12.31.2020

CHIAR ACUM: În ultima zi a anului sindicatele din apărare, ordine publică și securitate națională protestează în faţa Ministerului de Interne, dar și în țară, în fața prefecturilor din mai multe judeţe.

 


Controversata Ordonanță de Urgență prin care sunt îngheţate salariile bugetarilor a scos în stradă sindicatele polițiștilor.

”Nu putem accepta aceste măsuri de austeritate îndreptate împotriva polițiștilor în condițiile în care, de 8 luni suntem în prima linie și gestionăm măsurile împotriva pandemiei de SARS-Cov2”, transmite Europol.

Cifrele vorbesc clar despre riscurile la care polițiștii și jandarmii se expun – sunt peste 12.000 de infectați din rândul personalului MAI și 30 de decese, arată Europol.

Pe de altă parte, este vorba de deficitul de personal ”suplinit tot de oamenii din activitate, sutele de ore suplimentare efectuate de fiecare angajat”, dar și de costurile cu echipamentele de protecție, tratamente, testări – ”care au fost suportate integral de către angajați”.

În același timp nu există compensații ”de care alte categorii de personal au beneficiat pe durata stării de urgență și a stării de alertă” – iar acum totul culminează cu înghețarea drepturilor salariale din Legea 153/2017, generând ”mari tensiuni și nemulțumiri ale personalului”, arată Europol.

La rândul său, PUBLISIND transmite că organizațiile sindicale din sistemul de „Apărare, ordine publică și securitate națională” afiliate Federației și Blocului National Sindical, dar și  EUROPOL împreună cu Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare SNPP alături de alte sindicate din Politia Penitenciara ”dau tonul protestelor organizând o acțiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga țară, ca primă reacție la proiectul Ordonanței de urgență privind înghețarea drepturilor salariale si a pensiilor militare de serviciu, pentru anul 2021.

PUBLISIND acuză și ”creșterea penibila cu doar 41 de lei a salariului minim (net) pe economie”.

”Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîțu reprezintă ultima soluție la problemele economice pe care le traversează tara noastră și totodată la ponderarea deficitului bugetar, un pretext la îndemână pentru toate guvernele dispuse în primul rând să taie, în condițiile în care personalul din sectorul apărare, ordine publică și securitate națională se află în prima linie și gestionează măsurile împotriva pandemiei de SARS-CoV2 de mai bine de 8 luni, cazând la datorie cu miile”, transmite PUBLISIND.

Sindicatele afiliate PUBLISIND atrag atenția că aceste masuri vor adânci în loc să rezolve inechitățile salariale din sistemul public, ”motiv pentru care se angajează în protestele planificate”.

”Începând cu luna ianuarie 2021, PUBLISIND va face public calendarul de acțiuni sindicale care vor include – excesul de zel în efectuarea unor misiuni sau activități, refuzul de prestare a muncii suplimentare, suspendarea sau blocarea activității in anumite domenii de activitate (având prioritate strict intervențiile în cazurile de urgență), organizarea de mitinguri în cascadă pe o durată nedeterminată”, anunță PUBLISIND.

Și EUROPOL transmite că acțiunea de azi va fi urmată de ”alte forme pe care le vom anunța în prima săptămână a lunii ianuarie (excesul de zel și bunăvoința excesivă -aplicarea avertismentului, refuzul de efectuare al orelor suplimentare și chiar blocarea activității, prin intervențiile doar la cazurile de urgență)”.

Deci, Guvernul Cîțu termină anul și începe următorul la fel de ”bine”.

"Nu putem accepta aceste măsuri de austeritate îndreptate împotriva poliţiştilor în condiţiile în care, de 8 luni, suntem în prima linie şi gestionăm măsurile împotriva pandemiei de SARS-Cov2. Inclusiv cifrele vorbesc grăitor despre riscurile la care ne expunem zilnic, peste 12.000 de infectaţi din rândul personalului MAI şi 30 de decese", spun sindicaliştii. La proteste vor participa şi reprezentanţi ai grefierilor şi ai sindicaliştilor din sport.

"Organizaţiile sindicale din sistemul de „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” afiliate Federaţiei PUBLISIND, Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL, împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, dau tonul protestelor şi organizează o acţiune comună de pichetare a prefecturilor din întreaga ţară, ca o primă reacţie la proiectul Ordonanţei de urgenţă pe care primul ministru Florin Câţu a anunţat public că îl va promova şi care vizează îngheţarea drepturilor salariale pentru anul 2021", au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol.

Protestele vor avea loc joi, între orele 10.00 şi 12.00, în faţa sediilor prefecturilor, respectiv pe trotuarul din faţa MAI, la Bucureşti, în limita maximă prevăzută de Legea 55/2020, respectiv 100 de persoane. În semn de solidaritate, la acţiuni şi-au anunţat participarea şi grefieri şi reprezentanţi ai celorlalte sindicate afiliate Federaţiei PUBLISIND, între care şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret.

"Nu putem accepta aceste măsuri de austeritate îndreptate împotriva poliţiştilor în condiţiile în care, de 8 luni, suntem în prima linie şi gestionăm măsurile împotriva pandemiei de SARS-Cov2. Inclusiv cifrele vorbesc grăitor despre riscurile la care ne expunem zilnic, peste 12.000 de infectaţi din rândul personalului MAI şi 30 de decese. Deficitul de personal suplinit tot de oamenii din activitate, sutele de ore suplimentare efectuate de fiecare angajat, costurile cu echipamentele de protecţie, tratamente, testări care au fost suportate integral de către angajaţi, dar şi lipsa oricăror compensaţii de care alte categorii de personal au beneficiat pe durata stării de urgenţă şi a stării de alertă, culminând cu îngheţarea drepturilor salariale din Legea 153/2017, au generat mari tensiuni şi nemulţumiri ale personalului", au susţinut sindicaliştii.

