10.22.2020

PSD Ciolacu-Dâncu pierde diplomatul care a adus cele mai înalte elogii pentru România

 


Călcând în picioare meritele și democrația de partid, PSD Ciolacu-Dâncu pierde diplomatul – specialistul adevărat ! – care a adus cele mai înalte elogii pentru România, femeia universitar și diplomat care a asigurat organizarea excepțională a Președinției Consiliului UE.

Vă amintiți de felicitările pe care le-a primit România din partea tuturor statelor pentru organizarea excepțională și rezultatele concrete a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene ?

Ei bine, pentru această mare realizare, unică în ultimii 15 ani, meritul îi aparține unui diplomat de excepție – prof. univ. Gabriela Ciot, din Cluj, în acea perioadă a Guvernului Dăncilă fiind secretar de stat la MAE.


Ei bine, dacă Viorica Dăncilă i-a recunoscut meritele, se pare că ”noul PSD”, cu Ciolacu și Dâncu NU o mai face, iar valorosul universitar și diplomat și-a anunțat demisia din PSD !


”Știu că nimeni nu este de neînlocuit și că se vor găsi alții mult mai buni, mai determinați și mai curajoși decât mine. Partidul se va deschide și vor urma momente tot mai bune și mai de anvergură!” – scrie cu amară ironie Gabriela Ciot, completând ”Dar pentru mine, cei 16 ani de activism politic iau sfârșit astăzi”.


Gabriela Ciot anunță clar: ”Demisionez din PSD”.


Distinsul universitar arată că opțiunea sa pentru activismul politic venea ”ca o completare firească a profesiei de dascăl și a dorinței de implicare în viața comunității”.


”Am aderat la un partid politic din 2004, convinsă că tinerii trebuie să fie responsabili față de investiția pe care societatea a făcut-o în educația lor și că pot reîntoarce această investiție prin lucrurile bune pe care le gândesc si le fac societății”, mărturisește Gabriela Ciot – ”Mi-am dedicat o bună parte din cei 20 de activitate profesională și politicii (aproximativ 16 ani)”.


Și, așa cum spunem, are tot dreptul să declare: ”Mi-am servit țara cu onoare si devotament în perioada în care am fost secretar de stat pentru afaceri europene la MAE și Reprezentant Special al Guvernului în Parlamentul European și știu că nu puteam realiza aceste lucruri dacă nu aș fi avut și sprijin politic”.

”Revenind la catedră mi-am dat seama imediat cât de mult am sacrificat din cariera mea universitară, dar nu puteam rata istoricul moment al primei Președinții rotative a Consiliului Uniunii Europene”, vorbește Gabriela Ciot cu modestie despre ceea ce a făcut pentru România în timpul președinției CUE.

Nu regret nimic! – spune Gabriela Ciot, dar vom vedea mai departe că… există și regrete. Citiți mai departe!


”Am crezut că si la nivel politic meritocrația de care se vorbește atât de mult, șansele egale, discriminarea pozitivă a femeilor sunt respectate”, scrie Gabriela Ciot. ”Am crezut și pe aceia care m-au încurajat să mă implic mai tare politic, motivând reforme și dorința de schimbare și de îmbunătățire a calității vieții politice”.


Poate recunoașteți și câte ceva din ideile următoare: ”Chiar am crezut când se spunea că este nevoie de specialiști, de universitari recunoscuți în comunitățile din care provin”.


În aceste condiții, Gabriela Ciot a considerat că poate fi un bun exemplu pentru generația sa, ”dar mai ales pentru generațiile de tineri, pentru care nu mai există apetit pentru politică sau pentru partidele de stânga tradiționale”.

Corect întru totul dar…


”Lozinci pentru naivi…”, spune Gabriela Ciot, mărturisind că a mai trăit asemenea decepții – ”Și dacă nu aș mai fi trecut cel puțin de două ori prin aceleași episoade în care se vorbește despre criterii, meritocrație, schimbare….

Și, din nou atenție: ”Așa s-a întâmplat și de această dată cu întocmirea listelor pentru Parlament”.

Gabriela Ciot parează și posibila replică: ”Previzibil că răspunsul față de reacția mea va fi “vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”. Eu vin cu o replică “schimbarea domnilor, bucuria nebunilor””.


Și iată o palmă pentru conducerea PSD, care crede că reforma se face cu ”implanturi”, cum remarca ironic Adrian Năstase: ”Nu cred în aducerea oamenilor din afara unei organizatii pe liste de partid, pentru că nu au capacitatea de a mobiliza activul de partid și nu pot determina implicarea acestora în campanie”.


Acum critica îl vizează direct pe Vasile Dâncu:


”Când o întreaga organizație se opune acestei dorințe, cred că trebuie să se țină seama!”, spune Gabriela Ciot. ”Nu cred că cei aflați pe listele de la locale unde s-a obținut un scor de 13% la nivel de județ vor fi locomotive pufăinde care vor dubla scorul partidului”

Dimpotrivă, spune Gabriela Ciot, ”credeam că au puterea să facă un pas decent în spate. Și nu cred în cei care vor să fie lideri, dar nu pot să întocmească și să asume o listă completă de candidați, lăsând această sarcină în seamă conducerii centrale!”

”O spun cu regret, situatia organizației de la Cluj, în acest moment, va avea de suferit tocmai pentru că nu poate reface spiritul de echipă, coeziunea”, spune clar Gabriela Ciot. ”Și ca să faci politică pentru oameni, este nevoie de omenie, cooperare, respect și principii, nu de “colți” și “cicatrici”. Iar atunci când vezi că prin acțiuni evidente, ești “sprijinit” să faci acest pas, trebuie să ai curaj și să acționezi ca atare”.

Deci, conchide și repetă Gabriela Ciot – ”Pun punct acestei etape de activism politic”.

”Omnia mea mecum porto (lat. Tot ceea ce am, duc cu mine) – “Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. 


Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.” (preluare https://dexonline.ro/definitie/omnia%20mea%20mecum%20porto/566679)”, încheie Gabriela Ciot mesajul său de adio pentru PSD – Ciolacu & Dâncu.


Așa cum scriam la început, este una dintre cele mai grave semne că PSD merge într-o direcție greșită – pentru că,, iată pleacă unul dintre cei mai valoroși și merituoși români în relația cu Europa – de fapt, așa cum am titrat – pleacă din PSD diplomatul care a uimit și impresionat Europa.


