1.17.2021

Masca, „Obligatorie până în 2023” !

 


Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat, duminică, după ce a fost vaccinat cu a doua doză împotriva COVID-19, că masca va rămâne obligatorie în continuare până în 2023. Legat de vaccinare, Cercel a spus că la şapte zile după rapel nu mai există riscul să se mai dezvolte infecţii severe cu coronavirus.

„Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus. Dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare (…) până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Streinu-Cercel, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală.

El a comparat pandemia cu o cometă.

„Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a precizat medicul, fost director al Institutului ”Matei Balş”.

Întrebat de jurnalişti ce este de făcut dacă persoana vaccinată intră în contact cu o alta infectată cu virusul SARS-CoV-2 la două săptămâni după rapel, Streinu-Cercel a răspuns: „Nu e nevoie să staţi în carantină, este nevoie să vă monitorizaţi. Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente – imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie – împreună să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie”.

Potrivit acestui, acest vaccin ne protejează de toate tulpinile care sunt în circulaţie în acest moment.

„Ce va fi peste un an nu ştiu, de aceea trebuie să ne grăbim ca în cursul acestui an să vaccinăm tot ce se poate vaccina şi într-un pas alert în aşa fel încât să imunizăm cât mai multă populaţie şi încercăm să scoatem virusul din circulaţie”, a spus medicul.

Cadrele medicale primesc de duminică a doua doză a vaccinului anti-COVID. Printre cei care au fost vaccinaţi cu a doua doză s-a aflat şi asistenta medicală Mihaela Anghel de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Bucureşti, prima care a primit vaccinul la începutul campaniei de imunizare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/streinu-cercel-iti-da-vestea-cea-mare-obligatorie-pana-in-2023/


Altă bâlbă în campania de vaccinare

 


Mai mulți constănțeni au fost programați pentru vaccinarea anti-Covid la o adresă greșită. Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a anunțat că este vorba despre o eroare a platformei de programare care va fi remediată în scurt timp.

Constănțenii care s-au programat pentru vaccinarea anti-Covid au primit prin email confirmarea și o adresă la care urmează să meargă pentru realizarea imunizării. Autoritățile au realizat că adresa trecută în email este greșită și i-au anunțat pe constănțeni unde urmează să se vaccineze.

Eroarea aparține platformei și va fi remediată rapid, au promis autoritățile.

„Din cauza unei inadvertențe tehnice, în platforma de programare pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, cei care au primit confirmare de programare pe e-mail au fost informați că se vor vaccina pe Bulevardul Mamaia 96. Pentru o informare corectă și pentru evitarea unor situații neplăcute, facem următoarea mențiune: centrul de vaccinare este la Sistemul Militar Modular de Izolare şi Tratament (SMMIT) de pe Stadionul Portul, lângă spitalul CF Port (Bulevardul 1 Mai 3-5). Începând de vineri, s-au făcut demersuri pentru modificarea adresei centrului în platforma națională dedicată programării pentru vaccinare. Problema va fi remediată în scurt timp”, a anunțat prefectul județului Constanța, Silviu Coșa.

sursa:https://www.cotidianul.ro/alta-balba-in-campania-de-vaccinare/


Accident GRAV în Insula Mare a Brăilei

 


O mașină în care se aflau patru bărbați s-a răsturnat pe un drum din Insula Mare a Brăilei. 

Cei patru sunt răniți ușor, dar în zonă au fost trimise mai multe echipaje de pompieri și cadre medicale, inclusiv elicopterul SMURD de la Galați. Mașina s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea unui drum din Insula Mare a Brăilei. Cele patru persoane aflate în interior au fost rănite, dar nici o victimă nu este în stare gravă, anunță reprezentanții ISU Brăila.

La fața locului acționează o autospecială a pompierilor, mașina de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, elicopterul medical de la Galați a fost trimis în zonă pentru a contribui la salvarea răniților. Din primele informații, bărbații nu sunt încarcerați și au răni ușoare, transmite Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/accident-grav-in-insula-mare-a-brailei-intervine-elicopterul-smurd_796194.html

Maramureșul și Bucovina, puse de New York Times pe lista destinațiilor de vacanță în vreme de pandemie

 


Ziariștii de la New York Times au pus Maramureș și Bucovina pe lista destinațiilor de vacanță recomandate în timpul pandemiei. Principalul avantaj al regiunilor din nordul României este modul de viață care a dispărut în alte zone din lume.

„Lista, realizată pe baza recomandărilor cititorilor, are 52 de locuri din întreaga lume, iar Maramureșul, alături de Bucovina, sunt singurele zone din România aflate pe această listă. Maramureșul a fost ales pentru autenticitatea sa și pentru că aici mai poți găsi un mod de viață care a dispărut în alte zone din lume. Trebuie să profităm din plin de aceste lucruri, de unicitatea și autenticitatea Maramureșului și să dezvoltăm un turism care să păstreze acest mod de viață”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, potrivit Mediafax.

Avertismentul lui Raed Arafat: Se creează o piață a falsurilor

 


Secretarul de stat Raed Arafat a explicat sâmbătă, la Antena 3, ce riscuri există în legătură cu introducerea unui certificat de vaccinare care să permită mobilitatea titularului.