Ei au menţionat că aceasta este "doar prima reacţie de moment" şi că vor anunţa, în prima săptămână din ianuarie, ce alte forme de protest vor urma (excesul de zel şi bunăvoinţa excesivă -aplicarea avertismentului, refuzul de efectuare al orelor suplimentare şi chiar blocarea activităţii, prin intervenţiile doar la cazurile de urgenţă).

Acţiuni de protest ar urma să aibă loc în judeţele Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Giurgiu,  Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201231/33100556/ACUM-Guvernul-Citu-confruntat-cu-primele-mari-proteste.html


Măicuțele de la Rona de Sus se roagă pentru Vladimir Putin

 


Poveste incredibilă de viață în comuna cu populație majoritar ruteană Rona de Sus, județul Maramureș, acolo unde mai multe măicuțe au luat viața de la capăt după ce, efectiv, ajunseseră sub cerul liber. Mărturii emoționante.

Slujitoarele lui Hristos au fost date afară din mănăstire: iată povestea de viață tristă dar, paradoxal, cu un final fericit, pentru trei călugărițe care au găsit înțelegere, sprijin și ajutor la Mihai Lauruc, președintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România cu sediul la Sighetu Marmației.

Povestea lor poate fi considerată una de film, fiind persecutate și alungate din Mănăstirea la ridicarea căreia au muncit douăzeci de ani, ele aflându-se după aceea în situația dramatică de a sta sub cerul liber, cu câțiva copii fără părinți, pe care măicuțele îi luaseră să îi îngrijească și să-i crească în Mănăstire. Totul a pornit de la bani. Măicuțele voiau ca banii strânși la slujbele din Mănăstire să fie folosiți pentru activitățile filantropice ala Mănăstirii, dar conducerea Vicariatului Ortodox Ucrainean de care aparținea Mănăstirea voia ca banii să fie la dispoziția Vicariatului.  

Maica stareță Maria povestește că, la ora 4 dimineața, mascații au venit la mănăstire și o oră mai târziu au spart poarta și au încuiat clopotnița, ca să nu poată fit trase clopotele pentru alarmarea sătenilor.

”Eu, măicuțele și copiii am fost cu scoși în stradă: 3 măicuțe și 4 copii. O fetiță, cea mai mică, avea doi ani. Au venit mascații cu două dube și trebuia să plecăm de la mănăstire forțat”, povestește maica stareță Maria.

Acest lucru se întâmpla în 2016. Ajutorul a venit la cel pe care măicuțele îl compară chiar cu un tată, domnul Mihai Lauruc, președintele URSR.

Despre el, măicuța Maria spune că le-a ajutat ca și cum ar fi fost copiii lui, le-a pus la dispoziție o casă de locuit mobilată cu toate cele necesare, le întreține și le ajută să ducă de mâncare la bătrânii nevoiași din sat, care nu mai au pe nimeni.

În prezent la Rona de Sus se află în construcție biserica unei viitoare Mănăstiri Ortodoxe Carpato-Ruse, o mănăstire de călugărițe, unde primele viețuitoare vor fi tocmai măicuțele salvate de către Mihai Lauruc.

Printre proiectele filantropice ale viitoarei Mănăstiri se numără construirea unei case pentru bătrâni, chilii pentru măicuțe, o casă pentru copii orfani, o zonă de agrement pentru copii, o mini grădină zoologică, precum și o mini stațiune balneară, cu un centru de recuperare balneo-climatică, tratamente cu apă sărată și cu plante, realizate sub coordonarea unor medici specialiști. Serviciile vor fi accesibile tuturor oamenilor, indiferent de veniturile lor, sau chiar fără venituri.

Din complexul mănăstiresc mai fac parte o pistă pentru avioane ușoare și un heliport.

Într-adevăr, este vorba de o Mănăstire unică în România.

Mai mult, atunci când s-a săpat la fundația bisericii Mănăstirii, în subsolul respectiv, exact în mijlocul bisericii, s-au descoperit trei izvoare cu apă de cea mai bună calitate.

Toate izvorăsc, ca un semn divin, de la Răsărit. Măicuțele spun că se roagă pentru toată lumea și din România și din afara ei, dar și pentru președintele Rusiei Vladimir Putin, și pentru Prea Fericitul Patriarh Kirill.

Ele declară că ar dori ca să primească binecuvântarea Patriarhului Kirill, pentru că “este un om sfânt, bun și cu frică de Dumnezeu”.

Ce-i cer măicuțele, în rugăciunile lor, de la Dumnezeu pentru președintele Vladimir Putin și pentru Patriarhul Kirill ?

”Să le dea Dumnezeu multă sănătate, bucurie, fericire și putere de muncă. Ne rugăm mai departe pentru ei”, a spus măicuța Ilișca.

 Biserica din Sighet: ucraineană sau ruteană? O problemă controversată

Situație dificilă în Sighetu Marmației, Maramureș, acolo unde unii credincioși care se declară ruteni afirmă că li s-a luat abuziv biserica din Sighet, cu complicitatea autorităților române.

Profesorul Marius Semeniuc, director al Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, susține că această afirmație nu este câtuși de puțin lipsită de adevăr, ”un adevăr controversat, dureros și foarte bine ascuns de ochii publicului larg, chiar indezirabil în cadrul discursului academic din țara noastră”.

Acesta a amintit de anul 1948, când prin decretul nr. 358 din data de 1 decembrie 1948, autoritățile române de atunci au scos în afara legii Biserica Greco-Catolică, tot patrimoniul ei trecând în administrarea Bisericii Ortodoxe Române.