Agenția Sputnik a urmărit îndeaproape activitatea celor care au asigurat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene – derulată în timpul guvernării Viorica Dăncilă – și a apreciat în mod deosebit modul în care Gabriela Ciot și echipa sa au reușit să ducă la bun sfârșit importanta misiune, într-un an dificil, cu un președinte deloc prietenos… și multe alte probleme. De altfel, președinția română a CUE a primit felicitări unanime din UE, fiind considerată una dintre cele mai de succes perioade. Rareori vezi România felicitată astfel!

De aceea, adresăm încă o dată felicitările noastre Gabrielei Ciot!


Tăriceanu, acuzații grave. S-ar pregăti scoaterea sa din joc

 


Călin Popescu Tăriceanu afirmă, după decizia CCR potrivit căreia nu există conflict constituțional Parlament-parchet, că „apropierea alegerilor îi determină pe unii să găsească soluții pentru scoaterea sa din joc. Acesta spune însă că va aștepta motivarea Curții Constituționale a României.

„Se pare, însă, că apropierea alegerilor îi determină pe unii să găsească soluții pentru a mă scoate din joc. Nu cedez, nu mi-e frică. Am fost patru ani obiectul unei anchete penale a DNA și în final am avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție. Sunt trecut prin aceste lucruri.

Nu e prima dată când se întâmpla astfel de lucruri. Cei care cred că în felul acesta voi deveni mai puțin critic la adresa președintelui și la adresa guvernului se înșală. Vom vedea care sunt prevederile, și în funcție de aceasta parchetul va acționa sau nu”, spune Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta afirmă că președintele Senatului nu avea atribuții de conducător, ci de reprezentant.

„Comisia juridică nu a solicitat în vreun fel această solicitare, iar procurorii au considerat că eu am făcut un abuz în funcție. (...) Prin această decizie a Curții cred că se creează un precedent foarte periculos. Eu respect deciziile Curții, dar un principiul fundamental este nulitatea dreptului imperativ.

Prin această decizie, principiul nulității votului imperativ este încălcat. Oricare parlamentar va putea să fie anchetat de Parchet de ce a votat într-un fel sau nu a votat”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

CCR respinge sesizarea lui Robert Cazanciuc referitor la un conflict constituțional între Senat și Parchetul de pe lângă ÎCCJ, referitor la ancheta care l-a vizat pe Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a fost acuzat de procurori că nu a dat curs unei solicitări ANI de vacantare a unui mandat de senator.

Robert Cazanciuc a cerut, în 29 mai CCR, având atribuții de președinte al Senatului, să constate existenţa unui conflict constituţional între Parlament - Senat şi PICCJ. Cazanciuc spune că acest conflict s-a manifestat printr-o „ingerinţă directă şi neconstituţională” a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului.

Ancheta a vizat modul în care senatorul PSD de Giurgiu Cristian Marciu a fost menţinut în funcţie cu toate că, în anul 2015, magistraţii ÎCCJ l-au declarat, definitiv, incompatibil după ce a avut afaceri cu instituţii ale statului.

Tăriceanu ar fi vizat de această anchetă deoarece, în calitate de preşedinte al Senatului, nu ar fi dat curs, în 2017, solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate de a-l elibera din funcţie pe Marciu.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/tariceanu-acuzatii-grave-ccr-584704.html

Banda spărgătorilor de bancomate a fost prinsă în flagrant, în Vrancea, cu focuri de armă

 


Patru spărgători de bancomate au fost prinşi, noaptea trecută, în judeţul Vrancea, în plină activitate infracţională.

Potrivit chestorului-şef de Poliţie Bogdan Despescu (foto), este vorba despre membrii unei bande specializate în astfel de infracţiuni, cu "experienţă" căpătată în Occident, care operau îmbrăcaţi în combinezoane şi foloseau dispozitive explozive artizanale.

Pentru prinderea celor patru, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, fără să rezulte victime, a precizat Despescu.

Cei patru sunt din Galaţi, au vârste între 29 şi 34 ani şi au căzut în mâinile oamenilor legii în timp ce încercau să sustragă bani dintr-un bancomat din comuna vrânceană Vulturu.

Ei se deplasau cu un automobil cu numere false.

Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi instanţei pentru mandate de arestare pe 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, cel puţin doi dintre cei reţinuţi au comis infracţiuni similare în state ale Uniunii Europene.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/spargatori-bancomate-despescu-vrancea-galati-584703.html

"România, singurul stat UE fără un program de relansare economică"

 


Guvernul Orban a ajuns la Palatul Victoria pe 4 noiembrie 2019. În primele patru luni, până la izbucnirea pandemiei de coronavirus, Orban a dat vina pe greaua moștenire, pe situația lăsată de guvernele PSD. La preluarea guvernării, România era pe creștere economică, aveam cea mai mică rată a șomajului, iar euro era 4,75 lei, nu ca acum,aproape 4,9 lei. Aceste cifre nu au contat, Orban a dat vina pe greaua moștenire până a venit pandemia. Apoi a dat vina pe pandemie.


Împrumuturi pe bandă rulantă

De la preluarea guvernării și până în prezent, Orban și Cîțu au împrumutat peste 100 de miliarde de lei. Vorbim deja de împrumuturi record. În doar trei luni, statul român s-a împrumutat de la populație prin programele Tezaur și Fidelis de peste 3,3 miliarde de lei. De pe piețele externe, Ministerul Finanțelor împrumută cu 1.000 de euro pe secundă. Toți acești bani dispar la fel de repede cum vin, dar nu se văd în economie. Strategia PNL este simplă și arhicunoscută, mai ales că și Băsescu a făcut la fel înaintea crizei financiare. Împrumută mult și cheltuie mult pentru a lăsa impresia că economia merge, până trec alegerile. Acesta este și motivul pentru care insistă să aibă loc alegeri parlamentare pe 6 decembrie. Dacă așteptăm până în martie, toată lumea va vedea că împăratul e gol, că Orban și Cîțu au dus România în colaps economic.

România, singurul stat UE fără un program de relansare economică

În fiecare zi, Orban și Cîțu vorbesc despre relansare economică, despre programe pentru IMM-uri și pentru HoReCa. Toate aceste discursuri devin deja zgomot de fond. Realitatea tristă este că România e singurul stat din Uniunea Europeană unde guvernul nu a fost capabil să aplice un plan de relansare economică.