Pe lângă discriminarea implicită între vaccinaţi şi nevaccinaţi, există şi riscul real al apariţiei falsurilor.

„Dacă se pune ca şi condiţie de circulaţie un certificat de acest gen, automat se creează două grupuri: cei cu certificat de vaccinare, care circulă cum vor, şi cei care nu au certificat, care nu vor circula şi vor avea limitări. Asta va crea discriminări majore nu doar în Uniunea Europeană.

15 milioane de vaccinaţi pe plan mondial (situaţia curentă a numărului de vaccinări, n.r.) reprezintă o picătură într-un ocean, comparativ cu 7-8 miliarde, cât este populaţia mondială. Vom avea o situaţie în care o mică parte s-a vaccinat pentru că a avut acces la vaccin, o elită, şi o mare majoritate care, nu că refuză să se vaccineze, dar nu a avut încă acces, nu i-a venit rândul. Un vaccin care nu este accesibil tuturor.

Este un vaccin pe care îl obţinem foarte greu – şi ştim că azi Pfizer a anunţat reducerea cantităţii livrate în Europa (compania a precizat că reducerea temporară este provocată de operaţiuni menite să crească capacitatea de producţie în primăvară, n.r.).

România va primi mai puţin decât i s-a promis, urmând să se revină în februarie la o cifră care să compenseze ce nu primim acum. La acest moment o astfel de discuţie poate să pună o presiune foarte mare pe oameni şi să discrimineze. Gândiţi-vă: dacă firma de aviaţie o să spună „nu urcaţi în avion decât vaccinat” însă nu aveţi acces la vaccin nici dacă doriţi să vă vaccinaţi, asta va crea o problemă foare mare.

Mai e un risc pentru turism: să iasă certificatele false de vaccinare. Orice criză de acest gen creează o piaţă şi piaţa certificatelor false va fi, cred, una foarte prosperă dacă va fi un motiv de discriminare. Mai bine abordăm altfel situaţia. Sunt convins că la nivelul UE se vor discuta toate aceste aspecte”, a spus Raed Arafat.

Şefa Comisiei Europene susţine iniţiativa Greciei, de introducere a certificatului de vaccinare european.


UN DOCUMENT GLOBAL necesar pentru a TRĂI ”NORMAL”

 


Premierul elen Kyriakos Mitsotakis i-a cerut președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să ”standardizeze” un pașaport covid în toate țările membre UE, pașaport care le va fi necesar celor care vor dori să circule în UE.. ”Cei care s-au vaccinat ar trebui să fie liberi să călătorească”, a scris Mitsotakis, premierul unei țări îndatorate pentru mai bine de o generație creditorilor externi și al cărei PIB depinde în bună măsură de turism.

Spania, Estonia, Islanda și Belgia au semnalat că sunt pentru introducerea unui tip de pașaport pentru cei vaccinați și că accepta și un schimb de date cu alte state membre UE.

Danemarca a făcut un pas mai departe și a anunțat că se pregătește să implementeze un ”pașaport Covid” care le-ar permite celor care au fost vaccinați să participe fără restricții la viața socială. Și guvernul Poloniei a anunțat o măsură similară – un ”pașaport” sub forma unui cod QR care va fi primit de cei care se vor vaccina. Ideea a fost inclusă în Programul Național de Imunizare din Polonia, adoptat în decembrie 2020. Aici se arată că polonezii care se vaccinează vor putea să folosească sistemul public de sănătate fără a mai fi testați înainte și nu vor fi supuși măsurilor de distanțare sociala, nu vor trebui să intre în carantină după intrarea în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus.

Israelul și provincia canadiană Ontario au anunțat că studiază posibilitatea introducerii unor pașaporate de imunitate.

Rusia a introdus deja un asemenea pașaport pentru cetățenii care s-au vaccinat, pașaport care le permite să circule liber în Rusia și să părăsească țara.

Dincolo de aceste inițiative ale guvernelor, sunt esențiale măsurile pe care le iau marile companii de transport aerian. Singapore Airlines este prima mare companie care a introdus obligativitatea unui certificat digital care să ofere acces la istoricul testărilor covid-19 și al vaccinărilor pasagerilor.

Pentru toate aceste ”pașapoarte” și pentru standardizarea lor este necesară o infrastructură. La asta lucrează o alianță de mari companii tech, inclusiv Microsoft, Oracle și compania de cloud computing Salesforce. Unul dintre cele mai avansate proiecte este cel al ONG-ului The Commons Project, care este susținut de Forumul Economic Mondial. Președintele The Commons Project spune că lucrează împreună cu mai multe guverne și că se așteaptă ca revenirea la o viață socială normală să fie posibilă doar pentru cei care pot prezenta teste negative Covid-19 sau pot face dovada vaccinării.

Financial Times scrie că The Commons Project a primit finanțare din partea Fundației Rockefeller pentru dezvoltarea unui tip de pașaport covid și că acest pașaport va fi implementat de cele trei mari alianțe mondiale ale companiilor aeriene: One World, Star Alliance și Sky Team.