”Toate bisericile rutene din Maramureș, inclusiv biserica ruteană din centrul Sighetului, peste noapte, au devenit biserici ortodoxe ucrainene, adică vicariatul greco-catolic rutean din România s-a transformat în vicariatul ortodox ucrainean din România, o structură nefirească în corpul Bisericii Ortodoxe Române”, spune Semeniuc.


sursa:https://ro.sputnik.md/society/20201230/33092978/Micuele-de-la-Rona-de-Sus-se-roag-pentru-Vladimir-Putin.html


Corupția despre care nu se scrie și nu se vorbește

 


„Un unchi amețit de băutură mi-a vorbit despre viața reală. Nu era american, lucra în construcții în Asia. Slujba sa era să mituiască oamenii. După mai multe pahare de rachiu asiatic, am aflat că pentru fiecare metru cub de mortar erau necesari bani pentru gangsterii care controlau sindicatele și pentru politicienii care dădeau autorizațiile. Așa e viața, spunea el. Te obișnuiești. Avea și o glumă: mâinile mele sunt mai murdare decât ale băieților care sapă pentru fundații.

Ajungi să-ți dai seama că cineva trage sforile în orice domeniu, și nu ești tu acela, spunea el. Ideea cu oficialul care își face treaba doar în schimbul unui salariu este o nerozie. Ajungi să nu mai ai încredere în nimic, spunea el. Politicianul de la televizor? Compania care a făcut o donație pentru fundația sa de „caritate”? Să joci după reguli? Astea sunt regulile”, scrie Peter Van Buren, fost membru al diplomației americane, într-un articol publicat de The American Conservative.

”Prima mită am dat-o unui ofițer indonezian de imigrație care a observat un mic defect la pașaportul meu. Desigur, a spus el, se poate rezolva. Între noi. Cu o amendă (ce eufemism). Bani gheață. Au fost 20 de dolari care mi-au salvat vacanță, însă m-am simțit murdar și înșelat. Am învățat însă regulile.

În New York folosim eufemismul „bacșiș”, de care e nevoie ca de aer. Pentru o masă la restaurant în perioada pre-Covid. Pentru orice vrei în ultimul moment. Pentru manipularea mai atentă a bagajelor la hotel. Un prieten plătea o grămadă de bani în plus pentru camere mai bune la hotel, până când a aflat că cu 20 de dolari la check-in putea obține același lucru la un preț cu mult, mult mai mic.

M-am gândit că astea sunt lucruri mărunte. Până la urmă, în America suntem foarte corecți, nu? Avem și noi mica noastră corupție, ca toată lumea, însă sufletele noastre sunt mult mai murdare decât par. În America totul se face la o scară mult mai mare.

Sunt lucruri precum Fundația Clinton, care a acceptat donații de la saudiți pentru a ajuta la emanciparea femeilor, o temă apreciată în America. Când se părea că soția sa va ajunge președintele SUA, Bill Clinton a ținut discursuri plătite cu milioane de dolari de marile companii, care încercau să influențeze viitorul guvern american. Bill a câștigat 50 de milioane de dolari în timp ce Hillary a fost secretar de Stat. Fundația, acum aproape desființată, a ajuns să aibă fonduri de 2 miliarde de dolari. În 2013, fundația a cheltuit pe călătoriile lui Hillary aproape la fel de mult cât pe granturile caritabile. Presa, un mare fan al lui Clinton, ne spunea că trebuie să ne obișnuim cu asta. Până la urma, cu Nixon a fost mult mai rău.

Trump nu a vrut să arate limpede pentru cine făcea donații fundatia lui. Știm că ramura fundației Trump condusă de Eric Trump a făcut donații unei asociații a industriei vinului, unui chirurg plastician pentru copii și unui artist care i-a făcut portretul lui Donald Trump. Stațiunile deținute de Trump au primit 880.000 de dolari pentru că au organizat evenimente de caritate sponsorizate de… Trump. Trump a donat bani pentru formatorii de opinie conservatori, înainte de a candida la președinție.

Cu Joe în calitate de vicepreședinte, familia Biden a facut 396.000 de dolari, în 2016. Însă în cei patru ani ce au urmat plecării de la Casa Albă, Joe și Jill au facut nu mai puțin de 15 milioane de dolari. De fapt, pe măsură ce creșteau șansele de a fi ales președinte, Joe și soția lui au câștigat într-un an de două ori mai mult decât în precedenții 19 ani. Joe a primit 10 milioane de dolari pentru o carte pe care nu o citește nimeni. Jill a primit peste 3 milioane de dolari pentru o carte, în 2018. Joe are o companie care a scăpat de taxe doar pentru că a donat bani Comitetului de Acțiune Politică al aceluiași Joe Biden. Iar apoi urmează Hunter Biden, care a făcut milioane în China și Ucraina pentru nimic altceva decât că era fiul lui Joe.

Jumătate dintre americani s-au supărat mult din cauza corupției lui Trump, însă nu vor să audă o vorbă despre Clintoni și Bideni și viceversa. Da, politicienii sunt corupți, însă oare donatorii din toate aceste trei cazuri nu știau ce cumpără?

De unde vin toți acești bani? De la voi.

Dan Gilbert, președintele Quicken Loans, a ajuns de la 7 miliarde de dolari avere în martie, la 43 miliarde de dolari. Cine a beneficiat oare mai mult de pe urma Covid și a cumpărăturilor aproape exclusiv online decât Jeff Bezos, patronul Amazon? Însă pentru a susține bogăția aceasta uriașă este nevoie de foarte mulți săraci.

Banii au fost buni dintotdeauna. Însă este greșit să judecăm doar în dolari. În dolari gândesc doar ospătarii și familia Biden. Bogații veritabili știu că bogăția înseamnă putere. Puterea de a decide guvernul și de a modela societatea, pentru a se asigura că vor avea și mai mulți bani, și mai multă putere, până când vor ajunge să aibă Totul. Când tu, om obișnuit, te gândești la ziua în care vei merge cu avionul la business class, să știi că Ei dețin avionul.