Pe surse, deja se știe că agențiile de rating internaționale vor retrograda România. Agențiile vor să vadă un program, o viziune, dar Guvernul PNL este incapabil să le producă. La PNL nu există specialiști, doar pile și politruci.


sursa:https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-24369160-pebloguri-marius-budai-romania-singurul-stat-fara-program-relansare-economica.htm


Dacia ”Spring” va fi produsă în China

 


Sindicatele Renault din Franța critică dur faptul că grupul auto va produce la o uzină din China primul model electric al Dacia, spunând că este de neconceput și că amprenta de carbon va fi mare, dat fiind că modelul este adus de atât de departe. Dacia Spring are o autonomie promisă de 225 km, viteza maximă este de 125 km/h, iar prețul va porni de la aproximativ 17.000 de euro (înainte de aplicarea subvențiilor).

Renault este în criză financiară și își va reduce efectivele și producția pentru a se redresa. În acest context, sindicatele din Franța ar vrea ca Dacia Spring să fie produsă în Franța unde Renault produce și modelul Zoe, cea mai vândută mașină electrică din Europa.

Frank Daoust, purtător de cuvânt la sindicatul CFDT spune, citat de Bloomberg, că se opune cu tărie ca Spring să fie fabricată în China și că alegerea acelui loc de producție ”se bate cap în cap” cu sprijinul dat de guvernul de Paris industriei auto franceze și cu ideea creării de locuri de muncă suplimentare în Franța.

Un alt sindicat, FO, spune că amprenta de carbon va fi dezastruoasă din cauză că mașinile vor fi aduse tocmai din China.

Spring va fi produs la uzina Shiyan deținută împreună cu Dongfeng și Nissan.

Cei de la Dacia au explicat de ce Spring se produce în China: piața de acolo este cea mai mare pentru vehiculele electrice, 60% din vânzările mondiale fiind în China. În consecință, China are un ecosistem foarte bine pus la punct cu furnizori de componente și Dacia poate ține costurile la un nivel scăzut și, simultan, poate aduce rapid modelul în Europa, deoarece chinezi produc rapid și eficient.

Aici trebuie spus că un motiv pentru care mașina este produsă în China ține de faptul că tot China este cel mai mare producător mondial de baterii pentru aceste mașini, în timp ce Europa este mult în urmă. Bateria costă câteva mii de euro la o mașină electrică, fiind cea mai scumpă componentă. Bateria de la Spring cântărește 280 kg, iar întreaga mașină are o greutate de 955 kg. Bateria are 26,8 kWh, iar motorul este de 33 kW (44 CP).

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-24369051-sindicatele-franceze-renault-sunt-furioase-dacia-spring-produsa-china.htm

PNL a aruncat în aer negocierile cu USR la Timiș

 


Surpriză la finalul negocierilor PNL - USR-PLUS pentru o alianță la nivel local pentru Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara. Cu 5 minute înainte de conferința de presă programată pentru a anunța încheierea acestei alianțe, după trei zile de negocieri, echipa primarului ales al Timișoarei, Dominic Fritz, a fost anunțată de către liberali că nu vor mai încheia acordul de colaborare.

Dominic Fritz a anunțat că se ajunsese la finalul unor negocieri cu PNL, după trei zile bune de discuții despre proiectele comune și fusese agreat un text de parteneriat.

  • "Și cu cinci minute înainte să închidem acest parteneriat, partenerii noștri potențiali ne-au spus că nu sunt în măsură să onoreze ceea ce am negociat luni și miercuri. Și asta însemna că o să avem un viceprimar de la USR/PLUS și un viceprimar de la PNL și un vicepreședinte (de consiliu județean – n.r.) de la PNL și unul de la USR/PLUS. Au spus că au nevoie de timp să se gândească la această soluție, că propun să facem asta după alegerile parlamentare. Pentru noi este exclus să continuăm o instabilitate politică aici.
  • Timișoara astăzi o să treacă de pragul de trei cazuri COVID (la mie). Eu am nevoie de o stabilitate în Consiliul Local. Cred că și în Consiliul Județean avem nevoie de o stabilitate. Și pentru noi orice soluție care nu include și un acord comun despre funcțiile executive nu este o soluție bună pentru timișoreni și timișeni.
  • Din acest motiv, aceste negocieri nu au fost duse la un bun sfârșit. Noi acum o să trebuiască să analizăm situația și într-un timp cât mai rapid să ajungem la o stabilitate în CL și CJȚ, a afirmat primarul ales al Timișoarei.
El a spus că îi pare foarte rău pentru această situație, care este total neașteptată pentru USR-PLUS.
  • "Până acum jumătate de oră aveam scos deja pixul să semnăm acest acord agreat în ultimele zile. Și îmi pare rău că nu am vești mai bune. Dar responsabilitatea pe care noi o simțim pentru timișoreni și timișeni cu siguranță ne va duce la o bună soluție și stabilitate”, a declarat Fritz.
El a precizat că fusese agreat cu PNL un text de parteneriat de 3 pagini și un comunicat de presă, în care era menționat clar că USR-PLUS și PNL vor avea câte un viceprimar și un vicepreședinte la CJ, iar cerința de ultim moment a liberalilor a fost să fie tăiată din document această frază și să se înțeleagă după alegerile parlamentare cine va fi viceprimar sau vicepreședinte. El a spus că este exclus așa ceva, pentru că vrea ca de săptămâna viitoare să aibă echipe stabile în Primăria Timișoara și în Consiliul Județean.


Ce invocă liberalii

Noul președinte al CJ Timiș și al PNL Timiș, Alin Nica, susține că totul a pornit de la declarațiile făcute în ultimele zile de deputatul USR de Timiș Cătălin Drulă, declarații care "au subminat negocierile".
  • "Cred că am ajuns la un acord cu privire la programul de guvernare atât din Primăria Timișoara, cât și din Consiliul Județean Timiș. Am ajuns la un acord să sprijinim programul USR din Primăria Timișoara și să completăm acel program cu proiectele începute de administrația liberală. Și în ceea ce privește CJ, partenerii noștri să sprijine programul nostru de guvernare locală și cu câteva adiții din programul Alianței USR/PLUS.
  • Ceea ce a subminat practic negocierile au fost recentele declarații ale chiar unui membru din comisia de negociere, pe care colegii mei, ieri, în ședința BPJ, au considerat a fi inacceptabile. Și care subminează încrederea noastră că partenerii noștri pot fi loiali în cele două instituții”, a spus Nica.
El a dat de înțeles că negocierile se vor relua, totuși, săptămâna viitoare, nu după alegerile parlamentare: "Am solicitat doar o păsuire, să se mai așeze timpul peste aceste declarații contondente".