Fundația Rockefeller a oferit până acum 500.000 de dolari pentru acest proiect. ”Coordonarea unui asemenea program uriaș ar trebui tratată ca un efort de război”, stă scris pe site-ul fundației.

Pe zi ce trece, devine tot mai limpede că guvernele vor adopta aceste pașapoarte de imunitate. Devine tot mai limpede că cei fără asemenea pașapoarte nu vor avea libertate de mișcare și nici nu vor putea participa la o mulțime de evenimente.

Grupul britanic pentru apărarea drepturilor omului Privacy International a avertizat că, dacă guvernele vor emite pașapoarte de imunitate, asta ar semnala că ne îndreptăm spre ”scheme de identitate digitală”. ”Odată ce există mai multe utilizări (acces la servicii) în mai multe domenii (sectorul public, privat), în mai multe țări (calatorii), înseamnă că ne apropiem de introducerea unui document de identitate global, de care fiecare va avea nevoie pentru a-și putea trăi viața”.

Anna Beduschi, de la Universitatea Exeter, este îngrijorată că introducerea unui vaccin de imunitate poate crea probleme mari în protecția informatiilor cu caracter personal. ”Apare o diferențiere între indivizi plecând de la starea lor de sănătate, ceea ce poate fi folosit pentru a stabili gradul de libertate al fiecăruia și drepturile și libertățile de care să se bucure”.

În aprilie 2020, șeful Autorității europene pentru protecția datelor, Wojciech Wewiorowski, spunea că ideea unui pașaport de imunitate este „extremă” și s-a declarat alarmat de apariția unor asemenea proiecte. Acum, când un număr crescând de state membre UE se pregătesc să introducă asemenea pașaporate și solicită standardizarea lor la nivelul UE, este puțin pronbabil ca vreun oficial de la Bruxelles să mai emită asemenea opinii.

Travel and Health Inssurance Journal scrie că, „dacă UE îi va obliga pe cei care călătoresc să se vaccineze, atunci companiile de asigurări de călătorie i-ar putea refuza pe cei care nu se vaccinează”.

Schengenvisainfo.com, un site independent ce oferă informații despre vizele Schengen, scrie, la fel, că asiguratorii îi vor refuza pe cei care nu se vaccinează. ”Chiar dacă cei care nu se vaccinează vor găsi o portiță și vor reuși să intre într-un stat membru Schengen, companiile ar putea refuza să le ofere asigurare”. ”Având în vedere volumul mare de știri false și teorii ale conspirației care curg de luni de zile despre pandemie si vaccinare, provocarea pentru UE nu va fi achiziționarea dozelor necesare de vaccin, ci convingerea populației că vaccinarea este importantă”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/catre-un-document-global-necesar-pentru-a-trai-normal/

Ipocrizia statului profund se apropie de apogeu, criminalii de război condamnându-l pe Donald Trump

 


În urmă cu mai bine de cinci ani, mai multor comentatori li s-a interzis să mai publice articole în secțiunea dedicată a ziarului britanic The Guardian. Începuse deja sindicalizarea presei de mainstream, cu articole publicate simultan de marile jurnale, cu viziuni și limbaj aproape identice. Comentatorii refuzați au înființat un site, numit sugestiv Off-Guardian. Articole de opinie și de investigație care apăreau în urmă cu nici un deceniu în paginile The Guardian sunt acum catalogate drept conspiraționiste și nu-și găsesc locul decât pe site-ul Off-Guardian.

Poate nimic nu ilustrează mai bine evoluția presei în ultimii ani decât două articole despre noul impeachment al președintelui Donald Trump și mizele sale, publicate de The Guardian și Off-Guardian. Puse cap la cap, cele două articole de analiză/opinie pot oferi o imagine edificatoare despre evenimentele din Statele Unite. Acest lucru nu mai este însă posibil pentru presa de astăzi, care le oferă cititorilor doar exerciții de propagandă.

Bucuria înfierării, voluptatea zăngănitului de cătușe, glorificarea serviciilor secrete, inventarea de eroi care să se opună anti-eroilor nu sunt o marcă românească. Este o tendință generală la care presa de mainstream se aliniază.

Off-Guardian: Ipocrizia statului profund se apropie de apogeu, criminalii de război condamnându-l pe Trump

”Congresul SUA a votat pentru impeachment-ul președintelui Donald Trump. De această dată, pentru ”incitare la violență”, deși nu a existat nici incitare și nici violență. ”Violența” (atât cât a fost) se referă la protestele de la Capitoliu, de pe 6 ianuarie. A fost o violență pe care a provocat-o poliția, care a  renunțat repede la cordoanele de securitate, permițându-le ”mardeiașilor” să intre în clădirea Congresului, unde aceștia și-au făcut selfieuri, au filmat interiorul și au furat corespondența lui Nancy Pelosi.

”Incitarea” la aceasta ”violență” este și ea o ficțiune, câtă vreme Trump a cerut pe rețelele ade socializare (mesajele au fost șterse de Facebook și de Twitter) ca protestatarii să plece acasă „în pace”. Desigur, Trump nu se poate apăra public, pentru că a fost interzis pe toate marile rețele sociale. A fost interzis împreună cu mii de susținători ai săi.