Teoriile conspirației spun mereu că lucrurile s-au întâmplat ”altfel”, că sistemul nu a funcționat așa cum fusese stabilit. De exemplu, în loc ca schimbul de lideri să se facă prin alegeri, președintele a fost asasinat. Prin urmare, haideți să nu catalogăm ce s-a întâmplat cu alegerea lui Biden drept o conspirație. Iată ce s-a întâmplat.

Presa corporatistă deținută de cei mai bogați americani l-a atacat pe Trump vreme de patru ani. Acționând ca un tot împreună cu Partidul Democrat, presa a încercat să-l descrie pe Trump ca pe un agent al Rusiei. Când au văzut că nu le merge în acest fel, au încercat un impeachment, însă a fost și mai puțin bazat pe probe decât gluma proastă cu starleta porno Stormy Daniel și cu Trump. Apoi, aceeași presă a trecut în defensivă, îngropând informațiile despre Hunter Biden care puteau schimba soarta alegerilor.

Corporațiile farmaceutice, și ele deținute de aceiași oameni, au amânat momentul anunțării vaccinului până după alegeri. Serviciile de informații, legate strâns de Big Tech și de super-bogații care conduc aceste companii, și-au îndeplinit rolul de a ascunde informații sau de a le oferi „pe surse”, după caz. Și ei au lucrat la discreditarea informațiilor despre Hunter Biden, spunând că sunt o intoxicare din partea Rusiei. Banii care controlează informația sunt aur curat.

Ceva mai înainte se întâmplase ceva în Partidul Democrat, când alegerile primare îi favorizau pe candidații cei mai progresiști de la Henry Wallace încoace. În loc să fie nominalizat un progresist, a fost împins spre Casa Albă un politician cunoscut drept Senatorul Mastercard. Să fi fost doar o coincidență că doi candidați cu șanse, Buttigieg și Klobuchar, s-au retras simultan, chiar înainte de alegerile primare din Carolina de Sud, acolo unde Biden avea neapărat nevoie să oprească șirul victoriilor lui Bernie Sanders? Câți oameni din America au puterea necesară pentru a le da telefoanele respective lui Buttigieg și Klobuchar?

Biden le-a întors favoarea și și-a înțesat cabinetul cu aceiași vechi corporatiști din perioada Obama. Se remarcă Janet Yellen (cu o avere de 13 milioane de dolari), fostă șefă a Federal Reserve, care acum preia Departamentul Trezoreriei. Ea este cea care a decis împrumutarea masivă a corporațiilor, lucru care a concentrat averile din SUA în mâinile nu a 1%, ci a 0,1% din populație. Vedeți cum crizele, precum recesiunea și Covid, i-au ajutat pe cei bogați? Biden nu a avut dreptate când le-a spus donatorilor din campanie că ”nu se va schimba nimic în mod fundamental” pentru cei bogați, dacă el va ajunge la putere – de fapt, le va fi mult mai bine.

Un procent infim dintre americani dețin, controlează și beneficiază de aproape totul; unii spun că sunt 1%, însă mulți dintre cei 1% sunt doar niște pierde-vara sau locotenenți ai celor ce dețin cu adevărat puterea. Noi știm doar câteva nume – Bezos, Gates, Buffet – pentru că ei dețin companii la vedere. Mulți dintre cei cu adevărat puternici preferă să controleze publicul fără să iasă în public. Și voi încă mai sunteți speriați de rușii care au furat alegerile? Ce, încă nu v-ați hotărât să folosiți vouchere Amazon pentru a vota la următoarele alegeri?”

sursa:https://www.cotidianul.ro/coruptia-despre-care-nu-se-scrie-si-nu-se-vorbeste/


„Protestele vor fi inevitabile”

 


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) protestează față de „politica de austeritate pe care noul Guvern al României se pregătește să o pună în aplicare”.

Sindicaliștii de la FSLI susțin că, în condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîțu condamnă personalul din învățământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeași categorie profesională.

Conform unui comunicat al FSLI, după lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîțu le anulează și pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie și de la data de 1 septembrie 2021.

„De asemenea, după 3 ani și jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenție, gradație de merit, care lucrează în învățământul special sau care predau în regim simultan, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de bază din anul 2016. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care poziționarea funcțiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia!”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii se întreabă dacă aceasta este „răsplata” pentru efortul uriaș depus de personalul didactic în acest an, în care s-a introdus învățarea online?

„Prin efortul personal, financiar și material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învățământ cu dispozitivele tehnice necesare, așa cum prevedea legea, fiind nevoiți să lucreze de pe laptopurile și telefoanele personale și să găsească singuri soluții de avarie, astfel încât procesul de predare-învățare-evaluare să continue”, se mai arată în comunicat.

Sindicaliștii susțin că potrivit semnalelor primite de la cadrele didactice se dorește declanșarea acțiunilor de protest în perioada următoare.

„Nu se poate să acceptăm ca educația să fie din nou sacrificată, ori de câte ori bugetul țării devine insuficient pentru asigurarea cheltuielilor cu salarizarea angajaților din aparatul de stat. Nu este primul guvern care, atunci când vorbește despre austeritate sau măsuri drastice de relansare a economiei, taie adânc în veniturile angajaților din sistemul de educație. Pentru noi amânarea celor două creșteri salariale care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 septembrie 2020 și de la data de 1 septembrie 2021, raportată la scumpirea alimentelor și a utilităților, înseamnă nu doar o amânare a măririlor salariale, ci o tăiere. Colegii noștri sunt, din nou, victimele unui sistem incoerent de guvernare. A fi un bun Executiv nu înseamnă să tai de pe listă sau să amâni, ci înseamnă să găsești cea mai bună soluție prin care angajații de care ai mare nevoie, cum sunt cei din învățământ, să nu fie afectați! Orice atingere de acest gen a sistemului de educație înseamnă șubrezirea acestuia și o deprofesionalizare a angajaților săi. În aceste condiții protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovați sunt cei aflați la conducerea acestei țări”, a declarat Simion Hancescu, președintele FSLI.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sindicalistii-din-invatamant-protestele-vor-fi-inevitabile/


România nu este o veritabilă colonie pentru că amintirea Regatului și a ultimului său Suveran dăinuie aproape miraculos.