Declarațiile lui Cătălin Drulă care i-ar fi inflamat pe liberali, potrivit tion.ro: "Am văzut că alte partide au început deja campania murdară împotriva noastră. E normal cumva, pentru că ceea ce facem noi de patru ani schimbă clasa politică și lor le e frică de asta. Pe noi ne preocupă doar cum să facem lucruri bune pentru comunitate, pe ei îi preocupă doar să își păstreze funcțiile și privilegiile pe care le-au avut timp de 30 de ani. Asta este o diferență fundamentală și nu, nu ne plac. Da, acolo unde trebuie, pe proiecte, vom face alianțe punctuale politice, dar, dincolo de asta, nu vom uita niciodată că noi reprezentăm ceva mai mult. Reprezentăm interesul cetățenilor și facem asta pentru voi și împreună cu voi, nu pentru noi”.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24368735-video-pnl-aruncat-aer-negocierile-usr-timis-liberalii-razgandit-5-minute-inainte-iesi-conferinta-useristii-anunte-alianta-spune-dominic-fritz.ht

Între Vine România, susținut de Donald Trump, și Nu știu nimic, rostit de Klaus Iohannis e un ocean distanță.

 




Schimb de replici indirecte și de la distanță între președinții americani și român. Între Vine România, susținut de Donald Trump, și  Nu știu nimic, rostit de Klaus Iohannis e un ocean distanță.

La ce se referă cei doi? La scandalul de corupție în care este implicat clanul Biden și despre care cotidianul.ro tot a scris ultimele zile. Scandalul și dezvăluirile cutremură SUA cu doar două săptămâni înaintea alegerilor americane.

Donald Trump, președintele SUA: „Dacă spune că nu știe nimic despre asta, că este treaba fiului. Aud că și România urmează să apară. Dacă spune că este treaba lui, că e adult. România urmează.“, a afirmat Trump la  Fox News’ Fox & Friends
Și șeful de cabinet al lui Donald Trump, Mark Meadows, a afirmat că România apare în emailurile din laptopul lui Hunter Biden.

„Ați vrut să spuneți Rusia, nu România. În Rusia, Ucraina și China este Hunter Biden bănuit de trafic de influență.“

„Este România o țară nouă? Chiar am menționat România. Cred că în următoarele zile vom vedea și legătura românească.“

Informațiile de peste ocean au ajuns ș la urechile președintelui Iohannis. În conferința de presă de miercuri, Klaus Iohannis a fost întrebat de un jurnalist:
„Jurnalist: O întrebare de politică externă. Șeful Cancelariei Casei Albe a declarat în urmă cu câteva ore că vor exista dezvăluiri în ceea ce privește „conexiunea românească a afacerilor lui Hunter Biden în țara noastră”, Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte Joe Biden și actualului contracandidat al Președintelui în exercițiu, Donald Trump. Întrebarea mea este ce informații aveți cu privire al această dispută. Mulţumesc!

Președintele României: Nu am nicio informaţie despre acest personaj, iar dacă apar date pe care noi nu le-am cunoscut, evident că vom declara lucrurile pe care putem să le găsim, dar, încă o dată, la acest moment, eu nu am nicio informaţie despre acest personaj.“

În mai 2014, Joe Biden a vizitat România în timpul în care a fost vicepreședine al SUA. Cu această ocazie, el a ținut un discurs prin care a cerut represiuni împotriva corupției, pe care a descris-o drept „un cancer care mănâncă credința cetățeanului în democrație” și „o altă formă de tiranie”.

De asemenea, în 2015, președintele Iohannis și vicepreședintele american Joe Biden s-au întâlnit la Casa Albă. După întrevedere, președintele a declarat:

„Tocmai s-a terminat întâlnirea pe care am avut-o la Casa Albă cu Vicepreședintele Joe Biden. O întâlnire foarte bună, foarte caldă, o întâlnire care a durat mai mult de o oră, în cadrul căreia am avut ocazia să discutăm foarte multe probleme care ne preocupă pe toți.

Am avut, evident, în primul rând, discuții despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente și am convenit să încercăm să lucrăm și pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanțială.

În al doilea rând, am discutat despre situația din România, evident. Vicepreședintele Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției, și-a exprimat încrederea în continuarea acestui demers“.

Cum a ajuns România în scandalul Hunter din cursa prezidenţială a SUA. Povestea e simplă. Joe Biden și băieții săi au avut mai multe conexiuni în România, scrie Sorina Matei, pe Mediafax.

Una dintre ele, prezentată în America, se referă la faptul că Joe Biden a fost apropiat de un important om de afaceri român, Puiu Popoviciu, iar Popovici îl are ca avocat pe Louis Freeh, fostul şef al FBI, prieten şi apropiat la rândul său de Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump.

Ulterior, Popoviciu a fost condamnat în România dar aşa echipa lui Trump ar fi aflat mai multe despre legăturile familiei Biden din România.

Casa Albă în scandalul Biden: Veți vedea conexiunea românească

sursa:https://www.cotidianul.ro/trump-vine-romania-iohannis-nu-stiu-nimic/


Pelerinaj cu buletinul de Sf. Dimitrie!

 


Gabriela Firea a aprobat, joi, protocolul cu Patriarhia Română pentru organizarea unui pelerinaj cu ocazia Sf. Dimitrie cel Nou, în perioada 25-27 octombrie, în zona Patriarhiei, la care vor putea participa numai persoane din București.

„La activitate vor participa numai persoane din municipiul București. Pentru aceasta, organizatorul va institui puncte de filtrare a participanților în zonele de acces/ieșire a publicului. În zona acestor filtre va fi realizat triajul observațional al participanților”, se arată în protocolul încheiat de Primărie cu Patriarhia Română.

Potrivit documentului, persoanele organizate pe rândul de așteptare vor beneficia de marcare la fiecare 1,5 metri, iar pe stâlpi vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare.