Trump nu a apărut niciodată în vreo fotografie cu capul tăiat al lui Joe Biden și nici nu a amenințat să arunce în aer Casa Albă. Iar susținătorii săi nu au dat foc niciunei clădiri.

Cu siguranță că niciunul dintre aceste adevăruri nu va fi spus în timpul dezbaterilor pentru impeachment, dezbateri care au fost dominate de o isterie cum nu s-a mai văzut de la atentatele de la 11 septemnbrie 2001 încoace.

Alexandria Ocasio-Cortez a spus că ”a crezut că va muri”. Un alt reprezentant democrat a spus că protestatarii încercau ”să distrugă guvernarea și să ne ucidă”. Un altul a spus că protestatarii au încercat să-i ”răpească” pe congresmani.

Însă nu a fost nicio răpire, nici crime (cu excepția unei femei neînarmate împușcată de poliție, însă presa este aproape sigură că femeia aceea a meritat să fie ucisă) și nu a fost nici o încercare de a distruge guvernarea.

Democrația americană, atâta câta e, este intactă. Iar miile de militari staționați acum în jurul Capitoliului și în restul Washingtonului vor menține democrația așa.

Între timp, se fac planuri pentru învestirea lui Joe Biden. Biden – care, potrivit numărătorii voturilor, este cel mai popular american care a candidat vreodată la președinție – va avea parte de o producție specială de televiziune în onoarea sa, unde gazdă va fi Tom Hanks. Este o modalitate inedită (și deloc proastă) de a-l prezenta națiunii pe noul președinte.

Se pregătește și un spectacol de solidaritate pentru a ”uni America”. Vor participa foștii președinți  Clinton, Bush jr. și Barack Obama.

Toți trei sunt responsabili pentru crime de război, inclusiv tortură, execuții extrajudiciare, vizarea deliberată a civililor, folosirea muniției cu fragmentare, detenție fără judecată pe termen nelimitat. Au mințit la ONU, a susținut supravegherea în masă a populației, au ordonat lovituri cu drone la nunți și funeralii.

Se pare însă că nimic din toate astea nu înseamnă „incitare la violență”.

Prin urmare, apar veșnicele întrebări:

De ce statul profund este atât de dornic să-l înlăture pe Trump de la putere cu doar câteva zile înainte de încheierea mandatului său?

Vom avea parte de o altă „răzmeriță” dacă Trump va fi îndepărtat?

Trump va fi oare condamnat?

Unde se va ajunge cu limitarea libertății de esprimare?

Câți dintre noi vor fi interziși pe rețelele sociale?

Asistăm la o lovitură de stat în Statele Unite?”.

 Viziunea The Guardian despre al doilea impeachment al lui Trump: urgent și necesar

”Roțile justiției se mișcă încet dar implacabil, strângând lațul în jurul lui Donald Trump și al bandei sale. Al doilea impeachment al lui Trump este fără precedent din doua puncte de vedere. Niciun alt președinte american nu a mai fost penalizat instituțional cu un al doilea impeachment. Trump trebuie să poarte acum această dublă povară a rușinii. Apoi, al doilea impeachment a fost cel mai rapid dintre toate. Asta pentru că, spre deosebire de celelalte impeachment-uri, a fost o reacție urgentă pentru a elimina un pericol la adresa democrației americane.

În urmă cu doar o săptămână, Trump folosea tribuna prezidențială pentru a-și promova minciunile despre rezultatul alegerilor din 2020 și a le cere susținătorilor săi să organizeze un marș asupra Capitoliului și să conteste votul. Astăzi, interzis pe bună dreptate pe rețelele sociale și în urma unui vot al Congresului de 232 contra 197, Trump devine un personaj umilit, deși niciodată umil. Trump a rămas sfidător și amenințător într-o intervenție de la Casa Albă, însă acum se află în fața unui al doilea proces în Senat și în fața perspectivei, dacă este găsit vinovat, de a nu mai putea deține niciodată o funcție în stat. Nu acesta este viitorul la care Trump se gândea.

În urmă cu un an, când Trump a fost supus primului impeachment, pentru abuz de putere și obstrucționarea Congresului, votul a fost unul pur partizan. Săptămâna aceasta, la al doilea impeachment, loialitatea partidului a fost puternică, însă au existat mișcări importante în rândul republicanilor, Zece reprezentanți republicani au votat împreună cu democrații, inclusiv Liz Cheney (fiica fostului vicepreședinte Dick Cheney – n.red.).(…)

Democrații sunt înfuriați pentru ce s-a petrecut pe 6 ianuarie. Însă majoritatea lor in Camera Reprezentanților s-a redus la alegerile din noiembrie, iar Senatul este și mai echilibrat. Așadar, impeachment-ul îi poate ajuta să obțină sprijin la alegerile din 2022. Democrații au tot interesul să-i pună pe candidații republicani să aleagă între condamnarea și susținerea lui Trump. Cei care îl vor condamna vor avea de înfruntat nemulțumirea alegătorilor conservatori; cei care îl vor susține vor fi acuzați că sunt lacheii unui președinte căzut în dizgrație. Este o abordare câștigătoare din partea democraților.