 


Sfârșitul anului a rămas o rană continuu deschisă prin abdicarea forțată a Regelui Mihai. Înlocuirea ordinii de drept și de stat cu silogismele sovietice ale crimei a distorsionat ființa românilor încă aflați în programată pribegie internă sau externă.

Sfârșitul de an nu este pentru români în zona speranței integrale, ci a celei retezate, permanent reactualizată în dramatism.

Niciun eveniment de după 1990 nu a avut capacitatea și virtutea de a reda românilor sensul major al istoriei curente răpită.

Instaurarea REPUBLICII POPULARE ROMÂNE a fost un act criminal ale cărei consecințe sunt încă zilnic multiplicate de cei cu care suntem contemporani într-o simultaneitate deseori înfricoșătoare.

România nu este o veritabilă colonie pentru că amintirea Regatului și a ultimului său Suveran dăinuie aproape miraculos.

Tot mai puternică amintirea Regelui Mihai ca o uriașă speranță de dincolo de timpul inventariat chiar de rețelele criminalității constituite de manipulator de sinistră “ utilitate publică” în 1947.

Sfârșitul de an rămâne pentru români ca o constatare implacabilă a timpului oprit.


sursa:https://www.cotidianul.ro/amintirea-regelui/


Cât ne-au costat deplasările externe ale lui Iohannis

 




Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, nouă deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 3 milioane de lei.

Potrivit unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale pentru Agerpres, cheltuielile aferente pentru nouă deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis în anul 2020 însumează 3.011.828,95 lei. Sunt incluse şi cheltuielile pentru vizita oficială efectuată, marţi, de şeful statului în Republica Moldova.

Pe 7 ianuarie,  a efectuat o vizită de lucru în landul Bavaria, Germania, iar în perioada 21-23 ianuarie, a fost în Israel, la cea de-a cincea ediţie a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism. Pe 7 februarie, el a avut la Bruxelles o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, iar pe 20 şi 21 februarie s-a aflat tot la Bruxelles, pentru reuniunea extraordinară a Consiliului European dedicată negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual.

Pe 17 şi 18 iulie,  Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, unde a mai avut o şedinţă pe 1 şi 2 octombrie. Şeful statului a mers pe 14 octombrie în Germania, unde i s-a decernat, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Domul din Magdeburg, premiul „Otto cel Mare” pentru anul 2020, iar pe 15 şi 16 octombrie el a participat la o nouă reuniune a Consiliului European la Bruxelles.

Pe 10 şi 11 decembrie a fost o altă şedinţă a Consiliului European.

Săptămâna aceasta, pe 29 decembrie, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cat-ne-au-costat-deplasarile-externe-ale-lui-iohannis/


China denunță o provocare americană

 


Două vase de război americane au navigat joi prin strâmtoarea Taiwan, a anunţat marina americană, a doua misiune de acest tip în luna decembrie, la aproape două săptămâni după ce un grup chinez de portavioane a folosit aceeaşi cale navigabilă, informează Reuters, citată de Agerpres.

Ministerul chinez al apărării a denunţat traversarea, calificând-o drept o „provocare” şi „o demonstraţie de forţă” şi adăugând că nave şi avioanele chineze au urmărit navele americane.

Trecerea acestor nave trimite un mesaj greşit susţinătorilor independenţei Taiwanului şi reprezintă o ameninţare serioasă la adresa păcii şi a stabilităţii”, se arată în luarea de poziţie a ministerului chinez al apărării.

„Armata Populară de Eliberare a Chinei menţine un nivel ridicat de alertă în orice moment, răspunde la toate ameninţările şi provocările în orice moment şi apără cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a afirmat ministerul de la Beijing.

China, care pretinde conducerea democratică a Taiwanului ca teritoriu propriu, este nemulţumită de intensificarea sprijinului pe care SUA îl acordă insulei, inclusiv prin vânzarea de arme, precum şi prin trecerea navelor de război americane prin Strâmtoarea Taiwan, ceea ce contribuie la înrăutăţirea relaţiilor dintre Beijing şi Washington.

Marina SUA a declarat că distrugătoarele de rachete ghidate USS John S. McCain şi USS Curtis Wilbur au „efectuat un tranzit de rutină în Strâmtoarea Taiwanului pe 31 decembrie în conformitate cu dreptul internaţional”.

Tranzitul „navelor prin strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul SUA faţă de o (regiune) indo-pacifică liberă şi deschisă. Armata americană va continua să zboare, să navigheze şi să opereze oriunde dreptul internaţional permite”.

Ministerul apărării din Taiwan a declarat că navele au trecut prin strâmtoare în direcţia nordică, menţionând evenimentul drept o „misiune obişnuită”. Forţele armate din Taiwan au monitorizat navigaţia, iar situaţia este „ca de obicei”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/china-denunta-o-provocare-americana/


Care sunt restricțiile pentru Revelion

 


Anul acesta, de Revelion, petrecerile private sunt interzise. Cu toate acestea, foarte mulți români au închiriat vile și cabane pentru a sărbători trecerea dintre ani alături de familie și prieteni, transmite Realitatea.net.

Autoritățile susțin că, deși polițiștii nu pot intra în locuințe, pot da amenzi pentru tulburarea liniștii publice. O astfel de amendă este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei pentru participanți, iar proprietarii, în cazul în care este vorba despre un spațiu închiriat, pot fi amendați cu până la 10.000 de lei.

Singura variantă acceptată de autorități este închirierea unei locuințe doar pentru membrii familiei.