„Numărul participanților: circa 500 de persoane la un moment dat”, se mai stipulează în protocol.

Anterior, la pelerinajul din Iași de Sfânta Parascheva a fost aprobată doar participarea ieșenilor, ceea ce a stârnit un adevărat scandal. În cele din urmă, autoritățile s-au văzut nevoite să ridice restricția și să permită și accesul celor veniți din alte zone. Și reprezentanții Bisericii au făcut la acel moment scandal.

Secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat în urmă cu două săptămâni, după o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/povestea-se-repeta-pelerinaj-cu-buletinul-de-sf-dimitrie/

Ambasadorul SUA și previziunile sale pentru România

 


Ambasadorul SUA face niște previziuni de zahăr pentru România. România este pe poziția a doua în topul producătorilor de petrol și gaze din Europa (n.red. de fapt, Uniunea Europeană), a declarat Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA în România, la Conferința Anuală „Parteneriatul Strategic Româno-American în domeniul securității cibernetice”.

Ambasadorul american mai afirmă că extracția gazelor din Marea Neagră va începe în 2021 dar și că apoi aceasta va crește la capacitate maximă.

„Rezervele sale (n.red. României) de gaze naturale din platforma Mării Negre sunt foarte însemnate! România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa de îndată ce va începe realmente extracția anul viitor și va crește ulterior la capacitate maximă, iar la Cernavodă se va putea lucra la capacitate maximă! Ce realizare uluitoare!„, a spus Zuckerman.

Oficialul a ținut să reamintească faptul că la începutul lunii octombrie ministrul Virgil Popescu a inițiat un Acord Interguvernamental care prevede că SUA și România vor coopera în vederea retehnologizării unui reactor și a construirii a două alte reactoare la Cernavodă.

Proiectul este evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari. În plus față de contribuțiile din partea S.U.A, Canadei și Franței, o sumă semnificativă din conținutul acestui proiect va fi din partea României, a precizat Zuckerman.

„Tot pe 9 octombrie, Banca de Import-Export a SUA (ExIm) a semnat un memorandum de înțelegere care prevede că va oferi României până la 7 miliarde de dolari finanțare pentru proiectul de la Cernavodă. Va oferi asistență financiară și U.S. International Development Finance Corporation (Banca de dezvoltare a SUA)“.

„Proiectul de la Cernavodă reprezintă o paradigmă a viitoarelor colaborări româno-americane pentru construirea marilor proiecte de infrastructură„, a mai afirmat ambasadorul.

„În încheiere, voi spune din nou: România și Statele Unite sunt cei mai buni prieteni! Împreună, am avut și vom continua să avem realizări mărețe! Vă mulțumesc pentru munca asiduă de a proteja poporul român și poporul american, care iubesc libertatea! Dumnezeu să vă binecuvânteze “, a încheiat, en fanfare, Zuckerman.

În Marea Neagră s-ar afla zăcăminte de gaze estimate la circa 200 miliarde metri cubi.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ambasadorul-sua-si-previziunile-sale-pentru-romania/


„Cine i-a garantat lui Klaus Iohannis că PNL va cîştiga alegerile din 6 decembrie cu peste 50% ?“

 


„Cine i-a garantat lui Klaus Iohannis că PNL va cîştiga alegerile din 6 decembrie cu peste 50%?“. Este întrebarea retorică pe care o ridică Ion Cristoiu, într-un articol postat pe blogul său. În postare, jurnalistul face o radiografie a situației actuale a vieții politice românești și se întreabă pe ce bază a declarat președintele că „fără să clipească o clipă, după alegeri, el va desemna ca premier pe Ludovic Orban“.

Din materialul integral, care poate fi citit pe cristoiublog.ro, redăm și noi câteva pasage.

(…)

„Miercuri, pe la prînz, Cotroceniul a anunțat convocarea unei conferințe de presă la ora 18. Deși președintele ținuse una luni și de la ea, trecuseră doar două zile, opinia publică nu s-a mirat că mai ține una miercuri, la ora 18. Nu un Mesaj, nu un text pigulit pe Facebook, ci o conferință de presă cu Statement, urmat de întrebări și răspunsuri. Opinia publică nu s-a mirat de un asemenea eveniment unic în cei șase ani de trai nineacă la Cotroceni pe banii contribuabilului – două conferințe de presă într-o singură săptămînă.

Ziua de miercuri 21 octombrie 2020, poate fi caracterizată drept neagră pentru România:
4.848 de cazuri noi de infectare, 765 la ATI, 2169 de școli închise, 10.250 de persoane internate, 69 de noi decese, numărul morților de Covid 19 a atins cifra de 6065.
Din toate părțile semnale de alarmă privind Sistemul sanitar. Pe primul loc, penuria de medici.
Acestor fapte ținînd doar de Criza sanitară li se adaugă, pentru a creiona atmosfera unei Stări de urgență națională, cele ținînd de Criza economică adîncită de la o zi la alta de Pandemie: restaurante, cinematografe, școli închise, Horeca se prăbușește într-un ritm vertiginos.

Toate țările europene sînt în cel de-al Treilea Război Mondial. Numai că în imensa lor majoritate, autoritățile țin situația sub control. La noi, așa cum se vede miercuri, 21 octombrie 2020, situația a scăpat de sub control.

Sistemul sanitar pîrîie din toate încheieturile. Deciziile sînt contradictorii. Una spune premierul și alta prefectul. Monica Anisie contemplă neputincioasă absența tabletelor din școli și balamucul din învățămîntul online. Între două isterii pe Facebook, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, se împrumută cu dobînzi uriașe. Banii de la UE, făgăduiți de Klaus Iohannis din vară, n-au venit nici acum. Guvernul se angajase că va da gata pînă-n octombrie Proiectele ce urmau să fie trimise Comisiei. Nu s-a mai auzit nimic despre ele.

Așa cum am mai scris, în astfel de vremuri națiunea are nevoie de mesaje de fermitate, de încredere că situația e ținută sub control, de convingerea că în fruntea statului e cineva care veghează, care conduce țara cu o mînă sigură și care supraveghează autoritățile, gata să le frece ridichea dacă se lasă pe tînjală.

Din această credință s-a ivit certitudinea că Klaus Iohannis a convocat conferința de presă de miercuri, a doua în această săptămînă, ca reacție la cifrele alarmante date publicității pe parcursul zilei. Spre stupoarea tuturor, Klaus Iohannis a convocat conferința de presă pentru a reafirma decizia sa de neclintit de a se ține alegerile parlamentare pe 6 decembrie 2020.