Au fost zece zile care au zguduit lumea. Incitarea la un asalt asupra Capitoliului din partea lui Trump, lucru ce a condus la cinci decese, a fost o faptă îngrozitoare. La acest atac ieșit din comun la adresa democrației trebuie răspuns cu o hotărâre și o condamnare ieșite din comun. Trebuie să fie un răspuns care să reflecte gravitatea a ceea ce s-a întâmplat și care să restabilească autoritatea Constituției. Camera Reprezentanților a făcut asta. A curățat grajdurile. Răspunsul reflectă forța instituțiilor publice și a valorilor americane. Acum, scena este pregătită pentru ca Joe Biden și Kamala Harris să conducă America spre un altfel de viitor – asta dacă vor putea să o facă și dacă țara va dori să-i urmeze”, încheie The Guardian.

sursa:https://www.cotidianul.ro/impeachment-ul-lui-trump-intre-necesitate-si-maxima-ipocrizie/


1.16.2021

Uite câteva persoane sau entități de unde creditorii statului și-ar putea recupera banii prin poprire

 


Înțeleg că guvernul neo-marxist Cîțu e la blană cu banii. În cumul cu guvernul competentului Șică, actualul guvern are luni de întârziere a plăților de concedii medicale, a virării la angajatori a indemnizațiilor de șomaj tehnico-pandemic și a rambursărilor de tva. Titlurile executorii contra statului întârzie la plată nu cu lunile, ci cu anii, deja. Cel mai grav e că scârțîie fluxul de plăți de salarii în sistemul bugetar și al subvențiilor de toate felurile. Pe scurt, Cîțu nu mai are bănuți. Și nici o prea mare credibilitate pentru noi împrumuturi dărâmătoare pentru generațiile viitoare.

Dar Statul român are niște creanțe de încasat. Creditorii statului (nu mă refer la bănci, că alea au sume bugetate, nu își fac griji) pot să își recupereze banii poprind aceste creanțe. În loc să aștepte cu lunile sau cu anii plăți care țin de ifosele sau fumurile vreunui premier, creditorii îi pot obliga pe debitorii la stat să le plătească lor, și nu statului. Poprirea se justifică mai ales când statul este indolent sau nu vrea să îl deranjeze pe debitor.

Uite câteva persoane sau entități de unde creditorii statului și-ar putea recupera banii prin poprire :

– dl. Klaus Werner Johannis are de restituit Statului român, cu titlu de chirie încasată pe nedrept de la Raiffeisen, pentru casa din Sibiu pe care avea un titlu fals de proprietate, suma de 330 de mii de euro, cu accesorii de 18% pe an;

– BCR bpl și Raiffeisen bpl au de dat Statului român cca 180 mil euro, cu titlu de bonus de economisire-creditare în sistem bauspar, așa cum au decis Curtea de Conturi și ÎCCJ;

– societățile din energie, din banking, comunicații, poștă, transport și alte domenii strategice la care Statul român are participații majoritare sau semnificative au de dat dividende statului pentru activitatea profitabilă de anul trecut (nu râdeți – Cîțu a spus mereu că s-au întâmplat lucruri fantastice pentru toți românii anul trecut, că economia a mers minunat, în ciuda pandemiei);

– guvernul deosebit de responsabil Cîțu va vinde sau va privatiza tot ce mai are statul în economie, deci va avea de încasat 2-3 lei de la “investitori”.

Toți acești bani pot fi popriți și colectați de creditorii statului, inclusiv de cei condamnați pe nedrept și de foștii proprietari de imobile naționalizate.

Hai, la treabă, nu îi lăsați timp de păcănele lui Cîțu.

PS Bănuiesc că progresiștii, neo-marxiștii și iohaniștii vor țipa ca apucații la auzul acestei vești. Mesaj de calmare pentru ei : asta e legea bre, obișnuiți-vă cu ideea.

PPS Juriștilor care se vor grăbi să îmi atragă atenția asupra insesizabilității unor venituri publice – nu o faceți. Citiți. Codul de procedură fiscală instituie o insesizabilitate numai pentru veniturile din taxe și impozite, nu și pentru veniturile din hotărâri judecătorești, chirii, dividende și preț al participațiilor statului la companii.

PPS E valabil și pentru primării, inclusiv PMB.

sursa:https://www.cotidianul.ro/poprire/


S-a vaccinat și Băsescu

 


Traian Băsescu s-a vaccinat sâmbătă împotriva Covid.

Băsescu s-a vaccinat sâmbătă la centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, având în vedere că e fost președinte.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane și pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, domnul Traian Băsescu, președintele României în perioada 2004 și 2014, s-a imunizat împotriva COVID 19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central <Dr. Carol Davila>”, este anunțul celor de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Sâmbătă s-a vaccinat și premierul Florin Cîțu, iar vineri președintele Klaus Iohannis.

sursa:https://www.cotidianul.ro/s-a-vaccinat-si-basescu-dar-nu-oricum/

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2021

 


Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 ianuarie 2021. Pe data de 16 ianuarie, este amintită Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru.