Nici restaurantele nu vor putea organiza petreceri. Localurile funcționează și in interior, cu o capacitate de 50%, în zonele în care rata de incidență este sub 1.5 la mia de locuitori, iar în județele în care rata de incidență este cuprinsă între 1.5 și 3 la mia de locuitori pot funcționa, de asemenea, în interior, dar la o capacitate de 30%.

Patronatele din industrie cer prelungirea programului de Revelion până la 1 noaptea.

Celelalte reguli se mențin, adică nu mai mult de 6 persoane la o masă, distanță de doi metri între mese. In plus, dansul este interzis. Mască obligatorie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/care-sunt-restrictiile-pentru-revelion/


12.30.2020

LA MULȚI ANI 2021

 



LA MULȚI ANI ROMÂNI, LA MULȚI ANI ROMÂNIA !

David Guetta, spectacol surpriză în noaptea de Revelion. Va fi transmis online

 


DJ-ul francez David Guetta a înregistrat marţi seara un spectacol la Piramida de la muzeul Luvru din Paris care va fi transmis online la miezul nopţii, de Revelion, pentru a strânge fonduri în scopuri caritabile, informează DPA, scrie Agerpres. 

Recitalul de muzică şi lumini, înregistrat live, este al treilea spectacol caritabil online pentru Guetta organizat sub titlul "United at Home".

În aprilie, DJ-ul a organizat o petrecere online pe acoperiş la Miami, iar la sfârşitul sfârşitul lunii mai, vedeta în vârstă de 53 de ani şi-a invitat publicul virtual tot pe acoperiş, la Rockefeller Center din New York.

Bani strânși din evenimente caritabile 

Cele două evenimente caritabile au strâns în total 1,5 milioane dolari şi au fost accesate împreună de 50 de milioane de ori.

Donaţiile online pentru concertul de la Luvru vor merge către UNICEF, Restos du Coeur (Restaurantele inimii, o organizaţie care distribuie mâncare pe perioada iernii) şi muzeul Luvru.

Spectacolul lui David Guetta poate fi urmărit pe mai multe platforme media precum Facebook, Instagram şi YouTube.


sursa:https://www.dcnews.ro/david-guetta-spectacol-surpriza-in-noaptea-de-revelion-va-fi-transmis-online_792810.html


”O mișcare de protest care să schimbe ceva, trebuie să fie susținută la nivel național, puternic”

 


Majorarea salariului minim ar urma să fie amânată, neavând avizele necesare. Măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvernul Cîțu produc deja revolte și mâine oamenii vor ieși în stradă. 
Vasile Marica, președintele Sed Lex, a spus, la Antena 3, că astăzi, la ora 16:00, s-a convocat Comisia de Dialog Social, la Ministerul Finanțelor: ”Bănuiesc că nu a putut fi întrunită și nu are avizele în situația asta. Bănuiesc că CES nu s-a întrunit și nu are avizul CES-ului, chiar dacă este consultativ. Eu am avertizat că vom avea probleme”. 

În contextul în care există nemulțumiri cu privire la măsurile fiscal bugetare anunțate de Guvernul Cîțu, în special cu privire la salarii, mâine se anunță proteste. 

Liderul de sindicat Vasile Marica a explicat de ce nu participă și nu susține mișcările de protest din aceste zile: ”Orice e făcut pe picior ca mișcare de protest eu nu-mi asum, ca lider de sindicat. Ca să faci o mișcare de protest care să schimbe ceva, trebuie să fie susținută la nivel național, puternic, fără d-astea... doar că am punctat. Tipul ăsta de a puncta, pe data de 31, că faci o mișcare de protest e făcut superficial. Ori o organizezi și-i anunți pe oamenii ăștia că trebuie să schimbe legea că faci o acțiune de protest, și o faci, dar cu sprijin din partea tuturor, ori așa, ca să punctăm, să vorbim la televizor despre treaba asta și-mi ia și mie din capacitatea de a mă mai organiza, pentru că mulți dintre colegii mei vor zice: ai văzut, mă, că nu s-a întâmplat nimic? Dacă ieși așa dezorganizat într-un haos din ăsta, oricât de bun aș fi eu, ca lider de sindicat, îi dezamorsează pe toți, au impresia că nu se poate face nimic și din clipa aia nu mai poți face o acțiune de protest sănătoasă.” 



Piperea: Cât de tare e asta ???!

 


Am citit că rușii ar fi început să emită pașapoarte de vaxinare anti-covid.
E vorba, desigur, de vaxinarea cu Sputnik V.
În vară, CNN punea întrebarea aparent arogantă, dar pe fond, prostească: “v-ați injecta cu vaccinul lui Putin”?
Sigur că da, după ce Pfizer și AstraZeneca au fost de acord să încerce fuziunea vaxinurilor lor cu vaxinul lui Putin, CCN n-a mai emis nicio ironie la adresa rușilor.
Dar nu asta e important.
E tragic că ne îndreptăm rapid către un apartheid sanitar, care va face din Occident o distopie mai rea decât cea din romanele lui Orwell sau Huxley. Se fac pași hotărâți în această direcție – Spania face o listă cu vaxinați și ne-, Franța și Marea Britanie au în lucru legi privitoare la “pașaportul verde” si, respectiv, la “pașaportul libertății”, fără de care nu se va mai putea circula și munci liber, național sau internațional, iar Rusia le ia fată tuturor, punând deja pe piața sus-amintitul pașaport.
Comedia neagră este că rușii cu pașaport de vaxinare vor putea circula și munci liber oriunde în Vest, inclusiv în spațiul UE, în timp ce vesticii ne-, inclusiv cetățenii ne- ai UE, inclusiv cetățenii ne- ai României, vor fi legați de glie, decăzuți din dreptul de a munci și studia în UE sau SUA, obligați să se transforme în membri ai unor comunități de tip Amish, fără alt drept decât acela de sta închiși în casă… Cât de imbecili pot fi liderii Vestului ca să determine asta?
Reamintesc – pașaportul de vaccinat rus este un document care se bazează pe inocularea cu “vaccinul lui Putin”, acela care era subiect de ironie a CNN, astă vară.
PS Chinezii au scăpat de molimă fără vaccin. Chinezii NU se vor vaccina. Chinezii NU vor fi segregați social și economic pentru că nu se vor fi vaccinat. Cât de tare e asta ???!


sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-cat-de-tare-e-asta/


Cine zicea că Turcan n-are treabă ?