(…)Alegerile parlamentare n-au avut loc încă. De unde și pînă unde majoritatea actuală nu exprimă voința românilor? I-a spus lui, între două fleici, Lucian Pahonțu că voința românilor, pipăită de ofițerii SPP, nu mai e exprimată de majoritatea actuală? Au interceptat angajații SRI toate discuțiile între cetățenii patriei, inclusiv cele din toalete și au conchis că vor o altă majoritate? Putem pune la îndoială o majoritate cînd ea nu mai e majoritate. Eșecul catastrofal al candidatului PNL la șefia Consiliului Legislativ, tractoristul Augustin Zegrean, arată clar că majoritatea e deținută în continuare de PSD. Nici rezultatele locale nu sprijină o asemenea aserțiune. Nu numai pentru că ele n-au vizat Parlamentul, dar și pentru că PSD a obținut un succes neașteptat. PNL a obținut la votul politic 30,76%. Înseamnă asta că PNL exprimă voința poporului? Dacă ar fi avut peste 50%, am fi putut vorbi de exprimarea voinței populare. Pînă la 50% mai sînt aproape 20 de procente.

Așadar, potrivit președintelui, alegerile trebuie ținute pe 6 decembrie 2020, deoarece numai astfel PSD pierde majoritatea. Altfel spus, deoarece numai astfel PNL dobîndește majoritatea.
Teza cu valoare de axiomă:
Alegerile trebuie ținute pe 6 decembrie 2020 pentru ca PNL să le cîștige. Pentru ca Klaus Iohannis să aibă pe lîngă Guvernul Meu, Sistemul Meu și Parlamentul Meu.

Păi de unde știe președintele de pe acum rezultatul alegerilor?


Ca și în cazul lui Nicușor Dan Generalii din instituțiile de forță l-au asigurat că alegerile sînt ca și cîștigate de PNL.
Președintele a declarat fără să clipească o clipă că după alegeri el va desemna ca premier pe Ludovic Orban.
Asta înseamnă că președintelui i s-a garantat nu numai că PNL va cîștiga alegerile, dar și că le va cîștiga cu un scor de peste 50%.
Pentru că doar cu un asemenea scor președintele poate desemna drept premier pe președintele PNL. Dacă va fi Guvern de coaliție, nici un președinte din lume nu poate fi sigur că negocierile pentru formarea majorității nu vor duce la o altă nominalizare.
Cine i-a garantat lui Klaus Iohannis că PNL va cîștiga alegerile din 6 decembrie cu peste 50%?“

sursa:https://www.cotidianul.ro/ion-cristoiu-cine-i-a-garantat-lui-iohannis-ca-pnl-va-cistiga-alegerile


Nicușor Dan și „șicanele penibile”

 

Primarul general ales al Capitalei, Nicușor Dan, acuză PSD de șicane penibile pentru că încearcă să întârzie validarea mandatului său și spune că „se pregătește o iarnă grea pentru bucureșteni în ceea ce privește serviciul de încălzire”.

„La București o să mai așteptăm cel puțin o săptămână din cauza atitudinii iresponsabile a PSD. Sunt 52 de cereri pe care le-au făcut consilieri PSD și apropiați ai PSD care vor fi discutat luni de Curtea de Apel București. Sunt motive ridicole. Se vorbește de fraudă electorală în același stil conspiraționist cu care PSD ne-a obișnuit. Cererile sunt copy/paste, se reiau inclusiv greșelile gramaticale de la una la cealaltă”, mai spune primarul ales al Capitalei.

El a ținut să precizeze că primarul general în exercițiu este Gabriela Firea.

„Dacă cineva are o problemă cu apa caldă trebuie să o întrebe pe Gabriela Firea. Este un primar care și-a abandonat mandatul, atribuțiile legale. (…) Vreau să mai remarc atitudinea resentimentară și răutatea și rea-voința unui personaj care a pozat în întruchiparea virtuților creștine. Am vorbit în campania electorală de o caracatiță de interese în PMB. Ăsta e motivul pentru care se tergiversează, pentru ca oamenii ăștia să acopere lucruri pe care le-au făcut în timpul mandatului și, pe ultima sută de metri, să regularizeze anumite lucruri pe care le-au făcut”, menționează Dan.

Nicușor Dan spune că „în mod deliberat se pregătește o iarnă grea pentru bucureșteni în ceea ce privește serviciul de încălzire pentru ca în stilul bine cunoscut PSD să dea vina pe noua administrație că nu e în stare să rezolve problemele orașului”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/nicusor-dan-acuza-psd-de-sicane-penibile/

Nemulțumiții își fac bagajele

 


Fostul ministru al Educaţiei, senatorul Liviu Pop, a rămas fără loc pe lista de candidaţi a PSD, iar acum face sondaj printre internauţi ca să hotărască dacă mai rămâne sau nu în partid.

„Dragi prieteni de pe Facebook,

Deși am fost votat pentru prima poziție la Senat de CEX PSD Maramureș, am fost înlăturat de pe listă.
Ce decizie credeți că ar trebui să iau:
1. Să rămân în PSD?
2. Să îmi dau demisia din PSD?
3. Să candidez din partea altui partid?
4. Altceva?
Vă mulțumesc pentru eventualul răspuns.
Respect!!”, a scris Liviu Pop, pe contul de socializare.

Fostul ministru al Educaţiei nu este singurul parlamentar din PSD care s-a trezit eliminat de pe liste de conducerea partidului.
La Vrancea, lista cu candidați trimisă de Marian Oprișan a fost invalidată de PSD, președintele partidului, Marcel Ciolacu, spunând că își menține părerea că Oprișan nu trebuie să candideze și ar fi oportun să rămână vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea.

Marian Oprișan a anunțat că a decis să își retragă candidatura pentru funcția de senator. „Mai mult ca oricând cred că în PSD este nevoie de unitate”, a spus liderul PSD Vrancea.

Nici deputatul PSD Liviu Pleșoianu nu a mai fost pus pe liste. Pleșoianu a anunțat că pleacă din partid.