Din Faptele Apostolilor (12, 1-11) aflăm că faptele au avut loc în anul 42 d.Hr. Regele Irod Agripa a poruncit ca Sfântul Apostol Petru să fie întemniţat şi legat în lanţuri. Petru este dezlegat şi eliberat de un înger. Lanţul cu care a fost legat Petru gonea duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de acest lanţ se sfinţea, scrie crestinortodox.ro.

Lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim, până când Patriarhul Iuvenalie l-a dat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr. Împărăteasa l-a dus la Constantinopol în anul 437 sau 439. De aici, lanţul ajunge la Eudoxia, soţia lui Valentin, împăratul Occidentului.

Lanţul va fi depus într-o biserică ridicată în cinstea Sfântului Apostol Petru. Potrivit tradiţiei, în acesta biserică au fost aduse şi lanţurile cu care a fost bătut Apostolul în vremea împăratului Nero.

sursa:https://www.dcnews.ro/calendar-crestin-ortodox-sarbatoare-16-ianuarie-2021_795990.html


Twitter a pierdut peste 2 miliarde de dolari după suspendarea contului lui Donald Trump

 


Contul lui Trump a avut peste 88 de milioane de adepți și a înregistrat miliarde de retweeturi, potrivit Reuters.

„Trump are o comunitate foarte mare și loială de urmăritori și mulți dintre acești ochi ațintiți asupra lui vor dispărea dacă Trump este restricționat permanent”, a spus Andrea Cicione, șef de strategie de brokeraj TS Lombard.

Alte platforme de socializare, inclusiv Facebook Inc., s-au grăbit să acorde interdicții similare președintelui aflat pe picior de plecare, încă de săptămâna trecută, după violențele de la Capitoliu.

Dar scăderea acțiunilor Twitter la tranzacționarea premarket a fost mult mai grea decât pentru oricare dintre colegii săi.

Posibil protest pro-Trump în fața sediului Twitter

Presa americană a raportat, de asemenea, că poliția din San Francisco se pregătește luni pentru un posibil protest al susținătorilor pro-Trump în fața sediului Twitter.

Twitter a declarat vineri că suspendarea lui Trump se datorează riscului de violență ulterioară, în urma asaltului de la Capitoliul SUA, de miercuri.

A fost prima dată când compania a interzis unui șef de stat folosirea rețelei de socializare, iar acțiunea a fost însoțită de suspendarea conturilor ce aparțin unora dintre fanii înflăcărați ai lui Trump.

Comisarul Uniunii Europene, Thierry Breton, a declarat că evenimentele de la Capitoliu anunță probabil o epocă de reglementare mai dură a rețelelor de socializare, comparând-o cu represiunea globală a terorismului după atacurile din 11 septembrie 2001.

„Faptul că un CEO poate scoate din priză mufa difuzorului POTUS fără verificări și balanțe este nedumeritor”, a scris el într-o coloană pentru Politico.

„Nu este doar o confirmare a puterii acestor platforme, ci prezintă și slăbiciuni profunde în modul în care societatea noastră este organizată în spațiul digital.” a mai adăugat comisarul UE.

Twitter, Facebook și Google s-au confruntat cu o creștere a costului moderării conținutului pe platformele lor în ultimii ani, până acum contracarată de creșterea veniturilor pe care le obțin din publicitate și alte servicii.

Președintele ales al SUA, Joe Biden, a fost citat criticând „aroganța covârșitoare” a liderilor din sector, iar analiștii se așteaptă la mai multe acțiuni legale pentru a contracara puterea Facebook și a altora în următorii patru ani.

sursa:https://alephnews.ro/media/twitter-a-pierdut-peste-2-miliarde-de-dolari-dupa-suspendarea-contului-lui-donald-trump/

Reacția cancelarului german, Angela Merkel, la decizia de suspendare a conturilor social media ale lui Donald Trump

 


Donald Trump a primit sprijin neașteptat din Germania și Franța, după ce a fost blocat pe platformele de socializare, prelungind bătălia Europei cu big tech, notează Bloomberg.

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a opus deciziilor, spunând luni că parlamentarii ar trebui să stabilească regulile care guvernează libertatea de exprimare și nu companiile tehnologice private.

„Cancelarul vede închiderea completă a contului unui președinte ales, ca fiind problematică”, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al acesteia, la o conferință de presă periodică la Berlin.

Drepturi precum libertatea de exprimare „pot fi interferate, dar prin lege și în cadrul definit de legislativ – nu conform unei decizii corporative”.

Poziția liderului german a fost repetată de ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, care a spus că statul și nu „oligarhia digitală” este responsabil pentru reglementări, numind big tech, „una dintre amenințările” la adresa democrației.

Europa ripostează din ce în ce mai mult împotriva influenței crescânde a marilor companii de tehnologie

Uniunea Europeană se află în prezent în procesul de instituire a unei reglementări care ar putea conferi blocului, puterea de a împărți platformele dacă acestea nu respectă normele.

Twitter i-a interzis definitiv accesul pe platformă lui Trump, săptămâna trecută, după ce a decis că tweet-urile președintelui încălcau regulile. Acesta a citat postările sale despre revoltele din capitala SUA.

Mișcarea a fost urmată de acțiunile similare ale Facebook. Fondatorul și directorul executiv, Mark Zuckerberg, a declarat că cele mai recente postări ale lui Trump au arătat că intenționează să își folosească timpul rămas în funcție pentru a submina o tranziție pașnică și legală a puterii.