 


Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, şi-a adus la minister o bandă de alergare.

Aceasta a spus că are nevoie să facă sport, pentru că munceşte câte 16 ore pe zi la minister şi vrea să fie în formă şi să menţină sănătoasă.

Raluca Turcan a avut montată acea bandă de alergare şi în Palatul Victoria, timp de un an, cât a fost vicepremier al României.


sursa:https://www.cotidianul.ro/dovada-cine-zicea-ca-turcan-n-are-treaba/


„Ești un vânzător, Cîțule ! Și hoț, pe deasupra !”

 


Senatorul PSD Daniel Zamfir îl acuză pe premierul Florin Cîțu că nu recuperează 170 milioane euro de la două bănci, dar taie alocațiile copiilor.

„CÎTU VÂNZĂTORU’
Azi (miercuri – nr.), in Senat, majoritatea #dadreapta va vota incalcarea programului de guvernare, votat acum o saptamana, prin taierea alocatiilor pentru copii.
Tot azi, in Comisia de buget finante, aceeasi majoritate exonereaza BCR si Raiffeissen de plata catre stat a 170 de milioane de euro!!!!
Obligatia de plata revine in urma unei sentinte a ICCJ, pe care ministrul de finante Citu, timp de un an nu a pus-o in executare.
Pe scurt, statul roman nu recupereaza cei 170 milioane euro de la banci, dar taie alocatiile copiilor!
Esti un vanzator, Citule! Si hot, pe deasupra!”, a scris Zamfir miercuri pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/esti-un-vanzator-citule-si-hot-pe-deasupra/



Circ de cartier și Guvernul ”Cuțu”

 


Super-succes electoral! Scandalul între partide a început înainte de înțelegerea lor, iar bușeala a continuat și după instalarea guvernului. Guvernul Cîțu!? Doamne, cum sună și ce blestem pe noi, ce alunecare în derizoriu din chiar numele premierului. Președintele Klaus Iohannis nu a priceput că nu merge, pentru simplul motiv că personajul ca figură și ca nume împinge totul în peiorativ și în glume grosolane. E ca și cum un ins care poartă un nume ca șireturile ”Klaus” ar vrea să conducă Europa sau Germania. Întîi retrage șireturile de pe piață, apoi învață să vorbească la microfon și abia pe urmă preiei puterea. La Cîțu, ce să retragi? Chelia? Bîlbîiala? Desenul din profil? Numele? Nu întîmplător, un satir a zis că ar vrea să-l întrebe pe Florin Vasile Cîțu unde se tunde pentru că ar vrea să-și scurteze și el pantalonii în același loc. Glumă nebună de român care din două vorbe te îngroapă sau te arde cu fierul roșu.

Sfîrșitul de an, în loc să fie sărbătorit în artificii și în șampanii, se îneacă în scandaluri și îndoieli. În loc de tort și artificii mîrîie amenințarea sărăciei. Praf și pulbere s-a ales de ”noua majoritate” cu care președintele defila în visele sale. ”România normală” trebuie făcută cu un premier strîmb și cu o boală de care jumătate din populație se teme, iar cealaltă o disprețuiește. Campania de promovare a vaccinării seamănă cu toate campaniile de înscriere în CAP pe vremea dominației sovietice. Este primitivă, neconvingătoare, făcută cu ciocanul pe genunchii zdreliți ai propagandiștilor. Cînd îl auzi pe Radu Tudor cum își joacă rolul de goarnă a operațiunilor militare în Sănătate mai că îți vine să tai urechea sau să tragi în el cu o dușcă de vodkă.

Pompa de suflat convingeri în populație gîfîie grotesc. Și este de-a dreptul enervantă. Gura multor trompeți miroase a prostie și a bani necurați. Trompetul de papițoi al secretarului de stat Andrei Baciu (manechinul refuzat guvernul Cioloș) a fost păstrat totuși la Sănătate și pute de la o poștă a Cristian Bușoi. El coordonează medical o operațiune de vaccinare națională care nu este în nici un caz un simplu gheșeft cu aparatură la suprapreț și nici distribuție de aspirină! Iar comandantul operațiunii, Valeriu Gheorghiță, oricît de fățos se prezintă el în haină militară, în loc să mobilizeze, strînește numai duioșie precum un bebelache în căutare de biberon.

Chiar nu înțeleg de ce nu putem pune la cale o campanie de comunicare convingătoare! De cînd a venit la Cotroceni, Klaus Iohannis n-a izbutit să comunice convingător cu populația. Nici în pademie, nici în campania electorală. De cîte ori a ieșit, în loc să o cîștige, mai degrabă a enervat-o. Acum și Cîțu! Ce încredere să rezulte din discursul unui amărît care vorbește ca un pedepsit cu gura plină de cîrpe. Am început prost cu Coronavirus, cînd președintele a socotit totul drept o banală răceală și am continuat la fel de tembel și de prost cu onorurile date cutiilor refrigerate. În plus, stîngăcia primirii propagandistice s-a încălecat și se amestecă mereu cu bolboroseala entuziastă a jurnalistelor excitate de vaccinare. Cu susținerea lui Radu Tudor, a lui Mihai Gîdea și a lui Victor Ciutacu nu mai lipsesc decît Stroe și Vasilache. Și care nu vor apărea din alb-negrul programelor de altădată pentru că Gîdea și Ciutacu nu sunt decît versiunea lor color.

