-avertizeaza-ue-si-sua/

APEL NAȚIONAL : DUMINICĂ, pe 7 Martie 2021, protest masiv împotriva legii vaccinării obligatorii. Toată țara la București !

 


Apel Național ! 🇷🇴

Duminică, 7 martie suntem OBLIGAȚI  să ne prezentăm cu toții în alveola Parcului Izvor de lângă Casa Parlamentului la ora 15:00, dacă mai vreți să câștigăm lupta împotriva vaccinării obligatorii !

Toată țara trebuie sa vină împreună cu noi în București, nicidecum în alte orașe, fiindcă Legea vaccinarii obligatorii va intra la vot în max. 2-3 săptămâni !

7 martie este o zi simbolică pentru toți românii care NU doresc sa fie vaccinați cu forța împotriva voinței lor.

Anul trecut, la această dată, aprox. 6500 de români adevărați au făcut un lanț uman în jurul Casei Parlamentului, încercuind la propriu fortăreața parlamentarilor și atunci am reușit cu toții să oprim Legea vaccinării obligatorii, nemaifiind votată în Camera Deputaților, în ciuda tuturor presiunilor făcute din interior de agenții Big Pharma.

Anul acesta, contextul este cu mult diferit, dar avem aceeași misiune de îndeplinit și va trebui să ne unim din nou cu toții pentru a-i opri pe deputații care vor vota Legea vaccinării obligatorii în Plen în jurul datei de 15-20 martie.

Acum NU mai este loc pentru alte orgolii si avem obligația de a ne întâlni din nou pe 7 martie în alveola Parcului Izvor, pentru a reuși să strângem rândurile, în așa fel încât Legea vaccinării obligatorii să NU treacă.

Oameni buni, aceasta este ultima noastră șansă de a-i opri pe guvernanții vânduți care au misiunea de a duce până la capăt agenda companiilor Big Pharma pentru a impune în cele din urmă vaccinarea obligatorie a copiilor si a adulților.

Iar dacă această Lege va trece, atunci trebuie să știți de acum că toți romanii vor fi obligați să se vaccineze împotriva Covidului, indiferent de optiunea lor, mai ales că ne regăsim în acest moment într-o situație epidemiologică deosebită.

Dumitru Bălan

Iar părinții care vor refuza actul vaccinării obligatorii vor plăti amenzi de până la 10.000 RON, urmând ca în final să fie decăzuți din drepturile părintești dacă nu își vor vaccina copiii.

Asta vă așteaptă dacă nu vă treziți și dacă nu scăpați mai repede de frica care v-a luat mințile în acest an !

Acum un an i-am oprit ! O putem face din nou, dar depinde numai de voi daca deputații vor vota în cele din urmă Legea vaccinării obligatorii !

Nu faceți prostia de a nu veni, fiindcă acest moment nu se va mai repeta prea curând și o să vă pară rău mai târziu dacă veți boicota protestul nostru.

Împreună putem face din nou istorie, nu uitați asta niciodată !

sursa:https://ortodoxinfo.ro/2021/03/01/apel-national-pe-7-martie-protest-masiv-impotriva-legii-vaccinarii-obligatorii-toata-tara-la-bucuresti/?fbclid=IwAR2E8OE-mIzMa51OK_wrlzzkKwA416Fhn6k4kRt4setwSCuWaELw619vDh0

Cum rezolvi o conexiune slabă la internet

 


Dacă ai o conexiune slabă la internet, trebuie să fii atent la câteva aspecte. Iată cum o poți rezolva.

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să verifici ce viteză ai în contractul pe care l-ai semnat cu providerul de internet. Asigură-te că viteza conexiunii este cea pe care o credeai.

De asemenea, trebuie să verifici viteza conexiunii la internet, pentru a fi sigur ca nu are o problemă computerul tău. Viteza conexiunii la internet se poate testa folosind site-urile speedtest.net, fast.com sau speedtest.googlefiber.net. 

Dacă motivul pentru care conexiunea slabă la internet este din cauza unui modem de proastă calitate, trebuie să ceri companiei la care eşti abonat un echipament mai nou. Dacă ai deja un modem de ultima generaţie, înseamnă că router-ul este de vină şi îţi va trebui unul mai performant. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cum-rezolvi-o-conexiune-slaba-la-internet-ce-trebuie-sa-faci-4-pasi-simpli_805272.htm