„Partidul în care am intrat în 2016 este exact opusul partidului din 2020! Din acest moment, drumurile noastre se despart. Iar cine mă cunoaște știe că, dacă ajung să iau hotărârea de a pleca de undeva, nu mă mai uit niciodată înapoi. PSD a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează şi îşi inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri. Cine acceptă așa ceva – să fie sănătos! Eu nu accept!
Impostorilor și sforarilor nu am ce să le transmit. Colegilor rămași verticali şi oamenilor care ne-au votat în 2016 am însă multe să le spun în continuare! Cu ei chiar am de ce să vorbesc despre CURAJ şi despre PRINCIPII puse în practică!
…Pentru că am fost primul care, încă din luna decembrie 2016, imediat după alegeri, am spus că Iohannis ar trebui suspendat şi că, dacă acest lucru nu se întâmplă, va face tot ce ţine de el ca „să nu mai rămână piatră pe piatră în această ţară”. Exact această expresie am folosit-o. Multora li s-a părut exagerată, prea dură. …Apoi, s-a văzut că am avut perfectă dreptate!
…În data de 7 februarie 2017, în plină isterie naţională legată de „OUG 13”, am rămas în bancă, în Parlamentul României, unde am fost trimis prin VOTUL OAMENILOR, şi am protestat civilizat pe toata durata „discursului” plin de ură scrâşnită al Insului din Deal.
…Tot în acea perioadă, am insistat pe toate căile posibile ca PSD să le dea ocazia să se exprime public celor care nu cred într-un stat condus de oameni din spatele cortinei. Mi-am conceput şi un mesaj care să mă definească în tot ceea ce fac: „Lasă-i să lupte alături de tine pe cei care te-au ales să lupţi pentru ei!”…
…În aprilie 2017, m-am dus chiar în bârlogul… mamutului radioactiv. În plină dezbatere a Comisiei de la Veneţia, găzduită la Cotroceni, am vorbit în faţa tuturor despre încălcarea grosolană a Constituţiei României de către Insul-în-geacă-roşie, despre cum înţelege el să nu fie mediator, ci dezbinator şi instigator!
…În cadrul şedinţelor Comisiei de Anchetă din Parlament am adresat toate întrebările corecte, fără nicio ezitare, chiar dacă acolo se afla marele GEORGE MAIOR… Apoi, fără să cer vreun ajutor de la partid, m-am dus pe persoană fizică în faţa sediului central DNA, pentru a-i adresa distinsei KOVESI întrebarea de care tot fugea: „Ce aţi căutat acasă la Oprea în seara turului II al alegerilor prezidenţiale din 2009?”.
…Câteva săptămâni mai târziu, i-am adresat aceeaşi întrebare şi la Bruxelles, privind-o în ochi fără să clipesc şi întâlnindu-i toată URA de care e capabilă. Şi e capabilă de INUMAN de multă…
…Pentru înlăturarea lui Grindeanu am votat fără ezitare. DAR pentru numirea sa la ANCOM n-am mai votat câteva luni mai târziu, declarând că nu sunt BIPOLAR!
…Pentru înscăunarea lui Tudose n-am votat şi mă felicit în fiecare zi pentru asta!
…Am considerat important să lucrez la Legea ONG-urilor, deşi, aşa cum mă aşteptam, o puternică opoziţie a venit chiar dinspre propriul Guvern. Au urmat multe alte proiecte, precum cel privind limitarea mandatelor şefilor din servicii sau cel privind excluderea din magistratură a celor care au lucrat în echipe mixte, în baza protocoalelor secrete cu SRI.
…Bugetul pe 2018, de pildă, nu l-am votat, pentru că nu mi se pare normal să aloci bani în plus către instituţiile de forţă înainte de a le fi reformat cu adevărat.
…Acelor membri ai opoziţiei care confundă Parlamentul cu stadionul le-am ţinut piept cu propriile arme, pentru că n-am suportat să văd cum sunt efectiv HĂRŢUIŢI colegii mei în Parlamentul României de către o adunătură de roboţei cipaţi.
…Ambasadorilor şi ZEILOR de la Bruxelles le-am răspuns ferm şi argumentat de fiecare dată când au înţeles să ne bată cu linia peste degete, din reflexul de a ne considera copiii inadecvaţi ai Vestului.
…Am protestat cu portocale la Cotroceni, atunci când Insul Bizar a spus că nu știe și nu-l interesează nimic legat de abuzurile „unității de elită” DNA Ploiești.
…Am candidat la funcția de președinte PSD și am vorbit în cadrul acelui congres așa cum o fac mereu: perfect LIBER!
Multe ar mai fi de spus despre CURAJ, despre asumarea unei lupte împotriva Sistemului. Cert este că lucrurile sunt simple: ori ai CURAJ, ori n-ai, ori te lupţi, ori nu te lupţi, ori îţi asumi nişte principii, ori nu. Aşa că, fără a mă cocoţa pe vreun piedestal (sunt un om normal, cu calităţi şi defecte), chiar am multe de spus despre „curaj” şi despre „principii asumate”. Dacă aş fi gândit aşa cum din păcate mult prea mulţi gândesc în politica românească, nu m-aş fi expus şi mi-aş fi asigurat foarte uşor un locşor pufos şi relaxant…
Voi continua şi de acum înainte să vorbesc şi să acţionez doar sub impulsul lucrurilor în care cred, alături de ceilalţi oameni LIBERI! Fie să FIM!”, a scris Pleșoianu pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/nemultumitii-din-psd-isi-fac-bagajele/

Boala controalelor polițienești. La ce ne trebuie o secție de poliție în Centrul Vechi ?

 



Polițaii iubitori de șpagă și ziariștii amatori de scandal (mama audienței!) și-au dat mîna într-un nou subiect. Un polițai pe nume Ghica s-a răsculat. Își acuză șefii că l-au mutat de la secția de poliție din Centrul Vechi din Capitală pe nu știu unde prin București, probabil cu mai puține restaurante în preajmă. Am auzit la radio că omul și-a turnat nemulțumirea prin social media. A scris el un memoriu sau o plîngere și a trimis-o poporului cititor de facebook și de site-uri. Cică, l- au adus pe un altul care să îi ia locul și că lui i s-a cerut să nu mai facă controale pe la „patronii cu pile”. Am ajuns acasă și am căutat pe internet. Cică acolo, în Centrul Vechi a„realizat performanța de a deranja pe toată lumea”. In mod normal, pentru asta, ar trebui dat afară!
De la ce a pornit acest scandal?