Subiectul vaccinării abordat prost și fără măsură, în loc să convingă, poate stîrni mai multă reținere, dacă nu chiar respingere.
În loc să ne pregătim de o epocă înfloritoare și democratică așa cum ne amenința optimist președintele României (în cele din urmă, și el un mare vînzător de panglici colorate!), ne trezim într-o vale de pesimism, cu un parlament alcătuit din vînători de pepite mari, puși pe harță între dînșii, cu un premier care se chinuie să alcătuiască propoziții elementare. În loc să sărbătorim o ieșire la liman, plecăm fruntea în fața unui președinte care ne vorbește ca un căprar arțăgos, secondat de un premier bîlbîit, semănînd sadea cu un prost neșcolit, sub comanda cărora țara trebuie să sară în sus cel puțin cu cîteva zeci de metri cubi de bani împrumutați.

O vorbărie stîlcită și adeseori vulgară se aude peste tot. E mai ceva ca într-un circ de cartier! Și în discursul politicienilor, și în bolmojeala jurnalistică (uneori chițăială, alteori grohăit!), și în publicitatea guvernamentală sau în cea comercială pentru suplimentele alimentare destinate hemoroizilor, prostatei sau uscăciunii vaginale! Amestecul de propoziții, de idei stupide, de înjurături și de păreri este aiuritor și dezolant și din care nu avem a ne alege decît cu reacții agresive ale unor cetățeni transformați peste noapte în doctori specialiști, experți în guvernare, în economie și în pandemie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/circ-de-cartier/


Constatăm astăzi, că ziua recoltei nu mai e ce-a fost. Totul e cu kuru-n sus !

 


Are cuvântul bostanul cu numărul 7, se pregătește bostanul cu numărul zece. Bostanul cu numărul 1 a cerut un timp de așteptare, adică un răgaz. Bostanul cu numărul 7 pare ușor timid, se apropie, vine ceva mai în față printre glugile de coceni. Își drege glasul. Începe. Dragi tovarăși. Cetățeni! Camarazi. Colegi.

Oameni buni. Fraților! După cum constatăm astăzi, cu toată puterea faptelor, fără tăgadă, ziua recoltei nu mai e ce-a fost. Toți bostanii aplaudă în draci. Întrebarea care se pune, cu deplină îndreptățire îndreptățită, este, care este, strigară bostanii cu toții în cor. Cum spuneam exact adineauri, întrebarea zilei este unde sunt oamenii !? Da, bună întrebare mormăi bostanul cu numărul unsprezece. De câteva zile, nici țipenie de om. Poate că au plecat cu toții în vacanță în țările calde! Bostanul cu numărul douăzeci și trei izbucni în râs. Cum să plece cu toții în țările calde? Păi cine mai guvernează țara asta? Hm, se îndoi bostanul cu numărul cincizeci și șapte. Parcă țara asta ar fi guvernată! Nu vedeți ce brambureală este peste tot?! Cam așa e, strigă un alt bostan ițindu-se de după o glugă de coceni. Totul e cu curu-n sus! Vă rog, puțină decență, suntem niște bostani respectabili, ce naiba! Se iscă o oarecare vânzoleală. Poate că au fost răpiți de extratereștrii. Care extratereștrii? Extratereștrii care au aterizat acum câteva zile în lanul de grâu de pe coastă. I-am văzut cu ochii mei. Ai vedenii. Nu era nici picior de extraterestru. Poate au dispărut pur și simplu sau i-a halit virusul. Care virus? Rumoare. Un pic de ceartă. Dar așa e, nu era nici țipenie de om. Era doar grămada de bostani, singură, singurică. Și, culmea, bostanii ăia discutau așa de aprins că nici nu mă luau în seamă! Nu se sinchiseau de mine! Auzi la ei, ce grămadă de bostani trufași! Așa, de departe, ai fi zis că e o grămadă de aur. Oh, dar ce nu poți face cu o grămadă de aur?! Să cumperi postul de prim-ministru. Să ajungi președinte în doi timpi și trei mișcări. Să călătorești prin toată lumea. Să nu te bată nimeni la cap cu virusuri, microbi și bacterii. Să-ți cumperi cea mai tare mască din lume. Să-și faci un buncăr antiatomic, antivirus, anticometă. Da, asta înseamnă cu adevărat putere financiară. Mergând ieri pe stradă, m-a oprit madam Bertholda. Avea umbreluță, m-a tras de mânecă, vino încoace. Ai auzit? Ce să aud, tocmai eu care căscasem gura toată ziua la o grămadă de bostani care păreau să țină o ședință. Fii atent, ai auzit? Ce să aud? Ne-au făcut pocinogul politicienii! Ce-au făcut? Păi nu știu cum au făcut? Adică ce-au făcut? Au aprobat nu știu ce transport de deșeuri nucleare. Aha! De unde?! Păi se aduc acum deșeuri nucleare din America, din Anglia, din Franța, din Italia și din Rusia. Și din Germania. Bine, bine, înțeleg, dar cum și din Rusia?! Ei, Rusia a trimis deșeuri în Anglia iar Anglia le trimit la noi. Noi le-am aprobat intrarea în țară și uite-așa ne-am trezit cu pocinogul pe cap. Adică ce vrei să spui? Păi nu mai suntem vizibili. Adică suntem invizibili? Păi da! Noi între noi ne putem vedea dar oile, vacile, ciorile, vrăbiile, găinile, curcile, gâștele, vulpile, bursucii și tot restul regnului animal și chiar tot regnul vegetal nu ne mai văd nici de leac. Pricepi tu acum ce grozăvie?!

sursa:https://www.cotidianul.ro/ziua-recoltei/