Companiile mari de tehnologie au fost supuse presiunilor parlamentarilor, avocaților drepturilor civile și propriilor lor lucrători să facă mai mult pentru a modera conținutul care ar putea duce la violență sau la activități ilegale.

Ei au evitat mult timp astfel de dezbateri susținând că sunt neutri în materie de conținut. Dar, în urma asaltului Capitoliului, a devenit din ce în ce mai clar câtă putere și responsabilitate au asupra dezbaterii publice.

sursa:https://alephnews.ro/guvern/reactia-cancelarului-german-angela-merkel-la-decizia-de-suspendare-a-conturilor-social-media-ale-lui-donald-trump/

Vaccinare cu porția ! În București nu mai sunt locuri

 


În București nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Vineri, în prima zi a etapei a doua, aproape 200.000 de români s-au înscris chiar în prima zi a campaniei. Toate locurile rezervate bucureștenilor s-au epuizat în doar câteva ore, iar un loc liber va fi disponibil abia peste 20 de zile.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri seară, la Digi24, după ce jurnaliștii au sunat la un call center de unde au aflat că locurile în Capitală au fost epuizate, că ritmul trebuie adaptat la numărul dozelor de vaccin disponibile.

„Există un număr de 20 de zile în care se pot face programări, până la rapelul de la ziua 21, practic, însă în următoarele zile vom reevalua situația în funcție de numărul de doze și să putem extinde pe o durată mai mare”, a comentat Valeriu Gheorghiță, citat de site-ul televiziunii.

„Nu avem suficiente doze, din păcate. Dacă ne uităm la celelalte țări, toată lumea se uită la Israel în perioada aceasta, dar situația este cu totul diferită, având în vedere că numărul dozelor disponibile este incomparabil mai mare. La acest moment, noi trebuie să ne adaptăm ritmul de vaccinare în funcție de numărul de doze pe care le avem disponibile, asigurând pentru fiecare persoană atât doza inițială, cât și rapelul”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

El a explicat că practic în fiecare zi se vor elibera locuri. În București, sunt 24 de puncte de vaccinare, ceea ce înseamnă peste 1.500 de persoane zilnic.

„Noi am pus în momentul acesta o limită de maximum 600.000 de locuri la nivel național pentru următoarele 20 de zile, pentru că nu vrem să cădem nici în cealaltă extremă, în care să avem persoane care se programează și să nu avem doze pentru ele”, a explicat Valeriu Gheorghiță. „În funcție de numărul de doze pe care noi le vom avea, practic extindem și creștem atât numărul de centre de vaccinare, cât și numărul de sloturi libere care să concorde cu dozele disponibile”, a adăugat medicul.

El a mai spus că odată făcut contul pe platforma de vaccinare, el nu se inactivează, iar atunci când se intră pe platformă se vede numărul de centre și locuri disponibile. „Orizontul (de așteptare) pe care noi l-am stabilit în acest moment a fost de 20 de zile, însă este o situație care va fi analizată în zilele următoare și vom decide dacă creștem numărul, vedem care este raportul la nivel național și care este gradul de ocupare în toate județele”, a menționat Valeriu Gheorghiță.

Ce este de făcut

„O să verificăm într-adevăr dacă sunt toate sloturile ocupate (în București). Ne vom uita la numărul de programări din toate județele, din toate punctele de vaccinare și în funcție de ritmul de programare, o să încercăm să redistribuim, tocmai pentru a crește accesul persoanelor care realmente doresc să se vaccineze”, a arătat Valeriu Gheorghiță.

Există un calendar de livrare, care a fost negociat de Comisia Europeană cu fiecare companie dezvoltatoare a unui vaccin. Cu compania BioNTech -Pfizer, calendarul de livrare presupune săptămânal să primim, la fel cum primesc și celelalte țări, procente din numărul de doze contractate, care revin fiecărei țări în funcție de numărul populației. În România, pentru luna ianuarie aveam 150.000 de doze pe săptămână. Ritmul vaccinărilor trebuie să fie concordant cu aceste doze disponibile, încât să putem asigura fiecărei persoane și doza inițială, dar și rapelul.

Odată cu recomandarea de a extrage 6 doze dintr-o fiolă destinată inițial pentru cinci doze, avem acum un bonus de 20 la sută de doze în plus, adică 20.000 de doze pe săptămână, a explicat Valeriu Gheorghiță.


sursa:https://www.cotidianul.ro/vaccinare-cu-portia-in-bucuresti-nu-mai-sunt-locuri/

Cele 10 porunci ale poporului român

 


Cele 10 porunci ale poporului român dintr-un ziar din 5 Octombrie 1930. Celor care nu gândesc așa le-ar putea folosi pentru a se regăsi!


1. Daţi copiilor voştri nume românesc!

2. Păstraţi-vă graiul, portul şi obiceiurile cele vechi româneşti, pentru că acestea sunt temeliile întregii naţii româneşti.