”Se pare că, cel puțin până la suspendarea unei dispoziții ilegale, voi fi detașat să ocup funcția de adjunct în cadrul unei secții de poliție”, zice Ghica.

Polițistul nostru a strigat că vine lupul, înainte ca fiara să apară. Pierde locul la oala bogată din Centrul Vechi. Altfel, nu înțeleg de ce la un „se pare” al polițistului Ghica iese acest tărăboi. Este revoltat Ghica de faptul că va fi detașat la o altă secție de poliție? Moare omul de dragul zonei turistice de care s-a îndrăgostit lulea sau o duce binișor între cîrciumi? Lucra la o mare anchetă? Una importantă pentru țară sau la una mititică, bună de lins pe degete și pentru el?
Motivul de bază din demonstrația polițaiului stă în faptul că „a cîștigat un concurs!” Ce a făcut Ghica în Centrul Vechi după ce a cîștigat concursul? Omul nu ne spune pe șleau! O ține cu morala socialistă. Vrea cinste de farmacie în cîrciumile din buricul tîrgului. Adică, să coordoneze el toate controalele. Trag această concluzie din mesajul său disperat. Nu înțeleg care este nemulțumirea? Care este abuzul și care este nedreptatea! Ce dispoziții legale a refuzat să execute Ghica? Răspunsul trebuie dat pe puncte, nu cu „se pare”. Cîte transporturi ilegale de tigări și de băuturi au prins oamenii săi? Sau le-au fumat și le-au băut?
N-a pus „poliția la picioarele unor patroni care dau șpagă”, zice Ghica sau HotNews, nu prea înțelegem care.
Ajungem la miezul problemei. Ce treabă are poliția cu patronii din Centrul Vechi? Exceptînd purtatul măștii și distanța între clienți pentru care poate da amenzi, nu înțeleg ce? De ce să dea patronii șpagă unor polițai? Spălatul pe mîini nu este treaba lor! Ce treabă are poliția cu activitatea economică a tuturor cîrciumilor? În afara intervenției în cazul unor tulburări de ordine pentru care ar putea să le dea cite o ciorbă, polițaii n-au a face cu funcționarea cîrciumilor. Ar trebui să le apare, nu să le jumulească! Și, atunci ce, în afară să mănînce pe gratis și să ia șpagă? Să controleze ce? Curățenia și aerisirea localurilor? Nu este treaba Poliției! O face Inspecția sanitară. Legalitatea? Autorizațiile trebuie expuse pe perete. Originea mărfurilor? Nu este treaba poliției, ci a controalelor fiscale! Calitatea mîncării pe care să o verifice cu laboratorul din burtă? Deșteptul ăsta are aceeași gîndire ca și alte zeci de mii de polițiști care perpetuează gîndirea și practicile milițienilor din anii comunismului!
Își imaginează că slujba de polițai îi dă dreptul să-și bage nasul în toate, ca să trăiască și el din mica sau marea șpagă, în funcție de afacerea pe care s-a suit cu picioarele. Polițaiul de azi nu este polițist adevărat, ci, un mic profitor de cartier. El se consideră un controlor deștept, autoritar și puternic, nu un furnizor de siguranță publică!
Nicăieri în lume, afacerile nu sunt terorizate de atîtea controale ale Poliției. Și nu numai a milițienilor de vreme nouă, ci și a celor de la Finanțe, de la pompieri, de la Sănătate, de la drepturi muzicale, de la dracul și de la lacu! În țara cu populația cea mai jupuită de funcționarii publici, unii oameni se satură, închid și își iau cîmpii.

La ce ne trebuie o secție de poliție în Centrul Vechi? Pentru altceva decît colectat șpagă! Ce mari realizări polițienești au Ghica și tinerii săi colegi (subordonați) în Centrul Vechi? Ar trebui să le pună pe o hîrtie de-a fir a păr și să vedem dacă merită salariile, benzina, întreținerea, încălzirea sau aerul condiționat și curentul secției în care funcționează. Nu o fi cumva mai simplu ca în Centrul Vechi să rămînă de veghe o patrulă de doi-trei, nu de treizeci, care, în caz de încălcare a legii privitor la ordinea publică, să sune la o brigadă de intervenție. Poliția Capitalei este la 100 de metri, cel mult.
Ce-i atît de fierbinte în Centrul Vechi ca zona turistică să nu poată funcționa fără o secție de poliție special alocată? Nu sunt destui acoperiții și turnătorii? Exact ca în politică!
Cum rămîne unul fără ciolan, cum face tărăboi!

sursa:https://www.cotidianul.ro/boala-controalelor-politienesti/


Cum vor liberalii să-l dea jos pe Florin Iordache

 



Liberalii au depus la CCR sesizarea privind numirea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ. Ei acuză că Iordache nu a primit numărul necesar de voturi, este membru de partid și nu îndeplinește condiţia referitoare la buna reputaţie profesională.

PNL susține că Florin Iordache nu a întrunit numărul necesar de voturi. Acesta a obţinut 185 de voturi, dar necesarul era de 234, respectiv majoritatea deputaţilor şi a senatorilor şi nu doar a celor prezenţi.

Totodată, în sesizarea PNL se arată că Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia legală referitoare la buna reputaţie profesională şi morală, prevăzută de Legea de funcţionare a Consiliului Legislativ.

„Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, reputație înseamnă părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva, felul în care cineva este cunoscut sau apreciat; renume; faimă. Or, părerea publică cu privire la Florin Iordache este în contradicție cu bunul renume sau cu buna părere publică favorabilă. Buna reputație morală nu rezultă din niciun act depus la dosarul de candidatură”, se menționează în sesizare.

De asemenea, PNL reclamă că preşedintele Consiliului Legislativ nu trebuie să fie membru al unui partid politic.

”A accepta ideea că preşedintele Consiliului Legislativ poate fi membru al unui partid politic până în ziua începerii activităţii semnifică o înfrângere a dispoziţiei legale în vigoare”, mai susțin liberalii.

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a fost votat, marți, să fie președintele Consiliului Legislativ. Iordache a obținut mai multe voturi decât fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean.

Liderii PNL și USR s-au acuzat reciproc că au votat numirea lui Iordache la conducerea Consiliului Legislativ.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-vor-liberalii-sa-l-dea-jos-pe-florin