3. Limba românească este o moştenire din bătrâni, şi totodată o avere care nu trebuie să se piardă niciodată.

4. Adunaţi toate scrierile precum şi toate poeziile, cântecele, chiuiturile, basmele şi proverbele româneşti, ca nu cumva să se piardă, daţi-le de Ia gură la gură ca să le ştie fiecare.

5. Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile precum şi toate lucrurile din vechime.

6. Nu uitaţi la orice pas sau lucrare, că sunteţi Români. Cumpăraţi tot ce vă trebuie numai de la Români.

7. Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa pe alţii a vorbi limba cea frumoasă românească.

8 Fiţi mândri de poporul românesc, pentru că el este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru a păstra graiul românesc moştenit din vechime.

9. Ajutoraţi totul ce simte adevărat româneşte.

10 Ca buni români nu uitaţi niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credinţa Lui s-a păstrat binele întregei Românii Mari de azi.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cele-10-porunci-ale-poporului-roman/


Polonia anunță o lege prin care va interzice Twitter și Facebook să șteargă postări: Nu ar trebui să decidă care opinii sunt corecte

 


„Algoritmii sau proprietarii de giganți corporativi nu ar trebui să decidă care puncte de vedere sunt corecte și care nu”, a scris prim-ministrul, Mateusz Morawiecki, pe Facebook la începutul acestei săptămâni, fără a menționa direct subiectul Trump. „Nu poate exista consimțământul cenzurii”.

Morawiecki a comparat indirect companiile de socializare care iau decizii de eliminare a conturilor, cu experiența Poloniei din era comunistă, potrivit The Guardian.

„Cenzura libertății de exprimare, care este domeniul regimurilor totalitare și autoritare, revine acum sub forma unui nou mecanism comercial pentru combaterea celor care gândesc diferit”, a scris el.

Partidul polonez pentru lege și justiție (PiS), care este aliniat ideologic cu Trump în multe probleme, a fost el însuși acuzat că a încercat să limiteze libertatea de exprimare în ultimii ani.

Unii dintre membrii săi s-au obișnuit să posteze retorică anti-LGBT sau anti-refugiați. Cu toate acestea, oficialii guvernamentali au susținut de mult că persoanele cu opinii de dreapta în Polonia și în străinătate au fost victimele deciziilor părtinitoare ale companiilor internaționale de tehnologie.

Sebastian Kaleta, secretar de stat la Ministerul Justiției din Polonia, a declarat că decizia Facebook de a elimina contul lui Trump a fost ipocrită, motivată politic și „echivalează cu cenzura”.

El a spus că proiectul de lege pregătit de ministerul justiției va face ilegală pentru companiile de social media eliminarea postărilor care nu încalcă legea poloneză.

„Eliminarea conținutului legal ar încălca direct legea, iar acest lucru va trebui respectat de platformele care operează în Polonia”, a declarat Kaleta pentru ziarul Rzeczpospolita.

În ultimii ani, Facebook a recurs la blocarea conținutului de la organizațiile și politicienii polonezi de extremă dreaptă în numeroase ocazii.

Deputatul Janusz Korwin-Mikke, afiliat partidului Konfederacja, nu a mai avut acces în noiembrie la contul său, care avea 780.000 de urmăritori, pentru ceea ce Facebook a numit încălcări repetate ale standardelor comunității. Korwin-Mikke a acuzat Facebook că este condus de „fasciști și bolșevici”.

În conformitate cu prevederile proiectului de lege polonez, utilizatorii ar putea depune o petiție în instanță pentru a forța companiile de socializare să elimine conținutul restaurat dacă ei cred că nu încalcă legea poloneză.

Instanța se va pronunța în termen de șapte zile, iar procesul va fi complet electronic.

sursa:https://alephnews.ro/guvern/o-tara-europeana-vrea-sa-faca-ilegala-cenzurarea-conturilor-de-pe-retelele-de-socializare/

Susținătorii lui Trump se pregătesc să protesteze din nou

 


Rapoartele FBI arată că susținătorii lui Donald Trump se pregătesc să protesteze în toate cele 50 de state în ziua în care Joe Biden va depune jurământul.

Nu se mai pot organiza pe Facebook, Twitter, Instagram, așa că au invadat Telegram Messenger. Ai mai auzit de această aplicație atunci când ți-am arătat protestele pașnice din Belarus. Chiar dacă Telegram nu oferă cea mai mare siguranță, Silviu Stahie, expert în securitate cibernetică, explică această preferință a protestatarilor pro Trump prin existența opțiunii ”secret chats”.

Silviu Stahie, expert securitate cibernetică BitDefender: „Sunt niște discuții private care sunt criptate și care sunt șterse imediat ce le șterg utilizatorii. La care la fel compania nu are acces. De aceea este și preferată de cei care își organizează mișcări în diverse țări pe Telegram, pentru că pot șterge urmele acestor organizări.”

Telegram Messenger a fost creată în 2013 de către rusul Pavel Durov. Aplicația a depășit 500 de milioane de utilizatori lunari. Ultimele 25 de milioane de utilizatori s-au înregistrat chiar în această săptămână.

sursa:https://alephnews.ro/media/sustinatorii-lui-trump-se-pregatesc-sa-protesteze-din-nou-aplicatia-prin-care-comunica-acestia/